Români la muncă. În Italia

Cum îți face poftă de mâncat și de băut un chelner român într-o semi-cârciumă neautorizată din Italia

Voiam să trec sub tăcere această experiență, dar mă face s-o povestesc faptul că am avut o discuție cu cineva întors recent din Cipru, care a pățit ceva similar acolo. Așa că mă gândesc că fudulia asta prostească nu a fost o excepție la Roma, unde l-am cunoscut eu pe domnul ăsta, ci suferă de ea mai mulți compatrioți, incapabili să lase acasă România din ei.

Într-una din zilele petrecute la Roma cu mama am trecut pe lângă Pantheon, aflat într-o piață înconjurată, ca multe altele acolo, de tot felul de cârciumi sau magazine. Unul dintre ele era de mezeluri și brânzeturi, „Antica Salumeria”, o chestie lungă și îngustă. La stradă părea că vinde numai prosciutto și cașcaval, dacă intrai înăuntru dădeai peste câteva mese la care niște oameni degustau produsele și le făceau să alunece cu un pahar cu vin de-al casei, aflat în carafe pe mese.

Ne-a plăcut așa de mult atmosfera de acolo – intimă, deloc pretențioasă, delicioasă – încât am decis să mai trecem ori în seara aia, la cină, ori a doua zi, ca să vedem și noi cum sunt produsele proaspăt feliate din galantare. Zis și făcut. În seara aia pe la 20.00 am ajuns din nou în zonă mai mult ca să verificăm programul, am văzut că era deschis și am mers până în fundul magazinului, unde erau vreo șase mese joase de câte două persoane înșirate de-a lungul pereților. În centru era ditamai vitrina cu galantar plină cu brânzeturi de tot felul. O masă era liberă, altele aveau semn de rezervare și unele erau ocupate. Ne-am așezat la aia liberă, întrebând chelnerul în engleză dacă e ok să o ocupăm. El a zis că da.

Când a venit la noi i-am zis că vrem și noi ce au ceilalți pe mese, adică niște felii de prosciutto și cașcaval tăiate pe niște funduri din lemn, un coș cu pâine proaspătă și o carafă cu vin. Chelnerul ne-a „vândut” meniul în stil mare: „our most famous, famous, famous plate…!” L-am luat fără să negociem ce e pe el, la fel și vinul casei, pe care îl mai încercasem cu câteva seri înainte la o altă cârciumă, și văzusem că era foarte bun. În plus, ca peste tot, vinul casei e mai ieftin decât ăla îmbuteliat.

Așteptând să vină faimosul platouaș cu de toate, făceam conversație cu mama, evident în română, ceea ce a atras atenția chelnerului care se învârtea pe lângă mese – ba turna vin în paharele altora de la o masă vecină, care ceruseră vin la sticlă, ba ne-a adus nouă coșul cu pâine pe masă – și, ce să vezi, era român. Bărbat trecut bine de 40, spre 50 de ani, bine făcut, bine îmbrăcat, tipul ni s-a adresat în română, noi am fost încântate să ne descoperim conaționali și așa a început circul.

Omul părea nevorbit. Nu am apucat să plasez prea multe vorbe în conversație, că în scurtă vreme el a vărsat tot. După ce ne-a întrebat cu ce ocazie pe la Roma, când am venit și când plecăm, a început să spună că el e acolo de 27 de ani, că a fugit ilegal din România cu „fosta” de care s-a despărțit între timp, că în țară făcuse pușcărie pentru un furt („privat”) și că a riscat mult ca să ajungă aici, dar că odată ajuns s-a pus pe treabă. Că italienii sunt proști și leneși, dar mai cu seamă proști. Pesemne cei mai proști păreau să fie ăia din magazinul ăla, pentru că tot timpul cât am stat noi acolo nu a făcut decât să se certe cu colegii, fie îi înjura în română, fie le vorbea nervos italienește.

Ne-a adus platoul, noi am început să gustăm din el, eu am turnat și vin în pahare, pentru că el era absorbit să ne povestească una alta, întrerupt de diverse alte îndatoriri pe care i le traseu colegii. Se mai ducea în încăperea din față a magazinului, venea înapoi, mai servea la alte mese, revenea în preajma noastră nu ca să ne servească sau să ne întrebe cum e, ci ca că se plângă: „Uite, cu ăsta mă cert de azi dimineață. E un tâmpit, pur și simplu are impresia că numai el muncește!”, ni-l arată din priviri pe tipul care stătea în spatele galantarului și scotea cu un cuțit un os dintr-un picior imens de vită din care tăiase până atunci niscai felii de prosciutto. Ăla îi zicea ceva în italiană, gen fă aia sau ailaltă, românul nostru sprijinea tejgheaua și îi răspundea fie că are treabă, fie du-te-n pizda mă-tii sau alte expresii neaoșe de acasă. Ba la un moment dat am auzit și niște „vaffanculo” prin aer.

