Cum mi-a blocat ING contul pe mutește

Mi-a expirat buletinul și am uitat să ajung cu cel nou la bancă. Și banca s-a făcut că uită numărul meu de telefon și mi-a blocat contul pe nesimțite, pretextând că mi-a trimis nenumărate emailuri, pe care evident eu nu le-am primit.

Din start admit că pentru situația asta eu sunt de vină. Mi-am schimbat buletinul astă vară și am uitat să trec pe la ING ca să le arăt noul buletin. Îmi amintesc vag că atunci m-a sunat sau mi-a dat un sms cineva de la bancă și mi-a spus că mă așteaptă la sediu, am zis că trec și … trecuta-au lunile. Am uitat așa cum nu voi mai uita vreodată să fac asta, dacă peste zece ani când mi-o expira buletinul actual o să mai fiu clienta vreunei bănci sau nu. Ba la un moment dat, trecând pe lângă ING-ul meu chiar mi-am amintit că parcă trebuia să ajung pe acolo pentru ceva, dar ramolită cum sunt nu mi-am amintit de ce, așa că am trecut mai departe.

Azi, șapte luni mai târziu deci, din senin, întorcându-mă eu ca o floarea satului de #lamoșie, dau să scot niște bani de la bancomat – zice că e tranzacție refuzată. Dau să cumpăr ceva cu cardul – tranzacție refuzată. Zic, hait!, să vezi că iar le muri sistemul ăstora de la ING. Scot cardul alternativ, de la cealaltă bancă la care mi-am făcut card când a avut marea pauză ING-ul, îmi fac plățile și răsuflu ușurată.

Dar, ajunsă acasă, intru pe homebank să văd care e chestiunea. Când să fac o tranzacție îmi apare ce nu mi-a fost dat vreodată să văd: contul este restricționat. Sun și dau peste duduia Maria, care nu reușește să mă identifice, firește, așa că mă pasează unei alte dudui care știe deja cu cine are de-a face. Normal, că telefonul de pe care sunam e de ani de zile în sistem.
– V-a expirat buletinul de astă vară, doamnă, de aia vi s-a restricționat contul, mă anunță duduia.
– Bine, dar nu puteați și voi să mă anunțați înainte, că de frica asta zău că veneam, zic
– Păi v-au anunțat colegii, v-au trimis emailuri…
– Unde, domnule, că eu n-am primit nimic.
– Ia vedeți în spam.
Verific spam-ul și în februarie și nimic. Niciun email de la ING.
– Dar mesageria asta din homebank de ce o aveți, de ce nu mi-ați trimis aici un mesaj, că aici sigur vedeam dacă aveam nevoie de bani. E normal așa să-mi tăiați accesul la bani fără să-mi spuneți de ce?
– Păi aia nu e pentru așa ceva, comunicarea se face prin email. Dar puteți să vă actualizați în homebank datele personale, să uploadați poza cu noul buletin și să așteptați să se deblocheze. Intrați în setările contului… îmi explică ea ce să fac.
– Bun, și cât durează până se deblochează?
– A, două, trei zile
– Câââât. Incredibil, și dacă mă duc mâine dimineață cu buletinul la sucursala de lângă mine, la fel va dura?
– Da, pentru că nu se face pe loc, depinde de colegii din centrală, cât au de lucru, nu sunteți numai dumneavoastră…
M-am mai rățoit un pic la duduia până mi-am luat seama și m-am lăsat păgubașă. În fond eu eram de vină, dar nici ei nu fuseseră chiar îngeri. Am intrat iar pe homebank ca să uploadez acolo buletinul, că mâine la prima oră aveam altă treabă. Dar, pe homebank, ce să vezi, nu merge să-mi editez datele.

În schimb, dacă tot eram la rubrica „datele mele”, am observat și care erau „acordurile mele”:
Sunt de acord sa primesc comunicari de marketing de la ING si Partenerii ING. Doresc sa fiu contactata prin Email, Telefon, SMS/PUSH/MMS, Scrisoare. Sunt de acord ca ING si Partenerii ING sa utilizeze in mod automat datele mele pentru generarea de oferte personalizate.
Deci am fost de acord cu toate astea (deși sunt sigură că nu am fost), iar oamenii de la ING nu au găsit un moment liber în agenda lor încărcată să-mi trimită măcar un SMS și să-mi spună: femeie, vezi că îți blocăm contul dacă nu vii ACUM la ING ca să ne arăți buletinul! Nu cred că e cineva care să nu vină dacă află că i se blochează contul.

Deși admit, cum spuneam la început, că vina e la mine, maniera de rezolvare a situației, la șapte luni distanță, mi se pare de toată jena. Să nu dai un telefon, un sms, un mesaj pe homebank, și să te prevalezi de faptul că „noi ți-am trimis emailuri, treaba ta că nu le-ai primit” e ca și când vrei neapărat să îi faci clientului tău ziua de rahat, pentru că a fost uituc și n-a venit când trebuia la tine, deși nu-ți scădea mult din profit dacă-i dădeai un sms.

Mâine dimineață, la prima oră, o să fiu cu buletinul în dinți la ușă la ING. Nu de altceva, dar acuși vine ziua de salariu, și n-aș vrea să-mi stea și leuțu’, drăguțu’ în ploaie că nu au avut timp domnii din centrală să-mi deblocheze contul după ce mi-au văzut noul buletin, și să-mi refuze și intrarea banilor în cont, după ce mi-au refuzat ieșirea lor.

UPDATE 25 martie 2019: Problema s-a rezolvat rapid, a doua zi, telefonic și prin email. După actualizarea datelor am primit câteva emailuri și un sms de confirmare, semn că se poate, când chiar vrei să iei legătura cu clientul, să o faci prin toate mijloacele. Rezultatul tărășeniei, din ce spune duduia „investigation specialist” care semnează emailul, este că au luat în calcul să implementeze pe viitor și SMS-ul ca un canal de comunicare cu clienții.

Tags: , , , , ,

31 Responses to “Cum mi-a blocat ING contul pe mutește” Subscribe

  1. Gogu 18/06/2019 at 16:52 #

    Mie mi a restrictionat accesul la conturi pe persoana juridica, tot pentru actualizarea datelor,am fost la banca , am rezolvat,functionara spunandu mi ca urmeaza sa se ridice interdictia in urmatoarele trei sau patru zile,deja s au facut 2 saptamani si interdictia nu mi au ridicat o..doar pentru incasat nu exista nici o interdictie..adica poti sa iti alimentezi conturile, dar nu poti face nici o plata,transfer,etc
    Am sunat la ei de” n” ori,dar degeaba…ba ca au mult de lucru, ba ca dureaza mai mult decat mi au spus cei de la filiala unde am fost..in fine…nu pot face nimic ..mi au paralizat toata activitatea..ce este de facut..?

    • mihai 19/06/2019 at 12:41 #

      Haha! Fix asta am pățit și eu, dar cu Libra. Fac OP pe internet azi dimineață la 8, nu se execută. Sun la ei, cică trebuie să merg în sucursală să actualizez, dar dacă nu s-a schimbat nimic durează 10 minute și pot merge în orice sucursală. Perfect. Pe la 11:40 ies din sucursală cam contrariat, că funcționara tocmai mi-a spus că se procesează „azi-mâine”. (Cum adică mâine?!)

      La ora 12:30 verific din nou pe internet, contul încă blocat. Deschid chatul intern din aplicația de online banking și fac scandal: eu am semnat hârtia în sucursală azi dimineață deci din acel moment am dreptul să dispun de banii mei. Faptul că voi aveți un proces de 24 de ore pentru finalizarea actualizării nu e un motiv să-mi țineți banii sechestrați. Vreau banii mei deblocați acum! Că câr, că mâr, că nu putem interveni, că se deblochează automat la finalizarea procesului, că 24 de ore… A fost nevoie să ameninț cu închiderea contului și cererea de daune-interese ca să se prelucreze „prioritar”. La 13:30, după aproape o oră de spume și amenințări, mi-au deblocat contul. Și după aia am intrat pe dollo.ro să văd ce mai zice lumea 😛

  2. Catalina 22/09/2021 at 17:20 #

    Și mie mi a fost blocat contul din România. Locuiesc în spania iar prin telefon nu îmi rezolvă nimeni problema. Din aplicație nu se poate debloca. Cineva cu aceeași problemă s a comunicat cu banca prin e.mail?
    Se poate face cumva? Mulțumesc anticipat.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților