Și pentru că s-a pus cu burta pe carte, s-a lipit de ea o banderolă de pe produse din categoria „cumperi unul și primești jumate gratis”. A încercat apoi să și-o scoată, târându-se prin tot feluri de locuri înguste prin casă, însă nu a reușit decât să și-o înfășoare mai bine pe burtică. Așa că în prima poză se roagă de sclav să fie epilată prin smulgere, iar în a doua își cere iertare 🙂
Banderola a fost dezlipită cu tot cu niște păr, că tot e sezonul năpârlirii.
Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Când relele lumii te ajung și-n paradis
Ce cărți citim până în 2027, pe vremea asta
Care-i treaba cu cardul de fidelitate
Lecții dintr-o viață aparent irosită
Industrienacht, cum își laudă elvețienii munca
Apocalipsa AI, după Harari
Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Dollo: Păi e toată numai o crăpătură, la câte spaț...
Dollo: Am tot scris experiențele de pe aici în ultimul ...
Sebastian: Buna Dimineata
un tabel cu naravuri bune si rele ...
Om bun: De obicei cladirile se testeaza in urma cutremurel...
Dollo: Tocmai asta încerc să arăt aici, că nu avem pr...
Dollo: Da, din păcate nu e și venitul dublu :)...
cmv: Mersi mult, Dollo!
Super market research!
Apropo...
Florin: Nu știu dacă urmăriți canale românești.Se pa...
În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.
Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.
În care se face, în sfârșit, fundația casei și se vorbește despre hachițele meșterului român, despre cât de priceput e și cât se cere plătit. La final, un scurt video demonstrativ.
„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.
Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?
Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor
Acum doi ani am semi-introdus în casă o pisică (adultă) apărută în preajma blocului. Avea două porțiuni din blană rase (sau smulse) pînă la piele într-o formă foarte regulată (dreptunghiuri lungi) și șchiopăta stînga spate. Ulterior am constatat că vîrful lăbuței respective era ne-funcțional (paralizat). Pînă la urmă s-a încuibat complet și am adoptat-o. Deși nu prea activă, am tratat-o cu mare atenție și blîndețe din milă pentru handicapul ei. După mici salturi evolutive abia de curînd (1 lună) a început să iasă mîța din ea – a devenit mult mai calină, și-a uitat obiceiul de a scoate ghearele și dinții din te miri ce, etc. Asta m-a uluit, ținînd cont de timpul scurs. Dacă precizez și faptul că ori de cîte ori ridic mîna brusc își pleacă capul și trage urechile pe spate, deși nu am lovit-o NICIODATĂ, nu pot decît să bănuiesc un fost stăpîn cel puțin ciudat, dacă nu pervers. Mai mult, acest personaj sigur a cheltuit o sumă ne-neglijabilă ca s-o achiziționeze, fiind ea de rasă (păr lung, mustăți și mai lungi – se pare norvegiană sau siberiană de pădure).
Oameni buni ! ”Iubiți și cîinii vagabonzi” ! Dar și muțele ! Că „și ele ESTE oameni” (vorba unui prieten). Sau a lui Dersu Uzala. Nu știți cine-i individul ? Domnișoara Dollo, organizați o lectură a cărții „Prin taigaua Extremului Orient” de V. K. Arseniev (Editura Meridiane 1987), toți iubitorii de natură și animale vor avea o mare surpriză. Și nu numai ei ! Filmul omonim al lui Kurosawa nu se pune la socoteală – e zero barat.
Un ultim amănunt: am și cîine (tot fortuit – nepoata soției a emigrat în Australia).
Subscriu la propunerea de lectura ”Prin taigaua Extremului Orient”
apai daca toshiba stie sa-si ceara si iertare, este cea mai pisica! .. sau cum ziceai tu la pozele alea din grecia?
știe, în felul ei special 😉 ale tale nu știu?
nu, ale mele considera ca totul, absolut totul li se cuvine si chiar daca fac prostii, e dreptul lor iar daca noi ne strambam, nu suntem cuminti si ne cearta :))