Acum 12 ani SRI voia să facă ordine în țară, să nu mai zburdăm anonimi pe Internet. N-a fost de acord Curtea Constituțională. Azi renunțăm la drepturile noastre puțin câte puțin, de fiecare dată când ni se spune că ceilalți sunt de vină.
Recent News Subscribe
O dimineață la spital
Pe durata acestei întâmplări nu a fost dată nicio șpagă. Experiența a început într-un decor decrepit și rece, dar s-a finalizat surprinzător printr-un contact uman cât se poate de blând pentru un spital de stat.
Mănâncă, bea, dăruiește
Ce faceți sâmbătă? V-ar plăcea un mușchiuleț de miel cu ierburi aromate, gătit de Adi Hădean?
Jurnalul unei fete greu de mulțumit
Jeni Acterian, o „fată deșteaptă din Balcani”, al cărei jurnal scris în anii 30-40 e la fel de actual și în vremea „băieților deștepți” 😉
Eu te-am făcut, eu îți știu parola de la Facebook
Controlul părintesc în vremea Internetului – ce fel de copii vor rezulta dintr-o educație de tip Big Brother? E musai să-i citești jurnalul copilului „în vremurile astea” sau are și el dreptul la viață privată?












