Cronologic a fost așa: pe 14 octombrie a fost la Jurilovca (Tulcea) Sărbătoarea ceaunului cu pește. Sau ceva pe acolo. ProTV s-a dus la chestia asta, din care în mod normal nu are ce să-ți iasă mai mult – jurnalistic vorbind – decât o scenă cu numeroase ceaune bolborosind a borș de pește. Dar, pentru că ProTV e ceea ce este i-a ieșit un reportaj tocmai bun de influențat telespectatorii. Și uite așa s-a pornit Dollo pe drumul Enisalei, ca să vază cetățile de pe malul Lacului Razelm și să guste din ceaunele alea bolborosinde.
Ocazia a fost că trebuia s-o duc pe mama la băi la Techirghiol, și cum pe hartă Cetatea Enisala nu-i decât la o aruncătură de băț de Constanța, am zis că hai să dăm o tură până acolo, vedem un zid de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, gustăm un pește, internăm mama la Techirghiol și ne întoarcem acasă.
Drumul
Drumul a fost bun: două ore până la Constanța, încă una până la Enisala, pe E 87 către Tulcea (aproape complet refăcut și nu prea aglomerat), vremea cam rece și posomorâtă, dar nu le poți avea pe toate.
În Babadag, după blocuri facem dreapta, după indicator, ajungem la Cetatea Enisala, în vârful dealului, locuri de parcare, civilizat, plăcuță de informare, steagul UE, fonduri Regio, maidanez hămesit și jucăuș în parcare, tot tacâmul. Aflăm de pe panoul de la intrare că cetatea Enisalei face parte dintr-un șir de 22 de cetăți din țară, promovate pe site-ul „Cavaler în țara ta”, un demers lăudabil de popularizare a locurilor mai puțin cunoscute ale țărișoarei, deși poate ar fi fost util să aibă și o traducere în engleză ca să vină cavaleri și de pe alte meleaguri. Sau poate nu…
Unde făcea pipi Mircea cel Bătrân?
Filmul s-a înțepenit prima dată chiar în buza Enisalei (XIII-XV), din cauza unor apăsări turistice la vezică. Băietul cu câinele care ne-a întâmpinat pe tăpșan, aproape de intrare, cu chitanțierul într-o mână – pitită parcă de rușinea că cerea 3 lei de persoană pentru aproape nimic – ne-a informat la fel de rușinos că singura budă oferită turiștilor e aia din lemn, la care probabil se ușurau și turcii când asediau cetatea pe vremea lui Mircea Cel Bătrân, privind spre albastrul infinit al Razelmului.
Ne uităm lung la pavilionul administrativ din spatele lui – adică ce, zice mama în barbă, nu au ei acolo o toaletă omenească? – și ne abținem eroic. Vizităm „cetatea”, în fapt niște rămășițe destul de triste ale fostului bastion de apărare al țării (Cetatea Neamțului era mai mișto), am aflat mai multe despre ea de pe Internet, că la fața locului nu scria mare lucru, și ne întoarcem la băiet să-l întrebăm, dacă cetatea am văzut-o, acum de unde gustăm niscai pește? Citisem tot pe net, înainte, despre o pensiune călduros recomandată – Safari Enisala nu știu cum, așa că l-am întrebat și pe băiat de ea.
Cine a mai pomenit ospitalitate fără rezervare?
Băietul zice:
– Aaa, dar nu aveți de unde aicea..
– Nu sunt pensiuni?
– Sunt, dar numai cu rezervare…
– Și dacă mergem așa după un borș nu găsim?
– Nuuu, că nu au pește.
– Dar la ProTV arătau ceaune întregi cu pește. Unde e tot peștele ăla?
– Aaaa, la Jurilovca. Acolo găsiți.
– Și nu e tot cu rezervare?
– Nu, că acolo sunt restaurante.
– Și de când se vizitează cetatea asta? (întreb cu gândul că treaba cu lipsa budei e una temporară, desigur, dacă tot au băgat-o în circuitul turistic, or să-i facă și facilități)
– Aaaa, de vreo șapte ani…
Așa vă trebuie dacă sunteți pasionați de niște pietre
Bun, plecăm dară, spre Jurilovca – 16 km – unde există o altă cetate – Argamun. Am ajuns până la 2 km distanță de ea, dar vezica n-a mai vrut să meargă pe jos, așa că ne-am întors din drum și am bătut la poarta unei pensiuni (cică se chema Heracleea, dar nu avea firmă la poartă, semn că avea un oarecare circuit „închis”) care părea mai răsărită în zonă, și de unde răzbătea larma plăcut prevestitoare a unor meseni care-și lingeau degetele de urme de pește.
V-am zis, oare, că nu era niciun restaurant în Jurilovca? Tipa de la pensiune se jură că ar fi unul, Albatros, „în centru”, dar eu n-am dat de el. Iar ea oricum nu credea că ăia aveau pește 😉
Am întrebat, timid, dacă gazdele își permit să hrănească și trei drumeți pofticioși de pește din puținul lor, chiar dacă nu și-au trimis buzduganul înainte. Și au zis că ne dau câte un bol de borș și o plachie, cât să ne ție la drum înapoi. I-am dat întâietate, firește, vezicii, în baia amplasată strategic lângă bucătărie.
