– Vai, ce rochie frumoasă aveți!, mă întâmpină stomatoloaga înainte de a mă invita să iau loc pe scaunul de tortură.
– Da, mulțumesc, am ales-o pentru colorit dar și pentru marea calitate că nu necesită călcare.
– O, da, nici mie nu îmi place să calc. Și am noroc că soțul meu nu vrea haine călcate, căci soacra mea călca absolut tot în casă și din cauza asta el a ieșit invers, nu vrea nimic călcat. Altfel nu știu ce făceam. Nici măcar lucrurile copilului nu le-am călcat, doar halatul meu de serviciu trebuie călcat, în rest nu calc nimic.
Discuția s-a oprit aici, căci a început detartrajul, dar mi-a rămas în cap această expresie:
am noroc că soțul meu nu vrea haine călcate!
Rostită de o femeie de 30+ sau 40, absolventă a uneia dintre cele mai grele facultăți, care prestează o meserie grea și nu prea plăcută, dar pentru care probabil câștigă destui bani – judecând și după cât sunt tarifele la cabinetul ăla – deci e ceea ce se cheamă o femeie emancipată, realizată, independentă, care se poate întreține singură foarte bine și poate întreține și o familie. Adică bifează cam toate căsuțele pe care le promovează termenul ăsta generos de feminism.
Așadar femeia asta se simte norocoasă că soțul nu îi cere să facă ceva ce nu-i place – să calce – pentru că dacă i-ar cere-o ea ar trebui să o facă. Pentru că e o activitate ce cade tradițional în sarcina femeii, ca toate treburile casnice până la urmă, deși femeia aia are și ea un job la fel ca bărbatul și deci ar fi corect ca treburile alea să fie împărțite cât de cât egal.
Este, însă, atât de bine întipărită în ADN-ul nostru această datorie a femeii față de casă și familie, încât nu știu de câte generații e nevoie ca ea să se estompeze măcar. Degeaba moare dreapta conservatoare de grijă că nu-și mai cunoaște femeia lungul nasului și bărbatul nu mai e bărbat (ar putea, Doamne frește, să-și calce singur o cămașă!). Indiferent cât de feministă ar fi femeia, ea se va considera tot obligată să facă aceste sarcini casnice. La început din dragoste pentru el, apoi din datorie față de el și copii, apoi pentru că de fapt nu le face nimeni, pentru că așa i-a obișnuit și că așa s-a făcut de la bun început.
Sau se va considera norocoasă că a prins un băiat bun care nu are pretenții și îi dă voie să nu-i calce cămășile. Sau, și mai bine, că n-o altoiește când arde mâncarea.
Modelul se perpetuează la copiii lor care vor face ce au văzut acasă, vor fi adulții care vor aștepta ca soțiile și partenerele lor să facă ceea ce au văzut că făcea și mama lor. Vor aștepta ca ele să se supună acestui tipar comportamental pentru că asta e treabă de femeie.
Desigur, e posibil să moară subit tradiția asta minunată, mai ales dacă copiii ăia sunt smintiți de profesori universitari care vin la cursuri îmbrăcați în fuste și cu pălăriuțe precum caporalul Klinger din M.A.S.H. 😀
Klinger voia să pară nebun într-o lume care o luase razna, ca să scape de război. Nu știm care e statementul profesorului Nae de la Universitatea București, care a încins zilele astea interneții, dar iată că a fost suficient să apară așa ca să sară fibra națională din cucuruzul uscat de secetă și să urle că ne pervertește copilașii trimiși să deprindă buchea englezească la universitate.
În același timp, alți doi profesori, de data asta de liceu, îmbrăcați regulamentar, ba chiar premiați pe la diverse cumetrii instituționale, au fost prinși în flagrant violându-și niște elevi. Aceste cazuri nu au făcut deloc aceleași valuri precum a făcut-o fustița profesorului Nae. Nici abuzurile emoționale și sexuale petrecute pe la diverse alte catedre, de jurnalism sau teatru, despre care a mai scris presa în ultima vreme, nu au zguduit fibra națională a comentatorului de Internet cum a făcut-o constumația domnului Nae.
Ba chiar am citit un comentariu în care un bărbat spunea că abuzurile astea sexuale sunt de când lumea și că aia e, sunt acceptate de ambele părți, că vezi bine așa e bărbatul, nu se poate abține, e datoria lui să facă avansuri (iar femeia să tacă și să calce rufe, probabil), pe când să vezi un bărbat îmbrăcat în femeie e ceva peste poate să accepte soțietatea noastră cu prințipuri carevasăzică.
Altcineva, o femeie de toată isprava de data asta, se întreba ofuscată – când a aflat că profesorul Nae e și căsătorit – dacă nevastă-sa nu „și l-a văzut când i-a ieșit așa din casă!?”. Căci se știe că bărbatul e oglinda femeii, care se ascunde în spatele lui și-l spală, calcă și are grijă să nu iasă din casă șifonat, că o face de rușine în târg.
Mă întreb cum de am ajuns, în secolul ăsta plin de oportunități, ca niște găini atrase de mărgele colorate, să ne indignăm la non-subiecte și să lăsăm să treacă pe lângă noi lucrurile care contează cu adevărat, ba chiar să le cauționăm? Că parcă pe vremea noastră nu venea niciun profesor în fustă la școală, deci exclus să fi fost stricați acolo, nu?
P.S. Am citit zilele astea mai multe luări de poziție pro și contra fustei profesorului Nae și asta nu m-a ajutat la nimic. Mai ales că nu aveam nevoie să văd încă o dată natura umană dezlănțuită cu toate frustrările ei. Vă recomand să vedeți, în schimb, dacă nu l-ați văzut deja, un miniserial englezesc, Douglas is cancelled, care pune exact cum trebuie problema abuzului și a lipsei de reacție a celorlalți la el. E suficient de machiavelic încât i-a făcut pe unii să creadă că atacă cultura cancel, când de fapt arată superficialitatea umană în toată goliciunea ei.
Câteodata mi-e greu sa gasesc diferente intre traditionalistii romani si cei musulmani.
La birou am o colega din Maroc. Ne-au obligat sa facem nu stiu ce timbilding organizat de un agile coach 😀 Era la un moment dat o chestie sa zica fiecare ceva despre el, mai personal, asa. Colega a venit cu din astea, cu barbatul ei care e lumina ochilor ei si singura ei ratiune de a exista. Ma rog, cred ca respectivul e foarte fericit cu situatia. Iti dai seama, vii acasa, te pui cu fundul in canapea, vine mancarica pe tava, ii mai dai o scatoalca cand nu-ti place ceva, i-o mai tragi daca ai chef, viata e frumoasa.
Dar, ce sa zic, femeia nu lucreaza rau, vorbeste engleza binisor, se vede ca are ceva educatie scolara. Mi-e greu si mie sa inteleg cum ajung oamenii astia „educati” sa se coboare la nivelul asta.
Da, poate-l iubește, dar e trist că și atunci când trebuie să zici ceva despre tine te identifici ca reflectarea luminii din soț.
Nu ma pronunt daca il iubeste sau nu.
In schimb, cunoscand ceva lume, nu e prima data cand aud o astfel de formulare, ba chiar as spune ca am auzit-o cam des.
Da, e trist. De parca nu poti sa iubesti pe cineva avand si alte preocupari si aspiratii si fara sa vrei sa-i calci rufele si sa-i faci de mancare.
De acord in mare, mai putin cu „Modelul se perpetuează la copiii lor care vor face ce au văzut acasă, vor fi adulții care vor aștepta ca soțiile și partenerele lor să facă ceea ce au văzut că făcea și mama lor”.
Pai incepi cu doamna somatolog al carei sot tocmai ca nu perpetueaza, ba dimpotriva, refuza modelul mamei. Iar tatal domnului Nae sigur nu mergea la randul lui in fusta sa semneze condica pe vremea lui Ceasca.
Ca intotdeauna, generalizarile si cherry pickingul exemplelor omoara argumentul. Si tu inveti retetele de sarmale si varza murata ale mamei, ca sa i le faci domnului inginer, nu le invata si probeaza el pentru tine, ca e feminist.
La mine in casa barbatul gateste de cand ne stim, la fel si la sora-mea, desi noi avem aceeasi mama care l-a tinut pe tata zilnic cu supica si felul doi (si har Domnului, au aproape 60 de ani de casatorie). Eu calc rar, de nevoie, nu de placere, si mi se pare un compromis OK, cata vreme sotul face cumparaturile si gateste. Si adevarul e ca aproape ca imi place sa calc – asta chiar ca am invatat-o de la mama: calcatul, la fel ca si curatenia obsesiva, reduce stresul.
Una peste alta, nu cred ca mai tine chiar deloc figura cu copierea si perpetuarea peste generatii a modelului parental. Am devenit prea individualisti/hedonisti/pragmatici pentru asta. Daca gatim sau calcam e ca ne place mai mult cum gatim/calcam noi decat partenerul
Ziceam că perpetuează modelul de rol al femeii în casă, nu de călcat. Căci deși ea „are noroc” că soțul nu vrea să-i calce, tot consideră că dacă el ar vrea ar fi de datoria ei. Asta în pofida educației superioare și a carierei. Deci perpetuarea modelului de „obligația femeii de a avea grijă de casă și bărbat”. Da, e drept că există și excepții, și eu știu bărbați care gătesc (n-am avut noroc de niciunul, totuși 🙂 ) iar domnul inginer își calcă singur cămășile, deci și eu sunt o norocoasă 🙂 Dar cred că o generalizare în privința rolurile tradiționale în casă nu e fundamental greșită în societatea românească. Încă.
La fel de adevărat e că eu am luat-o pe panta asta casnică acum, la bătrânețe, și pentru că am vrut și pentru că multe din chestiile casnice mă relaxează, culmea, dar e bine că de la mine nu are ce se perpetua la generațiile viitoare măcar 🙂
As opina ca, daca am alunga cumva (nu stiu cum, dar de dragul discutiei sa admitem ca e realizabil) prejudecatile si i-am lasa pe fiecare membru al fiecarui cuplu sa aleaga sa faca cele mai putin dezirabile sarcini din activitatea comuna, asimtotic am ajunge tot la situatia actuala.
Adica s-ar face o lista, ordonata dupa gradul de neplacere al fiecaruia si atribuirea s-ar face astfel incat sarcina X sa revina celui care resimte o neplacere mai mica in a o face, dar per total neplacerea totala a fiecaruia din cei doi sa fie relativ egala. Deci fara nicio prejudecata care sa vicieze rezultatul, eu cred ca am ajunge in acelasi loc.
N-am cum sa demonstrez asa ceva, dar intuitia imi spune ca situatia e similara cu libertatea/egalitatea in alegerea meseriei. In tarile nordice, unde nu se pune problema ca fetele intampina piedici in alegerea meseriei (chiar e o politica de stat incurajarea alegerilor personale), totusi distributia este dezechilibrata in favoarea femeilor in domeniul medical si al educatiei si dezechilibrata in favoarea barbatilor in domeniile STEM.
Deci, daca lasi oamenii sa faca ceea vor, sa aleaga liber, pare ca diferentele se accentueaza, nu se estompeaza. 🤷
Cam asa si in cuplu, cu evidentele exemple personale, in medie statistica relevanta cred ca sarcinile s-ar imparti cumva apropiat de cum sunt traditional impartite.
Mai am un exemplu de similitudine, cu regulile morale din toate societatile trecute si prezente de care stim … dar il las pe alta data. 😁
E posibil ca femeile să „aleagă” să facă și activitățile care nu le plac pentru că au o toleranță la durere și sau neplăcere mai mare în general decât bărbații. Asta cu durerea parcă e și testată, cu durerile nașterii, iar asta cu neplăcerea probabil vine din setările de gen de-a lungul veacurilor. Cred că testul propus de tine ar fi valid doar într-o societate în care nu au existat vreodată roluri stabilite pe genuri. Altfel vom avea mereu întrebarea cu cine a fost mai întâi, oul sau găina.
Absolut dezgustator la ce lucruri s-a putut ajunge la ditamai facultatea…
sa predai jocuri pe calculator!
Bătrânul m-o învățat să gătesc, să cos, să calc, spunea că un bărbat adevărat trebuie să se poată descurca onorabil ca burlac, asta te învață și cele mai misogine adunături de masculi- călugăria și armata, deci masculul-masculin se descurcă fără să fie dependent de femeie, asta ne-însemnând că nu era misogin, misoginism care se transmite ca absolut orișice drept model pentru urmași, dacă vrei să vezi cât de misogină ie o adunătură umană, că-i o unitate economică, un partid ori o țară, te uiți la raportul între sexe la nivel de conducere.
În țara mioriței ne uităm la farul progresului, USRul, înainte de Lasconi raportul era de 5 bărbați la o femeie, misoginismul, ie drept că mai voalat, îl vezi la tot pasul, cel mai haios este că majoritatea femeilor pe care le cunosc sunt mai agresiv-conservator-apărătoare a rolului biblic al femeii, bine, cu niște argumente care încercă penibil de i-logic să mascheze misoginismul lor.
Păi armata te învață dar când dai de bine și ai pe cineva alături care e dispus să le facă pentru tine parcă nu-ți mai vine să retrăiești armata 🙂 Altfel spus, nu zice nimeni că bărbații nu știu să facă, ci că nu vor sau preferă să nu, pentru că nici nu sunt împinși de nevoie, decât pe perioade excepționale.
Cât despre femeile din politică, a tunat și le-a adunat, nu cred că există vreuna votabilă, cel puțin la acest moment.
Eu spal rufe, el își calcă. Eu fac shopping online, el gătește. Curățenie care apuca. Poate ca unele femei au preluat modelul de sacrificiu și nu se simt validate dacă nu-l respecta, desi nu m-aș mira ca soții aferenti sa nu aibă aceste pretenții, dar hei, dacă ii place ei… Si ea crede ca S vrea el :)))
Da, ea e nebună și-i place să facă șmotru, altfel el ar trăi și ca în peșteră 🙂
misoginismul e in mare parte promovat si de femei, nu doar de barbati…. prin remarci ca cea facuta de dna dentist si nu numai… prin compartamentul de zi cu zi, exemplul dat, prin controlul mult mai acerb al lungimii sau latimii hainelor fetelor la scoala, prin idei despre ce si cum e frumos si bine si ce nu… de fapt e aproape ceva automat. într-o societate misogina suntem invatati sa fim misogini de mici si reproducem asta si sa nu o reproducem e un efort. e un efort sa observi ce nu e ok in frazele gen „am noroc ca sotul meu nu vrea…” si sa te surprinzi si sa nu le mai zici. si rasismul e similar. e un efort constient sa nu fii rasist, sa nu zici lucruri rasiste… in plus daca esti feminist/a asumat/a mai esti supus si deriziunii societatii si stereotipului ca sigur esti o femeie agresiva si frustrata, ca „te plangi”. when you expose a problem you pose a problem zice sarah ahmed. de fapt problema e acolo, feministele/feministii nu fac decat sa atraga atentia ca ea e exista…
Cota de angajari pe sexe era sa il omoare pe Trump, parca.
Cateodata esti de o naivitate…
Nu sunt multi medici/stomatologi care-sifac treburile casnice. Majoritatea au femeie pentru menaj si chiar bucatareasa. Dar tu erai clienta/pacienta.
Am si eu o curiozitate(poate stii): la Oxford, Yale etc vin cadrele didactice imbracate conform identitatii de gen? Idem si pentru NYPD,FBI etc.
Ei, fata asta care mi-a umblat mie în gură nu e patroana cabinetului, ci o angajată și ea. Sunt sigură că dacă ar fi avut femeie la menaj nu am mai fi avut discuția asta. PRobabil va avea când își va face și ea propriul cabinet.