Nu ne vindem urbea

Am fost la Sibiu pentru câteva zile și la întoarcere am dat pe la Pitești pentru că tovarășii mei de drum auziseră despre „festivalul lalelelor” și voiau să vadă cum e acest Keunkenhof de România. Îmi aminteam că am mai fost cu ani în urmă la această sărbătoare a lalelelor de Oltenia Muntenia (după unele surse ;)), dar pe atunci nu era decât o banală expo-flora cu care se lăuda primarul Pendiuc, ca și când ar fi fost cea mai mare realizare a mandatelor lui. Între timp, zic, s-or fi mai înmulțit lalelele pe acolo.

Cum am intrat în Pitești, dinspre Sibiu, ne-a lovit aerul sărbătoresc al orașului. Ornamente ca de Crăciun, făcute sub formă de lalele, care atârnau de-a curmezișul bulevardului, dintr-un stâlp în altul. Din loc în loc, în giratorii sau intersecții, tronau la sol alte instalații, tot din furtune din alea cu beculețe, dar în formă de litere: „Simfonia lalelelor a 35-a ediție”. Lalelele naturale, însă, puține spre deloc. Deh, am zis, poate le-or fi concentrat acolo, la simfonie, pe toate. După câteva intersecții am dat de un rond mare cu iarbă, în mijlocul căruia stăteau niște lalele mov, înconjurate cu plasă din sârmă, de zici că voiau să evadeze.

Am mers prin minunatul Pitești preț de vreun sfert de ceas. Tot speram să găsim un indicator, un banner, orice, un indiciu făcut din petale de lalele care să ne conducă spre locul simfoniei. Nu era nimic. Până la urmă am oprit și am întrebat un taximetrist. Care ne-a zis să mai mergem doi km și să facem la stânga, unde dăm fix de lalele. Am mers mai mulți km și aproape că ieșeam din Pitești. Lalele ioc!  Dar nici indicatoare. Piteștenii erau hotărâți să-și ascundă lalelele de eventualii turiști. Nu ne vindem urbea, simfonia, laleaua! Ca și Tg-jienii care îi țin ascunse operele lui Brâncuși, ca nu cumva să le găsești mai ușor dacă ajungi pentru prima dată în orașul lor.

Până la urmă am mai întrebat o dată, ne-a mai îndrumat cineva, dar am dat peste simfonie tot din întâmplare, când pierdusem orice speranță și ne gândeam să ne îndreptăm spre București. Am nimerit exact în mijlocul simfoniei unde nu erau lalele, ci oamenire multă, mașini înghesuite și doi polițiști care se străduiau să facă ordine în zonă.

    

Simfonia lalelelor începea destul de funebru, cu un soi de car alegoric făcut din flori multe – în special garoafe – în formă de moară olandeză. Mirosul emanat de florile alea moarte aducea mai degrabă cu un car mortuar, dar poate că a fost imaginația mea de vină. Ceva mai încolo, vis-a-vis de carul funerar erau două manechine făcute din flori. Manechinele se zgâiau la trecătorii care cumpărau bilete a 5 lei bucata pentru intrarea în expo-flora. Înăuntru, coșuri și aranjamente florale, cam cum erau pe vremea lui Ceaușescu, care vă amintiți, la expo-flora din Herăstrău. Singurul beneficiu real al biletului de 5 lei era doar WC-ul de la etajul expo-flora. Bănuiesc că era singurul din zonă.

În rest, simfonia cânta din toate alămurile afară. Gratis pentru priviri, contra cost dacă voiai să pleci acasă cu niscai flori de grădină, scule, adezivi și alte accesorii. Lalele mai puțin. Ele erau pe afișe mai mult. În rest, bâlciul caracteristic: standuri ale marilor magazine care comercializează accesorii de grădinărit, un nene cioplea cu drujba o floare, în văzul relativ interesat al asistenței, alții vindeau petunii, mușcate, portocali pitici, cactuși sau căpșuni cărțărători, câteva străchini de Horezu, pitici de grădină și, evident grătare cu mici. Către seară era anunțat mare concert mare cu… nu cu Fuego, ci cu Mihai Constantinescu.

Cam asta a fost Simfonia lalelelor. După ce am găsit-o am înțeles și de ce nu s-a străduit nimeni să o semnalizeze. Nu aveau de ce, piteștenii știu de unde să-și cumpere în fiecare an flori, unelte și adezivi. Știu, sunt cârcotașă, e aberant să compari  Piteștiul cu Amsterdamul, dar hai să ne gândim un pic. În loc să fi inventat rahatul ăsta de simfonie care numai despre lalele nu e, nu mai bine sărbătoreau an de an țuica de două prune? Și ca să fie poetic îi ziceau „simfonia ochilor albaștri”. Dar e mai ușor să plantăm panseluțe sau lalele, să cheltuim aiurea niște bugete care nu folosesc deloc nici atragerii turiștilor, nici dezvoltării urbei, și după aia să stăm cu câciula în mână la Guvern să ne dea bani că suntem localitate săracă.

Etichete: Pitești, prostie, semnalizarea obiectivelor turistice, simfonia lalelelor, turism