Țara se descurcă

Descurcăreala este politica de stat în România. O practică toți, de la elevii de liceu, ca să ia BAC-ul, la pensionații anticipat și premierii plagiatori.

A m niște cunoscuți ai căror copii s-au descurcat cu greu la școală, dar la finalul târâș-grăbiș al liceului toți au ținut să meargă și la facultate. Nu mi-e clar dacă era ambiția copiilor sau a părinților (toți fără studii superioare), dar e cert că familiile respective și-au băgat serios pieile la saramură ca să le cumpere odraslelor diplomele cu pricina. Meditații în liceu, plocon la proful de mate care îl lăsase corigent și nu voia să-l bage în BAC pe ăla micu, plocon la proful din comisie care a recorectat lucrarea ca să treacă copilul BAC-ul… Cazurile au fost aproape trase la indigo, deși în orașe diferite și la distanțe de câțiva ani. Ultimul s-a petrecut anul ăsta, undeva într-un județ de la Dunăre.

Copiii nu erau răi, doar că nu-i ducea mintea mai mult. Unul dintre ei de altfel a început să câștige destul de bine din ospătărie, ceea ce l-a ajutat să-și plătească studiile de după liceu, pe care le-a făcut totuși degeaba.  O facultate privată, o diplomă inutilă, câteva mii de euro cu care altfel poate ar fi călătorit în lume și și-ar fi lărgit orizontul. Puștiul care s-a descurcat cu BAC-ul anul ăsta abia acum se înhamă la costurile astea, după ce niște rude i-au promis că-l iau la București și-l bagă „în servici”. E drept și că în satul lui ar fi îngroșat rândurile șomerilor sau ar fi braconat de pe o zi pe alta pe Dunăre, dar nici cu diploma cumpărată nu va face prea mulți bani, asta e sigur.

**

La capătul celălalt al vieții, sau mai degrabă la mijlocul ei, aflăm de la știri că pensionații prematuri ai patriei se sinucid pe capete după ce DNA-ul bagă frica în ei chemându-i la anchete ca să spună cât plocon au dat la medici ca să se pensioneze de la 40 de ani. Avem trei pensionați, cu vârste în jur de 50-60 de ani, care s-au sinucis în ultima lună din cauza asta, după ce mâncaseră din banul public timp de cel puțin un deceniu. Nu le iau apărarea, mulți dintre ei formează acel 1,28 pensionari pe cap de angajat, dar trebuie să fim corecți și să admitem că în contingentul ăsta se află grosul clasei muncitoare din orașele industriale prăbușite ale României.

Ei au plătit personal prețul „privatizării” industriei de stat și s-au descurcat de o reconversie în pensie pentru că în orașele lor, după 40 de ani ești cam mort. Cei care se sinucid acum sunt cei mai slabi de înger, grosul va mânca mult și bine pensia de la stat. Sau cel puțin până când va mai avea statul să le-o plătească.

***

Iar statul cică se descurcă, după cum ne asigură premierul Ponta. Dacă nu ați văzut deja înregistrările de la consultările cu președintele Băsescu la Cotroceni (partea 1, 2 și 3), pe tema „a fi sau a nu fi redus CAS-ul la angajatori”, ar fi bine să vă sacrificați 25 de minute din viață. E moartea inocenței, pentru cine o mai avea, cu privire la Guvern, la tinerii care vor salva țărișoara, la studiile în străinătate ale tehnocraților reveniți ca să ridice țara din țărână.

Vestea proastă e că ministrul finanțelor, o tânără promițătoare (s-a făcut mult caz pe faptul că a studiat la Harvard, deci nu una care și-a cumpărat diplomele pe la noi sau să-și fi plagiat doctoratul, ca premierul), merge la Cotroceni total nepregătită. Cred că la examenele de la facultate nu se ducea la fel. Totuși aici a acceptat să-și pună bonitatea în slujba unor jocuri politice din care ea a ieșit compromisă și politic, și ca tehnocrat.

Vestea bună e că totuși țara va supraviețui chiar și după acest dezastru de imagine pentru doamna ministru. Premierul Ponta a reușit să pună bomboana pe coliva asta bugetară cu o frază ce definește perfect modul în care se guvernează și se trăiește de fapt în România de 24 de ani: „dom președinte, o să ne descurcăm, țara asta se descurcă, nu e nimeni de neînlocuit, nu vă faceți griji, mergem în direcția bună!”. Un fel de „lasă coa, n-ai tu treabă, ne descurcăm, facem să fie bine…”.

