Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine :P

A zi a fost ziua premierelor pe toate planurile: am recenzat un cetățean străin, am întocmit pentru prima dată două formulare M, pentru cetățeni plecați de mai mult de un an în străinătate, o doamnă a refuzat să-mi dea CNP-ul, că auzise ea la TV că vrea Boc să fugă cu ele în Congo (dar m-a sunat câteva ore mai târziu, că se răzgândise și voia să mi-l spună prin telefon), era să fiu recenzată la mama, unde mă aflam în vizită, și la final de zi am participat fără să vreau la un  schimb de impresii cu alte recenzoare . Citiți până la final, că nici nu știți ce pierdeți 🙂

CNP-ul meu e pe toate gardurile

Prima vizită, pe la 10 dimineața, a fost la o familie cu care-mi stabilisem întâlnirea încă din prima zi de recensământ. Domnul mă aștepta la geamul bucătăriei și-mi făcea semne cu mâna ca în reclama aia în care copilul trimite aburi de cafea către sania lui Moș Crăciun, ca să-l momească la el în casă. Chiar mă aștepta cu o cafea, făcută la ibric. Dacă aș fi știut, n-o mai beam pe a mea acasă, așa că l-am refuzat. Soția lui n-a vrut să-mi dea CNP-ul, dar soțul i-a zis „dragă, doamna n-are nicio vină, nu mai face pe nebuna, dă-i CNP-ul ca să iasă acolo treaba completă”. Până la urmă buletinul ei era la el, așa că el, ca și cap al familiei, a decis și pentru ea.

A urmat o doamnă care de cum mi-a deschis ușa m-a anunțat că îmi zice orice, până la CNP. I-am spus că n-am cum s-o oblig, pot să scriu alături că nu vrea și … voie bună. Zis și făcut, numai că pe seară, când mă aflam într-un supermarket, ca tot recenzorul care mai trebuie să și mănânce, am primit un telefon. Fiica doamnei mă ruga să-i notez CNP-ul mamei, că s-a răzgândit. I-am zis că trec mâine pe la ea din nou. Sunt curioasă ce o fi făcut-o să cedeze.

Un vecin de-al ei era deja sătul de atâtea discuții de la TV, așa că mi-a pus buletinul în brațe de cum am intrat: ce mare lucru, domnule și cu CNP-ul ăsta? Al meu e pe toate gradurile, și la supermarket, și la bancă, mare scofală!

Chinezul, față cu termoficarea românească: This is stupid!

Într-unul dintre apartamentele în care mă avertizase administratorul că n-o să găsesc pe nimeni, că „vin niște coreeni din când în când, și doar dacă știți engleza vă înțelegeți cu ei” am avut surpriza să aud voci prin ușă. Sun o dată, mai sun o dată, și încă o dată. Nimic. Vocile erau de fapt un soi de jurnal de știri în ceva chineză, cu un sonor dat suficient de tare ca să audă tot palierul. După vreo cinci reprize de sunat insistent omul s-a dat bătut și a deschis ușa. Mirosea înăuntru ca într-un restaurant chinezesc. Sfârâia ceva bun într-un wok.

Do you speak english? Yes…. Ce mai, l-am impresionat pe chinez (i-am aflat ulterior originea) cu erudiția mea în materie de „european census”, mi-a cerut să vadă legitimația, i-am arătat și geanta, și formularele, și lista cu locatarii, ca să vadă că nu-l număr doar pe el. M-a întrebat de unde o am, i-am zis că de la „managerul blocului”. Aici deja l-am câștigat, că m-a invitat înăuntru. Aveam să aflu la final că avea un interes.

Omul era disperat de faptul că „there is no heat in this building. Why?” Because… m-am apucat să-i explic că în România „the law” zice că se dă drumul la căldură după ce trei zile consecutiv minima temperaturilor se situează sub zero grade. „This is stupid!”, zice chinezul. Yes, man, ai dreptate, dar îi zic că vecinii lui pot să ceară la firma care dă „heat” să dea drumul mai devreme. „And my neighbors don-t want that? Why?” … Because … ză gigacaloria e scumpă, i-ar fi răspuns „managerul blocului”, dacă ar fi fost de față. Chinezul mi-a cerut numărul de telefon al administratorului și voia să-l sune chiar atunci, să-i spună părerea lui, dar s-a calmat când i-am spus că nu știe engleză. Discuția s-a încheiat cu promisiunea mea că îi voi transmite administratorului că chinezul din blocul lor îngheață de frig, în calda ospitalitate românească, binecunoscută… 😀

Chinezul a fost primul cetățean recenzat de mine care la întrebarea „what is your religion?” mi-a răspuns „religon, what is that? No, I don-t have any religion, no religion, please!”. În rest, în materie de religie azi am cunoscut numai ortodocși.

* Poza e de aici.

Făcând „turism” la mama, era să fiu recenzată cu de-a sila

Revenind la căliții cetățeni români, după ce mi-am făcut norma de recenzor am purces cu familia din dotare (două case, două gospodării, o singură mașină) să facem aprovizionarea lunară la supermarket. Apoi am ajuns la mama, unde am mâncat și, ce să vezi, când ne sculăm de la masă, țâr recenzorul. O tinerică drăguță și zgribulită și-a etalat și ea formularele pe masa din sufrageria mamei. Și dă-i și recenzează. Când află ea că noi (eu și partenerul meu de uniune consensuală) nu locuim acolo, suntem doar în vizită și plecăm acasă, a zis că nu și nu, ea trebuie să ne recenzeze. Eu, mustind de metodologie și informații procedurale, am contrazis-o. Discuția a fost cam așa:

– Eu trebuie să recenzez toate persoanele găsite la adresă, chiar dacă sunt în vizită. Vă fac formular de „temporar prezenți”.

– Domnișoară, citiți manualul, noi suntem în vizită la mama, am mâncat, acum mergem acasă, locuim în acest oraș, la altă adresă, vom fi recenzați acolo, dacă vom fi…

– Dar manualul spune că… eu trebuie să… persoanele temporar prezente, insista duduia.

– Formularul pentru „temporar prezenți” se referă la persoane care stau până în 12 luni, dar în niciun caz în trecere, câteva ore.

– Păi pe el scrie și de „vizite/turism”

– Repet, vizite mai lungi de câteva ore. Eu n-am venit să fac „turism” la mama, am venit într-o scurtă vizită, nici măcar nu dorm peste noapte. Nu aveți cum să recenzați toți oamenii care fac vizite, e ca și când vă duceți la cârciumă și-i recenzați pe toți de la mese, pentru că se aflau acolo când ați intrat dumneavoastră, dar ei veniseră doar să bea o bere și se duc acasă. Înțelegeți?

A bătut în retragere, nu știu dacă am convins-o sau s-a speriat de aplombul meu.

– Eu așa am înțeles că trebuie să fac, chiar am un restaurant trecut pe opis, că este în zona mea de recenzare și mă întrebam cum să procedez.

– Păi acolo mergeți doar ca să întrebați dacă locuiește cineva efectiv la adresa aia, dacă e doar unitate comercială nu o recenzați.

Ca s-o mai liniștesc i-am spus că și eu sunt recenzor, și că ce spune ea mi se pare ilogic, ca să nu mai zic că nu ajută la nicio statistică, ce-ar fi ca în astea zece zile, cineva să fie prins de recenzor în vreo șapte locuri? Pe principiul că „v-am găsit aici, sunt obligat să vă înregistrez”.

Ah, și i-am oferit și un pahar cu apă, dar după atâta teorie l-a refuzat speriată 🙂

 

Uniune consensuală româno-greacă, certuri domestice în engleză

Așa că în final am scăpat de „viol” convingând recenzorul că nu are dreptate. Când am ajuns acasă, dau să intru în bloc și, ce să vezi, două dintre vecinele mele, mamă și fiică, cu gențile albastre pe umăr, se întorceau obosite după o zi de recenzat.

– Aaaa, și dumneavoastră sunteți recenzori?, le întreb eu, dornică de socializare cu „oameni ca mine” 🙂

– Daa, și ne-au dat niște zone aiurea, departe una de alta, am mers împreună, zice mama, că nu puteam să las fata singură. știți cum e, sună la ușă, nu știi cine deschide. Așa că facem împreună recenzarea, mergem mai întâi în zona ei, apoi în a mea și uite așa petrecem toată ziua.

Doamna e fostă profesoară. Fiica e medic, are vreo 40 de ani și e domnișoară bătrână. Amândouă seamănă cu domnișoarele ciupite de molii. Au mersul un pic greoi și legănat, își completează reciproc propozițiile, ca doi oameni care trăiesc dintotdeauna împreună și vor muri probabil legate tot prin cordonul ombilical.

Încă marcată de treaba cu duduia care voia să ne recenzeze cu forța, simțeam nevoie de puțină confirmare, așa că le-am întrebat și pe ele cum văd această „speță” 😉 Ele s-au uitat una la alta cu subînțeles, apoi au pufnit, sătule de atâta mediocritate:

Mama – Precis era o tinerică, nu-i așa?

Fiica – Da, sigur era pentru prima dată recenzor, nu ca noi, mamă!

Mama – Este foarte prost organizat recensământul ăsta. Nimeni nu le-a explicat recenzorilor cum să completeze…

Fiica – Păi nici oamenilor nu li s-a explicat, nu ai văzut, mamă, cum a fost cu grecul ăla? Noi am avut azi un caz de uniune consensuală (se întoarce către mine) , o româncă trăia cu un grec, doamnă, în uniune consensuală (ton profund dezaprobator ), și el nu a vrut să fie recenzat. Ea a vrut. Când să plecăm noi…

Mama – … da, ea a încercat să-l convingă. Și au început să se certe…

Fiica – … da, se certau în engleză, ai văzut?

Mama – … da, doamnă, hi, hi, se certau în engleză, că el nu știa românește, ea nu știa grecește… se certau englezește…

Fiica – Și după ce am plecat noi tot englezește s-au certat, hi, hi…

Cu regret am pus capăt poveștilor de recenzoare bătrâne, că mai aveam și alte trebi, dar la final nu pot să vă las fără amănuntul ăsta:

Mama – Doamnă, uite așa de azi dimineață de la 8 suntem pe drumuri. Și un pahar cu apă n-am băut, nici la WC nu ne-am dus. Noroc că ne-am luat mâncare cu noi în geantă, că altfel…

 

citiți și: Ziua a 3-a, în care am recenzat o plăcintă cu dovleac

Etichete: , , , ,

22 comentarii la “Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros” Subscribe

  1. Ioana 22/10/2011 at 23:27 #

    grozav scris ! abia astept episoadele urmatoare 🙂

  2. Ioana 22/10/2011 at 23:52 #

    Am si eu un mare of cu uniunea asta consensuala: cum stii ca te incadrezi ? Te-a cerut cineva in asa ceva sau ai cerut tu ? 😀 Ca la casatorie asa pare sa mearga. Cum eu n-am stabilit nimic in directia asta… si clar ca simpla coabitare cu o persoana de sex opus nu intra in categoria asta (discriminare, presupuneri hazardate etc.). Uniunea consensuala mi se pare o strutocamila de neinteles :)) Daca nu vreau sa declar la sfat cu cine „coabitez/gospodaresc” (cum ar veni casatoria), de ce as declara ca fac acelasi lucru neoficial ? 🙂

    • Dollo 23/10/2011 at 00:31 #

      Mă, eu zic că totuși există un oarecare consens în coabitarea aia. Adică nu e chiar până la moarte, deși poate fi, dar nici „open relationship” nu e, deși… și asta poate fi 😀 Deci la o adică e cam ca diferența dintre vizită și temporar prezent: dacă trăiți de mai mult de câteva luni, către un an, împreună, poate chiar mai mult, se cheamă că ați trecut de tatonări și ați intrat într-o rutină. Chiar dacă nu e parafată la popă sau primar, nici cu cerere în genunchi sub clar de lună. Declararea statutului, da, e altă treabă, în principiu nu cred că-l interesează pe stat, ci pe statistician, ca să ne spună la final „căsătoria a murit, trăiască uniunea!”…

      • Ioana 23/10/2011 at 12:12 #

        eu zic sa moara curiozitatea statului. important e ca a murit casatoria, nu ca s-a nascut altceva 😀
        il intereseaza si pe stat, ca n-are cum sa stie ce sa estimeze pentru astia atipici – vor produce sau nu forta de munca pentru a plati pensiile peste 30 de ani ? eu zic sa nu stie ce am de gand si sa ia in calcul cel mai naspa scenariu, ca ala e 🙂 daca voia sa stie ce am de gand, punea pe formular o intrebare cu cand si unde intentionati sa emigrati 😀

        si pe stat si pe statistician ii intereseaza, ca sa nu mai faca treburi atat de idioate „ca capul familiei” la recensamantul urmator 🙂 si sa noteze precedentele casatorii numai pentru femei etc.

  3. Ana 23/10/2011 at 00:30 #

    Asaaa… si i-ai transmis administratorului ca-i face turturi chinezu’?

    • Dollo 23/10/2011 at 00:32 #

      Încă nu, l-am mai lăsat și în noaptea asta la rece :))

  4. blo 23/10/2011 at 00:32 #

    a fost foarte misto la recensamantul din 2002, cand eu eram proaspat despartita de fostul sot si traiam in uniune consensuala cu actualul, dar divortul nu se pronuntase inca :))

    • Dollo 23/10/2011 at 00:35 #

      Și cum v-ați declarat? 🙂

  5. blo 23/10/2011 at 00:38 #

    nu mai stiu, dar imi aduc aminte de mutra tipei :))

  6. eugenie 23/10/2011 at 10:24 #

    uite, dollo: „Persoanele care refuza sa-si declare codul numeric personal (CNP) la recensamant pot fi inregistrate si fara acesta si nu risca absolut nicio sanctiune, a afirmat purtatorul de cuvant al Institului National de Statistica (INS), Vladimir Alexandrescu, potrivit Mediafax.”

    • Dollo 23/10/2011 at 10:33 #

      Da, tocmai comentam aseară că INS dă declarații în presă, dar nu ne anunță și pe noi, recenzorii, că s-a schimbat modificarea. De fapt acum comunicarea dintre noi și INS merge într-un singur sens: noi raportăm câți recenzați am adunat. Ei contabiliează și atât. Eventual schimbă regulile pe parcurs, ca să nu se mai indigneze lumea. Fraierii care și-au dat până acum CNP-ul ce să mai zică?

      • Ioana 23/10/2011 at 12:17 #

        O presupune INS ca va uitati la tembelizor. 😀 ce informare mai buna si cu parfum de credibilitate vrei in romania ?

  7. eugenie 23/10/2011 at 18:57 #

    dollo, nici recenzoarea mea nu avea nicio informatie legata de CNP, prin urmare am semnat ca refuz sa il spun. concluzie: recensamantul asta e facut pentru Romania de acum 20 de ani!

    • Dollo 23/10/2011 at 23:16 #

      Și rezultatele vor arăta tot o Românie de atunci, din păcate. Deci sunteți cetățenii acestei țări, dacă v-a numărat 🙂

  8. Ioana 23/10/2011 at 23:32 #

    Si daca nu m-a numarat se cheama ca nu sunt ? Atunci nu ma mai agit sa vad daca o sa vina cineva si aici :)) E bine si asa, numai de un anumit model prezent sa nu fiu :)) (cred ca totusi risc sa apar cu model standard si semnata de altii daca nu semnez eu).
    PS: As zice ca din punct de vedere uman au decazut fata de acum 20 de ani romanii. Nu stiu eu sigur cum erau atunci, dar din cum ii vad acum pe cei care erau adulti atunci, as zice ca ii vad mult mai rau pe cei care vor fi la varsta lor de acum peste 20 de ani.

  9. Gabik 24/10/2011 at 14:29 #

    Jurnalul tau de recenzor e savuros! Mai ales ca e inspirat din realitate. L-am citit din prima zi ( cind ti-am si decoperit blogul) si m-a amuzat teribil. Comentariile cititorilor sunt alt capitol interesant si fooooaaarte sugestiv…. Chiar daca nu am comentat pina acum, azi nu m-am putut abtine sa nu scriu si sa iti spun ca imi place.Imi place si cum scrii dar si ce informatii mai aflu cu aceasta ocazie. Am sa te urmaresc pina la terminarea recensamintului. Si, poate, si dupa aceea.

    • Dollo 24/10/2011 at 21:56 #

      Mulțumesc, te mai aștept 🙂

  10. Cris 24/10/2011 at 14:57 #

    azi a mers mult mai bine la CNP :))…
    – declarati CNP?
    – NU
    – data nasterii?
    – da’ nu va trebuie cnp?
    – mie?! nu-mi trebuie. ce sa fac cu el?! problema dumneavoastra daca il declarati sau nu. data nasterii?
    – hai scrieti si cnp…
    😀
    ps. daca prinzi lantul slabiciunilor din bloc, recenzezi juma’ de scara instant. nici nu termini bine un apartament, ca da un telefon, stii deja la ce apartament se deschide usa si esti asteptat. legitimatia doar primul daca ii trece prin cap s-o verifice.

    • Dollo 24/10/2011 at 22:00 #

      Mie azi nu mi-a mai dat aproape nimeni CNP-ul

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.