Prima mea leapsa, cu multe premiere… :)

Cum ati facut prima data diverse chestii in viata? E o leapsa!

Hi, hi, am primit si eu ceea ce in blogareala se cheama leapsa. Eram asa invidioasa pana acuma pe alti blogeri mai mari care primeau lepse 🙂 Asta e de la Aristocle. Si cred ca leapsa consta in raspunsuri la intrebarile de mai jos. Asadar:

Prima zi de scoala: ehei, dragii babei, a fost 15 septembrie 1976, adica de la 7 ani, pentru ca mama a considerat ca nu eram suficient de coapta la 6. Si a fost cu careu in curtea scolii, cu tunel de flori, cu Abecedarul pe banca+o floare, cu scris pe tabla cu creta colorata „Bine ati venit!” inconjurat cu floriele si carlionti desenati. Tovarasa invatatoare Siretchi Ileana era basarbeanca si mamoasa, si totusi cand sa ma despart de mama s-a rupt filmul. Am plaaaans! Nu-mi amintesc cand m-am oprit si cand a inceput sa-mi placa. Scoala.

Primul sarut: nu mai stiu cati ani aveam, dar eram la tara la mamaie, in comuna Smeeni de langa Buzau. Eram deja adolescenta, poate 13-14 ani, dar in privinta sarutului… mult intarziata. Panica venea exact din faptul ca nu stiam cum se face, si deci eram paralizata si de ideea de a o face prima data. Baiatul vecinilor, mai mare cu doi ani ca mine, tatona terenul de cateva vacante deja, dar nu indraznise pana atunci. Intr-o seara calda, langa gardul lui, m-a luat pe genunchi si… asteptam amandoi 🙂 A incercat, m-am ferit, de frica… A fost asa o chestie combinata. Pana la urma i-am zis pe ocolite ceva de genul „ce faci cand cineva nu stie sa sarute?”. Si mi-a raspuns in stil Oracolul din Delphi: „timpul le va rezolva pe toate”. Foarte intelept Ionel, baiatul vecinilor 😀

Prima formatie care mi-a placut la nebunie: Categoric Queen, cu apogeul inregistrat dupa moartea lui Freddie Mercury.

Primul disc cumparat: a fost ceva bulgaresc, doar aia se gasea pe vremea aia. Primisem  cadou la majorat niste discuri de la colegi, cu simfonii de Grieg si inca cineva, nu mai retin, asa ca urmatorul pas a fost achizitionarea unui pick-up si niste discuri bulgaresti. Muzica lui Vasil Naidenov era la moda atunci, si pe discuri si la televiziunea bulgareasca. Asta era spre finalul anilor ’80. Bine, exista si muzica usoara romaneasca: Mirabela Dauer, Angela Similea, dar tot importurile erau mai tentante 😉

Primul cuvant pe care mi l-a adresat pietenul cel mai bun: Huh, nu stiu. Ne-am cunosccut pe internet acum o mie de ani, deci probabil sa fi fost „asl pls”? 😀

Prima zi de munca: Remunerata a fost in 1988, 1 septembrie, dupa ce am terminat liceul. La Institutul National de Informare si Documentare (INID), undeva pe la Piata Romana. Eram muncitor necalificat intr-o tipografie. Am scris aici cum a fost primul salariu.

Prima data cand am postat pe blog: 5 august 2009, cu impresii din Portugalia.

Prima restanta: Nu-mi amintesc sa fi avut, deci pesemne ca n-au fost. Oricum n-am prea dat pe la facultate, decat la seminariile importante si la examene.

Prima data in disco/club: Cred ca tot la tara la mamaie a fost, in alta viata. La Bucuresti n-am mers niciodata intr-o discoteca, iar in club abia acum vreo 5 ani, prima data. Si nu mi-a placut. Nici prima data la tara, nici acum in club. Nu sunt genul meu de petreceri si anturaje. Prefer o bere la o terasa, cu palavre, ceva soare…

Acum ca am raspuns la toate imi pare ca am mai facut asta candva. Da, trebuie sa fi fost un oracol in liceu 🙂 Oricum seamana mult. A lipsit intrebarea cu „Iubiti?” :))

Nu stiu cui sa dau leapsa acuma, ia sa vedem, cine s-ar baga… Familia Spufilor, Emilia, Georgica, Cristina, Radu Vasile? 🙂

P.S. Stiu ca ieri v-am promis ca va spun de ce n-o sa mai zbor niciodata cu Blue Air. O sa va spun maine, nu puteam sa las leapsa nedata mai departe 🙂

Etichete: , , ,

7 comentarii la “Prima mea leapsa, cu multe premiere… :)” Subscribe

  1. Aristocle 01/04/2010 at 18:55 #

    …şi tu ai plâns în prima zi de şcoală… mie îmi vine să plâng şi acum, de fiecare dată când îmi investighez cardul de salariu… de trei săptămâni suntem în încetare de activitate…

    • Dollo 01/04/2010 at 20:21 #

      :)) Imi vine sa rad, desi imi inchipui ca nu e deloc de ras. Chiar ma gandeam zilele astea ce as face daca as fi in locul tau. Si nu stiu ce as face

  2. George Lacatus 02/04/2010 at 03:08 #

    :))))) replica lui Ionel e geniala. vrajeala in stare pura.

    e doispe noaptea, am avut o zi plina, sunt varza de obosit, dar dupa ce am citit replica lu' Ionel…. am ras instant. super tare Ionel.

    • Dollo 02/04/2010 at 21:55 #

      🙂 Si cand ma gandesc ca era de la tara! 🙂

  3. oana 02/04/2010 at 22:04 #

    foarte misto amintirile tale 🙂

    • Dollo 02/04/2010 at 22:11 #

      Multumesc 🙂 Amintirile sunt frumoase in general, e probabil unul dintre beneficiile trecerii timpului 😉

Trackbacks/Pingbacks

  1. Leapsa « Blogul Spufilor - 07/04/2010

    […] Dollo ne-a dat leapsa amintirilor. Ale mele nu sunt chiar asa de  haioase (Ionel rules bigtime), but anyways, mi-a facut placere sa imi amintesc perioada:-) […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.