Românisme 30/11/2016

De ce (NU) am plecat din România

lupoaica-ciulei

Foto Mihnea Ciulei

De ce NU plecăm din România (am scris acest text acum fix zece ani în EVZ). A fost o întrebare ridicată pentru prima dată în media, într-o vreme în care numai emigrarea era un subiect de presă. Oamenii cu care am vorbit atunci au fost mirați de temă. Au recunoscut că nu era ceva la care să se gândească prea des. De cele mai multe ori avem impresia că nu alegem, suntem români, asta e!

Apoi am intrat în UE, plecarea a fost mai ușoară pentru unii, inutilă pentru alții care credeau că o să-i ajungem rapid și noi pe ceilalți din urmă. Câteva dintre persoanele care m-au ajutat atunci să fac articolul din EVZ au emigrat între timp. Unii dintre subiecții articolului încă sunt pe baricade 🙂 Și iată-ne azi, după zece ani. În ultimele zile, știind că vine ziua asta festivistă de 1 Decembrie, am rugat mai mulți cunoscuți să-mi răspundă la câteva întrebări banale. Pentru că de Ziua României mai mult ne luăm la mișto decât în serios cu asta. Poate că miștoul ăsta e de fapt singura cale de supraviețuire, dar ce se ascunde sub el? Mai contează România, românismul în lumea asta globală? Ar trebui să ne temem că ne dispare fibra națională, o fi necesar naționalismul ăsta cu care ne scot ochii unii în ultima vreme, ca să nu pierim? Și până la urmă ce vrem cu România asta, că pare că e plină de hăis și cea!?

Pare că doar ne urâm unii pe alții cu pasiune, în loc să investim această energie și pasiune în a o face mai frumoasă, zice un domn mai jos. Ni se pare că numai noi suntem adevărații păstrători ai adevărului, frumosului și dreptății, așa încât ne-am refugiat în comodul încerc să-mi fac traba cât mai bine pe felia mea, pentru că csf, ncfs, n-ai cu cine… Am pus aceleași întrebări oamenilor de vârste, preocupări, meserii, convingeri politice diferite. Citind tot ce am primit de la ei am avut de fapt confirmarea ideii de la care pornisem: mă tem că nu suntem atât de diferiți pe cât credem, chiar dacă trăim în Teleorman sau în Australia, dacă votăm PSD, PRU sau USR, chiar dacă suntem tineri sau bătrâni, dacă suntem militari sau marketeri.

Pentru toți România e acasă, chiar dacă acum se află la mii de kilometri depărtare. Pentru toți limba română este limba în care râd, iubesc sau plâng. Pe toți ne deranjează indolența, mojiciile, corupția, mizeria. Toți avem în suflet, pirogravat pentru totdeauna un munte, un deal, o plajă, roșiile cu gust și telemeaua. Toți suntem români și nimic din ceea ce ni se întâmplă până la moarte nu va putea șterge asta. Ba, am înțeles asta chiar și din refuzul superior cu care m-a tratat un român emigrat și poate încă „crăcănat” emoțional. Putem să plecăm sau să nu plecăm din România, dar România nu pleacă din noi, orice am face.

Încă suntem mulți care gândim la fel, așa că putem face lucruri împreună. De exemplu să ne aşezăm pe malul Dunării şi să vâslim România cu totul spre vest… 😉 E dreu să schimbi ceva de unul singur, așa crede o doamnă pe care o apreciez, doar că suntem mai mulți decât își închipuie ea, trebuie doar să ne ascultăm unii pe alții ca să ne înțelegem. Citiți și vă convingeți:

(Am ordonat răspunsurile în ordinea primirii lor, unii oameni au ales să-și dea numele întreg, alții doar inițialele, apoi vârsta, meseria și locul nașterii. În timpul culegerii acestor răspunsuri nimeni nu a fost amenințat, nu s-a dat, nu s-a primit nimic la schimb. Există printre ei și membri de partid. Unii au ales să se dea pe față, alții să fie anonimi)

Întrebările la care s-a răspuns:

  1. Ce (mai) înseamnă pentru tine România? (presupunând că tot mai mulți ne considerăm cetățeni ai lumii)
  2. De ce ai ales să fii român? (nu ai emigrat*)
  3. Ce nu-ți place la România? (faci ceva ca să schimbi asta?)
  4. Ceva îți place la ea?

Mi se pare că România devine tot mai bună

  1. Acasă
  2. *sunt emigrat ca să îmi cresc copiii într-un mediu mai bun și să nu ajung umilit în spitale cerșind ajutor
  3. Proporția mare de oameni prost educați
  4. Natura și clima (I.P , 36 ani, programator, Buzău)

  1. Locul unde am copilărit, unde înțeleg limba și cultura/contextul socio-economic și locul de care aparțin, unde am cea mai mare legitimitate/responsabilitate de a contribui.
  2. Am emigrat și am ales să mă întorc în țară dupa 5 ani pentru că n-am mai vrut să mă simt străin.
  3. Faptul că foarte mulți români sunt săraci. Nu prea fac nimic să schimb asta dar încerc să îmi cheltui banii responsabil, să cumpăr de la piață/magazine mici și să plătesc mai mult pe acei furnizori de servicii plătiți ff prost
  4. Îmi place că aproape din toate punctele de vedere progresează, în timp ce așa de multe țări par să regreseze, mi se pare că România devine tot mai bună (Cristinel, 30 ani, consilier politic, Pascani)

  1. Acasă.
  2. Acasă trebuie să fie locuită! Doar acasă poţi fi cu adevărat „adunat”. Dorul îţi scade performanţele!
  3. Că toată lumea critică pe toată lumea. Şi eu fac la fel! 😉 Dar mă şi străduiesc să fac, ceea ce fac, cât pot eu mai bine!
  4. Că e vie, inventivă, frumoasă, bârfitoare şi iubitoare! (M.I., 63, ziarist, Buzău)

  1. Doar locul în care m-am născut
  2. Nu am ales, din motive obiective încă stau în România. Aș pleca cu prima ocazie.
  3. Cultura de masă văzută de mine ca un mix toxic de ortodoxism, orientalism și frânturi neasimilate din cultura occidentală. Nu cred că la nivel individual se poate face mai mult decât să asumi și să afișezi constant valorile occidentale – în cazul meu.
  4. Este locul în care am trăit momente unice și irepetabile pe plan personal. Asta nu se poate schimba.(Răzvan, 47 ani, publictar (art director), București)

De la mine pornește totul

  1. Locul unde m-am născut și casa amintirilor mele.
  2. Am vrut să fac asta dar niciodată îndeajuns de mult. Am avut oameni de care nu am vrut să mă despart mai mereu pe lângă mine.
  3. Sunt multe lucruri care nu merg cum trebuie. Lipsa noțiunii unui lucru bine făcut cap coadă și invidia față de ce are vecinul mi se par a fi niste probleme de caracter. Cu ce ajut? Merg la proteste, donez, mă cert când văd ilegalități și încerc să nu am ce să-mi reproșez mie, ca individ. Căci de la mine pornește totul.
  4. Îmi place că liniște. Îmi place că încă simt pe alocuri că a rămas într-un timp trecut. Îmi place că nu știe multă lume de ea. Și îmi mai place umorul de situație. Din scara blocului, din conversațiile de pe tren, de la barul albastru la răscruce de drumuri nisipoase într-un sat din comuna C.A. Rosetti Tulcea. (E. 27, freelancer, București)

