U nul din motivele pentru care admir știrile ProTV – dincolo de prostiile pe care le-au mai făcut și ei de-a lungul vremii – este faptul că acolo cineva gândește niște politici editoriale. Lucru care nu se întâmpla la niciun alt organ de presă din țărișoară. Actuala campanie derulată de ei mă încântă și mă face, ca ziarist, să salivez profesional. „Există viață după moarte” e o campanie prin care ProTV sprijină eforturile Ministerului Sănătății de a impulsiona donarea de organe într-o țară cu oameni egoiști, habotnici, prost informați sau doar proști.
În fiecare seară, la știri, ProTV mai picură un strop de informare în mintea îmbâcsită de tabloide a nației. Suntem țara europeană de la coada clasamentului ca număr de donatori – doar patru la un milion – țara în care legal nu a fost acceptat acordul prezumat al omului de a fi, când moare, donator de organe. Deși e treaba fiecăruia să decidă pentru el, legiuitorul român a decis că asta e de competența familiei. Rudele de gradul unu trebuie să semneze dacă sunt de acord să îngroape un cadavru cu organe sau fără.
Surprinzător, în campania asta este pus la loc de cinste „acordul” Bisericii ortodoxe. Oamenii trebuie să știe că biserica (și ortodoxă și catolică) și-a dat acordul (abia) în urmă cu trei ani pentru donarea de organe. „În Rai nu intrăm cu un inventar de organe pe care le-am avut. Ci viața de dincolo este dată de câte virtuți am însumat”, spune Vasile Răduca, profesor de bioetică, citat de ProTV.
E interesant de aflat ce a stat acum trei ani la baza acestei decizii a Consiliului de Bioetică al Patriarhiei Române. Și de ce nu se pot însuma virtuțile astea și când omul vrea să fie incinerat, că doar nu-și arde și virtuțile odată cu carnea. Oricum, fiecare poate alege să creadă ce vrea. Că persoana lui dragă va trăi în alții, prin organele alea sau că pur și simplu va face o faptă bună fără să aștepte ceva în schimb. Indiferent de situația mortul de la groapă nu se mai întoarce, dar măcar ai încercat să le lungești drumul altora către mormânt.
În fine, e bine că în ciuda defectelor legislative, a penuriei de fonduri, a stângăciilor de tot felul se mișcă lucrurile și se face ceva. Nu suntem noi chemați să-i judecăm nici pe cei care primesc organele – dacă le merită – nici pe cei care mor. După cum nici pe rudele acestora nu se cade să le judecăm, mai ales dacă nu au habar, n-au fost în situația aia, nu au citit, nu știm cum reacționează fiecare la durere etc. Totuși, de la ruda cuiva care a beneficiat de un organ donat ai oarecari așteptări. Priviți-o pe mama de la minutul 1 din această știre ProTV. Fiul ei este primitorul unui ficat. Băiatul spune că ar vrea să fie și el donator, dacă vreodată va fi cazul. Mama lui nu știe dacă ar fi de acord să semneze. Măcar pentru conjunctura în care se afla atunci, oare mintea doamnei în cauză nu putea să facă un efort și să gândească un pic? Că doar nu i se cerea să-și doneze creierul, doamne ferește!
Nu vă întreb dacă v-ați dona propriile organe, că oricum nu vă dă nimeni posibilitatea asta în România, dar
Da, absolut! mai ales cuiva din familie. Nu inteleg de ce in Romania este in continuare un subiect tabu.
nu stiu daca as fi de acord sa donez organele cuiva din familie, pentru ca nu stiu ce parere au ei despre asta.
dar as apasa pana s-ar strica bunatonul pentru „ati fi de acord ca propriile voastre organe sa fie donate in caz ca…”.
asta e unul din motivele pentru care imi doresc un partener de viata. ca sa-i spun asta si sa stie cineva.
dupa ce acu’ vreo 10-12 ani mi-am informat parintii ca vreau sa donez sange si-au sarit pana-n la tavan de parca le-as fi zis ca maine imi donez amandoi rinichii, primitori sunt niste ucigasi de copii, nu mai indraznesc sa-i informez si asupra acestui aspect.
sunt cu 10 ani mai in varsta si cu inimile in mai multe piuneze.
(din nefericire am constatat ca din cauza unor probleme medicale nici sange nu pot sa donez).
Le-aş dona pe ale mele, iar la o adică aş dona şi organele unei rude, deşi nu sunt sigură 100% că ar fi de acord.
Am anunţat-o pe mama că în caz de ceva prefer să-mi doneze organele oricui are nevoie, măcar să ştiu că am salvat o viaţă şi că am ajutat o mamă să-şi păstreze copilul sau un copil să nu rămână fără un părinte.
