Test de ipocrizie conjugală

Un film despre ipocrizia din cuplurile de cursă lungă (și nu numai) și o invitație la un vot sincer: alegeți să știți sau să nu știți ce face partenerul vostru?

Am văzut în zilele astea de lene, de la cumpăna dintre ani, câteva filme, am citit cartea de la clubul de luna asta și am încercat să-mi abat ochii de la măreața scenă politică, deși nu prea mi-a reușit, că e ca un accident cu mulți morți pe autostradă, n-ai cum să nu vezi creierii împrăștiați pe șosea.

Ultimul film văzut a fost amuzanto-amar, despre o chestie care ne afectează pe toți, poate chiar mai mult decât politica. Dilema a ști sau a alege să nu știi despre infidelitățile sau doar micile flirturi ale partenerului de viață. Filmul Perfect strangers e ca un joc între câțiva prieteni care într-o seară la cină acceptă propunerea să-și pună pe masă telefoanele mobile și timp de câteva ore, cât stau acolo, să-și discute cu toți ceilalați, deschis, viața care răzbate din sms-urile, emailurile sau telefoanele primite.

Jocul a pornit de la constatarea că smartfoanele sunt ca niște cutii negre ale omului modern, iar alegerea de a participa la joc a fost oarecum impusă, pentru că toți erau prieteni foarte vechi, pretindeau că nu au secrete unii față de alții, iar dacă vreunul ar fi refuzat să intre în joc ar fi fost și mai suspect că ascunde ceva, mai ales în ochii nevestei. Dar ce, dragă, îmi ascunzi ceva, mă înșeli?!

La masă erau trei cupluri și un tip a cărui iubită nu venise. Jocul crește gradual tensiunea, după câteva sms-uri primite sau telefoane care dezvăluie mici informații benigne, dar câțiva dintre soții de la masă care se simt cu musca pe căciulă încep să se foiască pe scaune. Avem un cuplu vechi, cu o fiică adolescentă, unul cu doi copii preșcolari și unul proaspăt căsătorit. Cum știm toți, niciun cuplu nu e ce pare la suprafață, iar jocul ăsta e al dracu de scormonitor în fiece viață. Evident, e un film, cu tușele lui groase, regizorul probabil alege să bage în joc tot ce-i vine lui în cap, practic doar o crimă nu a fost dezvăluită în timpul serii, că în rest s-au cam devoalat toate categoriile de „păcate”.

O mențiune aparte aș da traducătorului filmului – l-am văzut pe unul dintre numeroasele site-uri de film eonline – care a ales să folosească varianta „ghioagă” pentru toate expresiile care conțineau celebra înjurătură „belești… ghioaga!”. Și se cam rup multe ghioage – strappo il cazzo – în film, o să vedeți 🙂

Finalul e bineînțeles și cheia filmului, în care urmărești timp de mai bine de o oră cum se duce dracului aproape fiecare cuplu al serii, cum erup ipocrizii și prejudecăți de care aparent nu ne credem în stare, cum ne dăm seama că de fapt habar nu aveam ce sunt și simt prietenii noștri, ba și mai grav, partenerii de viață. Marea întrebare din film, după părerea mea, e asta: dacă ai posibilitatea să alegi între a ști sau a rămâne inocent cu impresia că partenerul nu te înșeală, ce alegi? Între a minți pentru stabilitate sau a afla adevărul cu orice risc.

Eu aș vrea să știu, chiar dacă admit că există momente când poate e mai bine să nu știm sau că doare al dracu de tare să știi. Pe termen lung și ca principiu de viață, însă, mi se pare că nu ești tu însuți într-un cuplu în care se ascund chestii atât de importante, cum ar fi faptul că unul din cei doi are alte preferințe sau că tânjește (și) după altceva. Încrederea în corectitudinea celuilalt mi se pare cel puțin la fel de importantă ca iubirea. Unii ar zice că nu există una fără cealaltă, eu cred că există, dar e cam bolnavă și nu ține. Dacă alegi să nu știi ce gândește, ce face celălalt sau ce simte și să te mulțumești că nici el nu știe sau se face că nu știe despre tine înseamnă că vrei să trăiești într-o piesă de teatru în care fiecare joacă un rol. Unii s-or simți bine într-o viață de butaforie, încântați că piesa e lungă și stabilă. Eu una prefer scheciurile, în cazul ăsta și ruperea pisicii (să mă scuze Toshiba, nothing personal).

Vă invit la vot, dar și la comentarii pe tema dată. Am ales patru variante de răspuns, încercând să cuprind eventualele combinații și permutări ipocrite, de genul eu prefer ca ea să nu știe ce fac, că doar sunt bărbat, deh, dar aș vrea să știu cu cine umblă ea etc.

Ce fel de relație alegeți?

Vezi Rezultatele

Despre celelalte filme văzute și care merită recomandate, într-o postare viitoare.

Etichete: , , , , , ,

10 comentarii la “Test de ipocrizie conjugală” Subscribe

  1. mihai 05/01/2017 at 12:58 #

    Am votat, primul vot, prima variantă. Cu nuanța „vreau să știu și vreau să vrea să știe”!

    Knowing is caring.

    • Dollo 05/01/2017 at 13:06 #

      Good point 😉

  2. gheo 05/01/2017 at 15:01 #

    vad ca multa lume a votat prima varianta! chiar toti se iubesc asa, la infinit sau e o frica si aici pe blogul dumneavoastra? si eu am votat prima varianta, dar parca m-ar fi atras si a patra! chestie de experienta de viata, eu am 32 de ani cu soata!

    • mihai 05/01/2017 at 15:28 #

      Se cheamă selection bias, domnule dragă. Sau, „cin’ se-aseamănă se-adună”. Eu n-am decât 12…

    • Dollo 05/01/2017 at 15:38 #

      Mda, constat și eu că pesemne era utilă și întrebarea „cum faci în practică?” că cu teoria văd că stăm toți bine și frums 🙂

  3. Stefan Bragarea 05/01/2017 at 15:07 #

    Nu votez, deși în principiu sunt de acord cu Mihai. Chestionarul propus de către dna Benezic este mult prea lipsit de nuanțe. Altfel vedeam lucrurile la 25 de ani, și cu totul altfel le văd acum, la aproape 70. Oricum, lipsa de încredere într-un cuplu mi se pare stupidă…e mai simplu să abandonezi partida. Nu pot fi însă adeptul sincerității brutale – există și așa ceva.
    Contează ce spui, dar contează și CUM spui.
    De altfel și eu simplific prea mult..

  4. Simo 05/01/2017 at 16:31 #

    Primul raspuns… dar nu promit ca daca aflu mai stau in cuplu. Adica „sa stiu” nu e singura canditie

    • Dollo 05/01/2017 at 16:43 #

      Păi da, cam asta era și urmarea implicită, deși depinde ce afli și ce grad de toleranță ai 🙂

  5. Isis 06/01/2017 at 22:24 #

    Personal, cred ca este o mare dovada de incredere in a-i da partenerului mana libera. Eu sunt jumatate din acelasi cuplu de 16 ani. Eram copii cand n-am cunoscut, doi geeks, am crescut impreuna. Suntem echipa perfecta si nu ne vine sa credem ca inca suntem îndrăgostiți. Vorbim mult unul cu altul. Am discutat de multe ori posibilitatea de a vedea cum e sexul cu altcineva si concluzia a fost aceeași de ambele părți: ‘ok, dar sa nu fie intre prieteni, sa nu stiu nici daca, nici cu cine’ A nu stii inseamna neîncredere in tine si in reactiile tale, dar a discuta deschis ajuta sa te simți liber si linistit ca prietenul si partenetul tau e acolo unde il stiai, asa cum il stiai.

  6. Acadea 09/01/2017 at 02:34 #

    Ma intreb cati dintre comentatori au vazut filmul.

Leave a Reply to Isis

Oldies but goldies

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.