Când „Păstorul cel bun” se ceartă cu Preafericitul păstor, turma plătește
Vreo 30 de popi s-au răzvrătit împotriva Patriarhiei, că nu-i lasă să-și facă sindicat. CEDO le-a dat dreptate și a condamnat statul român să le plătească despăgubiri. Care cred eu că e miza afacerii.
De ce nu s-a mai listat Biserica Ortodoxă la bursă
Pentru că a mizat pe bunăvoința credincioșilor și a câștigat ;) Un articol din 2005, în care BOR își anunța intenția de a emite obligațiuni ca să strângă bani de Catedrală, și o dezvăluire de azi, în care se vede cum gândește un cap înzestrat cu harul afacerilor.
Nu-i frumos să sune popa la uși închise
La slujba Sfântului Vasile, puțină educație religioasă de bază, ca să ne meargă bine tot anul.
Biserici transformate în case
Niște arhitecți olandezi transformă bisericile în locuințe, ca să le păstreze pentru valoarea lor arhitecturală. Au sute de „case ale Domnului” în care oamenii nu mai calcă. O situație care oglindește și realitatea din România, doar că lor nu le iese cum trebuie, că imaginea se vede invers ;)
Fără Dumnezeu, dar cu viitor
Au venit să protesteze împotriva finanțării bisericii de către stat exact ăia care încă n-au plătit impozite la stat. Ceilalți munceau sau erau indiferenți ;)
Hai că se poate!
Miercuri, 5 octombrie, în fața Casei Poporului, între 17.00 și 19.00, să ne opunem finanțării Casei Domnului. De data asta e pe bune!
Ce părere au germanii despre biserica catolică
Hai că tot mă acuzau niște fani că am ceva cu Biserica Ortodoxă Română. Uite un sondaj cu părerea germanilor despre Biserica Catolică și cum știe o națiune dezvoltată să separe treburile între religie și politică. În Spiegel online.
Să mergem pe mâna bisericii
În ultimii zece ani a scăzut puternic numărul celor care cred că BOR trebuie finanțată de stat. Cine să fie de vină?
Vrem religie în școală, dar de ce?
OK, 86% dintre români vor să se predea religia în școală, conform unui sondaj făcut de Soros. Ce nu spune cercetarea asta este de ce?
Update – sfaturi pentru parinti
Când protestăm și noi?
Pe spanioli i-a enervat, printre altele, și faptul că țara cheltuie inutil atâta bănet pe criză, când biletul de metrou tocmai s-a scumpit de la 1 euro la 1,5. Hai că și la noi s-a scumpit metroul, nu vă băgați?
