Puștiul stătea singur într-o celulă întunecoasă, de doi pe trei, în care abia aveai loc să te strecori pe lângă cele două paturi suprapuse care ocupau 80% din cameră. Niciun accesoriu nu-i îndulcea șederea în arestul poliției din Drobeta Turnu Severin. Își aștepta procesul, de vreo 16 zile, și pentru că arestul poliției nu are cablu TV, își omora timpul citind cărțile din biblioteca instituției. „Moara cu noroc”, a lui Slavici, era la fel de firească (pentru vremurile astea) în mâinile puștiului de 15 ani, așa cum se potrivea înfățișarea lui inocentă cu locul acela. Gardianul nu se lăsa înșelat de aparențe. Zicea că fusese prevenit chiar de puști că, deși are doar 15 ani, îi făcuse pe mulți polițiști să alerge după el.
Băiatul spunea că se plictisește, pentru că e singur în cameră. Și când e scos la plimbare tot singur trebuie să fie. Conform legii, pentru că e minor, nu poate fi cazat într-o celulă cu adulții, dar nici singur n-ar avea voie să stea. Dar cum e singurul minor din arestul poliției Drobeta, … asta e.
Puștiul nu era, însă, singurul care citea. Gardienii ne-au arătat rafturile pline cu cărți primite donație de la Biblioteca județeană. Câteva rafturi erau ocupate de colecția editată de Jurnalul național. Probabil de bine ce s-au vândut în libertate, cărțile au ajuns să fie donate la pușcării. În Penitenciarul Drobeta, unde sunt câteva sute de deținuți, fluxul de împrumuturi și returnări de la bibliotecă e așa de mare încât a fost nevoie să detașeze special pe post de bibliotecar un deținut cu pricepere la cărți. El îmbină ocupația de bibliotecar cu aia de pictor pe sticlă. Avea expuse câteva exemplare reușite – icoane și peisaje. Era un tip zâmbitor, îmbrăcat cu jeans și cu părul lung strâns într-o coadă. Când l-am văzut prima dată a trebuit să întreb dacă e angajatul penitenciarului sau e deținut.
Deținuții sunt pasionați de lectură. Cei mai mulți vor să muncească, dar cum nu se găsește atâta de lucru pentru câți ar vrea, trebuie să-și omoare cumva timpul. Așa că citesc. Romanele de dragoste sunt pe primul loc, la concurență cu Codul penal. Urmează în topul preferințelor cărțile de aventuri. Mă întreb dacă măcar Contele de Monte Cristo o fi azi printre volumele alea aranjate la dungă. Dar n-am avut atunci inspirația să întreb.
Înainte de Paște am fost în vizită la penitenciarul și în arestul din Drobeta Turnu Severin, în cadrul unui proiect cu APADOR-CH, în care sunt voluntar. Rolul vizitelor este acela de a vedea dacă în închisori sunt respectate drepturile omului. Nu e prima vizită de felul ăsta pe care o fac, dar e primul loc în care sunt surprinsă plăcut de faptul că deținuții citesc. La Craiova, de exemplu, ni se spusese că penitenciarul a avut o bibliotecă, dar nu mai este folosită pentru că deținuții uitau să înapoieze cărțile. Unii erau mutați din penitenciar și așa se pierdeau cărțile, zicea responsabilul de acolo. Au decis să o scoată din uz, pentru că nimeni nu-și asuma răspunderea de a avea în gestiune cărți călătoare prin diverse penitenciare.
În timpul ăsta, în lumea liberă (dar înrobită de Facebook) se dezvoltă jurnalismul de tip „vezi aici” și reclamele precum asta de la Forex din imagine. Mă gândesc dacă segmentul țintă pentru reclamele astea se găsește în categoria care nu știe câte i-uri trebuie puse și când sau fluxul firesc al afacerii o fi să faci bani precum „traderi” lor, să intri la pușcărie și să te apuci să citești acolo gramatica limbii române.