Trebuie să recunosc că pe ceilalți nu i-am studiat atât de atent, dar pe al nostru l-am cam urmărit și mi s-a părut că era mai obraznic și pus pe harță decât ceilalți, dar e posibil ca asta să fi fost un rezultat al unor frustrări mai vechi. Oricum, față de clienți se păstra o aparență zâmbitoare. Nu știu cât or fi înțeles ceilalți turiști din atmosfera de acolo, dar eu una am resimțit-o din plin datorită compatriotului nostru. La un moment dat îmi părea rău că l-am stârnit.

De politețe i-am zis că ne bucurăm că am găsit deschis, că ne gândeam că fiind magazin și nu cârciumă propriu-zis, ar închide mai devreme. Da de unde, zice el sictirit, ține deschis până la 1 noaptea, mai ales în week-end avem aproape până dimineața că e nebunie aici în piață. Mă arăt îngrijorată de cum ajunge el acasă, dacă stă departe, chestii din astea, el îmi spune că stă la jumătate de oră distanță, dar că normal, ajunge obosit după o zi de muncă. Apoi ne povestește că și-a făcut ieri o mâncare de cartofi, că el nu mănâncă „prostiile astea pe care le vând ăștia”. Eu zâmbesc înghițind mai greu o felie de mezel prost italienesc, el continuă să ne spună și că și-a pus murături nu știu de care, apoi se apucă să strângă în urma unora care plecaseră de la o masă vecină.

Când începusem să simt că parcă e cam multă carne pe platoul ăla și mi se tăiase pofta – oricum seara cu toate cărnurile alea era o excepție făcută pentru mama, eu de câteva luni luasem o pauză de cărneturi și drept să spun nu eram așa nerăbdătoare să degust specialitățile italiene – îl văd pe omul nostru băgând pe furiș, cu spatele, niște resturi de mezel lăsate de niște clienți pe un fund. Ca să nu le arunce, probabil. Mi-am mai turnat niște vin și n-a întârziat mult aprecierea chelnerului nici pentru ăla – „o poșircă, dar lumea bea, că nu știe ce prostie bea!”. Nici noi nu știusem, vezi bine, dar acum știam. Se apucă să ne spună și că patronul nu are de fapt autorizație să facă restaurant acolo, dar o face, că deh, suntem în Italia, că el are doar magazin de mezeluri/brânzeturi, dar pentru că clienții tot timpul cer să guste din produse, a zis că de ce să nu facă și cu mese. Și uite ce succes are!

El lucrează doar de 17 luni acolo, dar la cât e de nemulțumit de climatul necolegial de acolo nu știu, zău, cât o să mai reziste. Și așa ajungem și la esența nemulțumirii lui: bacșișul. Patronul le cere să pună tot bacșișul într-o cutie comună de unde să se împartă în mod egal la toți, adică inclusiv la cei care nu fac decât să servească la galantare, care evident nu primesc nimic, dar contribuie și ei la buna desfășurare a activității la mese – de exemplu feliază produsele de pe faimoasele platouri. Doar că, mai deștept decât italienii, românul nostru s-a prins că ceilalți fură din bacșiș. Pentru că altfel nu se explică de ce pe unele ture în cutie se strânge mai puțin decât pe altele. Și vorbim cam de 2500 de euro pe seară, zice el, care ar trebui împărțiți la toată tura.

Începe să mi se învârtă capul. De la „poșirca” băută, de la platoul cu „prostii”, mi se pare fabuloasă suma aia adunată din bacșișuri. Îmi imaginez abia acum de ce sunt atât de mulțumiți totuși românii să ospătărească în Italia și-mi aduc aminte de moda aia care se lansase la noi acum vreun an-doi, când chelnerii erau puși să-și bată bacșișul pe bon. Chiar așa, ce s-o fi mai ales de treaba aia?

Lăsăm cam un sfert din platou neatins. În ciuda faptului că produsele erau proaspete și bune, iar vinul excelent, mie mi se luase, mama nu mai putea să facă față. Îi spunem chelnerului că nu mai putem să mâncăm, e prea multă carne pentru noi. El remarcă sec: „trebuia să spuneți că vreți mai multe brânzeturi. Uite ăia de la masa ailaltă au lăsat cașcavalul și au mâncat carnea. Voi, invers. Oameni care nu știu să spună ce vor!

