O dramă despre comedia pe care o trăim

Ce șanse ar avea Hitler să ajungă superstar dacă s-ar întoarce în Germania/Europa zilelor noastre?

hitler

The Jews got to rate their trip to Auschwitz… and they all gave it one star. Am râs, recunosc, la gluma asta, așa cum am mai râs la alte câteva chestii în timpul filmului „Look Who’s Back”. Dar la final comedia asta mi-a dat o juma de noapte de insomnie.

Filmul e făcut de nemți, în 2015, și propune o temă destul de tocită: dacă …(completați pe linia punctată numele unui dictator faimos sau chiar al lui Gizăs)… s-ar întoarce printre noi, care ar fi reacția oamenilor față de el? Scenariul urmează cartea scrisă în 2011, și vândută în peste un milion de exemplare, de Timur Vermes (un german născut în 1967, dintr-un tată neamț și o mamă unguroaică), dar sarea și piperul filmului sunt de fapt comentariile reale ale nemților care se întâlnesc pe stradă cu Hitler în persoană și își dau drumul democratic la gură.

Rețeta e simplă, Hitler se trezește într-un cartier din fostul Berlin de est, pe locul unde fusese buncărul lui, și descoperă o Germanie diferită de aia pe care o lăsase în 1945: azi e condusă de un cancelar femeie, cu „carisma unui tăițel umed”, propaganda e stricată de emisiunile culinare de la TV („bine că nu mai vede Goebbels așa ceva!”), dar există o nouă și puternică armă de control și influențare a maselor – Internetul, pe care aparent nu-l controlează nimeni. Și Hitler purcede să-și recucerească poporul. Care nu stă pe gânduri și se lasă.

De la niște selfi-uri turistice sub poarta Brandenburg, pe care probabil mulți dintre noi le-ar face dacă ar da peste așa ceva, Hitler realul ajunge vedetă pe Internet apoi de televiziune. Goana după audiență dublată de setea de senzațional a publicului, dar, trebuie să recunoaștem, și de carisma personajului, îl urcă pe Hitler în topurile ratingurilor de orice fel, în timp ce foarte puține voci mai îndrăznesc să obiecteze cu privire la discursul rasist, xenofob și chiar la cine a fost de fapt Hitler în istorie. Un om din televiziune care încă mai are coloană vertebrală, un tip din Bavaria, ultragiat că îl vede pe Hitler în piață, pictând portrete trecătorilor ca să strângă bani de drum, încă unul care îl critică, dar slab…. În rest, majoritatea se opresc, vorbesc, râd cu el, ba chiar îi declară sprijinul necondiționat. Realizatorii filmului spun că ar fi vrut să adauge mai multe reacții critice la adresa lui Hitler în film, dar nu au avut efectiv de unde, pentru că reacțiile populare la vederea lui erau incredibil de entuziaste.

Satira lui Timur Vermes este de fapt la adresa societății, care e gata să demoleze de pe piedestal un dictator criminal numai atunci când îl vede împușcând un cățeluș, și nici atunci pentru multă vreme. Pentru că totul se uită în lumea în care trăim și niciun păcat nu e suficient de mare dacă ai un marketing bun și știi să te urci iar pe valul populismului. Hitler scrie o carte care se ecranizează și lucrează cu tenacitate la construirea imaginii sale de patriot naționalist, care vrea să facă Germania mare din nou. „Arăt ca un criminal?” îl întreabă el pe un interlocutor la TV. „Arăți ca Hitler”, vine răspunsul, ce cuprinde dezarmanta inocență a unei întregi societăți care crede că interzicând salutul nazist și propaganda fascistă poate să lupte cu ignoranța valurilor de generații care nu știu și pe care nici nu le interesează istoria.

În plus, Hitler e omul care îi ascultă și le promite că se va ocupa exact de temerile și nemulțumirile lor. Apoi, ca să mai dreagă busuiocul, pe final filmul șarjează puternic pe latura autoblamării, Hitler îi spune celui care l-a descoperit, și care își dă seama că ajutase la reînvierea unui monstru, că de fapt e imposibil să scapi de monstru câtă vreme e o parte din tine. Nemții, totuși, chiar și cei reali care au vorbit în film cu Hitler, erau nemulțumiți, printre altele, chiar de această prelungire la nesfârșit a vinei colective pe care poporul german și-a asumat-o de ispășit după război. Până când? pare că întreabă oamenii plictisiți de asta. Pentru totdeauna, le răspunde Hitler care nu-i lasă nici să uite, dar nici să se schimbe. Pentru că asta e natura umană.

 

 

Hitler este imaginat în 2011, când a scris Vermes cartea, ca un catalizator al prejudecăților și fobiilor populare, iar azi cei care văd filmul făcut în 2015 îl consideră ca o prevestire a ascensiunii lui Trump. Că și el era la vremea aia un personaj popular în media. Prevestire neprevestire, mie mi s-a părut foarte realist filmul, un experiment care ar avea cu siguranță aceeași soartă indiferent de țară/dictator. Uitați-vă și la noi cum evoluează în dramă, pe fond electoral, comedia începută de Coaliția pentru familia tradițională. Sunt convinsă că dacă Ceaușescu ar ieși azi pe stradă prin România ar avea parte de același tratament entuziast, chiar și în privința interzicerii avortului sau a întrebuințării firești a femeii. Să nu uităm că în 2010 la noi a cunoscut un succes de casă interesant Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu. Un demers prin care tânăra generație a cunoscut un Ceușescu amuzant, patriot și naționalist, care nu a făcut numai rău, cum zic unii. Așa și Hitler.

Etichete: , , , , , ,

13 comentarii la “O dramă despre comedia pe care o trăim” Subscribe

  1. Béranger 15/11/2016 at 20:41 #

    «azi cei care văd filmul făcut în 2015 îl consideră ca o prevestire a ascensiunii lui Trump.» Dolo, spune-mi te rog că ești mai deșteaptă de-atât.

    • Dollo 15/11/2016 at 21:02 #

      cred că m-ai mai întrebat cândva același lucru și ți-am zis că nu-s. prevestirea era cartea, nu filmul. dar acuma am pus și link ca să vezi cine zice

  2. Valentin 15/11/2016 at 22:00 #

    totusi, asocierea cu Trump poate fi incorecta; sa nu uitam ca desi la fiecare 8 ani americanii fac un hiper-show, ceva ce nu vedem nicaieri altundeva in lume, totusi istoria spune ca acolo niciodata nu se depaseste faza discursurilor hiperinflamate. Trump este surpriza lui 2016, asa cum Obama a fost in 2008, Bush in 2000…

    • Dollo 15/11/2016 at 23:18 #

      Da, rămâne de văzut dacă va confirma sau nu 🙂

      • Valentin 16/11/2016 at 08:53 #

        my best guess? Administratia Trump va fi una „tehnica”, posibil ceva mai eficienta decat cea actuala si care probabil va sta departe de excesele administratiei Bush. Mai vorbim in noiembrie 2024 🙂

  3. Motanul 16/11/2016 at 00:43 #

    Dupa articolul asta m-am uitat la film. Se putea face la fel de bine un film horror fara prea multe schimbari. Nemtii chiar l-ar reprimi cu bratele deschise pe Hitler daca ar reapare. Si totul, inclusiv victoria lui Trump, a pornit de la terorismul islamic. Din cauza fricii lumea nu mai poate judeca clar si se ascunde practic intr-o capcana! Si cei cu coalitia pentru familie(din clipul pe youtube) tot de frica sunt manati! Niste bovine carora le e frica de pedeapsa divina. Daca Dumnezeu pedepseste o natiune din cauza unor indivizi (in sensul de persoana cu drepturi) atunci si reciproca trebuie sa fie adevarata, adica odata ce e gata Catedrala, natiunea romana e mantuita si poate da chiar drumul casatoriilor homoxesuale!

    • mihai 16/11/2016 at 10:56 #

      Îi doare pe americanul de rând în cur de terorismul islamic sau de politica externă în general, pardon de expresie!

      Pe ei îi doare că au sărăcit (crahul imobiliar), a venit recesiunea, au dispărut locurile de muncă, iar acum când economia și-a revenit cât de cât, locurile de muncă vechi nu s-au întors.

      Iar politica externă la ei înseamnă „ce facem cu Mexicul că ne trimite tot felul de indivizi dubioși, care ne fură banii, locurile de muncă și femeile”.

      • Motanul 16/11/2016 at 14:15 #

        Serios? Crezi c-au uitat de atacurile de la Boston, Florida, etc? Ce le-a ramas in minte cred la multi, au fost parintii teroristului din Florida prezenti pe scena din spatele lui Hillary Clinton la un miting electoral. Chiar in Florida!!! Tipa a pierdut pe mana ei. Si cat de prost poti sa fi sa-ti faci server de e-mail pe un calculator de-acasa si sa-l folosesti din pozitia de secretar de stat! Nu stiu cine e mai mare idiot, Hillary sau Donald Trump. Ba da, stiu, Hillary! Doar ca la Hillary n-a avut nimeni curajul sa-i spuna in fata ca e idioata, ca nu e „politically corect”, in timp ce lui Trump…

        • eu 16/11/2016 at 15:12 #

          @Motanul Și teroristii aia tot mexicani erau. Sau nu?! Who cares?

        • mihai 16/11/2016 at 15:36 #

          Nu, nu cred că au uitat, dar nici nu cred că au fost realmente traumatizați ca popor de acele atacuri. La naiba, nici măcar măcelurile periodice din școli nu-i traumatizează. Sunt obișnuiți să-și poarte singuri de grijă la nivel individual. 9/11 a fost, într-adevăr, traumatizant, dar aia a fost acum 15 ani.

          În ceea ce privește serverul de mail, cheia întregii povești este la administratorul serverului, care n-a scos o iotă niciodată, la sfatul avocatului său. Și, atâta vreme cât nu există dovezi că serverul ar fi fost spart, Hillary nu poate fi acuzată decât de încălcare intenționată a politicii ministerului.

          Pot discuta cu tine cât dorești pe tema ce-i ăla un server de mail securizat și unde trebuie el ținut, deși nu e locul aici pentru că vom plictisi pe ceilalți cititori ai lui Dollo. Dar, simplificând, îți pot oferi opinia mea expertă: securitatea unui server este un joc, pe care un administrator competent cu câteva PC-uri îl poate juca la fel de bine (și, poate, chiar mai rapid) ca un întreg departament IT plin de proceduri. Și, cum ziceam mai sus, nu știm cum l-a jucat administratorul lui Hillary, că nu vorbește cu nimeni.

      • eu 16/11/2016 at 15:11 #

        @ mihai Cea mai buna analiza politica despre USA din ultima vreme. :)))))))

  4. cristin 16/11/2016 at 22:40 #

    Un scenariu care produce direct coșmaruri este imaginat în ”The Man in the High Castle” – un serial despre cum ar fi arătat societatea americană dacă Hitler câștiga războiul.
    După astfel de filme tendința este să te întrebi dacă ai fi capabil de sacrificii pentru a-ți apăra libertatea și să preferi oricând știrile deprimante din zilele acestea în locul lipsei de informație din alte timpuri sau locuri.

  5. Cikalakul 19/11/2016 at 08:41 #

    „Intrebuintarea fireasca a femeii” …

    Marturisesc cu mana pe inima ca si pe mine primul gand, prin complementaritatea organelor care ne diferenteaza, ma poarta catre sexul vaginal, nu catre cel anal, si chiar nu vad de unde atata freamat pe seama exprimarii. Numai si numai brutal decontextualizata sintagma poate ofensa, infatisand pasamite femeia ca pe un obiect sexual, propozitia in intregralitatea ei sustinand insa tocmai contrariul, si anume ca, in total control al situatiei, femeile au impus de fapt schimbarea „destinatiei firesti”, barbatilor revenindu-le cel mult rolul secundar sau pasiv. Ori nu prea ai cum hotara dictatorial uzul a ceva sau a cuiva, cand acesta si-l schimba dupa propriul plac, nu ? 🙂

    „26./…/ caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor in una care este impotriva firii;”

    Altfel, desi nu face obiectul direct al discutiei, pana aici sau in prima parte (fie spus, nici in cea urmatoare, fara a mai intra insa in detalii) nici vorba de homosexualitate, de lesbianism chiar mai putin, cum bat toti campii, deopotriva cei pro sau contra, ci de sex anal in cupluri hetero casatorite („femeile lor”), si pe cale de consecinta sodomistele si gomoristele de ieri devin cvasi-majoritatea femeilor de astazi, numai comunitatea LG nu.

    Tot astfel, mi-e greu, daca nu imposibil, dupa holocaustul evreilor si armenilor (prima tara crestina a lumii), sa mai urmaresc, pe de o parte, discursul unui Dumnezeu degraba justitiar in privinta unor moravuri sexuale, dar impasibil la suferinta alor sai, dupa cum, pe cealalta parte, si a celor pro avort, care enunta sus si tare ca nimeni n-are dreptul sa-si aroge vreo putere in a influenta catusi de putin viata femeii, dar in acelasi timp ii incredinteaza puteri depline, de viata si de moarte, asupra alteia … Pe asta din urma nu-mi pare nici bine, nici rau, sa vi-o spun.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.