Și poate că nici nu e un lucru rău intratul ăsta la răcoare, de vreme ce deținuții sunt printre românii cei mai informați în materie de legi și drepturi civile. Pentru că au răbdarea și interesul să citească legile țării. Apropos, voi când ați citit ultima carte și care a fost aia? Dar Constituția, de exemplu, că tot se discută de modificarea ei acum, câți ați citit-o?;)
eu le-as recomanda mai degraba codul de procedura penala. 🙂 stii faza cu biblioteca din „inchisoarea ingerilor”? e geniala.
sincer, nu mai stiu cand am citit constitutia cap-coada, dar ceva bucati acu’ vreo 2 ani.
Închisoarea îngerilor a fost o poveste prea bună ca să fie reală
„Alegerea Sofiei”.
Acum, de azi, „Cea care alină”, carte despre oameni singuri.
În „Totul despre sex”, Mr. Big vede pe patul lui Carrie o carte cu ștampila bibliotecii și zice: cred ca esti singurul om din lume care mai împrumută cărți de la bibliotecă. Hei, mai sunt și eu pe aici.
si eu. 🙂 cartea din geanta a momentului e de la biblioteca „hibiscus purpuriu” – chimamanda ngozi adichie.
Eu am și în bibliotecă niscai cărți cu ștampilă d-asta, furate din biblioteci publice de înaintașii mei, de la care am moștenit biblioteca. Pe vremea când dragostea de cărți mergea până acolo…
cand era tanar (adica acu’ vreo 35 de ani; cu exista o evidenta compueterizata) tata le-a intrebat pe d-nele de la biblioteca dc au „maestrul si margareta”. au zis „nu”. pana intr-o zi cand tata si-a facut timp, a cautat si a gasit-o, a imprumutat-o si nu a mai returnat-o. 🙂
pana la a fura o carte, n-am ajuns, dar nu ma indur s-arunc (de dat nu vreau sa le dau, cartile alea nu merita ma mearga mai departe) niste carti care chiar nu stiu cum au nimerit la mine in biblioteca. adica stiu, dar am constatat prea tarziu ca am luat teapa.
Terminat The Elegance of the Hedgehog si lucrez la 419. Daca n-ar fi facebook, as fi raportat si 419 terminat…
Și ți-a plăcut finalul la arici? 🙂
Eu citesc in paralel n carti (si tiparite, si e books), stau intr-o stiva in echilibru instabil la capatul patului
Terminate recent: „Sa cunosti o femeie” de Amos Oz si azi va fi terminata „Calaul dragostei” de Irvin Yalom.
Da, da, de când am e-reader și câteva sute de cărți în el am senzația că toate îmi stau pe noptieră, și mă simt obligată cumva 🙂
Eu citesc vreo cinci carti in paralel de ceva vreme. Desigur, nu voi termina niciuna in urmatoarea perioada 🙂
Deci de asta nu comentează bărbații, sunteți îngropați în cărți și nu le dovediți 😛
ce ma bucur ca mai exista oameni care citesc mai multe carti deodata.
Şi eu citesc mai multe cărţi deodată, mai multe însemnând fix două. Una e mereu formatul normal, apropiat de A5, alta e mai mică – special aleasă pentru gentuţa rahitică pe care o port la teneşi/adidaşi. În ultimele 8 luni am citit cât în ultimii 5 ani, asta doar aşteptând pe coridoare.
Încep să cred că orice lucru care merge prost are şi o parte bună.
Suprinzator, dar ultima carte pe care am citit-o a fost una in care erau compilate Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Nu a trecut o săptămână de-atunci.
Cât despre Constituție, asta urmează…
Inca nu am terminat „Lucrez intr-o casa de nebuni” de Martin Wehrle. Nebunie cartea, e mult mai tare in limba originala, da’ merge si in romana, e mai fluida la citit. Constitutia, nu mersi, nu cred ca ma atrage.