Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
Cine mai crede în România onestă
Camping – dar avem suferință și acasă
În realitate nu se întâmplă absolut nimica
Vii în București și primul care te ia în primire la aeroport…
Păcatele ONG-urilor și ale oamenilor de bine din ele (II)
La ce sunt bune ONG-urile. Și eventualele lor păcate
Un atac de panică
Astfel de lucruri mărunte care fac diferența
Vii în București și primul care te ia în primire la aeroport…
Un atac de panică
La ce sunt bune ONG-urile. Și eventualele lor păcate
În realitate nu se întâmplă absolut nimica
Camping – dar avem suferință și acasă
Păcatele ONG-urilor și ale oamenilor de bine din ele (II)
Cine mai crede în România onestă
Dollo: La care dintre cărți te referi?...
Om bun: Ajung.....
Om bun: Uite ca ajunge in atentie si alt tip de carti, mai...
Valentina: Am auzit expresia. Bine punctat.
Concluzia poate...
Dollo: Păi ce, nu ai auzit expresia: unul pentru mama, u...
Dollo: Încă se poticnește în franceză, dar persevere...
Dollo: Nu, pentru că nu am televizor. Am scris în parte...
Radu: O intrebare, dupa clasificare ai primit notificare...
Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.
Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉
Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?
… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara
Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.
De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.
sursa…
pentru mine ar fi asta. am primit link-ul de la o amică… nush pe la cine a mai apărut înainte.
jurnalista din tine n-a intrebat de unde il are? 🙂 (e de aici victorkapra.ro)
jurnalista era ocupată să-și caute memoriile pierdute 😉 dar ca o deontoloagă ce mi-s linkuiesc și către domnul kapra, cu voia dvs.
Nu stiu, am avut una. Cred ca mi-a ascuns-o dl. Alzheimer.
da, da, cred că și eu am amintirea cu domnul ăsta 🙂
Io-mi aduc aminte cu placere cand m-am pupat prima data cu un exgagic d-al meu cu parul lung si ochi negri pe malul marii la costinesti.
dacă te-ai fi măritat cu el crezi că tot sărutul ăla rămânea în amintire? 🙂
ihim…tot ramane in memorie si dupa ce ne-am despartit in niste certuri gen oribile. e momentul meu, nimeni nu mi-l ia.
mie nu mi le-a ascuns nimeni (cel putin o parte din ele) dar nu stiu pe care s-o aleg.:)
ultima e de asta seara, cand mie si partenerului meu de dans ne-a iesit o schema complicata la rumba. 🙂 (era sa-mi luxez mijlocul, dar a meritat; merita in fiecare zi, termin fiecare curs cu fata latita intr-un zambet mai ceva ca al lui iliescu)
vezi, dacă ai fi ales să citești „Pe patul de moarte” ți se ștergea zâmbetul ăla lățit de pe față 😛
Intalnirea de la ASE, din 1993, cu Corneliu Coposu.
frumoasă amintire
Fatza lui Iliescu in toamna lui 1996, dupa ce a pierdut alegerile. Atunci mi-am zis ca n-o mai duce mult, ca scapam repede cu totul de el. De atunci au trecut aproape 16 ani, inca n-am scapat, ba chiar din contra…
Primul nascut, pe pat in dormitor, proaspat adus de la maternitate.
Aoleu, ce greu a fost să-mi dau seama că aminitirea mea favorită e de la Revelionul petrecut pe stradă la Londra, cu 12 grade afară și nici urmă de ploaie, cu 1 milion de oameni în jurul meu. Da’ ce-ți veni să ne răscolești amintirile?
Nici aurora boreala vazuta din pat din iglu de sticla si adormitul cu ochii pe Calea Lactee(in Kaukslauttanen), nici scufundarile in recif de corali(in Seychelles). Hm, acu mi-a venit idea sa fac niște scufundari noaptea, sa vad daca pot sa le fac in concediul de anul asta. Da sa revin la intrebare. Oameni buni, nu mai mintiti atâta!;)