Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
Toshiba, 2010-2026
Nu m-a omorât AI-ul. Încă
Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac
De ce credem toate tâmpeniile…
Când mama se transformă în copilul care-ai fost
Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga
Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Valentina: Te citesc deși nu comentez la articole.
Mi-au d...
Om bun: Toate animalele merg in rai....
Carmen: Pfff...mi-a venit instant în minte cum a dormit l...
RalucaM: O știu pe Toshiba doar din poze și din articole,...
Maria: Te pierd si te regasesc (in ale cititului) de ani ...
Mrs. GreenFoot: Imi pare rau!...
Florin: Dacă vreți, vă pot oferi link-uri cu acel fatid...
Florin: La 1 noiembrie se împlinesc cinci ani de când a ...
Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.
Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.
Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.
Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.
Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.
Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.
Amintirea mea preferata vine din viitor, 20 de ani de acum, cind o sa stau la soare si o sa beau o limonada. Si o sa-mi amintesc cu placere de clipul asta ca fiind ultima zeama hipstereasca pe care o voi fi vazut in ultimii 20 de ani. O sa fie placuta; dar ma indoiesc ca am eu norocul asta.
dau o bere pe chestia asta
Daca ma iei asa repede, amintirea mea preferata e dintr-o vacanta in Croatia, cind stateam „pluta” in golful din fata casei, totul in jur era linistit si albastru, costumul meu de baie orange, si am simtit pina in strafundurile mele senzatia de bine, liniste, pace, impacare, detasare. In NLP (adica Programare Neurolingvistica), o amintire de genul asta se numeste „sursa”. Asta este „sursa” mea, si revin uneori la ea, cind am nevoie sa ma linistesc.
Hmm, vad ca nimeni nu vrea sa-si aminteasca de prima noapte(sau pentru diurni, „prima data”)! Interesant, interesant! Eu nu va spun amintirea/amintirile mele preferate ca nu m-ati crede oricum.
Ar fi bine sa se mai termine cu clipurile astea din Bucuresti cu muzica inspiring si oameni buni si linistiti – la medie Bucurestiul e un oras de cacat cu oameni de cacat.
Greu, greu. Cred ca vacanta de Paste de anul trecut, desi ar mai fi cateva amintiri la fel de placute
Prima ninsoare prinsa la munte in Piatra Craiului, intr-un octombrie. Fulgii erau mari, cadeau incet parca formau o perdea de organza… si altadata eram la mare, apa transparenta cu pestisori subtirei si aurii… si altadata urcam cu bunica un deal plin de zmeuris din care facea o dulceata mamamama… sau dulceata de cirese amare mancata… si tot asa 🙂