Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
De toți banii
Ce-am găsit să fie al meu
Cum și-au instalat primarul, păgânii ăștia de francezi
Vechituri
Țara oamenilor drăguți (unii cu alții)
Carnavalul din Basel
Cum a ratat domnul Jean de la Sorbona ocazia de a rămâne filosof
Onoare de taximetrist
Ioana Spiridonica: Apropo de vorbit, mă chinui de aproape un an să ...
Dollo: Hei, bine te-am regăsit! Poate facem niste schimb...
Ioana Spiridonica: Exact cum povestea Stelian, și aici în Canada ex...
alina: Bine că ați vizitat zona cât timp a fost pace. ...
Dollo: Încercăm...
Dollo: Da, diferența e cā la ei nu pare să fie nevoie ...
Dollo: Mai avem şi țâfnă, că fără ea ce ne-am face...
Ady: există și infracțiunea de ”însușire a bunul...
Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.
Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?
Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea
Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor
Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată
Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.
sursa…
pentru mine ar fi asta. am primit link-ul de la o amică… nush pe la cine a mai apărut înainte.
jurnalista din tine n-a intrebat de unde il are? 🙂 (e de aici victorkapra.ro)
jurnalista era ocupată să-și caute memoriile pierdute 😉 dar ca o deontoloagă ce mi-s linkuiesc și către domnul kapra, cu voia dvs.
Nu stiu, am avut una. Cred ca mi-a ascuns-o dl. Alzheimer.
da, da, cred că și eu am amintirea cu domnul ăsta 🙂
Io-mi aduc aminte cu placere cand m-am pupat prima data cu un exgagic d-al meu cu parul lung si ochi negri pe malul marii la costinesti.
dacă te-ai fi măritat cu el crezi că tot sărutul ăla rămânea în amintire? 🙂
ihim…tot ramane in memorie si dupa ce ne-am despartit in niste certuri gen oribile. e momentul meu, nimeni nu mi-l ia.
mie nu mi le-a ascuns nimeni (cel putin o parte din ele) dar nu stiu pe care s-o aleg.:)
ultima e de asta seara, cand mie si partenerului meu de dans ne-a iesit o schema complicata la rumba. 🙂 (era sa-mi luxez mijlocul, dar a meritat; merita in fiecare zi, termin fiecare curs cu fata latita intr-un zambet mai ceva ca al lui iliescu)
vezi, dacă ai fi ales să citești „Pe patul de moarte” ți se ștergea zâmbetul ăla lățit de pe față 😛
Intalnirea de la ASE, din 1993, cu Corneliu Coposu.
frumoasă amintire
Fatza lui Iliescu in toamna lui 1996, dupa ce a pierdut alegerile. Atunci mi-am zis ca n-o mai duce mult, ca scapam repede cu totul de el. De atunci au trecut aproape 16 ani, inca n-am scapat, ba chiar din contra…
Primul nascut, pe pat in dormitor, proaspat adus de la maternitate.
Aoleu, ce greu a fost să-mi dau seama că aminitirea mea favorită e de la Revelionul petrecut pe stradă la Londra, cu 12 grade afară și nici urmă de ploaie, cu 1 milion de oameni în jurul meu. Da’ ce-ți veni să ne răscolești amintirile?
Nici aurora boreala vazuta din pat din iglu de sticla si adormitul cu ochii pe Calea Lactee(in Kaukslauttanen), nici scufundarile in recif de corali(in Seychelles). Hm, acu mi-a venit idea sa fac niște scufundari noaptea, sa vad daca pot sa le fac in concediul de anul asta. Da sa revin la intrebare. Oameni buni, nu mai mintiti atâta!;)