Nebănuitele plăceri ale răzbunării

Când dai o țeapă în presă capeți publicitate gratis la ea ;) Mă tot întreabă diverși colegi din branșă dacă să se angajeze la un patron cu care eu nu m-am înțeles. Ce să fac, le spun sau îi las să se ardă?

Zilele astea se lansează un proiect la care era să lucrez și eu dacă nu s-ar fi întâmplat contrariul. E vorba de un nou post TV, local, la obținerea licenței căruia am ajutat și eu, cu numele și prezența, la CNA, alături de patronul postului și de o altă ziaristă implicată în proiect. S-a întâmplat în 2010, când un amic m-a recomandat acestui patron, care m-a lăudat că sunt exact ce-i trebuie lui, ca experiență în administrația locală. La reticențele mele, care aveau în vedere strict experiența mea insuficientă în materie de TV, omul a mai adus în echipă o altă ziaristă, specialistă în TV. Împreună trebuia să facem echipă să-i formăm omului o redacție funcțională și să-i conducem televiziunea.

Ne-am pus un pic capetele la contribuție, încercând să schițăm un proiect editorial, o echipă și sugestii de organizare. Nu pot să zic că m-am spetit muncind pentru acest proiect. Dar niște idei cel puțin i-am dat domnului patron, bașca faptul că am făcut frumos în fața membrilor CNA când a fost să primească licența de emisie. Și da, numele meu a spus ceva cel puțin la trei dintre membrii CNA care mă cunoșteanu personal.

Ulterior nu am bătut palma cu patronul respectiv, iar „despărțirea” a fost în termeni nu tocmai diplomatici, domnul socotind că noi cerem prea mulți bani pentru ce știm să facem (repet pentru cine n-a înțeles, el ne-a racolat ca fiind „exact ce-i trebuie lui”, „cele mai bune” bla, bla) și pentru timpurile de criză pe care le traversam. Nu, nu ceream mii de euro, dar nici nu ne mulțumeam cu 200 cu cât voia el să ne miluiască. Vorbeam totuși de un post TV care emitea non-stop, nu de o gazetă de perete sătească.

Bref, la momentul respectiv – 2010 – am fost un pic supărată de situație, pentru că m-am considerat cumva trasă pe sfoară de toată tărășenia, dar între timp am și uitat și mi-a trecut. Cinstit nici eu nu mi-am dorit foarte mult să lucrez acolo, că poate m-aș fi strofocat mai mult și, cine știe, dacă aș fi fost disperată aș fi acceptat condițiile patronului. E drept că nu semnasem nimic cu domnul acela, deci tot ce am prestat pentru el a fost pe încredere, lucru care se pare că nu se face în zilele noastre. Nu am primit nimic în schimbul ideilor mele, decât un email de despărțire cu un limbaj destul de … hai să-i zicem nervos, al patronului. Sigur că televiziunea respectivă se lansează acum grație investițiilor făcute de patron, și că nimeni nu e de neînlocuit, chiar dacă în media întotdeauna, dar întotdeauna, resursa umană face mai mulți bani decât orice device scump. Mă voi uita cu interes și eu să văd dacă noua televiziune implementează ceva din ideile mele și mă voi bucura că patronul le-a socotit totuși suficient de bune ca să le preia gratis 😉

Dar, cum viața asta nu lasă nimic nesancționat, iată că de câteva zile mă tot trezesc abordată de diverși oameni din branșă, care îmi cer părerea și sfatul despre noul post TV ce stă să se lanseze. Și care, ați ghicit, caută oameni. Întâmplarea face că pe sfântul Google, dacă dai o căutare după numele acestui post, dai peste unica știre Mediafax difuzată cu ocazia obținerii licenței, știre în care figurează și numele meu. Na, ghinion! Deși domnul patron se temea, la momentul despărțirii, că „o să mă denigrezi pe blog”, n-am considerat atunci că subiectul e suficient de important pentru blog. Dar acum mă amuză situația. Dacă ar ști el că oamenii vin la mine pentru referințe…. 😉

Acuma, ce să le zic eu oamenilor care mă întreabă: ce să fac, să mă duc acolo, e serios patronul sau e țepar? Se știe că presa în mod special are această aplecare către țepe, nu știu de ce…  Voi ce părere aveți, ce ar trebui să fac în situația dată? 🙂

Poza e de aici.

Etichete: , , ,

18 comentarii la “Nebănuitele plăceri ale răzbunării” Subscribe

  1. C. 31/07/2012 at 19:24 #

    Eu am o politica: „fook mi fook yu”
    E nevoie sa o explic?

  2. mircea 31/07/2012 at 19:43 #

    Celui de mai sus, cel cu facmi – fachiu ii raspund ca mai bine decit asa e „nothing personal: just business”.
    Adica du-te si cere. Cere teapan, minim dublu la cit ai fi tu dispusa sa accepti. stii de ce? Fiindca acum doi ani omul iti oferea 200 crezindu-te o fraiera flaminda. Acum, daca chiar te vrea iti va plati 2000 net pe fluturas fara sa-l mai intereseze daca sau cum mai esti.
    Daca te duci sa discuti cu el du-te ca la o intilnire de afaceri, nu la un interviu. Evita sa-i calci pragul, stabileste o intilnire intr-un teren neutru, poate chiar un restaurant.