Pe moment a zis că n-are nimic împotrivă, dar nu ştiu dacă o să-şi mai aducă aminte de posibilitatea de a dona organe în caz că mi se întâmplă ceva. Pur şi simplu ar fi dărâmată, nu cred că s-ar mai gândi să facă demersurile necesare prelevării de organe. De-aia susţin acordul prezumat, e mai comod pentru toată lumea.
Da, de asta există în lume și niște oameni special pregătiți care să trateze cu rudele în astfel de momente. Acum înțeleg că pregătesc și la noi 30 de astfel de persoane
în patria noastră interesul privat nu are nicio importanţă – lucrăm în continuare pentru Stat (de care ne e frică cel mai tare) şi de la care aşteptăm mereu să ne lumineze. Păi Biserica nici că se putea nimeri mai bine în acest peisaj, să ne îndrume paşii. Tu, individ, nu poţi decide pentru tine, vrei să-ţi donezi organele după moarte sau ba, trebuie să-ţi spunem noi ce trebuie făcut, dacă nu direct, atunci indirect, dar sub nici o formă nu poţi decide pentru tine însuţi – aş putea spune că-s amintirile mele din copilărie, şcoală dar acelaşi lucru se vede şi astăzi…
Unde am ajunge dacă ar face fiecare ce ar vrea? 😉
Pai ProTV e tata si mama tabloidizarii. Daca avem sa-i reprosam ceva,cuiva in domeniul asta pai ProTv este acela.
Sa speram ca initiativa asta sa dea rezultate. Si-ar mai spala din numeroasele pacate…..
Cei care cu atata nonsalanta ati semna o hartie ca sunteti de acord ca dupa ce „dati coltu” sa va fie luate organele si date altuia, v-ati gandit macar o clipa ca se poate sa fiti calcati de vreun vapor !, asa ca din intamplare, pe trotuar !!! In vremurile astea „interesante” orice, oricand e posibil.
Pentru @ady. Stii ce efecte secundare are donarea de sange dupa cativa ani? Vei capata o slabiciune care te va face „donator” de organe…!!! Am vrut si eu sa ma fac donator si-am vorbit cu o cunostinta de la un centru de recoltare care m-a sfatuit sa stau in banca mea. Crezi ca corpul omenesc este fabrica de vopsele?
Nu pe bune?
Eu am 46 de ani şi donez de vreo 28 (eram în liceu la prima donare). Sunt în general sănătos, ba am mai avut şi o uşoară anemie „tratată” datorită donării printr-un procedeu de extragere de plasmă prin centrifugare, restul corpilor sangvini fiind returnaţi în sânge. Am avut şi o perioadă de vreo cinci ani în care nu am donat din considerente de job şi nu am păţit nimic, sunt OK.
Ba nu, sunt îngreţoşat de cât de fără inimă şi creier poţi fi producând o asemenea aberaţie şi mistificare.
Sunt sigură că indekt ar refuza categoric orice transfuzie sau transplant, în caz de nevoie va prefera să moară 😀
Da, m-am gândit că poate mă calcă un vapor. Acordul se referă la preferinţa mea de a dona, nu e o obligaţie pe care mi-o asum. Acordul nu e contract, geniule, iar articolul vorbeşte de cazurile în care rămâi cu organele întregi, că nu stă nimeni să aleagă pasta şi s-o toarne în matriţe de organe pentru că ţi-ai dat acordul.
N-am votat dar eu aş vedea nici o problemă în dona organe cuiva din familie ori altei persoane.
În rest un lucru este cât se poate de cert: transplantul de prostie se practică la greu în toată lumea. Şi zău dacă am auzit că s-au raportat probleme de incompatibilitate, ori de respingere…
Acum mi-am dat seama că întrebarea mea are două sensuri. Ideea era dacă ai semna să fie donate organele altuia din familia ta, că de donat între rude, dacă sunt compatibile, se mai practică și din timpul vieții un lobușor de ficățel ceva 😉
În principiu, da (dacă nu s-a stabilit altceva în prealabil).
Eu deocamdată nu m-am pronunţat (în scris) că mă enervează modalitatea şi stilul în care o fac ăştia de pe-aici. Şiu că aşa e strategia de marketing, dar mie nu mi se pare prea potrivită expresia aia cu SIGN RIGHT NOW!. Îmi sună ca şi cum deja e târziu şi mai am puţin pân-o mierlesc…
Io as avea probabil sanse cu tata-miu, ca-i un tip foarte deschis la cap. Deci ar fi o speranta. Io as fi de acord sa ofer piese de schimb, odata ce nu mai am nevoie de ele 😀
Stii care este problema de fapt in Romania (cel putin pentru mine) ? Atunci cind iti dai acordul sa fii donator dupa moarte (banuiesc ca datele tale sunt intr-o baza de date), exista toate sansele ca in Romania sau de aiurea, sa fie unul plin de bani care sa aiba nevoie de unul din organele tale (poate si creier :)))). Si atunci poate ai brusc un „accident” din care rezulta coma ta definitiva si fara sanse de recuperare si ghici cine profita…. Sau poate sunt eu paranoic si in Romania asta nu este posibil…
Cred că ești paranoic 🙂
nu, e cretin: daca cineva are atatia bani si influenta sa intre in baza de date, sa gaseasca potentialul donor, sa-i organizeze un accident si sa se si treaca primul pe lista de primitori, nu mai bine organizeaza din prima o selectie cinstita de boschetari ca sa-si gaseasca organul necesar mult mai repede?