Cât timp mama a dezaprobat borșul – pe motiv că asta e ciorbă de cartofi, nu de pește – iar eu am apreciat totuși plachia, am făcut schimb de informații cu gazda. Doamna ne-a spus că lumea vine acolo tot timpul anului, dă 100 de ron pe cameră, pescuiește sau se relaxează. Nu prea vine nici dracu pentru cetatea lor, decât dacă sunteți așa de pasionați de „niște pietre”, mi-a aruncat doamna cu subtext, mestecând la mămăligă. La final am plătit 80 de ron pentru două ciorbe, trei plachii și o mămăligă.
Bomboana de pe colivă a fost că în timp ce eram la masă cineva din sat a adus doi pui de cățeluși și i-a aruncat sub mașina noastră, iar cățeaua lup a gazdei s-a apucat și i-a mușcat de cap omorându-i în schelălăieli groaznice pe amândoi. Fetița celorlalți musafiri, care până atunci se jucase cu cățeaua cea mare, a început să strige șocată că aia mare i-a omorât pe ăia mici și toată lumea s-a isterizat. Mi-au rămas pe retină cadavrele celor doi pui (căsăpiți mișelește de cățeaua aia mare și rea) dintre care a trebuit să scot mașina ca să plecăm. Și auzisem că animalele nu ucid for fun, ci doar ca să se apere sau ca să mănânce…
Pe drumul spre Constanța, înapoi, a dat și un pic de soare, iar după ce am lăsat-o pe mama la Techirghiol am văzut un pic și marea. Frumoasă. Pentru imaginile astea de final a meritat totuși deplasarea. Eu una la cetățile lu pește nu mă mai duc, deși apreciez dorința ProTV de a trimite turiștii și în alte locuri din țară, dar să ne spună și că în afară de pietroaiele cu pricina turismul în zonă e cam timid, și se cere rugat ca o fată mare, cu mult înainte, ca să fie accesibil turistului. Poate că judec pripit treaba, poate că o fi frumos acolo dacă te duci cu programare și stai mai multe zile. În ciuda sărăciei și a priveliștilor dezolante ale satelor de la gura Deltei. Dar ce te faci dacă turistul aflat la plajă pe litoral e lovit într-o zi de dorința de a face așa, ca mine, o excursie de o zi, în nordul Dobrogei, că a văzut el la TV un reportaj despre o cetate și niște borș de pește?
S-ar putea să fie pescuitul interzis după 15 octombrie, dar nu ştiu sigur. Iar puii ăia probabil au fost lăsaţi lângă maşină ca să-i iei cu tine pentru că proprietarul avea prea mulţi – asta fiind birth control varianta de la ţară şi micuţii de ei au intrat dedesubt din instinct (aşa fac şi pisicile abandonate în parcări, se ascund pe sub maşini de nici nu ştii de unde se aude mieunatul).
Da, asta era explicația cu puii, de aia m-am și simt cumva responsabilă pentru ei și mi-a stricat tot cheful.
Eu cred ca tocmai s-a terminat sezonul de pescuit(din cauza frigului) si cel de braconat pentru mancarea pescarilor odata cu el de n-ati gasit usor peste in zona, mai ales ca pe Razelm nu prea se prinde peste si sunt necesare deplasari destul de lungi cu barca pe canalele din zona(nu sunt tocmai apropiate).
Daca vreti sa vizitati mai mult judetul Tulcea, faceti-o pentru frumusetile naturale nu pentru oamenii locului (se vede si-n politica ce reprezentant de seama au) si cu o informare prealabila.
Nu prea poți să separi natura de om, nicăieri 🙂 Iar oamenilor de acolo nu am a le reproșa ceva anume, doar că probabil nu-și doresc așa de mult să revitalizeze zona prin turism. Altfel ar face ceva.
Pe urmă, în afară de pește am întrebat dacă e altceva de mâncat, de exemplu niscai berbecuț la grătar, că tot erau pline văile și dealurile de turme. Dar nici carne de oaie nu era la ofertă. De fapt nu era ofertă deloc.
Drăgălașă relatarea, mai puțin faza cu prichindeii canini făcuți pastă de mici, care e chiar oripilantă. Posibilă explicație: prostia nu s-a inventat numai la oameni. O regăsim, cu adaptări specifice, și la celelalte specii – de vertebrate cel puțin. Pare de necrezut ce s-a întâmplat, dar dacă o inteligență mai modestă a animalului a apucat a se combina cu o educație dată de stăpâni la fel de străină de procesele neuronale normale, iacătă pozna.
Pe de altă parte, e jenant că nu suntem în stare să practicăm și noi un turism cât de cât acceptabil. Cum mama mă-sii să nu găsești să mănânci un pește în inima Deltei, decât cu rugăminți? Abia asta e incredibil…
P.S. Pozele sunt tare faine, ca de obicei. Felicitări 🙂
Mda, cam de necrezut li s-a părut tuturor, dar nu mai era nimic de făcut. Stăteam toți și ne uitam la cățea cum își admira opera în mijlocul drumului.
