A batut clopotul „diavolesc” aseara in Piata Constitutiei si multa lume s-a mai veselit : ) Multa lumea inauntru, dar destul de multi si pe la porti, unde s-au vandut bilete la negru chiar si la ora 21.00. Si in ciuda distantei pastrate samavolnic intre piata si melomani, AC/DC a rasunat mult si bine, pana dincolo de sediul Bibliotecii nationale la care lucreaza cu sarg guvernul.
Când mama se transformă în copilul care-ai fost
Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga
Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Când relele lumii te ajung și-n paradis
Ce cărți citim până în 2027, pe vremea asta
Care-i treaba cu cardul de fidelitate
Lecții dintr-o viață aparent irosită
escu: Inceput de Alzheimer,poate.🤔...
Jonas Vingegaard: Pana se epuizeaza subiectul din punct de vedere fi...
Voda Cornelius: Eroare judiciara cui ii pasa?Nu este prima si ulti...
Cristina Toader: Si mama reacționează ca la tinerețe, din bună ...
Bogdan: Francezii sunt sigur nebuni! Am fost saptamana tre...
Raluca: Aceeasi problema o are constant si mama mea cu mam...
Dollo: Desigur, dacă ar putea să se și apere singură ...
Dollo: Ei, o animă multe pe ea și încă face multe pen...
Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.
Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.
Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.
„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.
După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.
și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.
Multi si pe geamurile/ terasele cladirilor din jur… inclusiv la Casa Poporului…
Da, avem vocatie de privitori peste gard:)
Oricum, a fost super tare 🙂
da, până și pozarul de la mediafax s-a suit pe un bloc, în loc să stea laolaltă cu noi ăilalți 3 piese și să-i ia camera după, și să înjure că nu are cu ce să pozeze finalul care era mult mai… fotogenic decât începutul 🙂