Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Când relele lumii te ajung și-n paradis
Ce cărți citim până în 2027, pe vremea asta
Care-i treaba cu cardul de fidelitate
Lecții dintr-o viață aparent irosită
Industrienacht, cum își laudă elvețienii munca
Apocalipsa AI, după Harari
De toți banii
Care-i treaba cu cardul de fidelitate
Ce cărți citim până în 2027, pe vremea asta
Când relele lumii te ajung și-n paradis
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Dollo: Facem...
cmv: Hello din Romania caniculară!
Mai mult cu grădi...
Ady: deoarece propunerea îmi aparține: 1. propuneri n...
Mrs. Green Foot: Uimitoarele aventuri ale vestitei Moll Flanders es...
Adrian C.: Cumpar de cate luni din farmaciile Ana Maria fiind...
Ady: Sunt farmacii la care am card de fidelitate, altel...
Om bun: Piata se bazeaza pe statistici. De unde date pentr...
Radu: Eu am renunțat de mai bine de 15 ani la orice car...
O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.
Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.
… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point
Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.
Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată
Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.
sursa…
pentru mine ar fi asta. am primit link-ul de la o amică… nush pe la cine a mai apărut înainte.
jurnalista din tine n-a intrebat de unde il are? 🙂 (e de aici victorkapra.ro)
jurnalista era ocupată să-și caute memoriile pierdute 😉 dar ca o deontoloagă ce mi-s linkuiesc și către domnul kapra, cu voia dvs.
Nu stiu, am avut una. Cred ca mi-a ascuns-o dl. Alzheimer.
da, da, cred că și eu am amintirea cu domnul ăsta 🙂
Io-mi aduc aminte cu placere cand m-am pupat prima data cu un exgagic d-al meu cu parul lung si ochi negri pe malul marii la costinesti.
dacă te-ai fi măritat cu el crezi că tot sărutul ăla rămânea în amintire? 🙂
ihim…tot ramane in memorie si dupa ce ne-am despartit in niste certuri gen oribile. e momentul meu, nimeni nu mi-l ia.
mie nu mi le-a ascuns nimeni (cel putin o parte din ele) dar nu stiu pe care s-o aleg.:)
ultima e de asta seara, cand mie si partenerului meu de dans ne-a iesit o schema complicata la rumba. 🙂 (era sa-mi luxez mijlocul, dar a meritat; merita in fiecare zi, termin fiecare curs cu fata latita intr-un zambet mai ceva ca al lui iliescu)
vezi, dacă ai fi ales să citești „Pe patul de moarte” ți se ștergea zâmbetul ăla lățit de pe față 😛
Intalnirea de la ASE, din 1993, cu Corneliu Coposu.
frumoasă amintire
Fatza lui Iliescu in toamna lui 1996, dupa ce a pierdut alegerile. Atunci mi-am zis ca n-o mai duce mult, ca scapam repede cu totul de el. De atunci au trecut aproape 16 ani, inca n-am scapat, ba chiar din contra…
Primul nascut, pe pat in dormitor, proaspat adus de la maternitate.
Aoleu, ce greu a fost să-mi dau seama că aminitirea mea favorită e de la Revelionul petrecut pe stradă la Londra, cu 12 grade afară și nici urmă de ploaie, cu 1 milion de oameni în jurul meu. Da’ ce-ți veni să ne răscolești amintirile?
Nici aurora boreala vazuta din pat din iglu de sticla si adormitul cu ochii pe Calea Lactee(in Kaukslauttanen), nici scufundarile in recif de corali(in Seychelles). Hm, acu mi-a venit idea sa fac niște scufundari noaptea, sa vad daca pot sa le fac in concediul de anul asta. Da sa revin la intrebare. Oameni buni, nu mai mintiti atâta!;)