Sigur că toți au făcut la fel până acum. Brusca preocupare a președintelui pentru bunăstarea țărișoarei de după plecarea lui de la Cotroceni nu-i șterge faptele de arme pe care le-a mai comis și el în ultimul deceniu. Dar azi, viitorul pensionar al României, le-a dat o smetie peste ochi tinerilor pe care-i lasă în urmă. Fie ei cu diplome cumpărate sau cu studii în străinătate. Viitorul sună dogit, iar pentru asta trebuie să-i mulțumim președintelui: că a contribuit la el și că ni l-a arătat în format video pe social media, ca să-l putem share-ui la urmași…

Norocul nostru e că suntem o națiune rezistentă și ne vom descurca. Furându-ne căciula cu o încăpățânare demnă de niște conducători pe măsură.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

44 comentarii la “Țara se descurcă” Subscribe

  1. Stelian 15/07/2014 at 02:45 #

    Caricatura este de nota 20!!!!!

  2. o femeie 15/07/2014 at 08:43 #

    Asa ne-am descurcat si pe timpul lui Ceausescu.

    Cu pensiile medicale, erau in judetul Botosani cateva zeci de pensionari pt probleme cu vederea, dar care aveau permis de conducere. Concluzia trageti-o voi….ca mie imi era mila de pamantul lasat parloaga.

    Cat despre tinerii care fac facultate la inspiratia parintilor, acolo problema e in familie. Nu ii place cartea, nu e nicio problema, cu banii cheltuiti ii pot oferi un curs de brutar si deschide o brutarie – ban muncit cinstit, piinea se vinde in orice conditii.

  3. geo 15/07/2014 at 09:01 #

    Personal cred ca dna. ministru a facut fata cu brio tupeului lui base. Imagineaza-ti ca in locul ei era EBA.
    E destul de greu ori imposibil, sa duci date unuia care e decis sa toace si sa ridiculezeze tot ce spui in fata camerelor! O demonstreaza si Goleman Daniel.
    Ce de date si grafice, referitoare la „baietii” , ne arata in ianuarie base dupa prabusirea din Apuseni !
    Nu stiu daca ai remarcat, dar din cand in cand base tot spunea unui personaj cu tupeu „Zi-i Bogdane!”.
    Comentariile de la realitateatv de dupa dezvaluire au fost de toata jena.
    Eu inca nu am uitat cum vorbeau si dadeau lectii in 2010 base si boc. Ati uitat de „pogea”? Ati uitat de investitiile lui base, cand spunea ca Romania nu are nevoie de autostrazi? a pierdut atunci Romania 15 ani – eu nu am uitat.
    N-am uitat nici sustinerea de 120% pe care base o dadea lui blejnar in 2010 …

    un sigur regret am, ca la intrebarea lui sauron referitoare la partidul lui (cica Romania), nu i-au raspuns, „PMP?”.

    Cat despre „cresterea somajului” – presupus cosmar violet, e urmarea periodica si anuala de dupa terminarea studiilor de la facultati si licee.

    • irina 15/07/2014 at 09:35 #

      De ce sa imi imaginez in locul dnei Petrescu pe EBA? Ca nu a propus-o nimeni pe EBA la Ministerul de Finante. As prefera ca in locul dnei Petrescu sa mi-l imaginez pe Mihai Tanasescu, care a fost ministru de finante, si tot de la PSD. Altfel pot sa o compar pe dna Petrescu si cu portarul de minister si o sa dea bine.

      Cit despre cit de greu este sa aduci date unuia care vrea sa te toace, as fi vrut sa vad 1 (una) data adusa de dna ministru, ca sa vad cum o toaca presedintele. Dar nu a adus NIMIC, ZERO barat.

      In rest, hai sa schimbam subiectul, ca asta nu ne place cum iese, sa discutam de Blejnar, de Apuseni, de Pogea, autostrazi, dar nu de acoperirea a 11 miliarde de lei la buget. Desi o parte din raspuns il avem la intrebare, a stat citeva zile pe site-ul Ministerului de Finante. De restul pina la 11 miliarde putem sa ne folosim si noi imaginatia.

      • geo 15/07/2014 at 10:30 #

        Nu am vrut sa schimb subiectul ci doar sa arat ca base este persoana cea mai putin indreptatita sa puna astfel de intrebari…

        In rest, analizati toti teoreticienii universitari si din jurnalismul economico-financiar si toti ilustrii practicieni care au fost pe la finante sau la Guvern si marile lor realizari si apoi mai aveti un pic de rabdare cu fatuca asta, nu si cu ponta si base 🙂

        Chiar cadem in plasa la prima manipulare maoista a cotrocenilor sau la replica la shto a psd?!

        Chiar ati uitat cum a scos boc cresterea economica de 0,1 in 2011, si la fel si ponta in 2012, de insistati sa aveti „date” la dispozitie?!

        • owlman 15/07/2014 at 12:37 #

          Musiu, „astfel de intrebari” sunt pertinente indiferent cine le pune. Nu ai voie sa te ascunzi de „astfel de intrebari” printr-un atac la persoana („persoana cea mai putin indreptatita”)!

          Ce dracu!

          • geo 15/07/2014 at 12:43 #

            Locul intrebarilor e in Parlament, nu in Mordor.

          • owlman 15/07/2014 at 13:13 #

            Aha, deci nu te mai deranjeaza persoana care pune intrebarile, ci locul in care se intampla. Ia ghici! Nici locul nu se pune!

        • irina 15/07/2014 at 12:48 #

          De aia este plina tara de diversi care s-au imprumutat la banci de suma maxima pe care o permitea salariul, cu gindul ca vad ei de unde platesc ratele. Cind a fost sa vada de unde, au vazut ca, de fapt, nu pot plati. Dar ca sa joci jocul asta la nivel de tara mi se pare inconstienta. Aici vor plati cei care au avut grija sa adune ban pe ban, sa faca mici investitii, sa nu isi bata joc de banul lor.

          Si da, mi se pare normal sa vedem datele pe baza carora s-a luat decizia. Cel mai probabil se vor dovedi gresite (ca si cresterea veniturilor din acciza pe benzina, venituri care pina la urma au scazut), dar macar stim pe ce discutam (nu eu, ci cei care se pricep mai bine la analize economice). Dar asa, nici nu poti spune daca rationamentul este/pare corect sau gresit pentru ca nu stii cum a fost gindita acoperirea gaurii bugetare.

          Tie nu ti se pare normal ca, daca te-ai bagat in cheltuieli suplimentare, sa ai cit de cit idee de unde maresti veniturile (iti mai da bunica, mai faci ore suplimentare, iti mai gasesti o slujba part-time, mai reduci cheltuielile de tigari) chiar daca in realitate nu o sa mearga toate chiar cum ti-ai propus. Dar macar pleci cu buna credinta de la niste propuneri pe care le consideri fezabile. Nu „lasa ca om vedea, ne descurcam noi”.

          • geo 15/07/2014 at 13:28 #

            Nu pot decat sa ma bucur cand vad atati de multi catateni preocupati de cresterea deficitului bugetar din bugetul statului in balanta cu micsorarea cas din propriile salarii!!!
            Date despre impactul economico-financiar puteti afla din fundamentarea proiectului, urmarind procesul legislativ pe site-ul camerei deputatilor – nu ca ar fi demne de incredere.
            Puteti cauta si avizele comisiilor de specialitate din cele doua camere ale Parlamentului.
            Nu stiu care sunt „cheltuielile suplimentare” la care te referi.
            Reamintiti-va ca la inceputul anului „specialistii” prognozau un indice de crestere economica mai mic decat cel de acum – iata o cale de mentinere a deficitului progozat!
            Inca odata spun, pentru cei din siajul marinerului, prefer o absolventa de la Harvard care sa taca decat politruci care sa minta ori sa inventeze!

        • pehash 15/07/2014 at 13:11 #

          Chiar nu intelegi ca oricine te-ar intreba cat fac 2+2, daca ai diploma de BAC si nu stii, e irelevant daca cel care te intreaba stie?.. Tot te-ai facut de kko.

          ‘Fatuca’ asta este ministru de finante din martie, nu de ieri. Intr-o companie privata, daca o puneau director financiar si venea dupa 4 luni in fata CAului cu figura aia de mielusel pierdut sa spuna ca nu are un buget previonat pe cel putin un an, o trimiteau acasa fara nici o discutie.

          Base este persoana cea mai putin indreptatita sa puna astfel de intrebari? Dar cine este indreptatit, Geo? Daca Basescu nu le pune, cine? E un guvern cu majoritate parlamentara, cu control direct si evident asupra majoritatii mass-mediei.
          Sa semneze si sa-i lase sa-si faca de cap?.. Ar fi mai bine asa pentru tine, pentru noi?

