Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
Ce am văzut și făcut în Cipru (II)
Ce am văzut și făcut în Cipru (I)
Patimile tânărului Johny…
Macabre
Cât costă un principiu
Votul de conștiință în țara votului inutil
Lupta pentru supraviețuire, faza pe pere
Focuri care ard mocnit
Ce am văzut și făcut în Cipru (I)
Macabre
Patimile tânărului Johny…
Ce am văzut și făcut în Cipru (II)
Diana Ionescu: Superb comentariu la jurnalul Anei Blandiana, o pe...
Cristina: Am savurat cu hohote de ras blogul tau cum nu am m...
Cristina: "Mi-am dat seama că de fapt femeia aia cu dantel...
Nick: Foarte interesant! Tot îmi caut o săptămână ...
Radu Boarescu: O prezentare deosebită!
Multumiri...
Doru: Mishto!...
NeluF: Copleșitor ! Un adevărat raport de vilegia...
Cristina: Mulțumesc pentru informațiile detaliate oferite ...
Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?
50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii
“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1
Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini
Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.
Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese
sursa…
pentru mine ar fi asta. am primit link-ul de la o amică… nush pe la cine a mai apărut înainte.
jurnalista din tine n-a intrebat de unde il are? 🙂 (e de aici victorkapra.ro)
jurnalista era ocupată să-și caute memoriile pierdute 😉 dar ca o deontoloagă ce mi-s linkuiesc și către domnul kapra, cu voia dvs.
Nu stiu, am avut una. Cred ca mi-a ascuns-o dl. Alzheimer.
da, da, cred că și eu am amintirea cu domnul ăsta 🙂
Io-mi aduc aminte cu placere cand m-am pupat prima data cu un exgagic d-al meu cu parul lung si ochi negri pe malul marii la costinesti.
dacă te-ai fi măritat cu el crezi că tot sărutul ăla rămânea în amintire? 🙂
ihim…tot ramane in memorie si dupa ce ne-am despartit in niste certuri gen oribile. e momentul meu, nimeni nu mi-l ia.
mie nu mi le-a ascuns nimeni (cel putin o parte din ele) dar nu stiu pe care s-o aleg.:)
ultima e de asta seara, cand mie si partenerului meu de dans ne-a iesit o schema complicata la rumba. 🙂 (era sa-mi luxez mijlocul, dar a meritat; merita in fiecare zi, termin fiecare curs cu fata latita intr-un zambet mai ceva ca al lui iliescu)
vezi, dacă ai fi ales să citești „Pe patul de moarte” ți se ștergea zâmbetul ăla lățit de pe față 😛
Intalnirea de la ASE, din 1993, cu Corneliu Coposu.
frumoasă amintire
Fatza lui Iliescu in toamna lui 1996, dupa ce a pierdut alegerile. Atunci mi-am zis ca n-o mai duce mult, ca scapam repede cu totul de el. De atunci au trecut aproape 16 ani, inca n-am scapat, ba chiar din contra…
Primul nascut, pe pat in dormitor, proaspat adus de la maternitate.
Aoleu, ce greu a fost să-mi dau seama că aminitirea mea favorită e de la Revelionul petrecut pe stradă la Londra, cu 12 grade afară și nici urmă de ploaie, cu 1 milion de oameni în jurul meu. Da’ ce-ți veni să ne răscolești amintirile?
Nici aurora boreala vazuta din pat din iglu de sticla si adormitul cu ochii pe Calea Lactee(in Kaukslauttanen), nici scufundarile in recif de corali(in Seychelles). Hm, acu mi-a venit idea sa fac niște scufundari noaptea, sa vad daca pot sa le fac in concediul de anul asta. Da sa revin la intrebare. Oameni buni, nu mai mintiti atâta!;)