Religia la grădiniță/ de ce se înghesuie părinții la grădinițele catolice

În programa impusă de Ministerul educației tuturor grădinițelor există și ore de religie ortodoxă, camuflate în „educație pentru societate”. Și totuși, grădinițele care aparțin altor culte religioase sunt asaltate de părinți ortodocși care vor să le ofere copiilor lor o educație riguroasă.

Ne-am găsit în același timp la poarta Grădiniței catolice de la Cuțitul de Argint. Eu venisem ca reporter, ea ca mamă dornică să-și înscrie fetița acolo. Ne-a primit sora Veronica pe amândouă cu aceeași bunăvoință, în cabinetul directorial de la parterul casei cărămizii, cu curte largă și geamuri înalte.

Doamna M are o fetiță de 5 ani. Acum e la o altă grădiniță particulară, dar ar vrea tare mult să transfere copila la Grădinița catolică. Familia e ortodoxă, dar „știți doamnă ce educație bună dau catolicii, au rigoarea aia și seriozitatea care le noi nu există. Se vede din vestimentația educatoarelor, ce să mai zic de limbaj și comportament”, îmi zice doamna M.

Pe urmă, în fața surorii Veronica doamna M. s-a deschis ca la confesional: „Nu vreau să vă mint. Aș vrea să o înscriu aici și pentru că după aceea are mai multe șanse să fie acceptată la Școala catolică. Și acolo chiar se face carte”. Sora Veronica i-a spus condițiile, prețurile, și în final au făcut schimb de numere de telefon. Grădinița are o listă de așteptare. De îndată ce vor face calculele pentru grupele din vară o s-o anunțe și pe doamna M. dacă i-a fost sau nu admisă fiica la Grădinița catolică.

Nu e singura grădiniță catolică din București asaltată de familiile ortodoxe în căutarea educației „serioase”. Sunt până în zece în tot orașul, și primesc copii de toate confesiunile. De altfel nu se diferențiază de restul prin programă, ci prin ținuta educatoarelor-călugărițe. Aici nu avem Miss-e cochete, ci Surori drapate în alb-bleu, cu capul acoperit și un zâmbet senin. Au o singură oră de religie pe săptămână, la care copiii învață despre toate religiile, mă asigură sora Veronica. De Paște au fost cu cei ortodocși la biserica ortodoxă să-i împărtășească.

Surorile care țin grădinițele catolice din București aparțin de diverse ordine de măicuțe, în general din alte țări. Cele de la Cuțitul de Argint sunt din Germania, cele din Drumul Taberei din Italia. Investițiile în clădiri și material didactic sunt făcute de ordinul respectiv, nu neapărat de vreo biserică catolică, deși unele dintre ele sunt „alipite” geografic de parohiile catolice din București.

Bucureștiul are peste 300 de grădinițe. Jumătate sunt de stat, supraaglomerate, cu personal prost plătit, de multe ori depășit de norma de muncă nefiresc de solicitantă. Cealaltă jumătate este un business ce exploatează ori preocuparea ori snobismul părinților. Cele mai solicitate sunt, însă, cele care oferă cel puțin o aparență de educație „alternativă”, care  promit să scoată un român altfel dintr-un pui de român oarecare.  De când mă perind pe la diverse grădinițe particulare am văzut suficiente ca să pot spune, de la poartă, care e o afacere serioasă și care e doar un „tun” de un an.

Ultima care m-a șocat, o fostă cârciumă din Vitan devenită grădiniță din cauza numeroaselor scandaluri generate în cartier, de clientela afumată. Nu vreți să știți cum arată grădinița… 😉 Mă gândeam cu ce sentimente și-or lăsa părinții, în fiecare dimineață, copiii acolo? Or fi printre ei și foști clienți ai barului cu discotecă de la subsol, transformat parțial în loc de joacă și sală de festivități?

Nu există nicio grădiniță ortodoxă în București, pe modelul celor organizate de călugărițele catolice. Cel puțin eu nu am aflat de niciuna. Există unele private care au denumiri de sfinți sau îngeri, dar nu aparțin unor mănăstiri sau biserici, ci denotă doar o aparentă religiozitate a patronilor, care cred că prin sintagma „sfânta grădiniță” atrag mai mulți părinți. E surprinzător cum Biserica Ortodoxă Română nu a detectat încă acest segment de business. Grădinițele catolice percep taxe egale sau chiar sensibil mai mari decât cele de la o grădiniță privată obișnuită. Și totuși părinții se înghesuie. Așa cum s-au înghesuit unii să se declare de origine germană, ca să-și înscrie copiii la Colegiul Goethe.

Nu înțeleg de ce călugărițele noastre nu s-ar dedica și ele creșterii și educării în spirit creștin a copiilor enoriașilor, precum surorile catolice. Sora Maricica, de la grădinița din Drumul Taberei, îmi spunea că prin această activitate ele, ca femei cununate cu Hristos, își suplinesc eventuala  dorință de a avea copii, cu supra măsură: „După o zi cu o grupă de peste 20 de copii ajungem acasă sătule” – îmi zicea zâmbind blând.

Ieri, însă, vizitând una dintre cele mai frumoase grădinițe particulare din București, am înțeles raționamentul care stă la baza indiferenței BOR în această chestiune. La capătul sectorului 6, într-o curte mare, cu verdeață, o casă cu camere luminoase, mobilier vesel. Din discuția cu o educatoare a reieșit că „oficial nu se face religie”, dar în cadrul cursurilor de „educație pentru societate” religia beneficiază totuși de câteva ore. La orele astea educatoarea le-a povestit copiilor despre nașterea, răstignirea și învierea lui Iisus. Printre copii era și un evreu. A doua zi părinții lui au venit la grădiniță să-i spună educatoarei să nu le mai predea religie copiilor sau cel puțin să le explice diferențele dintre religii. Educatoarea le-a răspuns că „asta e programa, nu avem cum să le predăm altceva, pentru că majoritatea sunt ortodocși, dar explicați-i dumneavoastră acasă copilului care e diferența față de ce i se predă la grădiniță”.

Știu că mulți ați fost indignați atunci când am scris că e o falsă problemă predarea religiei în școli. Unii au fost indignați că Ministerul Educației a introdus predarea religiei și la clasele pregătitoare, după ce ea figura în programă de la clasa I până la a XII-a. Iată că de fapt religia există și la grădiniță, camuflată sub titulatura de „educație pentru societate”.  Și este tot ortodoxă, ca „fibra strămoșească a poporului român”. Educatoarea spune că mulți părinți cer ca odraslele lor să învețe rugăciunile la grădiniță. Pe restul nu-i interesează.

Așadar, Biserica ortodoxă nu are de ce să se chinuie să facă investiții proprii în grădinițe – deși poate că ele ar fi căutate de părinți la fel ca și cele catolice, pentru seriozitate – de vreme ce oricum confesiunea se picură metodic, prin lege, în urechile fragede ale prichindeilor, în toate grădinițele patriei, indiferent cine a băgat bani în ele.

Apoi, la recensământ, ne declarăm aproape 90% ortodocși practicanți.

 

Etichete: , , ,

28 comentarii la “Religia la grădiniță/ de ce se înghesuie părinții la grădinițele catolice” Subscribe

  1. MariusCC 25/04/2012 at 13:36 #

    Dollo,
    Cred ca e o greseala. Am fetele la gradinita B., particulara, si pina acum (de 3 ani) nu au avut nici o balarie despre religie (educatoarele noteaza pe caietele copiilor absolut toate temele abordate in timpul saptaminii respective).