  1. Locul unde m-am născut și unde mă simt comod deoarece cunosc limba și obiceiurile/cultura.
  2. Nu am emigrat, dar în ultimii doi ani am fost mai mult plecată decât în România.
  3. Este foarte greu să spun ce nu-mi place la România. În primul rând pentru că asociez România cu Bucureștiul, orașul unde locuiesc, dar România nu este = București. Bucureștiul mă face să mă simt stresată, violentă, fără perspectivă.
  4. Da, dar e greu de definit. Trăind acum într-o țară care nu este europeană, deci unde nu am statut de cetățean, îmi lipsește sentimentul de apartenență. Dar nu cred că are legătură cu România. Deci îmi plac munții 😉 (E.M., 37, cercetător/jurnalist, Rădăuți, România)

  1. Romania reprezintă „acasă”, locul unde sunt aproape de cei dragi.
  2. Deoarece nu am rezonat cu valorile din alte țări. Oricât de bine ar fi organizat totul, oricât de curat, trebuie să nu te simți ca fiind „din afară”, și ai nevoie să rezonezi cu felul de a fi, valorile, obiceiurile și convingerile celor din jur.
  3. Mizeria, poluarea, faptul că deși mulți încercăm să schimbăm ceva (votând, comportându-ne responsabil), cumva sistemul încă învinge.
  4. Faptul că are încă multă natură neatinsă, faptul că găsesc mulți părinți care vor să schimbe felul în care își educă copiii, sunt deschiși. Îmi place că pot găsi mâncare bio/eco (practic de la țară) la prețuri decente. Faptul că încă îți mai poți cultiva în grădină ce vrei tu. Faptul că încă se poate schimba ceva și avem puterea să o facem. (Monica Bătrânu, 33, inginer, Bucuresti)

Se poate construi

  1. Acasă
  2. Vezi 1
  3. Lipsa empatiei și a solidarității sociale
  4. Faptul că se poate construi ceva în viitor (ca proiect de țară),  peisajul natural variat și încă neexploatat. (Mihnea, 39, lucrător în industria de divertisment, București)

  1. Hoție, „descurcăreală” și ipocrizie.
  2. Din comoditate, speranță că se va schimba calitatea politicienilor și, puțin, din nesiguranța că altundeva ar fi mai bine.
  3. Politicienii din partide și acoliții lor. Lipsa poliției. Nu am ce face să schimb politicienii, iar varianta să mă implic în politică e exclusă. Îmi fac treaba cât mai bine la serviciu, ies la proteste (nu și la cele organizate de Antena 3 😉 ), sunt ecologist (reciclez selectiv, merg cu bicicleta la serviciu, nu arunc gunoaie pe jos), mă implic cât pot în obște și uneori încerc să-mi conving și apropiații s-o facă.
  4. Munții, prietenii mei, (cel puțin până acum) o țară safe, dollo.ro. 😉 (Dragoș, 46 de ani, București)

  1. Țara în care m-am născut și pe care nu pot nici s-o iubesc nici s-o urăsc.
  2. În 2005 îmi propusesem să plec, măcar pentru câțiva ani. Apoi l-am cunoscut pe soțul meu și am decis împreună că pentru moment ne e suficient de bine încât să putem trăi aici. În plus, fiind și eu și el singuri la părinți, ne-am gândit că le-ar fi greu dacă am alege să trăim în altă țară.
  3. Nu-mi plac oamenii intoleranți (deși în ultimii ani mi-am dat seama că îi găsești și în alte țări), lipsa drumurilor bune între orașele mari (noroc că s-au ieftinit biletele de avion pe curse interne) și corupția de care nu mai scăpăm. Referitor la ce fac – din 2010 colaborez cu trei ONG-uri care încearcă să schimbe ceva. Facem proiecte de educație, dezbateri, conferințe care promovează cercetătorii români care chiar fac treburi bune etc. Rezultatele se văd, dar schimbările se întâmplă mult mai încet decât mi-aș dori. (Și nu, n-am primit nici-un un ban de la Soros sau de la statul român în toți anii ăștia 🙂 )
  4. Peisajele din județul Sibiu, Delta Dunării și Valea Oltului, viteza mare a internetului, bucata de autostradă dintre Câmpia Turzii și Cluj-Napoca, românii care își fac treaba bine. (Monica, 33, consultant PR, Slatina (jud. Olt))

  1. Țara mea.
  2. Familia și dorința de a face ceva aici care să rămână.
  3. Mentalitatea unor oameni.
  4. Traditțile, sentimentul de acasă (Anca B, 42, economist, Sibiu)

  1. Acasă, familie, prieteni, roșii cu gust, iarna cu săniuțe, vara la Mamaia de pe vremuri.
  2. Sunt prea legată de familie, ca să plec definitiv de aici.
  3. Unii dintre oamenii cu care este populată, demagogi, proștii, înculti, aroganții, în special politicienii actuali de tipul celor din PSD; PNL; ALDE; PMP. Ca să se schimbe ceva, îi bat la cap pe toți cei din jurul meu și încerc să-i conving să se ducă la vot și să voteze astfel încât să avem șansa de a-l mai ține premier pe Dacian Cioloș și implicit pe o parte din miniștri lui.
  4. Oamenii deștepti, buni, culți și creativi, anotimpurile, relieful, unele obiceiuri populare, mirosul de must toamna și cel de cozonac de Paște și de Crăciun, Peleșul și multe altele pe care nu mai are rost să le înșir aici, că oricum plac multora dintre noi. (S.B., 47 ani, antreprenor, Bucuresti)

  1. O țară care crește continu și în câțiva ani va ajunge la nivelul celor din vest.
  2. Îi plac foarte mult oamenii de aici, faptul că nu există o cultură prestabilită, că există un potențial imens.
  3. Faptul că mediul rural este atât de extins, religia, sistemul politic (politicieni), sistemul educațional.
  4. Bucureștiul, munții, Vama Veche, mâncarea. (V.B., 20, Student, Bucuresti)

Mentalitatea de „csf, ncsf”

  1. E un soi de gară est-europeană mereu în construcție. Mai mulți pleacă decât vin.
  2. Tot român rămâi și dacă emigrezi. Eu am stat un an afară și m-am întors impulsionat (inspirat?) să fac toate nefăcute de aici. E teren fertil, e context bun.
  3. Mentalitatea de „csf, ncsf”. Misiunea locului în care lucrez – Funky Citizens – e să educăm civic și să implicăm oamenii în procesul decizional. Ah, și să luăm decizii cu mintea-n cap, nu după ureche sau după interese private. Trăiască binele public.
  4. E tenace, tace și înghite, are capacitate de efort. Îmi place că a dăinuit la confluență de imperii. Zic asta fără să fiu din calea-afară de patriot (Cosmin, 31, PR, București)

Dacă în `88 îmi dădea paşaport, azi eram cetăţean francez

  1. Un loc în care trăiesc cei mai mulţi oameni la care ţin.
  2. Mulţumită regimului comunist. Dacă în `88 îmi dădea paşaport, azi eram cetăţean francez. După aia, mi s-a părut mai interesant aici.
  3. Urăsc statuia lui Decebal de la Porţile de Fier (nu fac nimic ca să schimb asta). Nu-mi place că sunt prea mulţi oameni care zic că e degeaba. Şi încerc să fac câte ceva, chiar dacă e degeaba.
  4. Cel mai mult îmi place că e aşa cum e. (M.K., 63, sociolog particular, București)

