Cât ne costă venirea Papei în România

Dat fiind că în Europa catolicismul e în declin, iar Biserica Catolică traversează un mare scandal de corupție, o vizită a Papei într-o țară în care Biserica Ortodoxă depășește McDonald în profit anual echivalează cu o întoarcere în timp, în Evul mediu și fericit.

Îmi povestea acum câteva luni un preot de țară despre lista cu bucate pe care dorește să le consume, atunci când vizitează o parohie, episcopul locului. Numai pești rari și licori scumpe. Dansatoarele din buric lipsesc ca să fie tabloul complet al vizitei sultanului într-un pașalâc. Deși, femeile nu lipsesc cu desăvârșire. Preoteasa parohiei respective e obligată să facă frumos înaintea episcopului, chiar să se învoiască de la serviciu dacă are așa ceva. Preotul îmi spunea că a trebuit să se împrumute ca să procure toate produsele cerute de staff-ul episcopului, ba chiar să caute pe piața neagră o anumită băutură care nu se găsea în magazine. Pentru că parohia e săracă și biserica abia strânge banii necesari ca să achite cheltuielile curente.

Ei, acuma înmulțiți această mică aroganță de episcop de câteva mii de ori și obțineți vizita Papei în România. „Atunci când, în 1999, la invitaţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili ţinând seama de condiţiile proiectării şi realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitaţiile corespunzătoare sunt transmise şi că vom putea iniţia în curând, la Roma, discuţiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România”, a declarat ieri ministrul de externe Andrei Marga (sursa).

De data asta Papa a fost invitat de Băsescu, în 2008, și de atunci se tot bifează diverse etape ale tratativelor, probabil mai scurte decât tratativele purtate cu Papa Ioan paul al II-lea (care au durat opt ani), de vreme ce Marga susține că vizita va avea loc „cât de curând”.

N-am reușit să găsesc cât ne-a costat vizita lui Ioan Paul al II-lea în 1999, dar e plin Internetul de vizitele controversate ale Papei Benedict în ultimii ani prin Europa. Ultima care s-a lăsat cu proteste violente a fost în Spania, în 2011, când oamenii au fost nemulțumiți că statul spaniol, care tocmai le tăiase lor salariile și pensiile, că era criză, cheltuia 100 de milioane de euro ca să-l primească pe capul Bisericii Catolice în vizită. Jumătate din sumă era alocată pentru serviciile de securitate necesare protejării unui om care propovăduiește iubirea, pacea și iertarea.

Sigur că ulterior s-a spus că sectorul privat ar fi câștigat tot pe atât din turismul ocazionat de această vizită, dar nu cred că Spania suferea de lipsă de turiși, după cum nu cred că în România vor da năvală turiștii ca să-l vadă pe Benedict cum se pupă cu Daniel și mai promit o dată că vor conlucra pentru pacea mondială și unificarea ortodoxiei cu catolicismul.

Dar, după ce am cheltuit 20 de milioane de euro pentru un referendum inutil, și în timp ce cheltuim 500 de milioane de euro pentru ditamai catedrala inutilă, s-ar putea spune că se mai lipește și suta de milioane de fruntea Papei, ca să ne calce pragul. Tot inutil. Deși, cine știe, poate vine la specializare. Dat fiind că în Europa catolicismul e în declin, iar Biserica Catolică traversează un mare scandal de corupție, o vizită într-o țară în care Biserica Ortodoxă depășește McDonald în profit anual echivalează cu o întoarcere în timp, în Evul mediu și fericit. Deci aș zice că nu noi trebuie să-l plătim pe Papă ca să ne viziteze, ci el trebuie să plătească o taxă de școlarizare, ca să vină pe aici, pe la maeștrii 😉

Etichete: , , , , , , ,

15 comentarii la “Cât ne costă venirea Papei în România” Subscribe

  1. RC 02/08/2012 at 12:14 #

    Draga Dollo, una e sa mori de foame simplu si alta e sa mori de foame binecuvantat :)) hehe

  2. Alex Graure 02/08/2012 at 12:18 #

    ”Maestrii” trebuie scris cu un singur ”i” ca sa fie bine folosit in exprimarea de mai sus.
    Si imi vine greu sa cred ca Papa se indoapa ca orice Varsanufie de pe la noi, ca sa ne puna la asa de mare cheltuiala vizita lui. Masurile de securitate imi par absolut firesti pentru o functie ai carei titulari au fost vizati de atentate in ultimele decenii.

    • Dollo 02/08/2012 at 12:27 #

      e pluralul articulat, că numai unii e maeștri ca ai noștri 😉 Cum ar zice englezu „The maeștrii” 😉 dar e bine și cum zici tu.
      Apoi, n-aș fi așa sigură că Papa nu se îndoapă ca Varsanufie, la Madrid de ce o fi costat atâta vizita aia, că n-o fi fost kerosenul de vină, era mai aproape Spania decât e România.

  3. Luminitza 02/08/2012 at 13:25 #

    Te citesc de foarte mult timp chiar daca nu am comentat pana acum, nu ma pot abtine sa nu spun „Gura pacatosului adevar graieste” 🙂

  4. Andreea 02/08/2012 at 14:34 #

    Of, of, mai Dollo. Ar fi amuzant daca nu ar fi trist…

  5. Profu' de religie 02/08/2012 at 15:22 #

    O inadvertenţă pe care mă simt dator să o evidenţiez. Nu Biserica Ortodoxă are un profit asemănător cu Mc’ Donalds România, ci numai Patriarhia Bisericii Ortodoxe (adică numai birourile centrale). La care se adaugă profiturile Arhiepiscopiilor şi a celorlalte Eparhii, etc. Pe total Biserică profitul e mult mai mare.

    • grigoras 03/08/2012 at 21:29 #

      Constat cu multa „bucurie”ca avem asa de multi cunoscatori in ale Bisericii Ortodoxe Romane Si ale Patriarhiei,incat cred ca depasim cu mult populatia S.U.A! Bag seama ca mai toti acesti „atotcunoscatori”in ale treburilor Bisericii,nestiind si neputand canta un imn crestin este bine,cel putin,sa-i traga o mama de critica,de,doar suntem romani nu niste nesimtiti oarecare!Sa-i intrebi pe acesti „atotstiutori”,care este intelesul corect al cuvantului bisericaar fi pierdere de timp!Sa-i mai intrebi care este menirea ei,alta pierdere de timp.Pentru prima intrebare fug pe wikipedia,pentru celalta te injura pentru ca nu mai gasesc raspunsul undeva anume!Pentru toti acesti „autostiutori”,si marele Brancoveanu ,si mai ales,Stefan cel Mare au fost niste mari dobitoci,construind zeci, poate sute de biserici,pe intreg intinsul tarii!Criticati dragilor,caci la fotbal si la injuraturi nu cred sa ne intreaca cineva pe acest mapamond!Am scris aceste randuri cu tristete,dar si cu dragoste pentru cei,care citind aceste randuri,sigur ma vor injura cu deosebita placere!

      • Motanul 05/08/2012 at 10:27 #

        Ce te oftici atata? Timpul dominatiei religiei in socieatate a cam trecut in vest(a ramas in est la arabi si rusi, in societati totalitare ), e timpul sa treaca si in Romania. Religia nu-si poate mentine dominatia in societate decat prin incalcarea libertatilor individului, de aceea a decazut atat de mult in vest si va decade si in Romania.

