Am biblioteca. De dat!

Eu le-am mancat candva pe paine, si nu am cui sa le las mostenire. Deocamdata incepem cu biblioteca ramasa la mama. Daca exista doritori, sa ma contacteze.

Vreo patru-cinci metri liniari de celuloza. Cu maculatura asta s-ar fi socotit impliniti vreo patru-cinci „scriitori” in alte vremuri. Acum cartile nu se mai scriu la metru, s-a descoperit ca nu in marime sta succesul. In plus, lumea nu mai are rabdare sa citeasca. Nici pe net, cu scroll-ul alaturi, nu mai ai rabdare sa zabovesti pe o pagina pret de doua ecrane. Asa ca, m-am gandit, de ce sa ocupe loc si sa se prafuiasca in rafturi, cand undeva, cineva, poate chiar ar vrea sa le citeasca? Eu le-am mancat candva pe paine, si nu am cui sa le las mostenire. Deocamdata incepem cu biblioteca ramasa acasa la mama, si in functie de „succesurile” repurtate ajungem si la rafturile mele. Daca exista doritori, sa ma contacteze.

Povestea bibliotecii mele, pe lung, pentru cine are rabdare 😉

Startul l-a dat tata prin anii 60. Eu nu l-am cunoscut prea bine, dar mama zice ca daca e sa-i recunoasca o calitate ar fi aia ca-i placea tare mult sa citeasca. Pesemne de aia le-a si luat sapte ani ca sa ma faca, pentru ca timpul lor in pat se consuma cu cartea in mana. Fiecare cu a lui 😉 Cand a plecat de acasa, a lasat in biblioteca familiei cateva volume din BPT (biblioteca pentru toti) si cam atat. Coliba unchiului Tom – prima carte pe care am citit-o – era printre ele. Mai erau cateva exemplare cu stampilele unor biblioteci publice, semn ca furtul de carte era considerat nobil si pe vremea aia.

Apoi, intr-o vacanta de vara, cand soarele dogorea batatura bunicii, m-am suit in podul casei in care traise fratele cel mare al mamei si am descoperit comoara plina de panze de paianjeni si gainat de gugustiuci, ascunsa sub tiglele ciobite de grindina. Mamaie, saraca, n-a priceput de ce-i rascolesc podul, pana intr-o zi cand a vazut ce minuni poate sa faca o carte la casa omului. Citeam intr-o vacanta „Morometii” si mi s-a facut pofta de mamaliga aburinda, rasturnata pe fund, taiata cu ata, si imprastiata in lapte cald. Eu, copil de la oras, nu mancam mamaliga de fel, iar mamaie trebuia sa mearga mereu in sat ca sa-mi cumpere paine. Cand m-a auzit ca vreau mamaliga cu lapte s-a uitat la cartea lui Marin Preda ca la o minune de la Dumnezeu si s-a dus repede sa puna de mamaliga.

Cateva valize si vreo trei vacante de vara mi-au trebuit ca sa car la Bucuresti cartile din podul unchiului. Multe nu mai aveau coperti, erau deformate de ploi sau roase de sobolani. Cel mai mult am suferit la „Enigma din Cristalina”, o carte de aventuri, dragoste si spionaj din al doilea razboi mondial, care avea vreo cinci pagini lipsa taman inainte de final. In ciuda acestui lipsus tot am citit-o de vreo patru ori de atunci.

I-am carat cu mine, in geamantanul ingust de carton, printre altii, si pe numitii Contele de Monte Cristo, Scarlet O Hara si Rhet Butler, Anna Karenina, familia Forsyte, precum si pe autorii Radu Tudoran, Ionel Teodoreanu, George Calinescu. Nu-i mai amintesc aici pe parintii lecturilor obligatorii, ca aia se gaseau in toate librariile.

Podul unchiului era un soi de comoara a piratilor din Caraibe in materie beletristica. Vorbim despre cartile care daca s-ar fi reeditat ar fi fost vandute la pachet cu plenarele de partid sau discursurile tovarasului, rostite la diverse congrese. Asa am cumparat, de exemplu, Shogunul, parca-l vad, ditamai ceaslovul gros, infasurat cu o banda de hartie ce cuprindea si o cartulie rosie si subtirica, pe care scrie ceva cu CC al PCR.

Dupa ce le-am scuturat de praf, sters cu carpe umede si aerisit, cartile din pod s-au aliniat o vreme asa, jerpelite, pe rafturile bibliotecii rarute ramasa de la tata. Mama pusese in ea niste bibelouri pe mileuri de macrame. Tarziu, cand m-am angajat la INID si am invatat cum se leaga cartile – pentru ca lucram intr-o tipografie – le-a venit si lor randul la niste coperti sanatoase.