Animalele se ghideaza după instinct, nu le-a ținut nimeni cursuri de „umanism”. Probabil era hranita prost si n-a vrut sa aibă concurenta la masa. Apropo, când da foamea in oameni, se-apuca si ei sa mănânce copiii vecinilor, vezi foametea din URSS in 1921.
Am găsit o poza pe Wikipedia despre asta, dar n-o pun ca sunteți sensibili:).
@ Motanul: N-are nici o legătură cu umanismul. Imensa majoritate a câinilor nu atacă de obicei puii, chiar ai altora fiind. Se întâmplă ca unii să mai scape colții în ei, ghidați de instinct, după cum ați spus, doar în cazul atentatelor la mâncare, dar sunt numai „atenționări”, în nici un caz nu sunt omorâți. Și încă doi, nu unul. Vorbim de comportamentul canin obișnuit. Excepții sunt rasele dovedite ca agresive (Amstaff, Pitbull etc.) ori sunt cauzate de sfânta prostie, de educație ori de împrejurări excepționale pe care de regulă e mai greu să le identificăm.
„Imensa majoritate”:)) Camerele de urgenta sunt pline de oameni muscati de caini care nu fac parte din imensa majoritate:). Parerea mea e ca respectiva catea a crezut ca aia sunt cadou pentru ea(mancare calda). Oricum, vesti proaste, prostia e specifica numai oamenilor, animalele invata din greseli(prostia e o greseala pe care o repeti).
Domnule motan, vă place să vă contraziceți? Eu vorbeam de puii de câine. Dumneavoastră cum de ințelegeți altceva? Treaba cu oamenii e din alt film. Prostia e ceva mai mult decât credeți dumneavoastră. N-are sens să mai dăm cu presupusul cu privire la cum o fi gândit cățeaua aceea. De acord că și „teoria” mea poate fi greșită. Mulțumit?
Pe mine m-ai salvat de un drum la „pietre”, ca am vazut si eu la Pro TV si ma batuse gandul… mai ales ca imi si place ciorba de peste.
Trimiți o vedere înainte, ca să-ți anunți prezența, și poate ai noroc 🙂
intrebarea corecta e Mircea se mai dadea jos de pe cal sau urina de sus ?
Cred că ne-ar trebui niște finanțări europene ca să cercetăm chestiunea 😉
se va opune culturnicul Hashotti la asa o blasfemie.
Faci poze misto Dollo. Cel putin aia cu gardul de stuf si marea mi se pare foarte buna.
Să știți că marea și cerul au fost de vină, n-am niciun merit. Erau niște culori mișto într-o lumină superbă de apus, asta a fost secretul.
„Bomboana de pe colivă a fost că în timp ce eram la masă cineva din sat a adus doi pui de cățeluși și i-a aruncat sub mașina noastră, iar cățeaua lup a gazdei s-a apucat și i-a mușcat de cap omorându-i în schelălăieli groaznice pe amândoi.” O_o De cate ori mai citesc pe ici, pe colo mostre de genul asta de comportament inuman mi-e frica de faptul ca o sa ajung intr-o zi ca personajul lui Michael Douglas din Falling Down.
In alta ordine de idei – imi plac foarte mult fotografiile tale, mai ales ultimele doua din articol – thei iz veri biutiful! Ce aparat folosesti?
E un Canon 1000D, vechi de vreo trei ani, iar eu nu sunt profesionistă. Îmi ies unele din întâmplare 🙂
@Laura: aparatul nu are nici o „vina”
Nici nu ma gandeam ca stabileste aparatul compozitia pozei :D, dar culorile sunt foarte vii si sincer la ultimele 2 poze puteam sa jur ca e vorba de un full frame.
Am gasit noi pensiunea Safari Enisala (or smth), frumoasa, cu case vopsite in alb si albastru si acoperite cu stuf, exact ca in povesti (i.e. Pro TV :P). Din pacate si aia erau cu circuit inchis si nu au putut sa ne serveasca nici macar o ciorba de peste, caci ciorbele de peste in Romania sunt rezervate cu luni inainte.
Ah, încă o victimă a elocinței ProTV 🙂
Enisala este un exemplu al butadei „Romania e o tara frumoasa, pacat ca e locuita”.
Ruina se afla intr-un loc de o poezie deosebita, recomand tuturor sa mearga acolo, e un sentiment de sfarsit de lume si in acelasi timp de inceput de infinit (nu ati inteles nimic, hahaha., mergeti acolo).
In schimb nu trebuie sa asteptati nimic de la ceea ce presupune interventia umana pentru a va simti bine. Mergeti, vedeti si plecati. Va recomand sa nu urcati cu masina acolo pe sosea (acum cativa ani nici aceea nu era acolo) ci urcati dealul cu pasul. Veti intelege ca cetatea nu e un obiectiv turistic, ci o stare.
Ei, asta cu urcatul a fost destul de grea pentru mama, chiar și numai porțiunea de la parcare până sus. Doar o duceam la sanatoriu la Techirghiol. Partea cu sfârșitul de lume e evidentă 😛