Pe ce planetă e ambasada României

La ce adresă virtuală ați căuta o ambasadă a României, dacă v-ar arde buza să cereți ajutor într-o țară străină?

Ambasada e reprezentanța unei țării în fața altui popor, dar și un adăpost real sau virtual pentru cetățenii țării sale, aflați vremelnic sau definitiv pe alte meleaguri. Ca român, când te gândești să iei legătura cu ambasada ta, de aiurea din lume, la ce adrese de email sau internet te-ai gândi? Ceva cu mae.ro sau gov.ro în coadă, nu? Ei bine, depinde … Ce adresă de email credeți că are Amabasada României în Tunisia?

amb.roumanie.consulat@planet.tn sau

amb.roumanie@planet.tn sau

bce.tunis@planet.tn (secția economică).

Iar adresa site-ului e http://www.ambassade-roumanie.intl.tn.

Ciudat e că pe site-ul mae.ro există o grămadă de ambasade, foarte ușor de identificat după numele capitalei în care se află. De exemplu washington.mae.ro sau paris.mae.ro sau budapesta.mae.ro, moscova.mae.ro și tot așa. N-am stat să le verific chiar pe toate, dar cel puțin majoritatea ambasadelor europene și aia americană sunt găzduite, firesc pe site-ul Ministerului de Externe. Cu Tunisia ce-or fi avut, de au exilat-o pe altă planetă?

A, și bomboana de pe colivă, „webmaster-ul” acestei mărețe realizări românești (făcută în 2007 se pare) pe meleaguri africane este un anume George Marin, alias geoel46@yahoo.com, pus chiar acolo, în capul site-ului, ca să știm toți cine e meșterul.

***

Boirea cu humă, de pe vremea lui Năstase

Asta îmi amintește de o întâmplare auzită acum câțiva ani, când am fost în Portugalia, despre un șmen făcut de Adrian Năstase, pe vremea când patrona el, ca ministru de externe, toate ambasadele României din lume.

Cică ar fi trimis el, ministrul, o circulară, că toate ambasadele trebuie zugrăvite. Și nu oricum, ci cu niște echipe agreate din România, firește, că altfel nu era șmen, era o activitate normală. Iar aceste echipe lucrau la vremea aia cu humă, că românii au descoperit lavabila mult după restul lumii.

Așa se face că deși ambasada României de la Lisabona era bine merci, zugrăvită și arăta foarte bine, a trebuit să suporte un strat de humă românească neaoșă, că așa era ordinul de la București. Motiv pentru care, de 1 decembrie, când ambasada a dat dineul tradițional de Ziua națională, huma a fost luată și acasă, pe haine, de distinșii oaspeți ai ambasadei, care, firește, s-au mai sprijinit și de pereți, ca la orice dineu cu pretenții.

Mă întreb, site-urile astea private ale unor ambasade românești (că nu cred că face doar Tunisia opinie separată de mae), a cui „humă” o fi din minister?

Tags: , , ,

4 Responses to “Pe ce planetă e ambasada României” Subscribe

  1. mircea 16/01/2011 at 14:07 #

    Huma e material ecologic. Si e o dovada de sinceritate sa-ti zugravesti ambasadele cu acelasi material cu care sint zugravite 90% din blocurile si casele din tara. Ma mir ca nu i-a venit ideea sa le si acopere cu stuf si sa le pazeasca cu cite 4-5 ciini comunitari 🙂

    • Dollo 16/01/2011 at 18:38 #

      Pai da, blocul lui din Zambaccian tot cu huma si l-o fi facut…

  2. Xanaxdu 18/01/2011 at 10:53 #

    Termopane noi nu s-au pus cu aceeasi ocazie?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Năstase se mai jertfește un pic pentru țară | România curată - 21/04/2015

    […] când a văruit toate ambasadele României din lume cu humă neaoșă, românească. Am scris aici despre asta, dar probabil va rămâne doar o găinărie anonimă în analele istorice ale […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău