Va avertizez din start ca nu e o postare despre prejudecati. Dimpotriva, e despre spulberarea lor. Desi cuvintele ar putea sa fie inselatoare. Am fost azi, val-vartej, la Glina, ca sa salvez niste maidanezi din impresurarea nemiloasa si rece a nametilor. (Asa e ca va ganditi acum ca sunt o nenorocita fara inima care nu iubeste animalele? V-am zis, aveti prejudecati!) Am primit un „mass pe mes” – cum s-a exprimat o Pitzi, vedeti voi in ce context – de la prietena Raluca si, impresionata, l-am dat mai departe la toata lista. Era vorba despre cateva sute de caini care mureau daca nu se ducea cineva sa-i salveze din zapada. Primii care au reactionat au fost colegii de la ziar. (Iar va ganditi gresit. NU voiau sa dea la lopata, ci sa faca reportaj) E drept ca unii au zis direct – fara nicio nuanta – „Sunt niste caini, wtf!?” (Adica what the fuck, pe limba lu’ Shakespeare) Cinstit, va spun ca pe mine m-a incantat perspectiva unor poze interesante. Si, bineinteles, faptul ca adanc de tot, ascuns bine, inca imi mai amintesc ce bine era cand Pongo ma astepta acasa si se bucura ca ma vede. Asadar, iata ce a iesit:
Masina era deszapezita deja, multumita efortului de doua ore al lui Gabi. Cand mi-a zis: „si daca n-o deszapezeam cu ce mai plecai?” am inteles ca-l muncea grija unde aveam sa parchez la intoarcere, pentru ca, evident, la fel de inzapezite ca si cainii stau masinile noastre pe strazi. Ba, daca e sa ma iau dupa soferul de la redactie, cu care m-am intalnit acolo, intrebarea ar fi: „Daca erau niste oameni inzapeziti, astia tot asa alergau cu lopetile?”.
Am ajuns totusi la Glina, unde situatia era exact asa cum fusese descrisa in mesaj. Alte cateva zeci de primitori de mesaje de messenger dadeau deja la lopata. M-am simtit ca atunci cand visezi ca alergi in curu gol pe strazi. O doamna care dadea zapada mi-a zis ca nu-i nimic, ce daca am venit sa fac reportaj, ca imi da ea o lopata. Senzatia jenanta s-a accentual pe masura ce am vazut ca oamenii aia au venit gratis ca sa salveze niste suflete. Au plecat de la serviciu, au consumat benzina pana acolo, transpira la lopata sau se chinuie sa bage la loc in tarcuri cainii scapati. In mic acolo era acea Romanie pe care o vrem toti, cu oameni saritori, fara interese ascunse.
In scurt timp a aparut si Pitzi. Blonda, cu jeans stramti, cizme a’la Madam Udrea – nu stiu daca erau Dior – geaca scurta, buric si shale bronzate, la vedere. Lopata ei inca mai pastra eticheta din magazin. Costase 20 de lei. Fata era o pitzipoanca in cel mai pur sens al cuvantului, dar venise cu sinceritate sa dea zapada. Pentru ca primise „mass pe mes” de la prieteni. V-am spus ca va distrug prejudecatile sau nu v-am spus?
In fine, noi ne-am facut treaba, pozele, filmele, si, evident, am plecat. Acolo au ramas oamenii, cu Pitzi cu tot, care au dat in continuare la lopeti. La plecare m-am inzapezit cu masina si aceiasi oameni (parte din ei) m-au ajutat sa ies din zapada. Razbunarea lopetii m-a ajuns acasa, unde tot a trebuit sa dau la lopata ca sa ii gasesc un loc pe strada si masinii. Ca si ea e tot a strazii, ca si maidanezii.
Ce am scris la ziar gasiti aici, cu ce am ramas dupa, va spun acum. Mi-e sila de oamenii, ca si mine, care iubesc animalele doar din vorbe. Mi-e sila de primaria care n-a facut nimic decat sa perpetueze situatia, in ultimii 20 de ani. Soarta cainilor alora ni se datoreaza tuturor, iubitori sau neiubitori de animale, pentru ca si iubitorii care nu fac nimic sunt la fel cu aia care „iau atitudine” si-i omoara sau chinuie. Mi-am propus sa-mi fac timp macar o data pe luna sa ajung la adapostul ala si sa dau de mancare la caini. Situatia lor nu se va schimba cu siguranta in Romania zilelelor noastre, si nu sunt de acord nici cu tinerea lor pe strazi. De aceea poate ca o solutie tampon ar fi sa ne rupem cat mai multi ceva din timpul nostru ca sa-i hranim si sa-i indragim acolo, la marginea orasului, unde au reusit niste ONG-uri sa-i duca in niste tarcuri improvizate. Cel putin pana cand facem un referendum si-i intrebam si pe ei: voi ce vreti, ma, cainilor?
Vezi ca Asociatia Robi mai strange mancare pentru caini… De curand au strans la Universitate saci de mancare si au dus si la Glina… 😉
Daca te mai duci la Glina sa-mi zici si mie, sa vin cu tine… 🙂
Organizam o excursie de grup ca mai avem doritori 🙂
Ohooo…. o sa moara maidanezii aia cu burtile pline… :)))
Ai impresia ca esti amuzanta… nu esti decit proasta…
ma mustra si pe mine constiinta, recunosc. da macar n-am zis WTF 😀
Nu tu ma, nu tu 🙂
daca vine si Pitzy, atunci vin si eu cu voi. altfel, nu ma bag
Ok, daca o recunoaste cineva si stie cum s-o contacteze, sa ne dea un semn! 🙂
Poza 14 e mortala! Imi place mult ce ati facut, chiar daca recunosc deschis ca nu as fi participat in veci. De ce? Ei bine, nu pentru ca as uri animalele (nici pe departe), ci pentru ca de doi ani stau intr-un bloc de la marginea politehnicii, si ma intalnesc zilnic cu zeci de patrupede. Am facut impreuna cu vecinii o multime de petitii la primarie, ne-au raspuns ca au ridicat 4 caini (ce gluma), pe care probabil i-au adus inapoi, ca au eticheta pe ureche. Or fi castrati, dar blanzi nu sunt, si nu mai tarziu de alataieri era sa ajung la spital in loc de birou, pentru ca m-am avantat prin zapada cu hainele de schimb in sacosa. Cainii stiu ca sacosa inseamna mancare (asta de la niste "iubitori" de animale carora le convine sa ii hraneasca dar sa nu ii ia acasa), asa ca mi-au ciugulit-o bine de tot iar eu am scapat pentru simplul motiv ca mai veneau cateva persoane din spate si n-am mai fost singura langa 4 caini. Desigur, asta e doar un exemplu, din pacate am mai multe (inclusiv un om care urla ca din gura de sarpe fiind pus la pamant de o haita de caini, tot prin poli), drept care am capatat o oarecare oroare de ideea de caini maidanezi si o repulsie groaznica fata de modul cum aceasta problema e privita de autoritati.
@andreea – da, poza aia m-a dat si pe mine pe spate :). Si da, primarii de pana acum ar merita inchisi in custile alea si lasati nedeszapeziti, pentru ca de 20 de ani nu vor sa rezolve o problema relativ simpla, intr-un mod civilizat.
@cris – e, da, mai surprinde si Romanica asta, cateodata placut… 🙂
Suuper! Parca nici nu ar fi o poveste din Romania!
Felicitari tuturor!