Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Un prim moment de extaz avea să fie consemnat de ciorba ardelenească cu smântână, făcută de bucătăreasa din Saschiz, cu tarhon şi alte ierburi pe care numai ea ştie să le potrivească în ciorbă. Aici ziariştii au aflat pentru prima dată care-i treaba cu “local people” şi cu ce se ocupă ei, de la Cristi Gherghiceanu, şeful Fundaţiei Adept.

Scoţianul care îi învaţă pe ardeleni să-şi păstreze tradiţia

Cristi le-a spus despre reticenţele oamenilor locului în faţa noutăţilor, despre cum nu credea nicio gospodină, acum trei ani, că gemurile lor de fructe se pot vinde – “pentru că toată lumea face gem în casă” – şi cum au fost de mirate când italienii s-au bătut pe ele la târgurile internaţionale Slow Food. “Acum câţiva ani turiştii veneau în sat, fotografiau turnul bisericii şi plecau. Nu aveau nimic de făcut aici. Primarul a fost interesat să facem ceva împreună. Este foarte important să se implice şi autorităţile locale, dar din păcate nu se întâmplă aşa decât în foarte puţine sate. Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată”, povesteşte Gherghiceanu.

El şi colegii lui din Fundaţia Adept au avut răbdare, i-au învăţat pe oameni că pot câştiga bani din activităţile lor cotidiene, creşterea animalelor şi păstrarea gospodăriei tradiţionale, şi acum se pot lăuda cu brandul “Târnava Mare” peste tot în lume. Mentorul străin al fundaţiei, Jim Turnbull, un scoţian cu obraji roşii şi păr alb, povesteşte zâmbind cum a ajuns să intre în această “combinaţie” ca să salveze tradiţiile româneşti: “Eram la Constanţa şi am fost solicitat să acord consultanţă aici, unde era o problemă. Am zis doar că voi rezolva problema şi voi pleca, dar uite că din 2002 tot aici sunt”. Turnbull le arată ziariştilor hambarul transformat în fabricuţă de produse tradiţionale, în curtea casei săseşti din Saschiz, unde are şi Adept sediul şi centrul de informare turistică. Hambarul e acum plin cu butoaie din plastic în care localnicii vor face sirop de soc şi-l vor trimite în Anglia. Însuşi prinţul Charles al Marii Britanii a fost aici şi a inaugurat locul, mândru de aşa vecinătate pentru casa lui săsească din Viscri.

“Nicăieri în lume nu poate fi conservată tradiţia decât acolo unde localnicii primesc din asta un câştig. Românii trebuie să înţeleagă că păstrarea tradiţiei este un lucru extraordinar, care le poate aduce câştiguri pe termen lung, din turism, fără investiţii prea mari”, zice Turnbull.

O unguroaică şi un moldovean au făcut casă într-un sat săsesc

După masa copioasă ziariştii sunt poftiţi să deguste un ceai din plante naturale în bătătura Rozaliei Anghel din Criţ, judeţul Braşov. Rozalia are pensiune de când se ştie, doar că nu-i zicea aşa, ci doar: “noi de când ne ştim am avut casa plină de musafiri”. Când cei de la Adept i-au zis că poate câstiga bani din gemuri, zacuscă, plante aromate – pe care oricum le culegea din pădure şi le usca în podul casei – Rozalia a zis că tinerii aceia bat câmpii. Dar i-a ascultat şi a început să îşi pună gemurile în borcane speciale, după reguli europene de igienă, şi a văzut că nu e chiar o utopie. Apoi într-o zi Jim i-a spus că plantele culese din pădure trebuie uscate astfel încât să-şi păstreze şi culoarea, şi aroma, şi să nu fie prăfuite, ca în podul bunicii. Tot el i-a desenat cum poate fi un uscător simplu, pe care fiii ei l-au făcut din lemn, în curte. Acum ambalează ceiaurile în plicuri din celofan şi are etichetă personalizată, cu numele ei şi adresa de email.

