Chiar așa, când?

Când ați făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Și mai ales ce? ;)

M i-a luat ceva timp până mi-am amintit când a fost ultima dată când am făcut ceva pentru prima dată. Cam acum patru luni  – știu exact ziua, dar nu spun 😉 – când niște prieteni m-au înghesuit pe bancheta din spate a unei mașini și… s-a întâmplat în sfârșit. Exact ca în filme, noapte, înghesuială, cineva o prepara pe scaunul din față, și noi toți așteptam nerăbdători ca s-o facem poștă 🙂 Am tras în piept, cu mai multă curiozitate decât curaj, și mă așteptam să se întâmple instant. Să văd caleidoscoape multicolore, mașina să prindă aripi și eu să plutesc odată cu ea deasupra omenirii.

Nimic.

Ai răbdare, mi s-a spus.

După ce a fost abuzată și de ceilalți din mașină, a ajuns din nou la mine. Am tras mai cu sete. Toți mă priveau cu amuzament și îngrijorare. „Ești bine, ai palpitații?!” mă întreba unul. N-aveam nimic. Am tușit și am așteptat din nou … cai verzi pe pereți. N-au apărut nici de data asta. Ba încă emoția premierei mi-a alungat până și ușoara euforie generată de aburii alcoolului ingerat înainte. Tipul mi-a zis că asta e, n-am noroc de prima dată. Cică să mă duc la Amsterdam și să mănânc o prăjitură, mai bine 😉 Poate că așa o să fac, dar trebuie să recunosc că dezvirginarea m-a dezamăgit. Rămân la vinul roșu sec, cu denumire de origine controlată.

Voi când ați făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Și mai ales ce? 😉

 

Tags: , ,

21 Responses to “Chiar așa, când?” Subscribe

  1. mircea 30/04/2013 at 21:32 #

    De trei ani si jumatate tot fac chestii pentru prima oara. Incepind cu a-mi depune o demisie…
    Mai recent, in noiembrie am facut prima data piine. De atunci brutariile au pierdut un client…
    Saptamina trecuta am facut pentru prima data Cremsnit (Cremes, Crempita sau cum i s-o mai fi zicind pe la voi prin zona). Ca la carte: foietaj, crema, tot facut de casa.

    • Dollo 01/05/2013 at 07:49 #

      Cremșnit îi zice și la noi, bun! 🙂

Leave a Reply

Oldies but goldies

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.