Traian și lupul

N-aș vrea să cobesc, dar am așa o senzație că de pe la orele 19-20, când vor vedea că prezența la vot bate spre 50%, PDL și Traian Băsescu o să iasă, care de pe la partid, care de pe la supermarket, și o să strige la popor să treacă la vot, că altfel reușește și lovitura de referendum, nu numai aia de stat.

Am fost mai devreme să iau pâine. Pe drum am trecut și pe la școala la care votez de 15 ani încoace. Nu era coadă, dar în fiecare clasă în care erau amenajate secții de votare erau doi-trei cetățeni. Timp de zece minute cât m-am învârtit eu prin zonă au curs oamenii către școală, cam ca la alegerile locale de acum o lună. Nu, nu erau pensionari – era prânzul,  le trecuse ora de ieșit afară – erau cupluri cu media de vârstă cam 30 de ani. Cu venituri peste medie, judecând după zona în care stau și după mașinile cu care veniseră, unii, să voteze – de la VW în sus.

În afară de eventualitatea că am văzut numai fani ai lui Băsescu care i-au nesocotit îndemnul și s-au dus să-l voteze, restul erau votanți de DA cu amândouă mâinile. Și țineți cont că sectorul 3 întotdeauna a fost leneș la vot, cel mai mare absent din București.

Așadar, n-aș vrea să cobesc, dar am așa o senzație că de pe la orele 19-20, când vor vedea că prezența la vot bate spre 50%, PDL și Traian Băsescu o să iasă, care de pe la partid, care de pe la supermarket, și o să strige la popor să treacă la vot, că altfel reușește și lovitura de referendum, nu numai aia de stat. Numai că atunci o să fie ca în povestea cu Petrică și lupul.

Eu oricum așa plănuisem, să mă duc la vot după ora 20.00, în funcție de prezență, dar am așa un feeling de azi dimineață că trăim ultima zi cu „președintele statului suspendat” cum zicea adineauri o reporteriță cu logica suspendată de la TV.

La ora 22.20

Apocalipsa vine cu urna mobilă. Videanu apare nebărbierit și transfigurat la TV anunțând raptul național pe uliță. Cristoiu zice că la Găgești milițianul nu stă să alerge după urna mobilă pe uliță, noaptea, că Băsescu să facă bine să-și anunțe înfrângerea înainte, ca să scape de penibil. Cine țopăie după ora 23.00 e ăla cu „structurle” mai bune. Dacă și pentru un vot contra mult prea urâtului Băsescu a fost nevoie de furt, după opt ani de mandat…

La 23.00

Totuși, ăștia 13% dintre cetățenii care au votat împotriva suspendării, unde or fi fost în ultimele săptămâni? Nici acces la știri, nici la Internet?

Tags: , , ,

21 Responses to “Traian și lupul” Subscribe

  1. mircea 30/07/2012 at 04:45 #

    Io ma intreb: oare o sa se tina Crin de cuvint? Base i-a dat foaia de hirtie, pix am eu…

    • Dollo 30/07/2012 at 08:21 #

      nu se ține, că a și zis că nu are nicio datorie față de nimeni, că a zis așa… uite aici.

  2. Gamma 30/07/2012 at 09:57 #

    Aia 13 % sunt moderati anti Basescu dar care dezagreaza si prestanta USL ( liberali adevarati de ex ) si bineinteles naivi deinformati etc

    • mircea 31/07/2012 at 04:03 #

      @Gamma: eu am votat NU. Sint regalist, fost simpatizant liberal, dar nu antonescian. Ah, si la intrebarea cu unde au fost in ultimul timp cei 13% care au votat impotriva suspendarii, io zic doar atit: am votat la acel Institut Cultural Roman unde nu de mult era vestitul ponei roz in vitrina. Pe East 38 colt cu 3 Avenue.

  3. noname 30/07/2012 at 11:00 #

    uite ca n-a fost asa.. n-a sarit de 50% (si eu credeam ca o sa sara).. deci aia ce nu au fost la vot nu tin neaparat cu base, mai degraba il prefera pe base usl-istilor din motivele bine stiute. acuma iar incepe circul pana la toamna. si mi s-a facut lehamite. criza euro, criza base, criza ponta, criza crin (asta e numa in criza de cand il stiu, crizat rau baiatul).. numa intr-o crize o tinem. intra cate unul, pe rand sau la gramada.

Leave a Reply

Oldies but goldies

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.