Înmatricularea maşinii: 8 drumuri şi 12 ghişee

Ca să înscrii în circulaţie un autoturism, trebuie să treci prin mâinile pricepute a 12 funcţionari şi să vizitezi, de mai multe ori, patru instituţii.

acest text a apărut mai întâi, în 2008, în EVZ

Când te saturi de aşteptat tramvaiul şi de transpiraţia călătorilor de lângă tine, poţi alege opţiunea maşinii personale, pentru care te cocoşează ratele la bancă, taxele la stat, drumurile şi nervii pe la instituţiile la care trebuie s-o declari.

Ce urmează să citiţi sunt păţaniile unui locuitor al sectorului 3, orice asemănare cu personaje şi întâmplări reale fiind multiplicată cu şase (sectoare) şi cu 1.500 (câţi bucureşteni se duc zilnic la poliţie ca să-şi înscrie maşinile).

Întreabă un prieten

Când te vezi prima dată cu maşina în faţă trăieşti amestecat: fericirea că minunăţia aia e a ta şi spaima că nu vei şti niciodată ce acte trebuie să-i faci. Habar n-ai ce te aşteaptă, şi nu se înghesuie multă lume să-ţi spună. Cum internetul e o unealtă încă relativ străină instituţiilor statului, nu prea găseşti un site oficial pe care să afli, pas cu pas, ce trebuie să faci ca să intri în legalitate. Forumurile pe care scriu „păţiţii“ sunt pline de tot atâtea reţete de succes, câţi forumişti se întâmplă pe acolo. Aşa că nu-ţi rămâne decât s-o iei la picior, din ghişeu în ghişeu.

Poliţie, drumul 1.

Prima dată dai fuga la poliţie. Lume, ca la pomul lăudat, în Pipera, unde s-a făcut noul sediu al Direcţiei de permise şi înmatriculări auto. Cât e de mare, atât e de plin. Pe margine, nişte femei sâcâitoare trag de tine precum localnicii din Constanţa, în gară, ca să-ţi dea o cameră: „O asigurare, un xerox, o maşină de scris, ceva?“. La Informaţii, coada e mai mare ca la ghişee, iar expresia „Nu mă bag în faţă, vreau doar să întreb ceva…“ devine inutilă. O doamnă autoritară, care stă la o coadă, te vede dezorientat şi te ia ca la grădiniţă: aveţi aia, aia, original, copie? Aşa afli că îţi trebuie neapărat o fişă tip, care trebuie bătută la maşină de nişte particulari postaţi strategic undeva în afara sediului poliţiei. Faci rost de fişă şi traversezi cu grijă şoseaua Pipera către cămăruţele în care nişte tineri întreprinzători îţi bat la maşină, pentru 15 lei, câteva date ale tale şi ale maşinii.

Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL), drumul 2.

Cu fişa de la poliţie, te duci acolo unde plăteşti de ani de zile impozitele că, deh, eşti „propitar“. Pe fişă trebuie să ţi se pună o ştampilă cum că ai trecut pe acolo şi ai plătit taxa de poluare. „Dar nu plătiţi taxa aici, ci la sediul central, din Moşilor. Cu chitanţa de acolo vă întoarceţi la noi şi vă punem ştampila!“.

Registrul Auto Român (RAR), drumul 3.

Aici e musai să ajungi înainte de taxa de poluare, pentru că dacă nu-ţi trec cei de la RAR emisia de CO2 pe cartea maşinii nu ştii ce taxă ai de plătit. Afli, de pe net, că e undeva pe Calea Griviţei. La ghişeul unde se pun folii de securizare a cărţii maşinii, o doamnă îţi cere o copie xerox, îţi lipeşte pe original un plastic şi te trimite la alt ghişeu. A doua doamnă îţi cere 25 de lei şi 10 bani pentru asta şi te trimite la al treilea ghişeu, într-o hală. Acolo, un inginer îţi bagă într-un calculator capacitatea cilindrică a maşinii şi marca, şi-ţi pune o ştampilă cu cât dioxid de carbon vei emana pe drumurile patriei, cu maşina.

Circa Financiară (sediul central), drumul 4.

La intrare, întrebi o doamnă cum să faci. „Mergeţi la subsol şi luaţi două formulare de impunere, cu ele veniţi înapoi la camera 3 să vă înveţe domnul de acolo să le completaţi!“. Cu formularele în dinţi, faci frumos la domnul care îţi spune cum să le completezi, dar te dă afară pe hol, ca să nu-i iei aerul. După ce scrii, te întorci la el, se uită la originale, copii şi înscrisuri, le semnează şi te trimite la alt domn, care-ţi dă număr de înregistrare şi te cheamă peste trei zile, să plăteşti taxa. „Cum, nu pe loc?“. „Nuuu, veniţi miercuri la etajul 1, ghişeul 21!“.