Rozalia e unguroaică, bărbatul îi e moldovean şi stau într-un sat săsesc. Aşa a fost să fie. Are 42 de ani, nu ştie limbi străine, dar a învăţat, de dragul turiştilor, să definească englezeşte plantele, gemurile şi zacusca. Cea mai dragă amintire a ei e poza cu dedicaţie a lui Henrry Rumbolt, arhitectul prinţului Charles, care a stat în câteva vacanţe la ea şi o sună ori de câte ori i se face dor de pajiştile româneşti. Rozalia face toată treaba în gospodărie cu cei trei copii, băieţii gemeni de 20 de ani şi fata de 22. “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”, zice Rozalia, care n-a fost niciodată plecată în concediu cu familia pentru că tot timpul a avut gospodărie şi animale.

Soluţia ţigănească la tăierea alocaţiei

Vecinii ei din Criţ nu se înghesuie să-i urmeze exemplu. O singură pensiune mai e în sat, în rest “roma people” care umplu uliţele. Romii sunt majoritari în aproape toate satele transilvane de unde saşii au plecat înainte de 1989. Spre deosebire de românii, ungurii şi saşii rămaşi, romii au făcut mai mulţi copii, aşa că acum raportul a ajuns să fie de câteva sute de romi la câteva zeci de români şi saşi, în toate localităţile.

Oamenii se mulţumesc cu creşterea animalelor şi cu ajutoarele venite de la stat. Uliţa e plină de copii de diferite vârste. Romi şi români se joacă împreună, lucru remarcat cu plăcere şi de ziarişti. Mă întreabă dacă înţeleg ce spun sau vorbesc vreun dialect necunoscut? Le explic că toţi suntem români, vorbim aceeaşi limbă şi avem în principiu aceleaşi probleme, indiferent de etnii.

O proaspătă mămică ieşită cu căruţul la poartă ne vede că facem poze şi intră în vorbă. E nemulţumită că a auzit că i se va lua din alocaţia de creştere a copilului: “ar trebui să se facă o distincţie între cei care am muncit şi ţiganii care numai din asta trăiesc. Păi ştiţi ce au zis ţiganii când au aflat de alocaţie, că se taie? Că mai fac alţi copii, şi ajung iar la suma aia”, povesteşte femeia. Ziariştii străini pricep şi ei câte ceva din cele câteva cuvinte englezeşti exprimate de femeie, dar rămân cu altă întrebare: Cum poţi deosebi o casă ţigănească de una săsească, de vreme ce arhitectura e la fel?

Romtelecom e firma romilor?

Explicaţia vine neaşţeptat de rapid, în satul înobilat de prinţul Charles, Viscri. La intrare, primele câteva uliţe pe stânga şi dreapta sunt aşa zisul “cartier ţigănesc”. Toate casele au cel puţin una-două antene parabolice. Peter, ghidul, spune că reţeta e următoarea: fac abonament la o firmă, nu  plătesc, apoi fac la alta şi tot aşa. Romina citeşte pe una dintre antene Romtelecom şi întreabă dacă asta e firma “roma people”. Nu, nu e. E “greek people”!

Cititi maine ultimul episod, despre cine e mai popular ca printul Charles in Viscri, cine si cum face mangalul pe care domnii de la oras il ard la barbecue, benzinariile lui „mister şepărd” din Sibiu, si epilogul ce ar trebui scris de Elena Udrea cu ministerul ei cu tot

Etichete: , , , , , , ,

5 comentarii la “Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”” Subscribe

  1. miriam 28/05/2010 at 09:52 #

    Excelenta serie!

    • Dollo 28/05/2010 at 13:12 #

      Multumesc 🙂

  2. Alman 13/03/2013 at 17:17 #

    „Rroma people?
    No , greek people” :)))))

    Tare.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cine-l bate la popularitate pe printul Charles, la Viscri | Dollo News - 31/05/2010

    […] Secretul Rozaliei din Crit: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, ca avem mult de lucru&#822… AKPC_IDS += "3316,"; […]

  2. Adevarata Romanie se gaseste numai la sate | Dollo zice Bine - 29/11/2010

    […] maine despre unguroaica Rozalia care le explica englezeste turistilor cum e zacusca, despre scotianul care ii invata pe ardeleni sa-si pastreze traditia, si de ce strainii cred ca […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.