Ne aduce nota – 45 de euro. Îi las 50 și plecăm. Pe drumul spre ieșire ne intersectăm cu el care venea de la casa care era undeva la intrarea în magazin. Îi spun că ne-a părut bine și îi urez succes. Îmi pune o hârtie de 5 euro în mână, rest. Îi zic că sunt pentru el, mulțumim, alea, alea. „Nuuu pot, mă văd ăștiaaaa!” îmi șuieră printre dinți, plecând și palmând totodată hârtia de 5 euro. Atât de fin încât nici nu știu când mi-a dispărut din mână.

Am ieșit de acolo cu regretul că ne-am întors. Trebuia să fi rămas cu imaginea romantică a micii prăvălii italienești de lângă Pantheon, care vindea mezeluri pentru acasă, dar își ospăta și clienții pofticioși la botul calului, cu pâine proaspătă și vin roșu.

 

Etichete: , , , , , , ,

35 comentarii la “Români la muncă. În Italia” Subscribe

  1. Madalina 15/11/2017 at 11:01 #

    Hmm, fără să vrei ai devenit psihologul de serviciu! Românii plecaţi la muncă au traume mari şi netratate, nu-şi dau seama de ele. Pe mine m-a şocat cât de urât vorbesc mulţi de felul ăsta despre cei care între care locuiesc. Nu neg că există probleme, dar sunt înjuraţi cei care îi plătesc şi le dau de muncă. Muncitorul imigrant, cu cât e la munca mai de jos cu atât e mai furios pe tot.

    • Dollo 15/11/2017 at 16:27 #

      Sunt convinsă că așa e. Ce ne facem cu ăia care au același obicei aici acasă? 😉

      • Madalina 16/11/2017 at 10:27 #

        Păi le-aş spune ce i-am spus unei românce în Atena, la coadă la Ambasadă, care perora despre cât sunt grecii de rasişti şi răi şi zgârciţi şi aşa mai departe, dar ea trăia de câţiva ani din bani de la greci – de ce nu schimbă serviciul, oraşul, ţara şi stă să se plângă şi să critice?
        Răspunsul începe întotdeauna cu ”Aaa, păi nu pot acum, că stai să vezi ….etc”

      • monica 23/11/2017 at 21:51 #

        Dolo: Lasa-i in pace…macar sa stea acolo unde sunt, doar (și) din cauza lor am ales sa plec.

    • monica 23/11/2017 at 22:08 #

      Mădălina: absolut corect referitor la frustrarea emigrantului român low skilled. E simplu și reconfortant sa-i facă răspunzători pe alții pt viața grea pe care o duce decât să-si asume responsabilitatea pt propria condiție. Cursuri pt învățarea limbii sau pt o calificare in tara adoptiva astfel încat sa acceadă joburi mai de calitate in viitor? El nu are timp de așa ceva pt că muncește minim 60 ore/saptamana, munca epuizanta, distrugătoare de sănătate fizică și/sau mintală, pe venit minim sau chiar sub minimul legal, dar care îi asigură bani să se fălească în fața consătenilor cu o mașina scumpă, cu o casoaie ne-necesara construita in Cucuietii din Deal, cu concedii costisitoare pe Valea Prahovei, și tot așa. Deci hai să-i urăm de moarte pe nativi și pe alți imigranți români care doresc sa se integreze și chiar fac ceva in sensul asta.

  2. mihai 15/11/2017 at 11:34 #

    „Romania the new Italy”
    – Jim Rosapepe, 2009

    • Dollo 15/11/2017 at 16:28 #

      Ehei, ce personaj a fost și Rosa … 🙂

  3. Stefan Bragarea 15/11/2017 at 16:14 #

    Doamnă Benezic, nu generalizați! Imbecili și mitocani se găsesc în orice nație. Am cunoscut români plecați la muncă în țările scandinave, în Marea Britanie, în Franța, Germania și SUA și au fost de cea mai bună calitate. Am cunoscut mitocani nord-americani, englezi, francezi și nemți – mitocanii sunt internaționali.
    Îmi este frică de mitocanii asiatici și africani, pe care nu am apucat (încă) să-i cunosc.
    Regret mesaventura dvs, dar nu vă faceți sânge rău – se întâmplă.

    • Dollo 15/11/2017 at 16:27 #

      Nu generalizez, tocmai de aia nici nu este pluralul articulat la românii din titlu 😉 E o întâmplare pe care nici n-aș fi povestit-o dacă nu aș fi discutat despre ceva similar cu niște prieteni întorși din Cipru, cum spuneam în introducere

  4. Razvan 15/11/2017 at 16:23 #

    Cu tiganii din Galati care stau pe langa Columna imbracati in romani nu te-ai intalnit? Pentru 5 euro sunt dispusi sa te apuce dupa umeri si sa-si indrepte sabia de lemn spre gatul tau in timp ce insotitorul iti face poza.
    Sunt acolo de 15 ani. Au strans bani buni, si-au construit case la Galati …

    • Dollo 15/11/2017 at 16:30 #

      Foarte frumos din partea lor. Nu știam că sunt români „soldații romani” și cu atât mai puțin mă interesează etnia lor. Eu nu i-am văzut la columnă, ci la clădirea aia mare și impozantă de lângă, Altarul patriei sau ceva… Nu am făcut poze cu ei, dar mi se pare că dacă au strâns bani ca să-și facă case înseamnă că oferta lor are cerere 🙂

      • mihai 15/11/2017 at 17:00 #

        E, acuma vine beleaua! Cât e impozitul lor pe venit? 16%? 10%? sau 0%? 😛

        • Dollo 15/11/2017 at 17:57 #

          Aici nu știu, statul italian nu-i obligă să se autorizeze? poate că au o formă de autorizație pentru ceea ce fac, altfel nu îmi imaginez că i-ar lăsa să facă asta atâta timp. Deci cât plătesc statului italian pentru că sunt lăsați să joace rol de maimuță pentru turiști e treaba statului italian. Dacă chelnerul ăla câștigă câteva sute de euro ca bacșiș pe tură cum e?

      • monica 23/11/2017 at 22:16 #

        Dolo: pe lângă faptul că ,,oferta lor are cerere”, pare să fie și legală din moment ce biznisul merge de cca. 15 ani. Ceea ce nu putem spune despre ai noștri legendari cu alba-neagra pe London Bridge.

  5. Razvan 15/11/2017 at 17:03 #

    “Români la muncă. În Italia”.
    Era doar un alt exemplu de.

    Un alt amanunt sunt diversele panouri de prin oras cu indemnuri de genul „Va rugam sa pastrati Roma curata” (citat aproximativ).
    Am remarcat limbile in care era scris: italiana, engleza, germana, franceza, rusa si … romana.
    Dar poate era intamplator….

    • Dollo 15/11/2017 at 18:00 #

      Eu am văzut la Cannes o franțuzoaică, de culoare, mâncând o portocală în stația de autobuz și aruncând cojile pe jos. N-am văzut indicatoare cu „Păstrați Cannes-ul curat” în nicio limbă, dar imaginea acelei femei m-a marcat suficient cât s-o țin minte după aproape zece ani. Nu știu ce înseamnă asta.

  6. Razvan 15/11/2017 at 21:36 #

    Poate ca ai alergie la combinatia negru-portocaliu, cine stie.
    Ma mir totusi ca maimutele in costum de legionar nu ti-au poluat perceptia in aceeasi masura.

    • Dollo 15/11/2017 at 22:10 #

      În vocabularul meu legionar se referă la altă categorie, nu la soldații romani. Și mă îndoiesc că acei soldați despre care vorbim – niște costume de epocă până la urmă – au poluat percepția cuiva atât de rău încât s-o țină langa cu asta 😉

      • Razvan 15/11/2017 at 22:44 #

        Ad hominem, Ha, ha.
        Fara intentie, stiu. Poate din cauza ca nici acest termen nu face parte din categoriile tale?

        Ps.
        Existau si maimute in costum de centurion.
        Nu ma hazardez sa presupun ca nu le-ai remarcat tot din cauza unor suprapuneri de categorii.

        • Dollo 15/11/2017 at 22:59 #

          Deja nu mai înțeleg despre ce vorbim și ce te nemulțumește. Pare tot mai probabil ori să fi văzut lucruri diferite acolo, ori să vorbim despre chestii diferite, ori să nu avem pur și simplu aceeași părere despre oamenii (indiferent de etnie sau naționalitate) care câștigă bani îmbrăcați în soldați romani în preajma obiectivelor turistice de la Roma. Pe mine nu m-au deranjat ca pe tine, din ce înțeleg, nu i-am studiat, nu i-am băgat în seamă, așa că nu îți împărtășesc aversiunea față de ei. Mă lasă rece existența lor.
          De asemenea nu cred că doar românii fac mizerie în Roma, dovadă că anunțurile alea de care zici sunt și în alte limbi, și spuneam că am văzut și alte nații și culori făcând mizerie pe jos, în alte orașe mai curate.
          N-am nimic nici cu tine, nu te cunosc, dar înțeleg că toată lumea a învățat mai nou despre ad hominem și umblă cu el în gură la fiecare a treia replică într-o discuție dusă la absurd.

          • Razvan 16/11/2017 at 11:04 #

            But I’m just a soul whose intentions are good

            Desi se pare ca intr-adever orice intentie buna e … stii continuarea.
            Initial am intervenit pentru ca articolul tau mi-a starnit niste amintiri si pentru ca am vrut sa adaug un exemplu de „romani la munca”
            Am observat ca raspunzi prompt, ceea ce e laudabil. Si ca parerile tale sunt, in general, contrarii comentariilor cititorilor.
            Ceea ce nu e, iarasi, nici o problema.
            Daca ai reusi as le expui fara sa para ca incerci doar sa faci pe desteapta – ceva de genul „stiu eu mai bine pentru ca eu m-am plimbat prin mai multe locuri si am vazut mai multe” – si sa-i reduci pe ceilalti la tacere ar fi excelent. Poate ca, cine stie, ai avea mai multe comentarii la articolele care, de altfel, sunt scrise foarte bine.

          • Dollo 16/11/2017 at 11:49 #

            Îmi pare rău dacă asta ai înțeles din ce am răspuns. De regulă încerc să evit să intru în conversații cu comentatorii tocmai din cauza acestor interpretări greșite, deloc rare în online. Eu am înțeles din comentariile tale că faci remarci rasiste la adresa țiganilor care muncesc în Roma și asta mi s-a părut de rahat. Tu ai înțeles din ale mele că te pun la punct pentru că mă cred mai deșteaptă, și asta ți se pare de rahat. So, probabil singura soluție e să bem o bere în Roma, la baza columnei, ca să ne lămurim fiecare ce a vrut să zică.

          • Razvan 16/11/2017 at 14:06 #

            Combinatia asta de rasist+desteapta la poalele Columnei .. suna a Decebal+Traian (sau Traian+Decebal).
            Sub auspicii bune, dintr-o combinatie ca asta se poate naste un intreg popor.

          • Dollo 16/11/2017 at 15:31 #

            Să nu ne lăsăm duși de val. Popoarele se nasc de la o sticlă de vin în sus 😉 și după cum am auzit Traian era ăla care a tăiat viile…

          • Razvan 17/11/2017 at 23:52 #

            Burebista era ala. Asta doar ca sa inversam un pic rolurile.In rest, sunt de acord.

  7. Rusu 16/11/2017 at 01:10 #

    Nu a schimbat degeaba macazul cand a fost cazul. Dupa cum ai spus si tu, tipul era nevorbit, dar a reusit sa rezolve problema asta, a scapat de o frustrare sau doua si a castigat si 5 euro, iar tu te-ai ales cu o seara buna alaturi de mama ta plus si ai invatat ca nu stii ce vrei. O poveste foarte colorata. Iti multumesc pentru inspiratie !

  8. Tiberiu 16/11/2017 at 04:33 #

    :))))))))
    Răzvane, suntem peste un milion de români în peninsulă, nu ți se pare normal ca româna să fie inclusă între limbile de circulație?
    Apropo, cum ai aflat că legionarii romani de la Columnă sunt romi, eu știu moldovan de Dorohoi, blond cu ochii peruzea, care este angajat ca figurant acolo.
    Da, sunt angajați și se plătește impozit pentru ei.
    Da, tipsurile turiștilor sunt generoase, se fac bani frumoși acolo.
    Dar de ce te deranjează câștigurile oamenilor?

  9. Bubu 16/11/2017 at 07:08 #

    Eu sunt egoist. Asa ca as fi chemat patronul si as fi facut reclamatie. Pana la urma platesti pentru intreg pachetul de senzatii, nu numai pt mancare. De ce sa iti distruga un asa om seara? Nu se poate asa ceva. 🙁

    • Bogdan 16/11/2017 at 11:43 #

      Mi-a venit sa zambesc gandindu-ma in ce termeni ar fi descris omul ulterior reclamatia 🙂

      • Bubu 16/11/2017 at 15:53 #

        Oricum e nemultumit.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Români la muncă. În Italia | România curată - 15/11/2017

    […] Citește integral de Dollo.ro […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