Visul românesc al lui Bragadiru

A luat spirt pe datorie și a ajuns al treilea industriaș al Europei. Azi urmașii lui se zbat să obțină de la statul român recunoașterea drepturilor de proprietate

portretul lui Dumitru Marinescu Bragadiru, publicat în Evenimentul zilei în 2006

A plecat de acasă de la 12 ani, a fost băiat de prăvălie, apoi a luat, pe datorie, spirt de la greci și s-a îmbogățit de pe urma comerțului cu alcool în timpul războiului. În România începutului de secol 20, Bragadiru a fondat cea de-a treia avere industrială din Europa, a pus bazele politicilor sociale în contractele de muncă și a influențat viața economică și culturală din București cu investițiile lui. Dacă s-ar fi născut în America s-ar fi numit poate Bragadyr, așa cum și-au stilizat numele urmașii lui, iar azi ar fi fost un mit, o ilustrare hollywoodiană a visului american. Dumitru Marinescu Bragadiru s-a născut, însă, în 1843 în România, într-o familie care a preferat să-și împartă banii pe zestrea fetelor, nu pe școlarizarea copiilor, iar povestea lui, chiar dacă de succes, a fost condamnată la uitare de 50 de ani de comunism și azi se zbate în prăfuita birocrație democratică.

Cum a făcut primul milion

Se zice că pe bogătași nu trebuie să-i întrebi cum au făcut primul milion, pentru că ăla ascunde ilegalitatea ce stă inevitabil la baza oricărei averi fabuloase. Secretul lui Bragadiru a fost alambicul negustorului Iancu Ștefănescu, care l-a luat pe lângă el de la 12 ani, când fugise de acasă. “Avea două surori pentru care părinții au preferat să sacrifice averea familiei, ca să le facă zestre, așa că pe el nu l-au dat la școală. De supărare a preferat să fugă de acasă. Așa a ajuns băiat de prăvălie», povestește azi Yvette Fulicea, descendentă a familiei Bragadiru. Băiatul a învățat înainte de toate cum se fac afacerile, așa că în câțiva ani Ștefănescu avea să-i lase prăvălia pe mâini când pleca la băi. Într-una din aceste ocazii, când au trecut grecii cu spirt prin București, Marinescu a riscat și n-a respectat poruncile stăpânului. «Ștefănescu îi spusese, înainte să plece la băi, că dacă trec grecii nu e nevoie să cumpere spirt de le ei, că mai are. Însă el a intuit că urma să fie nevoie de spirt, pentru că începea Războiul de Independență, așa că a luat de la greci, pe datorie, a folosit alambicul lui Ștefănescu și a produs alcool și așa s-a îmbogățit : vânzând rachiu soldaților și spirt spitalelor, în timpul războiului», dezvăluie Fulicea.

Mai tare ca producătorii nemți de bere

Informațiile despre strămoșul lor celebru circulă în familia Bragadiru pe cale orală. Nimeni are mai are poze cu întemeietorul familiei și nici ceva scris despre viața lui tumultoasă nu a rămas, pentru că după intalarea comunismului familia a fost destrămată și împrăștiată în toată lumea. Poveștile, poate romanțate, te lasă să intuiești valoarea unui om care, deși s-a născut acum două secole, și-a pus amprenta vizionară asupra unui sistem ce dăinuie și azi. Dumitru Marinescu avea în jur de 30 de ani, în timpul Războiului de Independență și atunci începuse să pună bazele uriașei sale averi. Își ia numele după moșia cumpărată în comuna Bragadiru, unde construiește o fabrică de alcool, o primărie, o școală mixtă și o biserică, apoi cumpără terenul cuprins azi între Calea Rahovei și Bulevardul George Coșbuc, unde construiește cea de-a treia fabrică de bere din București, făcându-le concurență serioasă singurilor producători de la acea vreme: nemții Luther și Oppler. Cronicile de la 1901 arată că fabrica lui Bragadiru avea dotări de ultimă oră și producea peste trei milioane de litri de bere, comparativ cu numai două milioane cât produceau fabricile nemților. După 20 de ani fabrica lui Bragadiru ajunsese la 261 de lucrători  și avea deja 12 secții.

Cornul și laptele pentru copiii muncitorilor

Pornit de jos, Bragadiru pare să nu fi uitat niciodată ce înseamnă să fii sărac. Yvette Fulicea povestește că Bragadiru a folosit cele zece hectare cumpărate în apropiere de Mitropolie și de Podul Calicilor (cum se numea Rahova la 1900) astfel încât muncitorii lui și copiii lor să aibă condiții decente de trai aproape de locul de muncă. Așa se face că în interiorul a ceea ce numim azi Fabrica de Bere Rahova-Bragadiru existau locuințe pentru muncitori, casa familiei,  Colosseum-ul cu sală de bal și cinematograf, o bancă, magazine, o popicărie pentru distracția lucrătorilor. În București, pe strada Izvor, Bragadiru le-a construit muncitorilor și un ștrand. Copiii muncitorilor au mers la școală la un loc cu copiii familiei Bragadiru, și primeau în fiecare zi lapte și pâine pentru străduință. Muncitorii aveau concediu plătit și asigurări sociale pentru pensie.

Amor și afaceri

Bragadiru s-a însurat cu femeia iubită, cu care a făcut șase copii. Rămas văduv, el se pare că a trăit o vreme cu sora soției sale, care a ținut loc de mamă copiilor. În 1894 s-a recăsătorit cu Sofia, văduva fabricantului de bere Luther, de care a divorțat la scurtă vreme. “Bănuim că a fost vorba de o căsătorie de interes, pentru unirea afacerilor, de vreme ce nimeni n-a știut de ea. Noi am aflat abia acum, când încercăm să descâlcim toate ițele vieții lui Bragadiru”, povestește John Vartolomei, reprezentantul familiei Bragadiru în revendicările făcute după 1990.

Mărirea și decăderea

La începutul secolului 20, averea Bragadiru era a treia din Europa. După moartea întemeietorului ei, în 1915, averea a fost o vreme ținută laolaltă de al doilea născut al lui Bragadiru, Dumitru, împreună cu Gheorghe Mironescu (soțul uneia dintre fetele lui Bragadiru) care a fost și prim ministru al României. În 1923 averea a fost împărțită între cei șase frați, iar la război familia s-a împrăștiat pe mai multe continente. Comunismul i-a găsit așa, despărțiți. Azi îi numeri pe degete pe cei care mai trăiesc, prin Franța Canada, Australia și SUA. Instalarea comuniștilor a dus la dărâmarea, de pe frontispiciul fabricii, a numelui Bragadiru și la transformarea Colosseumului în Casa de Cultură Lenin.

“Pentru muzică și petrecere se mai ducea lumea cartierelor mărginașe la grădinile fabricilor de bere Luther, Oppler și Bragadiru. Lumea asculta concerte, cu bere proaspătă, cu crenvursti, cu șuncă, unt și ridichi. Tineretul dansa în jurul pavilioanelor muzicii, iar copiii se dădeau în leagăne, trăgeau la semn în figurine mecanice și își încercau puterea pumnilor în fălcile umflate ale unor manehcine anume făcute pentru asta… ”

istoric Cezara Mucenic

Trebuia să fie Mall, dar a ajuns o ruină

Fabrica de bere Bragadiru a fost privatizată în 1998, în ciuda faptului că urmașii familiei își făcuseră cunoscute revendicările încă din 1994. Pe motiv că la vremea respectivă nu exista temei legal pentru restituirea în natură a fabricii și anexelor ei, FPS a încasat de la cumpărătorul World Trade Center Management România, în 1999, în jur de 700.000 de dolari, ceea ce reprezenta prețul fabricii. Numai terenul de zece ha din coasta Casei Poporului valorează milioane de euro azi. Investitorul se angaja, la acea vreme, să bage 1,3 milioane de dolari în fabrică și s-o transforme într-un centru cu galerii comerciale. Cum nu s-a achitat de datorie, AVAS susține că l-a dat în judecată pentru anularea privatizării. Fabrica e acum în faliment, familia Bragadiru se judecă cu proprietarul discutabil al ruinelor care, “demolează noaptea bucăți din frabrică pentru a avea apoi pretextul de a construi în loc altceva. Familia a obținut până acum numai Colosseumul, pe care l-a restaurat. A fost un gest curajos al fostului primar Băsescu, de a semna restituirea în natură a clădirii ce aparținea de primărie. Același primar a semnat actul de punere în posesie pe clădirea Ciclop, dar încă mai avem șase procese pentru dobândirea ei, și a blocului Scala. Familia Bragadiru a mai avut proprietăți în Brașov, Sinaia, Brăila, Turnu Măgurele, Constanța, Craiova, Galați, Giurgiu, Iași, Râmnicu Sărat. În nici un alt oraș nu i-a fost retrocedată vreo proprietate. În câteva luni vom porni procesele cu statul român și vom merge la tribunal cu roaba de documente adunate în acești ani”, definește John Vartolomei situația în care se află azi celebra avere a familiei Bragadiru.

Etichete: Dumitru Marinescu Bragadiru, moștenire, Palatul Bragadiru