    • C. 31/07/2012 at 19:49 #

      Fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me!

    • Dollo 01/08/2012 at 08:18 #

      Păi după toată tărășenia nu mă mai interesează nici atât să lucrez pentru el. Nu e neapărat orgoliu, ci o chestie de confort psihic pe care țin s-o am când mă duc într-un loc de muncă.

  3. Claudiu Minea 31/07/2012 at 20:30 #

    Viata e prea scurta pentru a o consuma pe razbunari. Inchide capitolul (psihologic vorbind) si treci la etapa urmatoare.

    • Dollo 01/08/2012 at 08:15 #

      Eu am închis capitolul, dar el deschide ușa 🙂

  4. Niki 31/07/2012 at 20:47 #

    Io as face asa: daca omu’ care intreaba e serios, i-as zice ca patronu’ e tepar. Daca intrebatoru’ e tepar (sau dobitoc) i-as sugera ca patronu’ e de mare viitor.

    • Dollo 01/08/2012 at 07:39 #

      Ce perversiune :))

  5. Oreste 31/07/2012 at 21:08 #

    Mai simplu – zi-i sa iti ceteasca /rasfoiasca blogul :-))

  6. ady 31/07/2012 at 21:10 #

    de acord cu niki, dar nitel altfel. depinde cat iti pasa de intrebatori. cat de mult i-ai dori de partea ta pe viitor. (ha, ma gasi sa dau sfaturi, am un „talent” la a-mi face „relatii”….).
    sau poti s-o dai cotita. sau, in cazul in care iti pasa de oamenii care te intreba, dar nu vrei sa zici un „nu” clar din motive diplomatice, poti sa-i iei pe dupa prun, ceva de genu: „sunt in comunicatu’ de presa de cand s-a infiintat, dar acum n-avem nicio treaba”. 🙂

  7. Ina 31/07/2012 at 21:18 #

    Daca ti-s prieteni, avertizeaza-i. Spune-le ca asa a fost experienta ta, ca a lor poate fi mai buna (intre timp, patronul o fi inteles cum functioneaza treaba, o fi dispus sa plateasca), dar mi se pare normal sa ii avertizezi. Nu e vorba de razbunare aici, e vorba sa feresti niste oameni de dezamagiri, atita cit iti sta tie in puteri. Decizia va fi, oricum, a lor, dar o vor lua cit de cit in cunostinta de cauza. La urma-urmei, oamenii de-aia vin la tine sa te intrebe, tocmai ca sa afle cit mai multe despre angajatorul respectiv.

  8. Gilbert 01/08/2012 at 05:12 #

    Eu cred că toate jigodiile au dreptul la iertarea păcatelor, la propăşire, înmuţire, avansare pe scara socială şi parvenire (ei, camarila lor cât şi progeniturile). Aşa e în natura societăţii româneşti. Că dacă n-ar fi fost aşa n-am fi avut o societate normală, sănătoasă, lipsită de mitocani, nesimţiţi, plagiatori etc.

    Ş-apoi, cine mai ştie… Poate cândva va ajunge şi el vreun secretar de stat, ori europarlamentar, ori premier, ceva…

  9. umoristu 01/08/2012 at 10:10 #

    Rupe-l pe genunche
    99% din sefutii pe stil rrromines de pe la noi te cauta, te doresc, te cheama si propun..iar cind se ajunge la ochiul dracului sau macar la ceea ce ai stabilit cu el/ei….ii apuca fluieratul si tremuratul si brusc nu le mai convine nimic din CV-ul tau…cu toate ce ei au tras de tine sa le vii „ca esti exact de ce am nevoie”
    True story, patit si eu…de 2 ori.
    Cind scap de aici unde sunt acum, o sa las sa zboare niste pasarele veninoase despre dragul meu angajator actual…
    DO IT
    revenge:)

  10. rollaroundinagony 01/08/2012 at 13:21 #

    Parerea mea e ca te bagi in seama. De fapt nu ai facut nimic care sa iti dea dreptul sa emiti ceva pretentii. Ai primit ceva salariu? Ai platit ceva impozit? Ai prestat ceva concret? Adica ceva munca, nu ma intelege gresit… Ca ziceai ca nu te-ai rupt cu munca, iar noi stim ce inseamna asta :))))). Ceea ce faci acum e sa te dai cu fundul de pamant ca ce valoare ai tu si cum nimeni nu te baga in seama si cum niste oameni rai ti-au furat ideile geniale cu care o sa se imbogateasca iar tu, in loc sa fii tu milionara, nu ai ramas decat cu nefericita consolare de a le arata lor cine esti pe blogul asta patetic. Naspa. Dar nu-i nimic, bine ca nu te-ai oprit din alergare, continua, continua…

    • Dollo 01/08/2012 at 13:56 #

      Patetic, patetic, dar te oftici? 😉 Măcar cât să pui două comentarii între două plictiseli …

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău