Cel mai important act al românului a devenit cardul de fidelitate. La farmacie. Nu buletinul, nu cardul de asigurat. Încă o mizerie pe care o tolerăm cu fatalitate mioritică, deși acolo sunt cele mai sensibile date ale noastre
Recent News Subscribe
Cum se face o autostradă
Mai întâi desenezi indicatoarele. Apoi te semnezi pe poduri. Și la final dai drumul la populație pe un singur sens, ca să nu se uzeze amândouă odată.
Șalău în foitaj
Un șalău tânăr și viguros a pus de o orgie culinară cu niște ciupercuțe și câteva măslinuțe, sub o păturică de aluat fraged. Invidios, un bacon porcos s-a insinuat pe margini, și i-a învăluit într-un iz picant de usturoi, ceapă și alte mirodenii erotice.
Ce face foamea din om
Degeaba au trecut 20 de ani. Degeaba au fost ani în care am avut bani destui cât să cumpăr oricând ceva ce-mi pofteau papilele gustative. Primul impuls atunci când „ești prins cu ceva bun” e ăla de crispare. Că va trebui să împarți, și nu ai de ajuns.Deși supermarketul e plin.
Primăria Capitalei aprobă manifestări rasiste
După ce un prefect al Capitalei a sărbătorit cândva cu drapelul arborat în bernă, primăria dă aprobare de manifestări rasiste în fața Ambasadei Cehe. Nu-i mișto?
Cum se obține cheful de muncă
Motivarea angajaților dintr-un supermarket, dimineața pe stomacul gol…;)
La Romtelecom nu e criză
Kalimera, domnule Romtelecom, sunt eu, abonatul român, vreau să-ți mai dau niște bani în plus la factură, nu vrei să mă bagi și pe mine în seamă?!