  1. Ce înseamnă și Franța, un loc cu oameni dragi, „acasa n°1”, și Franța e „acasa n°2”
  2. Am emigrat că m-am îndrăgostit de un francez. Dacă nu era francezu’ meu, stăteam în Romania fără nici o problemă.
  3. Conceptul de „merge și asa”, trecutul peste detalii mici care ar putea face diferente mari. Plus sistemul de sănătate. Plus drumurile.
  4. Restul: oamenii și locurile cunoscute și dragi, în care am lăsat părți din mine la schimb cu părți din ei și din ele. (Ioana, 38 (da’ poți să zici și 26, că nu mă supăr), profesoară de engleză, Alba Iulia)

nemultumiti

  1. O populație pe un teritoriu
  2. De proastă
  3. Că și-a pierdut instinctul național și demnitatea (încerc)
  4. Îmi plac unii oameni și nu înțeleg de ce nu găsesc forma de manifestare în această mare de mediocritate. (Andreea Păunescu, 46, economist, București)

Niciunde nu am simțit confortul și bucuria de a locui într-o limbă la fel ca în română

  1. România încă înseamnă pentru mine „acasă”. Nu pot descrie cum mă bucură, când revin la Cluj, să revăd dealul pe care îl urcam în drumul spre liceu. Dincolo de familie, pentru mine, România este în primul rând dealul ăla. Mai apoi, după ce am plecat din țară am înțeles că România este pentru mine limba română (înainte, Nichita cu a lui „limba româna e patria mea” mi se părea un text sforăitor și pretențios)
  2. Nu am emigrat cu premeditare. Am plecat la studii (tot Soros e de vină), m-am îndrăgostit, și am construit, fără să îmi dau seama, un al doilea „acasă”, într-un alt loc, în afara României.
  3. Dincolo de răspunsurile stereotipice – corupție, manelizare, pițiponceală, balcanism -, ce nu îmi place la România este fenomenul de maltratare și violare a limbii române, pe care îl văd intens corelat cu tarele menționate. Sunt de acord cu o opinie citită recent: a fi patriot înseamnă în primul rând a nu-ți bate joc de limba română. Și îmi mai displace profundul și eternul sindrom românesc al „formelor fără fond”
  4. Îmi place să mă joc cu multitudinea de posibilități pe care mi-o dă limba română. Engleza e a doua mea casă, mai locuiesc și prin franceză, italiană și maghiară, dar niciunde nu am simțit confortul și bucuria de a locui într-o limbă la fel ca în română. Nu am regăsit nicăieri energia, acuratețea, aciditatea, umorul pe care mi/ni le permite româna. (Dana, 44, economist-manager financiar-emigrant, Cluj-Napoca)

  1. Acasă, locul unde pot vorbi în limba pe care o știu cel mai bine cu prietenii.
  2. Poate trebuia. Încă mă mai gândesc la asta câteodată.
  3. Sunt lucruri care nu îmi plac la unii dintre oamenii din țara asta. În principal ura de sine care face foarte mult rău. Și docilitatea celor mai mulți care este întreruptă doar de momentele de nervi și răutate cu cei mai slabi. Încerc să mă schimb pe mine, să învăț și să înțeleg.
  4. Foarte multe: formele de relief, faptul că avem 51% din Carpați, spiritul și umorul românesc, cărțile, teatrul. (I.C. 35, jurnalist, București)

  1. România înseamnă acasă, prieteni, ritmul vieții mele. Nu pot sa spun că mă simt legată indisolubil de locul asta, aș putea trăi în altă parte, dar oamenii din viața mea sunt aici și asta contează cel mai mult. Pentru mine România sunt ei.
  2. Pentru că am o viață frumoasă aici.
  3. Șoselele. Și nu cred că pot face mai mult decât să particip la alegeri.
  4. Foarte multe. Vinul, viața culturală (bine, aici vorbesc de București), faptul că mă simt în siguranță pe stradă, etc. (Andreea, 33, avocat, Bacău)

Încerc să schimb prin votul meu și convingându-i pe alții să voteze diferit

  1. Familie, prieteni, colecție de amintiri, locul de care aparțin, dar apartenența pe care o simt din ce în ce mai puțin.
  2. Am emigrat pentru că voiam o viață mai bună, salariu care să-mi permită să călătoresc și voiam să trăiesc într-o societate ce acceptă cuplurile gay.
  3. Oameni care se gândesc numai la binele lor, religiozitate zeloasă (inclusiv Coaliția pentru Familie), răutate, oamenii meschini, sistemul de sănătate. Încerc să schimb prin votul meu și convingându-i pe alții să voteze diferit.
  4. Oamenii altfel decât cei menționați mai sus, peisajele, marea, mâncarea. (B.M., 30, marketing, Alexandria)

  1. Locul natal și o lume sub nivelul meu (de aspirații, de educație, de orice).
  2. Pentru că am simțit (până acum câțiva ani) că aici aparțin. Acum simt că NU aparțin aici.
  3. Josnicia, bădărănia, incultura, răutatea, invidia, goana după A AVEA (orice, în cantități cât mai mari), lipsa de scrupule, de rafinament, de delicatețe, de iertare. Mă dezic de acest val de oameni, mă separ de ei și îmi educ și copiii într-un spirit diferit de al lor. Încerc să trăiesc neîntinată.
  4. Relieful!!!! (Delia, traducător, București, 37 de ani, port 38 la pantofi 😉)

Numai în România îl poți trăi pe Caragiale, nu?

  1. Familie, câțiva prieteni, locuri și lucruri frumoase de care încă mă simt atras. Multă zarvă, fanfaronadă, pasiuni sterile, forme fără conținut. Unele adorabile în efemeritatea lor însă majoritatea exasperant de prezente zi după zi.
  2. Aici e „acasă”-ul meu. Numai în România îl poți trăi pe Caragiale, nu?
  3. Ca-n bancul ăla: „românii”. Dacă fac ceva pentru schimbare? Doar încerc să mă port civilizat cu ceilalți, nu sunt militant de felul meu.
  4. Umorul ei sănătos. Micul parc din fața Ateneului. Picturile lui Tonitza. Femeile care știu să râdă. Dilema Veche și TimesNewRoman.  (M.B., 49 ani, middle-manager, Vâlcea)

  1. Locul în care sunt 90% din rădăcini, familie, prieteni, experiențe, trăiri, gusturi, mirosuri.
  2. Mai curând din teamă și comoditate în anii 90, apoi am încercat să construiesc o viață normală aici plecând de la punctul anterior.
  3. Corupția endemică, cultura urâtului. Am încurajat și m-am implicat în proiecte care crează lucruri durabile, vin cu puterea exemplului pozitiv și, în măsura puterilor, am o atitudine implicată în societate.
  4. În anumite momente reacționează fulminant. Din păcate aceste momente sunt rare în istorie. (Raluca, 44 ani, feelancer marketing, București)

  1. Locul în care mi-e mai simplu să exist, am oameni dragi aproape, există roșii și telemea.
  2. Teama de schimbare.
  3. Nu-mi place faptul că oamenii nu-și respectă munca și cred că asta face să avem niște servicii nesatisfăcătoare, cel puțin. Nu-mi place că nu ne respectăm unii pe alții și că de multe ori credem că știm mai bine ca alții ce e bine și ce e rău pentru ei. Încerc să nu fac eu ce nu-mi place.
  4. Că mai sunt oameni dragi pe aici. Că, într-un fel sau altul, găsesc o cale să mă descurc în orice situație, poate chiar apelând la ce nu-mi place (gen cunoștințe). (Ioana, 34, Analist IT, Bistrita)

