Am ramas fara biciclete

bicicletele-noastre-fara-aparareAm venit de la mare aseara si am constatat, cu uimire, ca bicicletele noastre nu mai sunt acolo unde le lasasem. Adica legate de balustrada de la etajul 5. Au rezistat totusi mai bine de o saptamana, n-am ce zice. Cand a aflat, mama a exclamat: „Pai normal, voi ce va asteptati!?” Mda, ce sa zic, e normal sa ti se fure bicicleta daca o lasi legata cu lacat de o balustrada. Ce mi se pare anormal e cum dracu de se fura atatea biciclete  in orasul asta care le e atat de ostil biciclistilor? Adica piste de biciclete nu sunt decat pe alocuri, si pe ele merg de regula pietonii, ca le e drag de dungile alea galbene. Deci pana la urma suntem o natiune de iubitori de biciclete, ale altora cu precadere, chiar daca pe sosele nu se vede neaparat asta.

Sunt cumva descumpanita ca totusi s-a intamplat furaciunea, desi nu pot sa zic ca nu m-am gandit la asta cand am decis sa le lasam pe hol. Ma gandeam, insa, ca pana la 5, intr-un bloc care are si portar, e mai greu de ajuns. Uite ca n-a fost, ba chiar cred ca indivizii au avut timp berechet sa si taie lacatele.  Ce sa zic, nu pot decat sa ii urez noului „proprietar” sa le stapaneasca sanatos, sa nu le lase legate de balustrada si, daca mai are drum p-aci, sa sune la usa ca sa-i dau si cosul de la bicicleta mea, ca tot a ramas cu suportul atasat degeaba 😉

UPDATE: Am sunat la politie si am vorbit cu plutonierul de serviciu, sau agent cum ii zice acuma. Mi-a zis ca trebuie sa ma deplasez pana la sectie ca sa depun o plangere. L-am intrebat daca merita sa fac drumul sau oricum nu le mai gaseste nici mama politiei. Mi-a zis ca: „ce sa va zic doamna, pe unele le gasim, pe altele nu, veniti si depuneti plangere, si vedem”.

Etichete: , ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. Simțul proprietății la bloc | Dollo zice Bine - 10/02/2011

    […] Despre bicicletele furate […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?