Nu ne vindem urbea

De ce sărbătorește Piteștiul laleaua și nu țuica de prune?

Am fost la Sibiu pentru câteva zile și la întoarcere am dat pe la Pitești pentru că tovarășii mei de drum auziseră despre „festivalul lalelelor” și voiau să vadă cum e acest Keunkenhof de România. Îmi aminteam că am mai fost cu ani în urmă la această sărbătoare a lalelelor de Oltenia Muntenia (după unele surse ;)), dar pe atunci nu era decât o banală expo-flora cu care se lăuda primarul Pendiuc, ca și când ar fi fost cea mai mare realizare a mandatelor lui. Între timp, zic, s-or fi mai înmulțit lalelele pe acolo.

Cum am intrat în Pitești, dinspre Sibiu, ne-a lovit aerul sărbătoresc al orașului. Ornamente ca de Crăciun, făcute sub formă de lalele, care atârnau de-a curmezișul bulevardului, dintr-un stâlp în altul. Din loc în loc, în giratorii sau intersecții, tronau la sol alte instalații, tot din furtune din alea cu beculețe, dar în formă de litere: „Simfonia lalelelor a 35-a ediție”. Lalelele naturale, însă, puține spre deloc. Deh, am zis, poate le-or fi concentrat acolo, la simfonie, pe toate. După câteva intersecții am dat de un rond mare cu iarbă, în mijlocul căruia stăteau niște lalele mov, înconjurate cu plasă din sârmă, de zici că voiau să evadeze.

Am mers prin minunatul Pitești preț de vreun sfert de ceas. Tot speram să găsim un indicator, un banner, orice, un indiciu făcut din petale de lalele care să ne conducă spre locul simfoniei. Nu era nimic. Până la urmă am oprit și am întrebat un taximetrist. Care ne-a zis să mai mergem doi km și să facem la stânga, unde dăm fix de lalele. Am mers mai mulți km și aproape că ieșeam din Pitești. Lalele ioc!  Dar nici indicatoare. Piteștenii erau hotărâți să-și ascundă lalelele de eventualii turiști. Nu ne vindem urbea, simfonia, laleaua! Ca și Tg-jienii care îi țin ascunse operele lui Brâncuși, ca nu cumva să le găsești mai ușor dacă ajungi pentru prima dată în orașul lor.

Până la urmă am mai întrebat o dată, ne-a mai îndrumat cineva, dar am dat peste simfonie tot din întâmplare, când pierdusem orice speranță și ne gândeam să ne îndreptăm spre București. Am nimerit exact în mijlocul simfoniei unde nu erau lalele, ci oamenire multă, mașini înghesuite și doi polițiști care se străduiau să facă ordine în zonă.

    

Simfonia lalelelor începea destul de funebru, cu un soi de car alegoric făcut din flori multe – în special garoafe – în formă de moară olandeză. Mirosul emanat de florile alea moarte aducea mai degrabă cu un car mortuar, dar poate că a fost imaginația mea de vină. Ceva mai încolo, vis-a-vis de carul funerar erau două manechine făcute din flori. Manechinele se zgâiau la trecătorii care cumpărau bilete a 5 lei bucata pentru intrarea în expo-flora. Înăuntru, coșuri și aranjamente florale, cam cum erau pe vremea lui Ceaușescu, care vă amintiți, la expo-flora din Herăstrău. Singurul beneficiu real al biletului de 5 lei era doar WC-ul de la etajul expo-flora. Bănuiesc că era singurul din zonă.

În rest, simfonia cânta din toate alămurile afară. Gratis pentru priviri, contra cost dacă voiai să pleci acasă cu niscai flori de grădină, scule, adezivi și alte accesorii. Lalele mai puțin. Ele erau pe afișe mai mult. În rest, bâlciul caracteristic: standuri ale marilor magazine care comercializează accesorii de grădinărit, un nene cioplea cu drujba o floare, în văzul relativ interesat al asistenței, alții vindeau petunii, mușcate, portocali pitici, cactuși sau căpșuni cărțărători, câteva străchini de Horezu, pitici de grădină și, evident grătare cu mici. Către seară era anunțat mare concert mare cu… nu cu Fuego, ci cu Mihai Constantinescu.

Cam asta a fost Simfonia lalelelor. După ce am găsit-o am înțeles și de ce nu s-a străduit nimeni să o semnalizeze. Nu aveau de ce, piteștenii știu de unde să-și cumpere în fiecare an flori, unelte și adezivi. Știu, sunt cârcotașă, e aberant să compari  Piteștiul cu Amsterdamul, dar hai să ne gândim un pic. În loc să fi inventat rahatul ăsta de simfonie care numai despre lalele nu e, nu mai bine sărbătoreau an de an țuica de două prune? Și ca să fie poetic îi ziceau „simfonia ochilor albaștri”. Dar e mai ușor să plantăm panseluțe sau lalele, să cheltuim aiurea niște bugete care nu folosesc deloc nici atragerii turiștilor, nici dezvoltării urbei, și după aia să stăm cu câciula în mână la Guvern să ne dea bani că suntem localitate săracă.

Etichete: , , , ,

5 comentarii la “Nu ne vindem urbea” Subscribe

  1. marcian 28/04/2012 at 14:21 #

    Mare dreptate ai, Dollo. Tocmai am venit de la simfonie (sunt pitestean) si nici eu nu puteam descrie mai bine atmosfera de acolo. Un mare …..kitsch

  2. giliola 28/04/2012 at 19:31 #

    atata doar ca Pitesti-ul este fix in Muntenia, prea putin (spre deloc) in Oltenia…sa nu-mi iei in nume de rau comentariul, te rog…in realitate, te citesc cu drag, cand pot, de ceva vreme

    • Dollo 28/04/2012 at 19:37 #

      Nu-l iau, îți mulțumesc pentru el, doar că Piteștiul e pentru unii în Oltenia cam cum e Buzăul în Moldova 🙂 Eu când mă gândesc la Pitești întotdeauna îi văd olteni pe locuitori. Am niște cunoștințe din Pitești și din Craiova și se comportă cam la fel 🙂 Or fi crescut la graniță…

  3. Motanul Revoltat 29/04/2012 at 18:16 #

    Romanii n-au cultura esteticului(si a calitatii). Asta se vade mai ales la cei care ies putin pe-afara si incearca sa copieze in casele lor ce vad la straini. Copiaza prost, amestecand stiluri si culori ca la bazar. Cei care n-au scos nasul deloc din tara muma, ii copiaza prost pe cei care au iesit. Rar am vazut in Romania o casa cu stil. Asa ca, ce se face in Romania, mai ales din banii statului… se face super aiurea.

  4. andra 02/05/2012 at 03:45 #

    Draga Dolo – am ras cu lacrimi – mersi de articol
    Si il contrazic pe Motanul Revoltat – romanii au cultura esteticului dar este combinata in mod fatal cu cea a parangheliei .
    Iar kitschul subcarpatic este rege.
    Banuiesc ca festivalul cu pricina este doar un pretext sa siphoneze banii primariei.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.