Îmi place „cartierul” ăsta balcanic

  1. Un cartier mai sărac al Europei
  2. Am emigrat, dar m-am întors deci chiar am ales să fiu român 😉 Îmi place „cartierul” ăsta balcanic
  3. Sărăcia… spirituală.
  4. Crește (I.C., 37, fără ocupație, la câmpie)

  1. Țara unde mă simt acasă. Unde îi regăsesc pe ai mei. Locul unde îmi sunt rădăcinile.
  2.  Am ales să rămân român ca să nu mă simt străin. Și nici nu mi s-a oferit/n-am descoperit o alternativă mai bună, până acum.
  3. Nu-mi place retardul istoric și cultural, hoția și fuga de responsabilitate. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine și să îi determin și pe alții să facă la fel.
  4. Că există, că rezistă și că evoluează. (A.I., 35, polițist, Târgoviște)

  1. Origini, acasă, limba maternă
  2. Nu am ales, așa s-a întâmplat. Nu m-am gândit niciodată suficient de serios la a pleca din România și nici străinătatea nu m-a căutat
  3. Nu își păstrează oamenii valoroși acasă, iar tinerii pleacă în număr tot mai mare și din ce în ce mai devreme din țară; din păcate, de unul singur e greu să schimbi ceva.
  4. Peisaje de o frumusețe aparte, cultura, tradițiile (Crina, 39 de ani, consilier de probațiune, Buzău)

Nu-mi place că ne e tare frică

  1. Acasă, încă. Sunt româncă și voi rămâne româncă, oriunde aș ajunge să trăiesc. Și asta nu pentru că sunt vreo patrioată, ci pentru că știu că baza pe care am fost construită (biologică, emoțională, mentală) e pur românească, și n-am cum s-o schimb, chiar dac-aș vrea. Nu știu ce e un cetățean al lumii 🙂
  2. Am avut o dată o tentativă de emigrare, dar n-a fost să fie. Sincer, întrebarea asta sună un pic ca la interviul de angajare: „de ce ai ales să te angajezi în firma noastră?” – și răspunsul: nu pentru că am o pasiune pentru România (cel puțin, nu una care să se manifeste așa).
  3. Nu-mi place că ne e tare frică. Ne e frica de Diavol și de Dumnezeu, de ruși și de americani, de ce-a fost și de ce-o să fie. Și cel mai mult ne e frică de noi înșine. Nu-mi place că accentul se pune prea mult pe politică, pe celălalt – nu eu, pe viitor – nu acum, pe acolo – nu aici. Uităm că totul pornește de la fiecare dintre noi.
  4. Îmi place că sunt suficient de româncă, cât să-i recunosc autenticitatea. Îmi place că sunt legată de ea. Îmi place cordonul ombilical prin care mă hrănește, chiar dacă-mi mai dă și junk food câteodată. De fapt nu că-mi place, iubesc asta! Dacă n-ar exista legătura asta, aș fi mult mai săracă. Aș fi probabil un cetățean al lumii 🙂 (Carmen, 37, maseuză, Slobozia)

  1. România este țara unde m-am născut, țara a cărei limbă o vorbesc, cu ai cărei oameni sunt rudă și prieten (și, uneori, dușman), țara unde îmi trăiesc viața, unde mi-am întemeiat familia, țara unde am strămoșii îngropați, țara unde am învățat să trăiesc și unde îmi place să trăiesc, țara unde voi muri și voi fi îngropat
  2. Am stat un an de zile printre străini. De-abia acolo mi-am dat seama cît de mult îmi iubesc țara și locurile. Nu aș putea trăi printre străini
  3. Mediocritatea. Ipocrizia. Faptul că ne culcăm pe o ureche și considerăm că merge și așa. Faptul că ne urîm unii pe alții cu pasiune, în loc să investim această energie și pasiune în a o face mai frumoasă. Faptul că unii dintre noi preferă străinii românilor, că își urăsc românitatea
  4. Ei, cum să nu! Sunt mult mai multe lucruri care îmi plac la ea decît cele care nu îmi plac, evident. Dintre multele multele, n-o să spun nici de-alea cu relieful armonios, cu Carpații sau Marea Neagră, că toți au munți și mări și rîuri și fiecare țară de pe lumea asta e frumoasă în felul ei. Nu o să spun nici stereotipurile alea cu poporul harnic și primitor și ospitalier, deși sîntem. Dintre multele lucruri care îmi plac la ea, îmi plac cel mai mult oamenii. Oamenii care încă mai sînt, spre deosebire de alte locuri, oameni gustoși, vii, adevărați, autentici, chiar dacă nu atît de înstăriți ca în alte locuri. Sînt oameni cu care să-ți facă plăcere să trăiești, nu roboței prinși în capcana cursei pentru resurse. (Mirel Palada, 43 de ani, sociolog, născut la Telega (Prahova), acum în București)

  1. România e locul unde m-am format ca om (cu bune și rele), etalonul cu care compar tot ce întâlnesc nou în termeni de cultură și civilizație.
  2. (a emigrat)
  3. Nu îmi place că este o țară săracă, și asta se reflectă în nivelul de educație al poporului care își vinde votul pe un kg de zahăr către partide corupte care când ajung la guvernare perpetuează sărăcia. România se învârte într-un cerc vicios (nu fac nimic să schimb asta).
  4. Îmi place că are mulți oameni mișto, cultivați, cu imaginație – asta prin comparație cu australienii de exemplu, care mi se par cam „provinciali” 😉 (Cami, 37 ani, marketer, Teleorman)

Oamenii au doar așteptări, nu și planuri

  1. Apa în care plutește peștele sufletului meu. Sau delfinul, mă rog. Lumea e doar o mare mai mare.
  2. Abilitățile mele profesionale sunt legate de limba si țesătura socială a României. Nu aș fi putut face ceea ce fac aici, la fel de bine, în altă parte.
  3. Că oamenii au doar așteptări, nu și planuri. Și că sar ușor de la umilință la țâfnă.
  4. Că are o anumită înțelepciune difuză, care a ferit-o până acum de extremisme. (I.A., soroșistă Bucuresti, 58)

  1. E acasă.
  2. Nu eu am ales :)) Adică m-am născut într-o familie de români. Tot pentru familie m-am întors în tară după studii. Și prieteni.
  3. Că suntem în urmă față de alte țări, că oamenii nu se luptă să facă bine decât în curtea lor. La nivel general foarte puțini oameni înteleg că trebuie să se mobilizeze ca să se schimbe ceva. Ah și fanatismul religios ortodox… Și da, fac tot ce îmi trece prin cap ca să schimb ce nu îmi place.
  4. Aici pot să fac haz de necaz, îmi place limba, chiar dacă vorbesc ro-engleză, libertatea pe care o am datorită ignoranței celorlalți, faptul că suntem cumva la început și e loc de foarte multe inovații și îmbunatățiri. (Alma, 32, artist vizual, Timișoara)

  1. România este țara mea, este mama mea
  2. Pentru că simt ceva care este aici dincolo de oameni, dincolo de inconvenientele sociale
  3. Poluarea și lipsa de respect a oamenilor față de natură. Fac prea puțin ca să schimb ceva.
  4. Îmi place natura ei, o anumită blândețe pe care o are, sentimentul de acasă oriunde aș merge pe teritoriul ei (Alexandru Nucă 45 ani, pasionat de muzică, născut în București)

N-am destulă răbdare și pricepere să învăț o altă țară

  1. Țara care conține o țară mai mică, cea a oamenilor pe care-i iubesc și cu care mă înțeleg în aceeași limbă. Trăiesc și eu într-o bulă a României, cum ar veni.
  2. Pentru că să lucrezi cât de cât în presă presupune să înțelegi realitățile din jur atât de bine încât să le explici și altora, iar eu n-am destulă răbdare și pricepere să învăț o altă țară. Plus că aici nu te plictisești.
  3. Oamenii care-și scuipă semenii în timp ce-și fac cruce, microbuzele, pasiunea pentru hârtii, familiștii tradiționali care găsesc justificări pentru viol, gunoaiele de pe stradă și gunoaiele pe care le votăm. După posibilități, scriu despre lucrurile astea și votez.
  4. Liniștea orașelor mici, Bucureștiul noaptea, amestecul de Balcani, Vest și Est, murăturile, oamenii buni și visătorii locali. (Vlad, 33, jurnalist, Huși (jud. Vaslui))

  1. România este un loc mirific, cu peisaje superbe, ancorat în sec. XIX și ca să îl savurezi trebuie să ai cât mai puțin contact cu autoritățile, să n-ai nevoie de școală sau spital.
  2. Deși am emigrat tot gătesc sarmale, iar copiii se îmbracă în ii. De Crăciun și Paște avem masă tradițională românească. În fiecare vară venim în România cel puțin o lună. Am emigrat pentru că per total pot oferi mai multe copiilor mei decât daca aș fi rămas în România, pornind de la bunuri materiale până la experiențe de viață.
  3. Nu-mi place atitudinea negativistă a oamenilor și mania criticării. Orice ai face nu-i mulțumești cu nimic. În primul rând vreau să mă schimb pe mine și mă străduiesc cât mai mult să văd partea plină a paharului în orice situație. La fel procedez și cu copiii mei.
  4. Da, îmi place că are toate formele de relief posibile. Într-o zi, aș vrea să o iau la pas. (Clementina, 39 ani, business owner and full-time mum, București)

  1. Locul unde am cărțile și desenele, atelierul, istoria personală, dictatura, revoluția, tranziția, salvați roșia montană, colectiv
  2. Dincolo totul e aproape făcut, aici totul trebuie (re)făcut.
  3. Rasism, cleveteală, înfumurare, dogmă, obediență, cârcoteală, lucruri lăsate la jumătate, planuri scurte… Fac zilnic.
  4. Istețime, adaptare, adaptabilitate, bricolaj. (Dan Perjovschi, 55 ani, artist, Sibiu)

  1. Acasă
  2. Dacă toți emigrăm cine mai face ceva și pentru România?!
  3. Nu știm/ nu am fost învățați să ne prețuim, să ne apreciem cum trebuie. Da
  4. Totul. (R.A., 35-40, economist, Bucuresti.)

  1. Pentru mine, România este ţara în care m-am născut, în care trăiesc, locul în care am familia şi prietenii.
  2. Din lipsă de curaj, din prea mult conservatorism.
  3. Lipsa modelelor care să impună o anumită conduită.
  4. Da, mai multe aspecte: peisaj, climă, tradiţii, oameni (nu toţi), etc (BD, 49 ani, analist financiar, Bucureşti)

Nu aș fi vrut să-mi beau berea fără prieteni

  1. Înseamnă acasă. Aici am prietenii, familia, părinții, locurile.
  2. Nu m-am gândit niciodată să plec. Am creat devreme legături puternice care nu m-au mai lăsat să mă gândesc la plecare. Cred că în primul rând din cauza prietenilor. Nu aș fi vrut să îmi beau berea fără ei.
  3. Nu îmi plac multe. Nu îmi place neîncrederea dintre oameni, bănuiala, faptul că plecăm de la neîncredere și trebuie să ne câștigăm/dovedim buna credință. M-am implicat în politică alături de USR și acum candidez la Camera Deputaților în Teleorman.
  4. În primul rând e a mea, o cunosc, o înțeleg, înțeleg de unde vine și de ce e așa cum e. Asta îmi dă șansa să fiu relevant aici. (Șerban, 37, arhitect, candidat USR în Teleorman, București)

Români care se simt mai români după ce au emigrat

  1. Când spun România, mă gândesc la spațiul teritorial dar și uman unde mă simt, încă, acasă, chiar dacă am plecat de 15 ani.
  2. Nu cred că există alegere în sensul clasic al cuvântului, am ales să plec pentru a acumula cunoștințe pe care nu aveam cum să le primesc acasă, însă tot moldoveancă/româncă am rămas, oriunde m-aș afla. Și ca mine sunt mulți – români care se simt mai români după ce au emigrat.
  3. Această întrebare poate umple o pagină-două. Acum mă enervează cel mai mult falsul – în sensul larg al cuvântului – și nepăsarea pentru acest fals și parvenitism. Dacă ne-am îndrepta spre noi înșine și ne-am evalua continuu, am ieși din cercul vicios de frustrări că nu avem o țară ca afară.  Nicio țară nu e perfectă, și trebuie să înțelegem că România este suma tuturor oamenilor și valorilor care predomină în spațiul public.
  4. Îmi place umorul, natura și resursele naturale și, în unele zone ale țării, faptul că încă se mențin valorile gospodărești și de bun simț.   Chiar dacă le vedem doar la nivel micro, faptul că mai întâlnești oameni de treabă, îți inspiră încredere și speranță într-un viitor nu prea gri. (Mariana Berbec, 40 ani, jurist și manager de program, R. Moldova)

  1. Un fel de țară a tuturor posibilităților, în toate sensurile, și alea bune, și alea rele.
  2. Nu am plecat din țară pentru că aici totul e de făcut. N-ai cum să te plictisești.
  3. Felul în care unii oameni abia așteaptă să urască.
  4. Ceilalți oameni care vor să-i răzgândească pe ăia de aleg să urască. (Florina, 38 de ani, manager proiecte, candidat USR București)

Dacă mâine s-ar elibera pașaport pentru cetățean mondial, la noapte m-aș așeza la coadă