Circa Financiară (sediul central), drumul 5.

Miercuri, te duci la etajul 1, stai la coadă la ghişeul 21, unde un funcţionar îţi întinde o foaie pe care stă scrisă taxa de poluare. Lor le-a luat trei zile s-o calculeze, ţie ţi-a dat la fel când ai intrat pe net şi ai calculat-o, în câteva minute, pe oricare din site-urile auto. Dar tot nu plăteşti la ghişeul 21. Acolo doar semnezi că eşti de acord cu taxa (şi dacă nu eşti de acord, ce?!) şi mergi la ghişeul 24, unde alt funcţionar îţi dă o chitanţă, cu care mergi la ghişeul 25, unde o doamnă îţi ia chitanţa şi banii şi-ţi dă altă chitanţă. Total: două drumuri, şase funcţionari, trei zile de aşteptare, pentru o singură foaie şi o taxă abuzivă de 700 de lei.

DITL, drumul 6.

Revii la locul cu impozitele, unde afli că trebuie să mergi la doamna Mihaela, care te va lua în evidenţă. Tot îţi mai lipseşte un xerox după ceva, dar se rezolvă repede, într-un sediu alăturat, unde gardianului îi sună telefonul pe ritmuri criminale de manele. Revii la doamna Mihaela, care îţi pune mult-dorita ştampilă pe fişa de la poliţie şi-ţi dă o foaie cu impozitul pe care trebuie să-l plăteşti de acum încolo, toată viaţa ta de proprietar. Ca să scapi de o grijă, tot eşti acolo, te duci la ghişeu şi plăteşti impozitul pe ce a mai rămas din an.

Poliţie, drumul 7.

Revii încărcat ca Moş Crăciun în Pipera. Mai arunci un ochi pe nişte afişe pe care scrie cam ce ţi-ar trebui, dar nu scrie tot, că adevărul e numai pentru iniţiaţi. Toate cele şase ghişee unde se primesc dosarele de înmatriculări sunt garnisite cu câte un şir sănătos în faţă. „Coadă de două ore. Săptămâna trecută am nimerit şi unul cu mai multe dosare, de la o firmă de leasing, şi am stat de mi s-a urât după el. Când am ajuns în faţă, mi-a zis că n-am plătit taxa de poluare!“, se plânge o femeie, care se simte datoare să te pună în temă, ca să nu păţeşti ca ea.

Timp de două ore îţi intră os prin os, dar socializezi. O familie revenită din Italia vrea să-şi înscrie maşina cumpărată de acolo. Doamna ţine rând cu copilul, domnul mai completează dosarul cu ultimele acte. Spune că în Italia nu e aşa. „Acolo şcolile de şoferi rezolvă tot ce ţine de maşini. N-ai tu bătaie de cap să umbli pe la nu ştiu câte instituţii, să stai la cozi…“, se revoltă omul.

Un altul completează că în State totul se face on-line. La Bucureşti nu funcţionează nici aparatele de dat bonuri de ordine, ca să stai civilizat pe scaun şi să aştepţi să te strige.

Poliţie, ultimul drum.

Vizita pentru ridicarea numerelor şi a talonului încheie apoteotic cam două stăptămâni de alergătură şi nervi. Deşi nu se poate spune că vreun funcţionar a fost sictirit sau arogant, nici că ţi-a cerut cineva şpagă, faptul că eşti pus pe drumuri de atâtea ori, purtat de la un ghişeu la altul pentru nişte hârtii care s-ar putea rezolva, cu puţină bunăvoinţă, într-un singur loc, spune totul despre mecanismul birocratic românesc. Pentru înmatricularea unei maşini noi plăteşti taxe în jur de 1.000 de lei (dacă ai o maşină de putere mică), dar ca să-ţi ia banii ăştia statul plăteşte 12 funcţionari care te plimbă.

 

Ce acte vă trebuie la înmatriculare

În cazul cel mai simplu, al unei maşini noi, cumpărate de la dealer, vă trebuie următoarele acte ca s-o înmatriculaţi:

  • actul de proprietate (factura sau contract);
  • cartea maşinii, securizată la RAR şi cu emisia de CO2 stabilită tot la RAR;
  • actul de identitate al posesorului, o fişă tip de la poliţie, bătută la maşină, pe care trebuie aplicată ştampila de la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, cum că aţi plătit taxa de poluare;
  • cerere tip la Circa Financiară prin care solicitaţi (!) să plătiţi taxa de poluare;
  • dovada plăţii taxei de poluare;
  • dovada înscrierii maşinii la Taxe şi Impozite;
  • dovada plăţii taxei de înmatriculare şi a taxei pentru certificatul de înmatriculare (la CEC sau la sediul poliţiei din Pipera) şi taxa pentru plăcuţele de înmatriculare.

E bine să aveţi toate aceste acte în copie şi în original.

Etichete: , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.