În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.
un lucru a omis mama dv.
la acea vreme, inca nu se colectivizase, tzaranii avea tot ce dobandisera de generatii, pamantul, animalele de munca si uneltele.
si produceau, inca produceau, ca sa acopere si cotele obligatorii.
deci, in gospodarii se mai gasea cate ceva.
pravaliile nu erau insailarile de azi, ale privatizatilor noi. erau adevarate centre de comertz, dezvoltate in cateva generatii, stiind nevoile sateanului, cu provizii si nedepinzand de aprovizionarea imediata.
si acum, au fost destui gospodari care au iesit prin tunele. majoritatea.
o babuta povestea, la camere, zambind: n’am mai avut, maica paine, dar, mi’am facut o cocoace pe plita..
taranul roman, fara unelte, fara fonduri, a arendat pamantul celor jmecheri, pe lucru de nimic.
nu mai are azi, cum avea in 54.
si a mai invatzat si sa profite de campaniile electorale, ale democrtiei.
cand vad un oficial, cer.
dar nu inseamna ca viata lor depinde de ce capata.
In general subcriu la ideea articolului, mai putin insa la: „cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.”
Aici e cam scaldata rau … pai asa o sa zici si de internet si de computere ca sunt cel mai rare rau al societatii moderne ! Dar uite ca asa comunicam acum ! Pai ce facem, de ce sa nu avem televiziuni de stiri, de ce sa nu avem acces la informatii ?
Am trait iarna lui 1954. Sunt de acord cu articolul. Zapada n-a cazut gramada din cer asa ca, incet-incet o puteau arunca chiar daca batea vantul.Doar n-or avea toti peste 70 de ani.! Si de ce nu au ce manca?Anul trecut a fost un an agricol bun puteau creste animale si pasari si zarzavaturi.
glumesti? tu stii ce e ala viscol? stii ce inseamna sa bata vantul cu 100 de km/ora? si daca ai iesi sa faci partie n-ai avea cum sa reusesti pt ca vantul pune zapada la loc de nici nu se cunoaste ca ai fost pe acolo. adica autoritatile nu ies sa dezapezeasca pe viscol cu utilaje pt ca spun ei e o munca in zadar, vantul zadarniceste orice efort, insa oamenii trebuie sa iasa cu lopata? unde-i logica?
Un raspuns corect din punct de vedere logic, chiar daca inutil din punct de vedere practic. Citeodata trebuie sa pui logica deoparte si sa sufleci miinile, altfel mori ori de foame ori de inghetz.
excelenta opinie desi pe alocuri este discutabila. Oricum, va felicit pentru ceea ati scris.
Din nefericire, oamenii au ajuns sa creada ca se poate supravietui din tanguirile de lene in fata camerei, pe care pseudo-jurnalistii le prezinta la valoare de realitate.
Nu imi pot scoate din minte imaginea unui barbat de cam 40 ani, in toata puterea, cu casa luata de ape la Racaciuni, la primele inundatii, caruia niste voluntari ii descarcau materiale de constructie in curte si el se intreba plangaret in fata camerei de filmat „Da’ acum mie cine imi face casa?”. Din aceiasi categorie de amintiri care ma infioara este si imaginea oamenilor care beau la birt cu apa peste glezne care comentau soldatii care carau saci pentru indiguirea apelor. Pot continua mult timp cu exemple de cazuri in care presa promoveaza atitudinea de stat cu mana intinsa in asteptarea cuiva, altcuiva care sa vina sa le rezolve problemele.
Avem nevoie de oameni care isi asume viata si sa fie promovati!
Dupa mine cineva care nu incearca sa se ajute singur nu merita sa fie ajutat si ajutoarele ar trebui sa fie alocate selectiv, doar celor care au ajutat sau macar au incercat si celor care chiar nu pot fizic sa se ajute. Pe cei care nu misca desi pot, i-as lasa prada propriei delasari. Poate s-ar mai curata tara asta de asistati de meserie.
Romania nu e o tara de asistati (salariile nu ajung la nivelul ajutorului de somaj din occident), Statul are alte prioritati decar dezvoltarea regionala, infrastructura….Iar domeniul public ramane public. TVA ul de 24% trebuie sa asigure si curatarea trotuarelor…Nu poti cere taranilor sa construiasca diguri pentru ca nu au competenta necesara..cat despre japonezi..modul lamentabil in care au gestionat Fukushima ii descalifica din orice comparatie.
Daca autoarea ar fi trait intr-o tara occidentala, ar sti ce inseamna asistenta sociala adevarata si s-ar revolta de mizeria in care traiesc batranii si saracii Romainiei. Tocmai pentru ca am depasit era stalinista si economia agrara, avem alte asteptari.
Mai este o mare diferenta…Acum nu mai sunt tineri la sate. „Nenea, fratele mai mare de 19 ani” este in Italia sau aiurea.
:)) Ma amuza concluzia ta la aceste fenomene meteorologice… ca televiziunile l-au facut lenes pe roman in ultimii 20 de ani si ca el asteapta sa i se dea orice fin cauza lor. E o aberatie articolul tau. Televiziunile pot fi acuzate de orice altceva dar nu ca fac un popor pomanagiu si lenes.
Sa spunem ca tu esti sarac lipit pamintului, si eu incep sa ma pling pentru tine, tu ce pozitie crezi ca o sa ai? 🙂 Din pacate nu doar televiziunile au facut romanul lenes, ci chiar societatea in sine si-a pierdut pragmatismul in ultimii 20-30 de ani, ajutate de statul asistential.
Este adevarat ceea ce ati scris…dar hai sa stam stramb sa judecam drept….. oare nu toti tinerii ne sunt plecati la munca?dupa o viata mai buna….asa cred ei…..au ramas copii si batranii care sunt asa cum ne prezinta stirile,cu ochii inlacrimati,tematori,singuri.Acum stirile se axeaza pe senzational…..oare durerea din sufletele lor este de senzatie?Nu cred ca este cineva care sa vrea sa fie in locul lor,sunt inghetati,nu-ti mai arde de munca la -12 grade ,sa fim seriosi,cum poti judeca la ”rece”?Nu poti decat sa fugi si sa faci anumite lucruri mecanic ,parca nerecunoscandu-te………..Nu ne-am transformat intr-o tara de puturosi,ci intr-o tara de copii si batrani,tineretul este plecat si va ramane pe veci plecat……. pentru o paine mai buna(sunt cumva puturosi?nu cred…..),toti vrem cate ceva,toti vrem sa nu ducem lipsa de nimic ,unde nu-i unitate,nu-i nimic,nu trebuie sa ne injosim singuri!