  1. Dacă ar fi să fiu pozitiv: o țară din cele 200 și ceva din câte există. Dacă te așteptai la mai mult îmi pare rău – dacă mâine s-ar elibera pașaport pentru cetățean mondial, la noapte m-aș așeza la coadă. Dacă ar fi să fiu negativ: o țară în care a fi „băiat deștept” a devenit modelul suprem de atins.
  2. N-am ales. M-am născut. Nu regret da’ nici nu am vreun feeling ca și cum aș fi monegasc, maltez sau elvețian. Încă studiez problema emigrării (în fond o viață avem, de ce s-o irosim cu prostii?).
  3. Ce nu-mi place la România probabil că aș avea de reproșat și altor câtorva zeci de țări mici-medii: viteza cu care încercăm să micșorăm decalajul față de „avansaț” (deși nu suntem în postura păguboasă de a experimenta așa cum au făcut ei și am putea bine merci măcar să copiem lucrurile bune și încercate deja de la ei), gesturile mărunte pe care oamenii nu le fac pentru a ne fi mai bine (mentalitățile funcționarilor publici, meltenismul omului de rând, lipsa pârghiilor de tragere la răspundere a indolenților – care sparg azi străzi nou asfaltate ieri, care nu dau drumul proiectelor de infrastructură, care șpăguiesc fondurile europene cu care alții au dat înconjurul lumii de 3-4 ori, care nu sunt în stare să atragă niște investitori străini ce prefera Ungaria sau Bulgaria, care nu fac parcări, cărora le fac cu ochiul numai combinațiile), faptul că pe măsură ce trece timpul a devenit tot mai susținut ritmul de creștere al combinației „rău și prost + obraznic”… hai că m-am plictisit și mi-e greață.
  4. Prea puține (peisaje mai au și alții, mâncare O-HO-HO, oameni buni și primitori sunt peste tot în lume (ca și jigodii)). Cred că îmi place ce-ar putea fi dar e ca și cum m-aș gândi la cele mai bune 3 dorințe pe care aș putea să i le cer peștișorului de aur DACĂ mi-ar ieși mie în cale (deși știu că nu există peștișorul de aur). Ca să-ți fac pe plac aș putea să remarc oamenii buni pe care i-am intâlnit în viața asta. (Bogdan, 39, administrator, Bârlad)

  1. Gândesc, visez și simt primar românește, simbolul drapelului
  2. Legătura energetică cu pământul ăsta
  3. „Merge și așa!”  – încerc să fac și cel mai neînsemnat lucru temeinic
  4. AERUL – la propriu și la figurat, EMPATIA  oamenilor, NATURA (C. V. , 46 ani, jurnalist, Timișoara)

  1. Locul în care limba în care gândești este aceeași cu a inimii.
  2. Pentru că am văzut ce înseamnă să fii considerat străin …. mai ales atunci când apare o situație de criză/tensionată.
  3. Căciulirea ….. mentalitatea struțului care se duce cu convingere după ce strălucește la un moment dat. Da, motivez prin atitudinea mea și ofer apropiaților o perspectivă diferită asupra situației prin cunoștințele dobândite de mine.
  4. Capacitatea de regenerare și revenirea ciclică la glasul gliei …. (S.O., 41 ani, militar, Dâmbovița)

Românilor li se pare că tot ce vine de afară e bun

Familia Niculae  

  1. Pentru mine, Romania înseamnă acasă.
  2. Am avut ocazia să plec la studii în străinătate, însă am refuzat deoarece am considerat că facultatea la care am ales să rămân, este mult mai bună şi mă poate ajuta mult mai mult pe viitor decât cea la care fusesem acceptată. În plus, costurile ar fi fost mult mai mari faţă de cele din Romania.
  3. Nu-mi plac dezorganizarea şi nerespectarea termenelor de lucru, însă, momentan nu am puterea să schimb acest lucru.
  4. Îmi place că este o ţară liniştită.(Costina Alina, 19, studentă, Bucureşti)

*

  1. Romania este ţara mea.
  2. Pentru că mi-a fost bine aici.
  3. Faptul că vrea să imite tot mai mult alte naţiuni şi că românilor li se pare că tot ceea ce vine de afară este bun.
  4. Îmi place că este o ţară frumoasă, că are atât munte, cât şi mare, că este pace şi nu există conflicte (ca nu iţi este frică să ieşi pe stradă). (Nicoleta, 44, şomeră, Bucureşti)

**

  1. Siguranţă şi încredere.
  2. Pentru că aici am tot ceea ce îmi trebuie (familie, prieteni, colegi)
  3. Nu-mi place că e distrusă de politicieni. Voi vota cu schimbarea.
  4. Îmi place că îşi păstrează tradiţiile. (Liviu Daniel, 48, factor poştal, Bucureşti)

  1. Prietenii, frumusețe, istorie
  2. Am irosit oportunitățile de a pleca 😉
  3. Mentalitățile, nivelul de cultură al oamenilor
  4. Îmi place să călătoresc prin România, e încă fascinantă (Cristian, 44, Consultant tehnic, București)

O şaorma cu de toate… te cam mânjeşti

  1. O şaorma cu de toate: est, vest, aşa da, aşa nu. Şi marea provocare: să scoţi dintr-o şaorma cu de toate doar unele ingrediente, ca s-o faci palatabilă. Te cam mânjeşti.
  2. Pentru că nişte stele s-au aliniat favorabil şi asta îmi permite să trăiesc decent fără să fac compromisuri. Dar şi fiindcă „ştiu să scriu glume în româneşte” nu e tocmai CV-ul care-i dă pe spate pe nemţi.  (În timpul liber, pentru orice eventualitate, încerc să învăţ nişte meserii adevărate.)
  3. Nu vreau să judec un popor întreg, chiar şi unul care face multe tâmpenii. În fond, n-am ieşit bine din feudalism şi am nimerit în comunism. Ăla ne-a alfabetizat, dar doar vag, ne-a minţit că suntem productivi şi ne-a dat nişte complexe ridicole de superioritate şi o grămadă de alte metehne. Încerc să le sancţionez pe unde apuc, dar oare eu sunt mai deştept? Poate dacă ne aşezăm pe malul Dunării şi vâslim România cu totul spre vest…
  4. Că lucrurile se schimbă în bine, se găsesc de toate în hipermarket, (în Bucureşti) nu te plictiseşti şi, daca se împute treaba, poţi pleca. (X.Y., 28, umorist, Bucureşti)

  1. Acel spațiu în care trebuie să te lupți pentru a încerca să fii cu adevarăt liber, din orice punct de vedere. Poate că tocmai existența acestei lupte ne motivează zi de zi.
  2. Pentru că nu mi-am propus niciodat să plec, pe principiul că dacă România se dorește a fi  un loc mai bun în care să trăim, trebuie ajutată din interior, de fiecare dintre noi.
  3. Nu-mi place viteza de inversare a sistemului de valori. Încerc să fiu un om mai bun zi de zi și încerc să transmit asta celor din jurul meu.
  4. Îmi place fiecare element despre care se poate spune că este românesc, plecând de la natură, climă, până la un vechi proverb. Îmi place sentimentul de a fi român, de a simți noțiunea de „acasă”. (S.P., 36 ani, web manager, Piatra Neamț)

  1. Țara în care am copilărit la bunici cu frigănele și povești despre război. Țara în care am visat și am luptat să îmi îndeplinesc visele, într-un fel sau altul. Țara în care am părinții și prietenii. Sunt mult prea legată de aceste locuri și simt că nu m-aș putea acomoda cu un alt stil de viață sau altă mentalitate.
  2. Am învățat că trebuie să aleg ce e mai bun din orice situație. Dacă tot sunt româncă, măcar să fiu una mândră.
  3. Ne plângem de aspectele negative în defavoarea schimbării. Lupt să promovez aspectele pozitive chiar dacă reușesc să fac asta la un nivel mai mic, în localitatea în care locuiesc.
  4. Naturalețea peisajelor și sensibilitatea oamenilor. (R, 33, turism, Dâmbovicioara – Argeș)

  1. Acasă
  2. Pentru familie
  3. Mentalitatea oamenilor
  4. Aproape totul (Ioana/ 36/agent turism/ Câmpulung)

  1. Acasă.
  2. Pentru a rămâne autentic.
  3. Tristeţea oamenilor.
  4.  Eu sunt parte din ţara mea. Deci totul îmi place, „râul, ramul…” (A.O. , 37 ani, consilier, Câmpulung)