Dupa asta a venit democratia. Acum librariile sunt pline. Oamenii cumpara bibliotecile la metru vandute de ziare, ca bonus. Dar nu le mai citesc. Am niste cunoscuti care au cumparat toate seriile frumos legate de la Adevarul si de la Jurnalul, le-au aranjat dupa marimi in rafturile neincapatoare ale mobilierului modern de living, dar n-au deschis nici macar de curiozitate vreun exemplar din zecile de tomuri. „Mostenire pentru aia mica”, zice capul familiei. Aia mica abia merge de-a busilea. Daca parintii ei, care sunt tineri acum, nu citesc, ce sanse sunt ca aia mica sa aprecieze mostenirea de celuloza de la mami si tati?

Eu mi-am luat cu mine jumatate din carti cand am plecat de la mama. In timp le-am dublat numarul, dar pe 90% din ele nu le-am mai deschis de cand le-am asezat in biblioteca. Le mai sterg de praf cand fac curat. Mama si-a completat si ea rafturile goale si acum a ajuns din nou sa aiba o biblioteca plina. Sunt zeci de carti minunate, care asteapta sa fie citite. Stiu ca se fac campanii sa donezi carti pentru biblioteci de scoli de tara. Nu stiu daca acolo copiii sunt altfel decat la oras, adica or fi mai setosi de intors file de carte? Dar daca cineva ar veni sa le revendice, i-as da gratis toata biblioteca. Macar sa stiu ca numitii enumerati mai sus nu mai stau singuri, prafuiti si stingheri pe niste rafturi, ci le infierbanta imaginatia unor pusti care acum isi cauta modele in viata, si nu le gasesc, gratis, decat la televizor.

Etichete:

13 comentarii la “Am biblioteca. De dat!” Subscribe

  1. Monica 30/09/2010 at 03:31 #

    Dollo, de ce nu le vinzi la anticariat sau pe okazii, in loc sa le dai gratis?

    • Dollo 30/09/2010 at 13:44 #

      Nu cred ca un anticariat le-ar lua la gramada, ei ar fi interesati doar de anumite titluri, probabil. Apoi, daca putem face o fapta buna, zic sa incercam 🙂 In anticariat poate ca vor sta tot pe niste rafturi, nu la indemana unor potentiali cititori avizi de cultura, dar saraci la buzunare…

  2. laura 01/10/2010 at 00:10 #

    eu stiu pe cineva care are toate colectiile de pe la ziare si sunt in tipla, am intrebat de ce si mi-a zis "ca sa nu se umple de praf". am ramas trasnita.. cartile au ajuns pe post de bibelouri in bibioteci… 🙁

    altfel spus, stiu eu un azil de batrani unde as putea sa le duc o parte de carti si inca o casa de copii din iasi… daca te ajuta 🙂

    • Dollo 01/10/2010 at 00:32 #

      Hi, hi, deci grija fata de carti face tipla importanta 🙂 Da, e interesanta oferta ta, mai ales ca batranii sigur mai citesc. Si poate vor citi si copiii din Iasi 😉

  3. raluca 08/05/2011 at 17:03 #

    mi-as dori f mult Enigma din Cristalina…..m-a emotionat foarte tare cartea. a fost prima carte pe care am citit-o . cred ca aveam vreo 15 ani…si nu avea pagini lipsa…:)

    • Dollo 08/05/2011 at 20:09 #

      Pe asta am păstrat-o 🙂 Mă leagă amintiri frumoase de ea. Cu tot cu pagini lipsa. Restul bibliotecii si-a gasit alt stapan demult. Undeva la indemana tinerelor generații dintr-un sat de munte. Sper să le aprindă vise similare cu cele pe care le-am avut eu cândva.

      • PhotoGrama 02/09/2011 at 13:55 #

        Am ajuns la tine pe blog datorita acestei carti -Enigma din Cristalina -superba cartea!, recunosc ca ma fascineaza!

        Vrei sa-ti trimit poze cu paginiile care iti lipsesc?

        PhotoGrama

        • Dollo 02/09/2011 at 14:45 #

          He, he, ce frumos ar fi. Dacă poți, ar însemna să citesc după atâția ani partea pe care n-am citit-o niciodată. Adică paginile 213-223. Îți mulțumesc anticipat 🙂

          • PhotoGrama 02/09/2011 at 16:03 #

            Trimit luni pozele cu paginile.

            Sa asculti preludiu nr. 8! http://www.youtuberepeat.com/watch/?v=Uoykb1vvkpk&feature=related

          • Dollo 02/09/2011 at 16:52 #

            Aha, ăsta a fost de vină 🙂 Interesant, nu-l ascultasem niciodată. Multumesc încă o dată:)

  4. Petre Cosmina 11/06/2013 at 18:38 #

    mai e valabil acest anunt ?

  5. Petru 01/12/2015 at 17:12 #

    Daca a mai ramas ceva, sunt interesat….

    • Dollo 01/12/2015 at 18:21 #

      Nimic

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?