          • geo 15/07/2014 at 14:55 #

            Daca vedeti in ce directie au luat-o dezbaterile de la tv puteti spune ca mica ambuscada a cotrocenilor a avut succes iar multi romani sunt ca si voi sunt in siajul acestei manevre navale!
            Pe rand:
            1. Fatuca e ministru din martie, dar pina in iunie a avut un ministru delegat pe buget, Voinea, ce a facut bugetul 2014 si care este acum in board-ul BNR!
            2. Reducerea cas la angajator e substantiala, va scădea de la 20,8 la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă !
            Ghiciti cine are cei mai multi angajati in conditii speciale? Statul! si uite de unde vor scadea niste cheltuieli la stat – i-a si spus fatuca lui base…
            3. Camera Deputaţilor, forul decizional a adoptat cu 304 voturi pentru, nicio abţinere şi niciun vot împotrivă !!!
            4. Săptămâna trecută, proiectul a fost adoptat şi de Senat, cu 109 voturi ”pentru”, niciunul vot ”împotrivă” şi o abţinere!!!!
            Deci, OPOZITIA A FOST DE ACORD!!
            5. În expunerea de motive, guvernul „arată că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului”.
            6. Parlamentul si Guvernul vor acelasi lucru!!
            In 2009 cand Parlamentul vroia marirea salariilor cu 50% in invatamant si guvernul tariceanu se opunea pt ca avusese bani sa le mareasca doar cu 6,5. base a promulgat legea fara prea multe inregistrari video!! de atunci instantele sunt idnundate de procesele cu salariile.
            7. Sa va reamintesc ca pe timpul lui boc, acciza marita la cererea FMI a crescut pretul la benzina cu 50%??

  4. Lucian Mustata 15/07/2014 at 10:37 #

    Un fel
    de „lasă coa, n-ai tu treabă, ne
    descurcăm, facem să fie bine…”.
    Nu inteleg, „coa” ala de la ce vine? 😀

    • Dollo 15/07/2014 at 11:16 #

      De la „fă Doina”, desigur.

    • lucia 16/07/2014 at 10:44 #

      o fi de la ‘cucoana’? 🙂

  5. ady 15/07/2014 at 11:35 #

    Iar minunata colega din spatele meu incepuse sa-i puna aleia la indoiala studiile la harvard sau unde or fi si sa presupuna si niste spagi p-acolo. De parca harvard ar fi……. nici spiru haret nu pot sa zic ca i-as acuza pe toti absolventii de la spiru si chiar nu pot sa fac asta.

  6. Motanul 15/07/2014 at 11:43 #

    I-a ciuruit! La Base ma refer.
    Tari inregistrarile, trebuia ca subiectula articolului sa fie numai despre asta:).
    „Ne-om descurca noi” e vorba cu care romanul prost incepe un lucru pe care nu-l poate duce la capat niciodata(vezi case/biserici neterminate de care e plina Romania).

  7. claudia 15/07/2014 at 11:53 #

    Am vazut inregistrarea discutiei.
    Wow! A fost ca la meciul Brazilia – Germania. Doamna ministru era timorata, nu gluma – cum i se cereau cifre, incremenea.

    • geo 15/07/2014 at 14:13 #

      e pacat sa compari acel meci cu circul de la noi.
      in fond si in acel meci „arbitrii” au avut niste decizii la limita.
      brazilienilor nu le ramane decat sa-i bodoganeasca pe cei de la fifa care i-a nominalizat!

  8. dragos 15/07/2014 at 12:59 #

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/dublu-viol-cu-perversiuni-la-cotroceni-12934628

    Comentariul #36

    O fi comentat Ponta? Ca el nu obisnuieste sa citeze sursa.

  9. unapenet 15/07/2014 at 14:39 #

    replica cu „tara asta se descurca” este iresponsabila din partea unui prim ministru!

    mi-e rusine ca am asa un concetatean. mai mult decit mi-e rusine de tiganii goniti din franta care cersesc acum in viena. mult mai rusine!

  10. geo 15/07/2014 at 15:48 #

    Nu pot decat sa ma bucur cand vad atati de multi catateni preocupati de cresterea deficitului bugetar din bugetul statului in balanta cu micsorarea cas din propriile salarii!!!
    Date despre impactul economico-financiar puteti afla din fundamentarea proiectului, urmarind procesul legislativ pe site-ul camerei deputatilor – nu ca ar fi demne de incredere.
    Puteti cauta si avizele comisiilor de specialitate din cele doua camere ale Parlamentului.
    Nu stiu care sunt “cheltuielile suplimentare” la care te referi.
    Reamintiti-va ca la inceputul anului “specialistii” prognozau un indice de crestere economica mai mic decat cel de acum – iata o cale de mentinere a deficitului progozat!
    Inca odata spun, pentru cei din siajul marinerului, prefer o absolventa de la Harvard care sa taca decat politruci care sa minta ori sa inventeze!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.