Și pentru că s-a pus cu burta pe carte, s-a lipit de ea o banderolă de pe produse din categoria „cumperi unul și primești jumate gratis”. A încercat apoi să și-o scoată, târându-se prin tot feluri de locuri înguste prin casă, însă nu a reușit decât să și-o înfășoare mai bine pe burtică. Așa că în prima poză se roagă de sclav să fie epilată prin smulgere, iar în a doua își cere iertare 🙂
Banderola a fost dezlipită cu tot cu niște păr, că tot e sezonul năpârlirii.
Cami: îmi pare rău că am fost „pushed out” pentru că oricât de bine te adaptezi altundeva, cel mai confortabil te simți tot printre ai tăi
Putea să fie altcumva, dar noi am ales așa
G.G. „Viață noastră era o bulă și plăteam sume enorme ca să nu se spargă”
„Fericirea” o găsești în țara unde avantajele ți se par fabuloase și dezavantajele nu te deranjează
Mihai Radu: Pentru mine, România nu mai este de multă vreme „acasă”
Dana H. – Am întotdeauna pașapoarte valide în casă. Dacă ar întra rușii, într-o oră aș trece Dunărea
Traian: Nu m-am desprins de România. Sunt probabil un emigrant atipic
Lavinia Petrariu: în ciuda faptului că mi-a părut rău, am ales să rămân
Cami: îmi pare rău că am fost „pushed out” pentru că oricât de bine te adaptezi altundeva, cel mai confortabil te simți tot printre ai tăi
„Fericirea” o găsești în țara unde avantajele ți se par fabuloase și dezavantajele nu te deranjează
Lavinia Petrariu: în ciuda faptului că mi-a părut rău, am ales să rămân
Putea să fie altcumva, dar noi am ales așa
Traian: Nu m-am desprins de România. Sunt probabil un emigrant atipic
G.G. „Viață noastră era o bulă și plăteam sume enorme ca să nu se spargă”
Dana H. – Am întotdeauna pașapoarte valide în casă. Dacă ar întra rușii, într-o oră aș trece Dunărea
Mihai Radu: Pentru mine, România nu mai este de multă vreme „acasă”
Alin: Bula aia fiind familia și cunoscuții, da ? Păi,...
Cami: Mulțumesc Gabriel! Sper să reușiți să vizita...
Cami: Eu sunt sigură că știți la ce mă refeream. Nu...
Dollo: Da, mersi de semnalare, am corectat. În apărarea...
Daniel-NuPreaFericitul acesti tari: Ma ia capu` cati de i ai "mancat" ! :)))
"...l...
Gabriel: Când eram mai tânăr visam să mă mut în Austr...
Alin: Evident, cum să nu te simți bine printre români...
Alina: Frumos interviu! Ne bucuram sa facem parte din via...
Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.
Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.
Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.
Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.
Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.
Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.
Acum doi ani am semi-introdus în casă o pisică (adultă) apărută în preajma blocului. Avea două porțiuni din blană rase (sau smulse) pînă la piele într-o formă foarte regulată (dreptunghiuri lungi) și șchiopăta stînga spate. Ulterior am constatat că vîrful lăbuței respective era ne-funcțional (paralizat). Pînă la urmă s-a încuibat complet și am adoptat-o. Deși nu prea activă, am tratat-o cu mare atenție și blîndețe din milă pentru handicapul ei. După mici salturi evolutive abia de curînd (1 lună) a început să iasă mîța din ea – a devenit mult mai calină, și-a uitat obiceiul de a scoate ghearele și dinții din te miri ce, etc. Asta m-a uluit, ținînd cont de timpul scurs. Dacă precizez și faptul că ori de cîte ori ridic mîna brusc își pleacă capul și trage urechile pe spate, deși nu am lovit-o NICIODATĂ, nu pot decît să bănuiesc un fost stăpîn cel puțin ciudat, dacă nu pervers. Mai mult, acest personaj sigur a cheltuit o sumă ne-neglijabilă ca s-o achiziționeze, fiind ea de rasă (păr lung, mustăți și mai lungi – se pare norvegiană sau siberiană de pădure).
Oameni buni ! ”Iubiți și cîinii vagabonzi” ! Dar și muțele ! Că „și ele ESTE oameni” (vorba unui prieten). Sau a lui Dersu Uzala. Nu știți cine-i individul ? Domnișoara Dollo, organizați o lectură a cărții „Prin taigaua Extremului Orient” de V. K. Arseniev (Editura Meridiane 1987), toți iubitorii de natură și animale vor avea o mare surpriză. Și nu numai ei ! Filmul omonim al lui Kurosawa nu se pune la socoteală – e zero barat.
Un ultim amănunt: am și cîine (tot fortuit – nepoata soției a emigrat în Australia).
Subscriu la propunerea de lectura ”Prin taigaua Extremului Orient”
apai daca toshiba stie sa-si ceara si iertare, este cea mai pisica! .. sau cum ziceai tu la pozele alea din grecia?
știe, în felul ei special 😉 ale tale nu știu?
nu, ale mele considera ca totul, absolut totul li se cuvine si chiar daca fac prostii, e dreptul lor iar daca noi ne strambam, nu suntem cuminti si ne cearta :))