Nu știu dacă am reușit să mă revanșez pentru binele făcut de România mea

  1. Totul. Mi-a oferit posibilitatea să studiez pe toată scara ierarhică – de la elev la doctor în științe. Profesional – am parcurs aproape întreaga scara ierarhică. Nu știu dacă am reușit să mă revanșez pentru binele făcut de România mea.
  2. Simplu – m-am născut undeva în munți, unde m-am și întors. Unde poate fi mai frumos și mai bine decât acasă? Cariera profesională mi-a oferit șansa să cunosc țări din aproape toate continentele, dar aproape tot timpul mă gândeam la munții mei.
  3. România este idolul meu. Nu sunt mulțumit de cei care se fac că o conduc, pentru că încă nu ne-am găsit liderul. Mai am speranță… și pentru mine ea moare ultima
  4. România încă mai are puterea și răbdarea să-i suporte pe cei care o badjocoresc. Nu mi-aș dori să văd vreodată pământul ăsta răzbunându-se pentru toate relele. Dumnezeu să binecuvânteze România. (V.B, 64 ani, militar, Argeș)

  1. Este familia mare în care m-am născut și indiferent de ce ți se întâmplă îți iubești familia.
  2. Așa m-am născut și nu vreau să fiu altcineva așa cum nu veau să am altă familie.
  3. La România îmi place tot. Ce nu îmi place este legat de o mare parte dintre oamenii care trăiesc aici: clasa politică și în general cei care ne conduc. Am intrat în politică tocmai din dorința de a schimba ceva.
  4. România este frumoasă în totalitatea ei, doar noi trebuie să o descoperim/redescoperim și să o prețuim la adevărata ei valoare. (M.I.M., 48 ani, consilier cabinet primar PSD, Câmpulung)

Iluzia că vom fi contemporani cu perioada în care o să ne meargă și nouă bine e cea mai mare

  1. România mea se împarte în două Românii mari. Fiecare însă cu subdiviziunile ei. E România din bula mea, cam bezmetică, fracționată în multe alte mii de Românii minuscule. Și mai e România de dincolo de bulă, România profundă, una atrăgătoare și înspăimântătoare în același timp. Teama mea e că sunt două Românii atât de diferite încât supraviețuirea la comun devine tot mai dificilă și apăsătoare.
  2. La mine e simplu, nu-mi place să merg și să stau undeva unde știu că nu sunt binevenit. Am întâlnit foarte multă neferice la românii plecați din țară. De fapt, n-am întâlnit-o, am întrezărit-o, că de obicei ăștia n-o recunosc aproape niciodată și încearcă s-o ascundă cât pot ei de bine.
  3. Că nu mai mai pare nimeni de aici capabil s-o apare și să mai aibă grijă de ea. Pentru că e clar, noi de capul nostru habar n-avem cum s-o facem.
  4. Nu că îmi place, mă fascinează. Faptul că ne hrănește în permanență cu iluzii. Multe. Iluzia că vom fi contemporani cu perioada în care o să ne meargă și nouă bine e cea mai mare. (Ciprian Muntele, 37 de ani, om de radio Bacău)

Mama 😉

  1. pomanaȚara în care m-am născut. Și nu consider că ar fi alta potrivită pentru mine
  2. Nici prin cap nu mi-a trecut să plec. Pentru că atât cât am vizitat și eu țara asta mi-a plăcut foarte mult și n-aș fi vrut s-o părăsesc.
  3. Mizeria pe care o fac oamenii. Și ca deșeuri și ca politică…
  4.  Că în general s-au schimat multe, că avem multe magazine de unde acum avem de unde alege, avem televiziuni la care ne uităm, tot așa, unde ne convine, că pe vremuri nu aveam deloc… e mai bine, dar păcat că e târziu. Pentru mine… (Elena, pensionară, 75 de ani, Buzău)
  1. Locul unde am familia și prietenii adevărați
  2. (a emigrat)
  3. Haosul, dezordinea, birocrația. Din păcate nu
  4. Oamenii calzi și deschisi, tinerii dornici să schimbe lucrurile în bine (Andreea, 38 ani, manager comunicare, București)
  1. România înseamnă pentru mine în primul rând limba în care m-am dezvoltat conceptual și prin intermediul căreia am avut acces la operele mari ale umanității. De asemenea, amprenta lăsată asupra formării mele intelectuale de către oamenii frumoși moral și armonios mobilați intelectual pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții. România înseamnă și reflexul cald al solidarității cu cei de aceeași cetățenie, indiferent de etnia, religia, vârsta, orientarea sexuală a respectivei persoane. România înseamnă până și plăcerea de a asculta muzicalitatea interesantă, uneori exotică dar foarte plăcută, a fiecărui accent cu care se vorbește limba română, de la cel moldovenesc ori ardelenesc până la cel maghiar ori rom, cu toate micile erori simpatice ale acestora din urmă. Totodată, România înseamnă și o rană permanent deschisă la gândul neajunsurilor și suferințelor adesea inutile trăite de oamenii acestei țări. România este pentru mine și arena în care consider că trebuie dată o luptă pentru schimbările necesare de care depind viitorul atâtor milioane de oameni…
  2. De aproape 20 de ani activez în spațiul public fiind implicat în numeroase proiecte culturale, civice sau politice. Toate acestea au dat consistență existenței mele și au avut rostul lor pentru societate. Cât timp voi simți că este nevoie de mine în România, voi continua să lupt aici.
  3. Există încă rămâneri în urmă pe care le-am putea depăși cu ceva mai multă minte și modestie de a înțelege că unele lucruri e posibil să nu le știm și ar trebui să le învățăm. De aceea, ar trebui să credităm în prim planul deciziilor majore oameni de o asemenea factură încât acoperirea golurilor de cunoaștere să fie făcută ceva mai profesionist iar  problemele înțelese și gestionate mai înțelept și mai în acord cu valorile lumii libere și democratice de astăzi. Numai că rezistența la schimbare este încă una destul de mare iar acest lucru compromite mult din șansele unei vieți mai bune în această țară… Potențialul foarte multora se irosește în condițiile în care nu prea sunt create condițiile necesare pentru a-l fructifica.

  4. Îmi place faptul că oamenii faini din România, chiar sunt foarte faini, iar condițiile dificile pe care le au de înfruntat aici, îi fac să devină și mai inventivi și creativi. Această cursă cu obstacole aproape permanente, adesea absurde și dificil de depășit, îi face pe aceia care nu se lasă doborâți ori care nu se resemnează să reușească, într-un final, lucruri uimitoare. De asemenea, au fost admirabile acele manifestări de solidaritate fie cu cauze precum Roșia Montană fie cu tragedii precum cea din Colectiv. Există o fibră morală importantă în țara noastră care atunci când se dezvăluie merită un uriaș respect… (Remus Cernea, 42 de ani, activist civic și politician)

Aștept și răspunsurile voastre, dacă vreți să le dați, în comentarii. La mulți ani!