    • Dollo 25/04/2012 at 21:55 #

      Educatoarea respectivă așa mi-a spus, știu că grădinițele acreditate sunt obligate să respecte programa impusă de minister. Dar uite, pentru că a făcut atâta vâlvă subiectul, o să încerc să fac rost de această programă, ca să ne dumirim exact dacă e vorba de excesul de zel al educatoarelor sau nu

      • MariusCC 26/04/2012 at 08:54 #

        Gradinita e acreditata (de asta nemernicii din minister/inspectorat si-au permis sa suspende activitatea cind a nins).
        Mai jos e ce au facut in saptamina dinaintea pastelui (teren foarte propice indoctrinarii religioase):

        ———————————————–
        In aceasta saptamana, Scoala Altfel a fost sarbatorita in Gradinita B printr-o diversitate de activitati.
        Activitati deosebite:
        Experimente pe intelesul copiilor prescolari, in cadrul temei Stiinta Distractiva: lumanarea plutitoare, eruptia vulcanului, oul elastic, morile de vant, plutirea in apa sarata, apa si uleiul, observari la microscop;
        Activitati de gatit in cadrul temei Alimentatie Sanatoasa: rosii umplute cu crema de branza, torturi cu ingrediente bio, pizza cu legume, salata de fructe, orez cu legume si paste cu orez cu legume, sandviciuri haioase, discutii avand ca suport Piramida Alimentelor;
        Educatie pentru sanatate: conversatii despre respiratie sanatoasa si igiena sentimentelor, stafete si concursuri sportive;
        Educatie rutiera realizata prin: intalnire cu agenti de la politia rutiera care au venit insotiti de un Bombardier Spider, jocuri in curtea gradinitei cu trasee aplicative, jocuri in clase pe machete pentru invatarea regulilor de circulatie, jocuri de circulatie pe calculator cu softul Piticlick;
        Educatie ecologica prin activitati de tipul: realizarea unui glob pamantesc, inscriptionarea de tricouri cu mesaje ecologice, palarii si coifuri din hartie reciclabila, plantarea unor flori, plante medicinale, mirodenii;
        Educatie pentru traditii si obiceiuri de Paste: incondeierea de oua, realizare de decoruri pentru masa de Paste;
        Educatie prin teatru: participarea la spectacolul Lumea copilariei sustinut in curtea gradinitei de catre actori ai trupei Fanstasio, realizare de dramatizari, teatru de papusi cu masti sau siluete, vizionare de filme adecvate varstei mici.
        ———————————–

  2. VASILIU MIRCEA PAUL 25/04/2012 at 13:42 #

    Ce-ar fi sa propuneti spre discutare in cercul Dvs. „Arhiepiscop in Romania” de Raymond Netzhammer ? Veti afla din istoria noastra recenta lucruri absolut uluitoare despre care la scoala nu vi s-a suflat nici un cuvintzel. Inainte de razboi la Bucuresti exista chiar si un liceu catolic (german) pe care unchiul meu, bucurestean get-beget si ortodox, l-a absolvit. Si multe, multe altele, infinit mai interesante decit orice roman fiindca realitatea depaseste orice imaginatie, oricit de fertila. Nu am nimic contra literaturii, o forma elevata de amuzament, dar ca sursa de informatii valoreaza aproape zero. Si daca nu cunoastem cu adevarat ce a fost degeaba ne amuzam.

    • Dollo 25/04/2012 at 21:57 #

      Și acum există o școală catolică+liceu, chiar lângă Cimitirul Bellu catolic. După cum există și Colegiu Goethe, despre care spuneam. Dar este interesantă propunerea dumneavoastră, o să caut cartea. Mulțumesc

  3. Mekone 25/04/2012 at 13:49 #

    Dacă chiar vrei să ştii adevărul fă o documentare despre felul cum sunt finanţate grădiniţele catolice. Care sunt nitel după chipul şi asemănarea Bisericiii Catolice, adică contribuţii mai/mai puţin voluntare + sponsorizări. Înainte să acuzi Biserica Ortodoxă din nou în comparaţie cu alta, aşa cum o faci în general, îţi sugerez să faci o documentare cu date reale şi oficiale, nu doar ce spune mama unui copil sau o sora catolică întrebată la colţ, ambele de bună credinţă, nu neg asta. Sunt ortdoxă, dar respect Biserica Catolică. Am prieteni orodocşi luminaţi la minte care şi-au dat fata la gradiniţa catolică pentru că ştiau clar pentru ce vor plăti – pentru un întreg angrenaj din spatele grădiniţei. Angrenaj-sistem bazat pe un anumit mod de eficienţă occidentală care nu e deloc familiară ortodoxiei sau estului în general, e vorba de un mod diferit de a vedea lumea.
    Am avut un şoc în anii 90 când, fiind în vizită de studiu la o mănăstire catolică în România am cunoscut un catolic italian, nu era preot, dar lucra pentru o organizaţie mondială catolică al cărei scop era să strângă bani pentru mănăstiri, grădinţe, spitale etc . , toate CATOLICE. De asta spun că e un unghi de abordare diferit. Noi nu percep ortodoxia aşa, câţi ordocşi declaraţi ar dona pentru aşa ceva? Catolicii sunt de acord cu asta, noi nu, dar după mergem să cerem.

    • MariusCC 25/04/2012 at 14:08 #

      „Sora Veronica i-a spus condițiile, prețurile, ”
      Deci e clar ca cei care isi dau copiii la gradinitele catolice stiu cu cit contribuie.

    • Dollo 25/04/2012 at 22:04 #

      Draga mea, știu că am mai avut discuții pe tema asta, și ai dreptate în parte. Singura obiecție pe care o am la ce spui tu este că BOR are profit în România. Din afacerile pe care le derulează, neimpozitate. Iar acest profit nu se reflectă în activități sociale, dintr-o lipsă de coordonare pe care nu mi-o explic. Biserica e suficient de bine organizată ca să dezvolte afaceri pe diverse direcții, dar nu e capabilă să păstorească comunitățile și să le canalizeze eforturile, materiale și spirituale, ca să se gospodărească în folos propriu. Cât despre finanțarea grădinițelor catolice, firește că ele vin inițial cu un capital extern, dar cum spuneam și în text, părinții ăia plătesc taxe destul de mari, lunare, pentru copii. De ce crezi că i-ar fi imposibil unei arhiepiscopii ortodoxe, să investească în câte o grădiniță particulară, în care să perceapă apoi taxe de școlarizare? Și unde să facă, pe cinstite, catehism. Nu cred că s-ar supăra cineva.

  4. Marcus 25/04/2012 at 14:07 #

    NU MAI INDOCTRINATI COPII, nu-i aruncati in polemici religioase .

    Ei sunt viitorul tarii si trebuie protejati de macanismele de manipulare si indobitocire in masa pentru a putea scoate tara asta din mizeriile in care se afla acum.

  5. what ? 25/04/2012 at 14:12 #

    eu sunt catolic si mi-am trimis copilul la gradinita catolica pt educatie catolica. punct.
    problema se rezolva singura: cei care nu sunt catolici sunt liberi sa-si dea copiii la alte gradinite decat catolice, si atunci nu mai de ce sa se planga. minima inteligenta ar putea sa le sugereze ca denumirea de „catolic” implica o conotatie religioasa. daca doresc sa-si dea plozii aici doar pentru a-si satisface poftele snoabe de a parea deosebiti in societate atunci sa-si asume „riscurile”.
    eu personal sunt revoltat ca din cauza acestor dezorientati copilul meu nu primeste educatia catolica pe care o doresc pt el. la asta se gandesc toti haoticii care se arunca in gradinite catolice ?

  6. Motanul Revoltat 25/04/2012 at 14:21 #

    Catolicii cu invatatu’, ortodocsii cu rezolvatu’:).
    Cand am citit articolul citat de tine din ziarul Adevarul, in „Biserica face fapte bune. In Forbes” am dat peste o comoara:) :
    http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/BISERICI_-VRAJITE-_Afla_care_sunt_lacasele_de_cult_din_Bucuresti_care_te_scapa_de_blesteme-te_imbogatesc-iti_gasesc_perechea_si_le_ajuta_pe_femei_sa_ramana_gravide_0_497950422.html#

    Acu io sunt curios. Poti sa mergi tu draga Dollo la biserica Sf. Nectarie in vizita? Daca ramai gravida anunta-ne urgent! Mai incearca-le si pe celalalte din articol, si anunta-ne rezultatele!:)

    • Dollo 25/04/2012 at 22:06 #

      Motane, altele sunt dorințele care mă animă în viață, în niciun caz să rămân gravidă, deci îți sugerez să mergi să te convingi singur 😉

      • Motanul Revoltat 26/04/2012 at 11:19 #

        Pai daca ramai, dai BOR-ul in judecata pentru pensia alimentara. Responsabilul trebuie sa plateasca!:)

        Daca totusi ti-e frica de biserica Sf. Nectarie, macar cand se strica Rosinanta, du-te la Sf. Mina, in loc sa te duci la service, si cere sa ti se repare, platind un acatist:).
        „Am avut un an în care mi s-a stricat maşina de trei ori într-o lună. Am ştiut că ceva este în neregulă şi am dat un acatist la Sf. Mina. Nu am mai avut probleme după aceea. Acum ma duc şi dau un acatist când simt că lucrurile nu merg cum trebuie”, ne-a povestit Marilena.

        Daca nu se rezolva, dai in judecata Adevarul si Sf. Mina pentru inselaciune:).

  7. Dragos B 25/04/2012 at 14:31 #

    BOR e prea ocupata cu catedrala bantuirii neamului si cu propriile burdihane. N-are bani de gradinite. Catolicii, Biserica, au cam terminat-o cu catedralele barosane de multisor, acum tin dihai spitalele pe banii lor. S.a.m.d.

  8. Daniel Brad 25/04/2012 at 14:36 #

    Dollo,ma repet chiar si pentru tine.Biserica Ortodoxa Romana ne vrea prosti!Si mai vrea ca actualul patriarh sa-si puna „numele” pe cladirea ce se construieste in Bucuresti.N-au ei timp chef si bani sa sponsorizeze si sa finanteze gradinite!…Insa pana la urma dorinta cu orice pret de a tine „credinciosii’ in intuneric,inca de mici copii se va intoarce impotriva ei…
    P.S.
    Acest comment este facut de catre un ortodox (desigur,facut asa,ca si noi toti…de catre mama si tata fara nici un fel de consimtamant).Cati dintre ortodocsii care merg la biserica stiu ce-i aia ortodoxie,ori macar care sunt deosebirile dogmatice dintre ortodocsi si catolici???

  9. daniela 25/04/2012 at 14:37 #

    Cred ca lipsa de responsabilitate a parintilor ii indemna sa paseze educatia, chiar si cei 7 ani de acasa, unor institutii care au o imagine buna. Imaginea asta, acum e buna pentru ca am fost crescuti in ideea ca religia este buna, garantul moralitatii. Acum, daca ne gandim ca multi parinti nu sunt pregatiti sa fie parinti, sunt inca imaturi chiar daca sunt majori, poate e o alternativa buna. Totusi, in acest fel se formeaza alti soldati care sa creada ca puterea e doar in afara, ei minimalizandu-si forta interioara, si, ca urmare, minimalizand si responsabilitatea proprie in ceea ce priveste incercarile nereusite, aruncand totul pe umerii bietului Dumnezeu care e mare si bun dar si de vina ca a abatut asupra lor urgia, nenorocirea, dezamagirea, ghinionul, boala.

  10. Eliza 25/04/2012 at 14:51 #

    Dollo, te rog, ce te-a scandalizat la gradinita din calea Vitan ?

    • Dollo 25/04/2012 at 22:09 #

      Nu m-a scandalizat, dar nici nu mi-a plăcut. E vorba de imaginea generală. Grădinița aia e tristă, păstrează mult din aerul vechii cârciumi, e prăfuită, îmbâcsită. Dar, mă rog, poate că oamenii au făcut o minimă investiție ca să convertească locul în altceva… e dreptul lor și treaba părinților.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.