ai posibilitatea sa nu te bagi in baza de date. porti o hartie semnata in portofel cum ca iti dai acordul.
Dollo, observ in stirile Pro TV o mega-eroare care nu inteleg cum s-a strecurat! Oare chiar nu verifica nimeni si ce spune legea? Iaca:
“Art. 147
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:
[…]
4.prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris al cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ supravieţuitor, părinţi, descendenţi, frate/soră, altă rudă în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
5.prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare şi înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;
(art. 147 din Legea nr. 95/2006).
Precizez ca in Romania nu (mai) exista o lege care sa trateze in sine prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane, intrucat exista un titlu dedicat in Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Doar inainte de asta era in vigoare legea 2/1998 privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane.
Prin urmare, as vrea sa vad si eu de unde si pana unde “O anexa a legii transplantului le permite romanilor sa incheie, la notar, un act prin care sa ateste oficial, din timpul vietii, ca vor sa devina donatori. Chiar si asa este nevoie insa, pentru prelevare, de acordul explicit al unei rude de gradul I. Procura notariala este asadar numai un argument, pe care mediatorul o poate folosi in fata familiei.” (citat de aici)
Nu e posibil să fi apărut vreo anexă pe drumul către MO?
Iti spun eu ca nu e, am verificat. Pentru pasionati recomand cartea Raspunderea juridica in domeniul prelevarii si transplantului in dreptul roman, din coincidenta chiar pagina 147:
„Persoana decedata poate consimti in timpul vietii la prelevarea de organe, tesuturi si celule dupa decesul sau. Intr-o asemenea imprejurare prelevarea se poate face fara consimtamantul membrilor familiei sau rudelor decedatului. Firesc si logic, legea a dat intaietate optiunii exprimate in timpul vietii de catre persoana decedata, in favoarea donarii.”
și dacă te duci acum la medicul de familie ca să declari că vrei să fii donator se consemnează undeva sau e musai să ajungi la dragii de notari?
Neaparat la notar.
N-am precizat ce era poate si mai important: in ciuda reglementarii din 2006, Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule a fost infiintat abia la sfarsitul lui 2012. Asta a fost un impediment real la donarea organelor, pentru ca nu aveai unde sa te inscrii.
Ți-am scris un email, verifică spam-ul 🙂
Deci „eu” trebuie sa ma duc sa ma interesez de toata birocratia si platesc notari si alte alea pentru ca „o agentie” sa poata raporta ca au un donator in baza de date.
E destul de cu cantec….
Dar daca procedurile ar fi mult mai simple (cand imi schimb buletinul sa ma intrebe pur si simplu si sa consemneze raspunsul meu) in mod cert mi-as da acordul.
La fel ca si cu donatul sangelui… Am pierdut de 4 ori mai mult timp cu formalitatile decat cu donatul propriu-zis. Lucrez pe bani frumosi, nu-mi trebuie ziua libera acordata…. Deci mi-ar fi placut sa stiu ca ma duc, stau 1 ora sa donez si ma intorc la lucru…
Da, ai de platit un notar. Sincer mie nu mi se pare chiar exagerat, de vreme ce la noi in tara e o chestiune aflata la inceput de drum si e foarte posibil ca, la momentul cand donarea ar fi necesara (si deci donatorul e decedat) sa se puna problema ca aia nu e semnatura lui sau nu era in toate mintile cand a semnat. Asa, te duci la notar care are obligatia sa asigure tocmai faptul ca acel consimtamant vine de la X, in deplina cunostinta de cauza si de efecte. Sa fim seriosi, in tara asta se cer procuri notariale pentru toate rahaturile desi legea nu impune, si nu comenteaza mai nimeni.
In plus, chestia asta cu donarea de organe poti sa o incluzi in testament si uite-asa te duci la notar pentru o singura autentificare. Putina responsabilitate pentru ce ramane dupa moarte nu strica, zic eu.
Inca ceva: fiind vorba de autentificarea unei declaratii, conform normelor aprobate de Ordinul 46/2011 tariful este de 15 lei. Nu tocmai o avere.