În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.
Foarte bine aţi spus! E de neînţeles pentru mine cum de acei oameni rămân fără cărare în zăpadă şi fără alimente, când tot omul tradiţional şi normal mătură zăpada imediat ce începe să ningă şi are în magazie cel puţin un sac de făină de porumb. La ţară, cine munceşte e sărac în bani, nu în alimente. Tot timpul ai ceva pe-acasă, legume, fructe, brânzeturi (dacă ai animale). Dar sunt şi de ăia care, vorba românului, îşi pun palma-n c…r şi pleacă să facă târgurile. La fel de adevărat e că un om bătrân nu va putea să ţină ritmul măturatului zăpezii (până şi mie mi-e greu uneori, când ninge de potopeşte, mă istoveşte). Şi la fel de adevărat e că dacă te-ai culcat seara iar dimineaţa zăpada e înaltă şi tot ninge, îţi iei gândul de a ieşi la magazia de lemne (când eşti bătrân şi abia îţi târâi gumarii prin curte fără nimic în mână). Deci adevărul e undeva la mijloc, e periculos să-i tratăm în aceeaşi categorie pe toţi cei afectaţi de ninsori. Însă presa e caragioasă cu sintagme de genul: „apocalipsa albă”, „iadul alb” (cf. recentele „Titanic-Concordia”, „trenul groazei” etc.). Dacă ar citi presa asta bunicul de acum 100 de ani, ar crede că veni armaghedonu’, taică.
Buna seara,
nu am trait in 54, stiu doar ca mama mea e nascuta in luna martie a acelui an, in mijlocul satului, in zapada, pentru ca bunica mea se ducea la spital la un sot ramas invalid dupa cel de-al doilea razboi mondial (care trei luni mai tarziu a si decedat) si nu imi amintesc sa se fi plans vreodata cat de greu i-a fost ei sa creasca trei copii minori. Noi acum ne-am invatat sa stam si sa asteptam sa ne pice toate din cer, iar acum surpriza, este iarna si din cer a cazut zapada :). Cei care se vaita ca au ramas fara mancare si apa si ca nu au reusit sa iasa din casa sunt cei mai mari puturosi, sunt toti aceia care vara stau in carciumi sa se racoreasca, iar iarna asteapta sa se duca Becali sa ii deszapezeasca.
PAI E FRUMOS CE SPUNETI..SI MULTE SUNT CORECTE! UN FAPT INSA ..CRUCIAL..
ATUNCI..POPORUL ERA IN ROMANIA..ACEI OAMENI IN PUTERE ERAU AICI! ACUM ..MAJORITATEA OAMENILOR IN PUTERE SUNT IN EUROPA SI IN LUME DUPA UN CODRU DE PAINE SI ACASA..CINE?
NU SUNT DOUA POPARE!
CEI DIN SPANIA NU POT INTERVENI IN ..MOLDOVA SAU OLTENIA..ALTII NU MAI SUNT ARMATA E LA FARA- FRECVENTA..ADICA NU MAI E..JANDARMII SUNT LA BATUT ..LUMEA ETC! STATUL NJUU MAI ARE STRATEGIE CA U ARE CU CE
NU ARMATA NU PUTERE LA CEZ..SAU ENEL..SI CFR E PE BUTUCI! E BINE?E BINE!!DA???
As avea o propunere pentru toti romanii: Deschideti televizorul, butonati telecomanda pana gasiti un post de stiri, dati mai tare sonorul. Bun, acum luati televizorul si aruncati-l pe fereastra (deschisa daca se poate, sa nu spargem geamul). 🙂
Felicitari pentru articol. Reflecta foarte bine realitatea din ziua de azi.
aprob pozitiv. Televiziunea cu „dreptul constitutional de a imprastia panica” plus ceva lens si niste tuica au facut iadul alb din 2012 🙂
Poate sa fie si aprobare negativa ?
Imi place mult blogul tau dar simt nevoia sa te contrazic un pic. Si te contrazic pentru ca toata copilaria am ascultat povesti despre „iarna lui 54” de la tata. Una doua la masa iar incepea cu „iarna lui 54″… In fiecare iarna mereu facea referire la iarna lui 54 … Ma enerva si agasa mereu subiectul pana anul asta cand am auzit ca mai exista oameni pe planeta pasionati de iarna lui 54′, nu sunt eu (fara sa vreau) singurul 🙂
Ei bine, tata a prins iarna lui 54 in scoala de ofiteri, era in anul II. Si toata unitatea a fost trimisa in aceea iarna la deszapezit. Cei care stiau sa schieze au fost selectati pentru a duce mancare populatiei in locurile greu accesibile. Si de aici povestile nesfarsite ale tatei (el era printre „schiori”) . Au fost trimisi in multe sate din judetul Bazau si de asemeni in Bucuresti. A carat sute de saci de paine din locurile unde puteau ajunge saniile cu cai sau camioanele pana la casele indepartate. Mi-a povestit de mii de ori cum ii multumeau babele inzapezite prin sate pentru paine. Deci faza aia cum ca in 54′ nu a intervenit armata pentru aprovizionare e o poveste… Da, nu era „Realitatea” dar babele de la tara de azi seamana izbitor cu cele din povestirile lui, la fel se plangeau…
Da, poti deszapezi singur o poteca cand ninge moderat – dar cand ninge cum a nins anul asta in Ialomita, Buzau, Vrancea atunci nu te descurca singur. S-o lasam mai moale cu „lenea”. Sigur, sunt mii de lenesi. Dar sa generalizam si sa facem asta chestiune de problema nationala nu este corect. Ca unul care munceste 10-12 ore pe zi (alaturi de alte milioane de romani care muncesc la greu) nu imi place cand se generalizeaza. ..
George, înseamnă că tatăl tău nu a ajuns și prin comuna Smeeni județul Buzău, pe unde era mama atunci 🙂
Totusi televiziunile si mai ales reporterii apocaliptici sunt un rau necesar! Cumm au scos in evidenta LENEA si PROSTIA ,fara sa-si dea seama: s-au insirat cateva sute de jandarmi intre elicopter si marginea satului sa care din mana in mana in loc sa fi existat in sat cateva sanii mai mari ,trase de un cal(caii au fost omorati iar rotarul satului l-au desfiintat).Ce sa mai zicem ca de fapt nici copii nu mai au saniute!De asemeni se pot analiza cauzele care au facut ca troienele sa se stranga numai acolo unde au intampinat obstacole! Pai in ultimii 22 de ani s-au defrisat sub ochii ingaduitori (sau complicitate? ) ai autoritatilor peste 10 milioane de hectare de paduri si liziere forestiere ! Urmeaza inundatiile ? Sa pregatim pomenile ptr. ajutorarea celor care priveau nepasatori la disparitia padurilor(vezi Harghita si Covasna),vai de capul lor…Toate satele au avut liziere de-alungul drumurilor de acces si la fel drumurile nationale .Unde sunt ? Cu siguranta la cei care vor sa-i votati din nou!!
Sa nu generalizam si sa ne luam dupa ce dau televiziunile, de fapt acestea prezinta intr-un stil foarte emotional si negativ ce se intampla si asta are impact asupra spectatorului. Totusi chestia cu lenea e o aiureala, am vazut intr-unul din satele din Vrancea ca 50 oameni, localnici, dadeau la lopata pe drumul judetean ce facea legatura cu cel national, ju au asteptat sa vina utilajele. De asemenea,am vazut intreviuri cu oameni care spuneau ca ei nu de proviziii au nevoie, ci numai de cai de acces. Fiti sigur ca acei sateni aveau cate ceva pe langa casa, altfel nu rezistau atatea zile si mai fiti siguri ca oricand o televiziune ce vrea sa faca o stire intr-un anumit fel, va gasi cativa oameni care sa se planga, dar majoritatea nu sunt asa, sunt demni.
nu as fi asa de convins ca in 1954 Romania a trecut senina prin nametii de zapada pentru ca oamenii erau pe atunci mai harnici.
Nu avem nicio cifra referitoare la numarul de morti de atunci pentru ca nu prea existau informatii oficiale despre asta.
In plus depinde unde erai in ’54; si atunci, si acum iarna a lovit diferit de-a lungul Romaniei si numai o zona relativ mica are probleme mari.
Peste toate, timpul estompeaza experientele trecute si cei ce au trait pe atunci raman cu o imagine idilica daca nu au avut pagube majore.
Nu cred ca putem trage concluzii pe baza unor experiente trecute ale cuiva sau a unor imagini prezentate la televizor pe care sa le extrapolam la rang de regula.
Sunt in prezent inregistrati cca 70 de morti prin hipotermie. Nu cred ca astia au preferat sa moara decat sa puna mana pe lopata.
Iarasi, am vazut omanei carora zapada le patrunsese in casa. Mi-e greu sa cred ca aia nu faceau ceva daca era intr-adevar posibil.