Tags: , , , , , , , ,

7 Responses to “De ce (NU) am plecat din România” Subscribe

  1. adobrero 30/11/2016 at 20:39 #

    Pentru că nu m-am încadrat în termenul limită, iată și răspunsul meu codaș:
    1. Un loc ca oricare altul. În nici un caz nu-mi provoacă fluturi în stomac.
    2. Nu am emigrat (de tot, nu încă), dar momentat lucrez în altă parte, în Africa mai exact.
    3. Cel mai mult mă deranjează faptul că seamănă mai mult cu o țară din lumea a treia decât cu una europeană. Aici în Africa, am niște sentimente de deja-vu…. 🙂
    Dar sincer n-aș putea spune că fac ceva în mod special ca să schimb asta. O citesc pe dollo, dacă asta se pune.
    4. Nimc în mod deosebit.
    (Anca, 41, auditor, Sulina)

    Răspunde
  2. Motanul 30/11/2016 at 23:01 #

    1. O țara nebună, dar pe care o iubești totuși, de care ți-e mila s-o vezi cum suferă și pe care nu poți să o lași fără ajutor orice ar fi.
    2. Am plecat, as putea zice, din instinct de conservare. Nu puteam face nimic nici pentru mine și nici pentru ea dacă rămâneam in ea. Pe mine m-ar fi distrus psihic, dacă nu și fizic.
    3. Popii și politicienii incompetenți și corupți. O țin ostatica și profita de ea ca niște becisnici. Si oamenii prosti și îndoctrinați care ii asculta și urmează pe popii și pe politicienii incompetenți și corupți.
    Reclam tot ce prind, pana in pânzele albe! Dezbat online toți proștii și îndoctrinații. Consider ca a-i ignora și a-i lasă sa se manifeste fără a-i contrazice e o greșeală, pentru că capătă curaj și încredere și li se întăresc convingerile greșite/periculoase. Și pot sa-i prosteasca și îndoctrineze și pe alții.
    4. Sunt multe persoane demne de admirat (in general femei ?), micii, berea, vinul, sarmalele, ciorba de burta, cârnații de porc.

    (M. 41, soț/tată, Olanda)

    Răspunde
  3. Alina M 30/11/2016 at 23:05 #

    Anul acesta, mai pe la finalul lunii februarie m-am oferit voluntar să-i ajut pe cei de la Ecoruralis să împacheteze semințele tradiționale pe care le oferă gratuit celor care le solicită. În cele câteva zile cât i-am ajutat, colegii mei voluntari au fost două americance, o suedeză și un italian. Am înțeles de la ei că au mai fost câteva românce la începutul campaniei, dar pe final au rămas doar ei.

    Ce vreau să spun e că da, îi prefer pe acești oameni unor români, mai ales dacă acești români sunt de tipul Mirel Palada, cel căruia îi displace acest lucru. Ca să nu mai spun că anunțul său că nu-i place ipocrizia mi se pare ironic de-a dreptul. Ar trebui să aibă bunul simț de a se abține, având în vedere că s-a băgat să roadă un os fix la PSD, partidul care de 27 de ani încearcă să ne captureze de tot. Probabil pentru dl. Palada asta înseamnă să fii român, să furi sau să te însoțești cu hoții, și atunci îl înțeleg de ce e atât de mândru.

    Răspunde
  4. bogdan 01/12/2016 at 11:24 #

    intai de toate, La Multi Ani Romania si romani, pe oriunde va aflati.
    1. tara a carei cetatenie o am si incare m-am nascut.
    2. am emigrat
    3. faptul ca am terminat facultatea mai multi decat am inceput-o si din toata promotia doar mie mi se parea anormal.
    4.amintirile placute din studentie. bucurestiul vechi. clujul in anii 90. podul de la cernavoda. zmeura salbatica.
    PS: daca pot sa imi permit o mica critica, chiar un citat din mirel palada trebuia sa-l vad astazi?

    Răspunde
  5. Stelian 02/12/2016 at 05:15 #

    1. Mai inseamna destul, din moment ce citesc astfel de bloguri, site-uri de stiri, etc.
    2. Am plecat (Canaa). (Decizie grea, dar o data luata ne-am tinut de ea.)
    3. De cite ori ajung acolo in vizita constat ca lucrurile merg mai rau, iar lista de probleme e din ce in ce mai mare.
    Cel mai tare ma deramjeaza cind vad ca desi moneda e leul toti vorbesc de euro, desi cistiga acolo pe la 3-4-5 sute de euro foarte multi din cei ce-i cunosc eu, si ca preturile sunt mai mari sau similare decit aici unde stau la foarte multe produse.
    Da, eu zic ca mai fac cite ceva. Trimit petitii pe la ministri, premier si presedinte sau pe unde mai cred pentru a primi raspunsuri din familia: aveti lapte? Ne pare rau, nu tinem becuri. Sau nu primesc deloc. Sau cica vor adresa de aici nu numar de telefon ca sa le raspund ca in conformitate cu legea de acolo petitie e si cea venita prin mail. Sau raspunsuri semnate: Departamentul, Biroul… de parca imi scrie scaunul sau clanta de la usa.
    Mai scriu despre experienta de aici nu pentru a ma lauda, ci pentru a spune si celor de acolo ce e bun pe la altii.
    4. Ceea ce n-am aici: munti mai inalti (ii am, dar sunt prea departe), pesteri.

    (52, Montreal,Canada)

    Răspunde
  6. Malin 04/12/2016 at 08:50 #

    As vrea sa rezonez cu tine in articolul asta insa nu pot. Eu am plecat si nu-mi pare rau pentru ca zi de zi gasesc motive sa nu ma intorc in Romania deocamdata.

    Răspunde
  7. Alexandru 04/12/2016 at 15:39 #

    Am citit raspunsurile si cateva au fost interesante. Totusi, mi se pare ca lipseste ceva. Cred ca pot sa aduc o contributie noua la intrebarea numarul 2 (daca nu cumva mi-a scapat mie ceva). In rest, ca o completare pentru intrebarea 3 – Da, fac ceva sa schimb asta desi schimbarea nu presupune, cum cred unii sa protestezi impotriva autoritatilor si sa te plangi tot timpul. Schimbarea inseamna sa incerci sa aduci bun simt unei populatii care nu mai are demult asa ceva, sa incerci sa aduci logica si calm in dispute, sa incerci sa indepartezi anumite mentalitati medievale desi descoperi, uimitor, ca aceste mentalitati sunt prezente si la oameni educati, oameni pe care ii considerai occidentalizati.

    Dar, am promis, intrebarea numarul 2:
    Am ramas din greseala. Cand eram foarte tanar nu m-au interesat aceste lucruri. Eram convins ca, daca iti faci treaba bine poti reusi oriunde. Acest lucru este adevarat. Eram convins ca nu conteaza unde esti, oamenii sunt la fel peste tot – buni si rai, frumosi si urati, veseli si tristi. Acest lucru nu este adevarat. Acum, m-am trezit intr-o tara pe care nu o recunosc. O tara fundamentalist religioasa, xenofoba, o tara in care violenta asupra femeilor este considerata normala (asta inca ma socheaza), o tara in care badarania este suverana. Observati ca nu am scris nimic despre politicieni, despre autostrazile care nu se fac, despre preoti, etc. Nu ei sunt problema. Sau, sunt problema doar in masura in care este credibil ca ai putea obtine politicieni de calitate dintr-o populatie submediocra. Eu nu cred ca e posibil asa ceva. Cred ca am fost norocosi si, in general, am avut politicieni mai buni decat am meritat. Poate nu este prea tarziu sa plec!

    (40, Bucuresti)

    Răspunde

Leave a Reply

Oldies but goldies

Drepturi civile 09/06/2017

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Evenimentul zilei 03/09/2006

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

casa becali

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Tzepe 24/11/2015

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Carte & alte arte 19/02/2018

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Scrise pe buda 13/02/2012

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Reportaje 11/07/2013

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.