Mercedesul, față cu mintea românului

Cum se șterge parbrizul unui autobuz Mercedes, în București. Click aici ca să vezi :P

A zi am mers cu Mercedesul în oraș. 385 Classe. Pe la Unirea, când s-au închis ușile și autobuzul s-a pus în mișcare, un boschetar care stătuse până atunci pe scaunul din spate a dat buzna la ușă să coboare. Era prea târziu, dar mașina încă staționa la semafor. A împuns ușa cu umărul de câteva ori, a început să tragă de bara de care te ții ca să te urci până când una din uși s-a întredeschis. Și-a strecurat căpățâna mai întâi, prin crăpătură, apoi umerii și, cu ultima zvâcnitură, și-a extras bazinul și picioarele. În urma lui ușa s-a trântit la loc cu o bubuitură. Îmi imaginez prin ce menghină a trebuit să iasă puștiul, dar voința lui a fost mai tare ca tehnologia.

La capătul de la Sfânta Vineri șoferul a coborât din mașină, a început să facă bulgări din zăpada de pe trotuar și să-i arunce în parbriz. L-a tot bombardat așa, preț de câteva minute, până când a fost convins că a atins principalele puncte de vizibilitate. Apoi a urcat în mașină și a dat drumul la ștergătoare.

În felul ăsta inedit și-a vărsat nervii acumulați în trafic, și-a dezmorțit oasele și a făcut economie la lichidul de parbriz. Sau poate nici nu avea lichid de parbriz, că tot zicea într-o vreme directorul RATB că regia nu are bani să plătească RCA-ul pentru toate autobuzele. O fi dat vreo circulară acum cu zăpada, să se profite de condițiile meteo ca să facă economii la buget.

Două exemple din Bucureștiul nostru drag, care arată că tehnologia germană e bătută oricând la fund de spiritul ascuțit, românesc 😉

Tags: , ,

9 Responses to “Mercedesul, față cu mintea românului” Subscribe

  1. angel 01/03/2012 at 18:38 #

    cam banala povestea. credeam ca dupa ce te-ai scolit vii si tu cu ceva mai tare. dar azi te iertam!

    • Dollo 01/03/2012 at 18:46 #

      prea multă școală dăunează, măi îngeraș 😉

    • Niki 01/03/2012 at 21:09 #

      Nu cred ca emigrantii de se mirau acum cateva zile de ce chestii li se intampla lor pe aici ar zice ca e banala povestea.

      • angel 02/03/2012 at 14:52 #

        Da, asta se intimpla si in alte parti (chiar si la metro). Stii ce nu am vazut nicaieri in lume: sa parchezi masina in centrul orasului pe domeniu public si sa vina un individ colorat sa iti ceara bani ca sa nu-ti zgarie masina. Maine-poimaine o sa ceara la si pietoni taxa de mers pe trotuar.

  2. Adi 01/03/2012 at 21:40 #

    Se vede ca ai invatat ceva la social media ala. Daca intr-o singura zi ti-ai tras asa masina… 😀 La mai mare! 😛

  3. vraciu 02/03/2012 at 09:12 #

    Nu puteai spune simplu ca ai Mercedes? Si nu mai trebuia sa te scremi sa povestesti niste aiureli fara cap si fara coada!

  4. mixy 02/03/2012 at 16:05 #

    ce-mi plac povestile cu ratb… nu ma plictisesc nici sa le scriu, nici sa le citesc…
    in orice caz, soferul tau e mortal daca s-a apucat de bulgarit ditai parbrizul…

  5. Gilbert 03/03/2012 at 05:16 #

    Să mai spună careva că zăpada din această iarnă a adus numai belele…

  6. Matronul 04/03/2012 at 12:51 #

    hahahaha hai ca mie mi-a placut asa de duminica !

Leave a Reply

Oldies but goldies

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!