  6. ady 02/08/2012 at 18:35 #

    1. ar trebui sa ma ingrijorez, eu pe mine. in ce naiba de traista umblu cu capu’ de nu stiam ca marga e ministru?! si daca tot l-au pus ministru, de ce nu l-au pus la intamant. parintii mei (cadre didactice ambii) au zis mereu ca a fost cel mai bun ministru la invatamant.
    2. apropos de vizite episcopesti prin parohii. recomand „chef la manastire” a lui vasile voiculescu. dar nu pe burta goala ca te ia cu lesin. da’ orisicat, acolo popii faceau fata cu ce era prin ograda proprie.
    3. incep sa-mi dau seama ca daca vreodata o sa castig la loto o suma babana de bani, n-o sa stiu ce sa fac cu ei. nu stiu, nu-mi trece prin cap cum sa traiesc pe picior atat de mare, incat sa-mi doresc ceva ce nu se gaseste in comert.
    4. n-o sa fac niciodata bani. mie nu mi-ar fi trecut prin cap asemenea pretentii si in mod absolut sigur nu as fi primit, chiar dc mi s-ar fi oferit, de la cineva/ceva care ar fi facut eforturi deosebite pt asta.
    5. in ultima vreme biserica pierde teren rau in ochii mei. pe langa toate chestiile astea cu banii/ipocrizia/etc, am o prietena care aluneca tot mai mult pe panta habotniciei si mi-e sila. (plus o carte in geanta in care in florenta sfarsitului desec XV un calugar cam diliu, savonarola pe numele lui, infiereaza atat de tare „pacatul” incat simplul fapt de a fi om reprezinta o ofensa adusa lui Dumnezeu).

  7. grigoras 03/08/2012 at 21:53 #

    Autorului acestor randuri,amestecate si „nemestecate”,i-as pune cateva intrebari:ai vizitat cel putin un din tarile civilizate ale Europei?
    Ai admirat cu oarece invidie multele lor obiective turistice ,printre care si marile catedrale,basilici,um sunt din belsug in Franta,Italia,Germania,Spania,Rusia,Ucraina etc?Nu ai ramas mut de admiratie?Nu ai observat cu cata mandrie isi prezinta localnicii aceste obiective? Tu,autorule,ai fi in stare sa darami si ce au construit stramosii tai,dar sa mai construiesti ceva! De aceea imi esti drag:pentru ca esti tanar si mai ai destul timp sa meditezi si sa intelegi! Eu,la 63 de ani nu am norocul tau si tare imi pare rau ca vor ramane in urma mea multe lucruri pe care nu am avut timp sa le inteleg! Foloseste-ti viata sa devii intelept si nu un simplu insirator de cuvinte! Iti recomand lecturarea oprei unui mare roman:Petru Tutea! Mare om,MARE ROMAN! Ca sa zidesti trebuie sa ai mult har,ca sa darami trebuie sa te lepezi de el(de har)! Daca imi veti raspunde,inseamna ca nu ati inteles nimic.Daca nu imi veti raspunde inseamna ca aveti niste semne de intrebare si aceasta nu este putin!

    • Escu 04/08/2012 at 14:03 #

      Daca imi permiteti… toate acele catedrale au fost construite ca sa spele pe creier multimile…si nimic mai mult. Credinta in Dumnezeu nu trebuie sa aibe de a face cu bisericile….

      • grigoras 05/08/2012 at 12:14 #

        Da,trebuie sa aiba deaface cu bordelurile,probabil!

        • Escu 05/08/2012 at 14:50 #

          Ma asteptam la un mesaj mai inteligent de la dvs, dar fiecare doarme asa cum isi asterne…

    • zergu 06/08/2012 at 17:14 #

      Țetre Puțea, cel care a spus despre sine:

      „Numai un idiot ca mine putea face 13 ani de puşcărie pentru un popor de tâmpiţi!”

      Scuze, dar nu cred că am ce învăța de la un senil care crede că e mai bine să fii imbecil și credincios/credul, decât inteligent și, ferească Căpitanul Picard, ateu.

  8. Miruna Andreescu 07/08/2012 at 20:43 #

    Cum poți spune că referendumul e inutil? Au votat oameni REALI și VII a căror opțiune nu trebuie deturnată de morții pasivi de pe listele false.

    Nici catedrala nu e inutilă, dar se facem prea multă paradă… oricum era nevoie de o catedrală pe care România o putea face chiar și numai din banii furați de Udrea și Ritzi…

    Cât despre venirea papei, el ar trebui invitat să i se citească exorcismele, el să lepede ereziile, apoi să i se facă botezul ortodox de la început (pentru că ce are el acum nu e botez, ci o spălătură făcută de un eretic) și apoi să fie primit ca mirean, șef al unui stat (corupt și criminal)… Iar bani pt protocol are și el de unde da.

Leave a Reply to grigoras

Oldies but goldies

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.