Ochii neliniștiți ai lui MRU

Privind zig-zag-ul oftalmologic al lui Mihai Răzvan Ungureanu mi-am amintit de șașiul Băsescu și de cum făcea el mișto de consilierii municipali când se uita la ei prin ricoșeu

A m observat chestia asta de mai multă vreme, dar aseară văzându-l din nou pe domnul MRU m-am apucat să mișc și eu ochii așa ca el, stânga dreapta. Și am amețit. Mă întreb, oare el nu? O fi un tic nervos care se manifestă când vorbește în public, poate e vreo modalitate de a se concentra pe discurs sau poate îl citește în minte, dar mă întreb cum de nu-l doare capul. Încercați și voi să mișcați pupilele așa ca el și spuneți-mi ce simțiți.

M-am uitat și la alți vorbitori, parcă n-am văzut niciunul să facă așa ca radarul din ochi. Ce face el practic contrazice toate sfaturile alea ale „specialiștilor” care-ți spun să te uiți la diverse persoane dintr-o mulțime, atunci când vorbești, ca să aibă senzația că li te adresezi direct. Zig-zag-ul ăsta oftalmologic al domnului MRU mai degrabă neliniștește audiența și te face să te întrebi oare ce caută vorbitorul și nu găsește, la cine se uită?

Asta mi-a amintit de o întâmplare relativ celebră în epocă, pe vremea când Băsescu era primar și se certa cu unii dintre consilierii generali la ședințele de la primărie. După cum se știe, privirea marinărească a lui Băsescu te poate induce în eroare pentru că nu știi exact dacă atunci când se uită la tine te privește pe tine sau pe cineva din dreapta. Așa că în timpul unei discuții tensionate cu consilierul Doru Giugula, dacă nu mă înșel, de la PSD – fost securist în prezent jurist – Giugula se rățoia la Băsescu și la un moment dat s-a enervat pentru că avea impresia că primarul nu-i acordă atenția cuvenită:

– Și vă rog să vă uitați la mine când vorbesc cu dumneavoastră! i-a strigat Giugula  de la microfonul sălii de consiliu.

– O să râdeți, dar chiar la dumneavoastră mă uit! i-a răspuns și Băsescu, râzând. Și evident că a râs toată sala și s-a dus dracu discuția, pentru că nimeni nu l-a mai luat în seamă pe Giugula. Toți făceau remarci despre cum se uită șașiu Băsescu.

Etichete: , , , , ,

13 comentarii la “Ochii neliniștiți ai lui MRU” Subscribe

  1. Victor Badoiu 05/04/2013 at 12:25 #

    Nu e bre nicio afecţiune medicală, e defect profesional.

    Când intră într-o încăpere, MRU ştie deja câte veioze sunt, câţi centimetri are covorul, câte becuri sunt aprinse şi care-s obiectele cu care poate răni mortal o persoană. Evident, ştie intrările, ieşirile, scările de incendiu, unde stă Ponta, pe ce canal latră Badea, dar şi ce-ai gătit aseară.

    • Laur 08/04/2013 at 01:35 #

      Amuzant
      Si iata cum ajungem sa discutam can-can-uri in loc de idei; iata cum se duce dracu discutia…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.