Am venit de la mare aseara si am constatat, cu uimire, ca bicicletele noastre nu mai sunt acolo unde le lasasem. Adica legate de balustrada de la etajul 5. Au rezistat totusi mai bine de o saptamana, n-am ce zice. Cand a aflat, mama a exclamat: „Pai normal, voi ce va asteptati!?” Mda, ce sa zic, e normal sa ti se fure bicicleta daca o lasi legata cu lacat de o balustrada. Ce mi se pare anormal e cum dracu de se fura atatea biciclete in orasul asta care le e atat de ostil biciclistilor? Adica piste de biciclete nu sunt decat pe alocuri, si pe ele merg de regula pietonii, ca le e drag de dungile alea galbene. Deci pana la urma suntem o natiune de iubitori de biciclete, ale altora cu precadere, chiar daca pe sosele nu se vede neaparat asta.
Sunt cumva descumpanita ca totusi s-a intamplat furaciunea, desi nu pot sa zic ca nu m-am gandit la asta cand am decis sa le lasam pe hol. Ma gandeam, insa, ca pana la 5, intr-un bloc care are si portar, e mai greu de ajuns. Uite ca n-a fost, ba chiar cred ca indivizii au avut timp berechet sa si taie lacatele. Ce sa zic, nu pot decat sa ii urez noului „proprietar” sa le stapaneasca sanatos, sa nu le lase legate de balustrada si, daca mai are drum p-aci, sa sune la usa ca sa-i dau si cosul de la bicicleta mea, ca tot a ramas cu suportul atasat degeaba 😉
UPDATE: Am sunat la politie si am vorbit cu plutonierul de serviciu, sau agent cum ii zice acuma. Mi-a zis ca trebuie sa ma deplasez pana la sectie ca sa depun o plangere. L-am intrebat daca merita sa fac drumul sau oricum nu le mai gaseste nici mama politiei. Mi-a zis ca: „ce sa va zic doamna, pe unele le gasim, pe altele nu, veniti si depuneti plangere, si vedem”.
Trackbacks/Pingbacks
[…] Despre bicicletele furate […]