Femeia la 40 de ani

Imi dau seama, cu resemnare, ca la 50 de ani nu voi fi ca Madona, ci mai degraba ca mama, in drum spre Piata Obor de unde pot sa cumpar cele mai bune (raport calitate pret) muraturi

Un negru sictir mi s-a asezat pe taste si pe creier de cateva zile si ma tine in starea vegetala de privitor la tv, la filme siropoase, cu personaje aflate intr-o rascruce a vietii, din care ies pana la final cu ajutorul prietenilor providentiali si al sortii. Ma obsedeaza intrebarea propriei rascruci si ma invart in labirintul unor circumvolutiuni cam vestede in cautarea unei solutii. Ma vad pe pragul ce desparte apogeul vietii (femeia la 30 de ani) si amurgul prevestitor de menopauza, osteoporoza, kilograme in plus si vizite lunare la medic pentru medicatia antihipertensiva. Sunt gata sa pun pasul si-mi dau seama, cu resemnare, ca la 50 de ani nu voi fi ca Madona, ci mai degraba ca mama, in drum spre Piata Obor de unde pot sa cumpar cele mai bune (raport calitate pret) muraturi.

Daca  ati ajuns aici inseamna ca va intereseaza angoasele mele asa ca voi continua. Sunt inchisa in baie (da, am internet mobil) si mi-e frica sa ma intorc la birou ca sa-mi fac datoria fata de job si sa-mi merit banii de pe card la sfarsit de luna. Mi-e frica de mediocritatea de care dau dovada (in ultimul timp?) si de concurenta acerba care vine din urma, dintr-un invatamant considerat prost, care pregateste analfabeti cu diplome, dar si cu tupeu nemasurat. Imi dau seama ca ma nemultumeste viata mea, ca nu prea mai am loc de alegeri inspirate si nici timp ca sa le articulez astfel incat sa faca o schimbare. Traiesc intr-o tara fara speranta, intr-o familie fara viitor, si-mi castig momentan painea facand o chestie pe care o pot face zeci mai bine decat mine, si chiar o fac.

Ma complac intr-un provizorat generat de teama de angajamente a celor din jurul meu, dar si de propria-mi lene de a pleca in lume la spalat podele. O incercare de schimbare radicala a esuat lamentabil intr-un angajament jenant din care n-am aflat decat ca oamenii pot avea o parere gresita despre tine („la valoarea ta, nu trebuie sa-ti faci probleme!”) si ca de baza ramane mama care se da de ceasul mortii ca sa-mi asigure macar mancarea din pensia ei mizera. In fata acestui gest de care numai ea putea fi capabila ma simt si mai prost, gandindu-ma obsesiv la momentele in care-i refuzam pana si o banala conversatie despre ce am mai facut in ultima vreme, pe motiv ca oricum ea nu intelege si nu-mi poate oferi vreun sfat viabil. Si-a asumat rolul, dar cu un simt pe care cred ca numai mamele il au, a stiut sa-mi fie alaturi fara cuvinte. Doar cu o ciorbica 😉

Totusi, daca ar sti sa intre pe net si sa-mi citeasca lamentarile sunt sigura ca n-ar pregeta sa-si scoata de la naftalina discursul cu care m-a instrainat de atatea ori, cu care a intrat in viata mea inca de pe vremea cand, adolescenta fiind, primeam scrisorile gata desfacute de mama, pe motiv ca „nu trebuie sa ai niciun secret fata de cea mai buna prietena a ta, mama”. De aceea, parte din deceptiile mele de azi cred ca se datoreaza indoctrinarii cu stereotipii de genul „cand aveti de gand sa intrati in randul lumii, sa faceti un copil si sa va comportati ca niste oameni seriosi, de varsta voastra?”.

Ma uit in jur si vad o multime de oameni care se zbat in situatii grele, cu copii si rate mult mai mari decât ale mele, dar pe care-i mana inainte dorinta de a le lasa ceva copiilor, chiar si intr-o tara ca asta, in care cei mai multi dintre noi stim ca n-avem niciun viitor.

Atunci ma intorc la mine si-mi dau seama ca exagerez. Oare?

UPDATE: Ca sa fie tabloul complet, azi cand mergeam pe Nerva Traian am trecut pe langa un tip care statea pe trotuar si fuma. uitandu-se dupa masini. Vorbea singur. Cand am ajuns in dreptul lui ce credeti ca a zis? „Problema e ca ajungi la 50 de ani si n-ai implinirile pe care le au altii!”. Na!

Etichete: , , ,

13 comentarii la “Femeia la 40 de ani” Subscribe

  1. Iulia 21/09/2009 at 17:39 #

    Nu stiu foarte multe despre tine, asa ca nu prea am cum sa iti dau un sfat valabil. Ceea ce stiu eu, anume ca scrii frumos, cred ca iti foloseste si la job. Asa ca macar din punctul asta de vedere pot spune sus si tare ca esti departe de mediocritate. Si mai pot spune ca si eu am anumite "dileme existentiale", cum le zic eu, peste care trec, mai incet sau mai repede, cu sau fara ajutor…

    • Dollo 21/09/2009 at 18:41 #

      Ca bloggeritza mai veche decat mine stii sigur ca "scrisul frumos" e un apanaj al multora, dar oricum multumesc pentru mesaj 🙂

  2. Raluca B 21/09/2009 at 19:05 #

    Nu l-ai intrebat care sunt "implinirile" pe care le au altii? Macar mai rezolvai din "dileme"… Stiai si tu o treaba… 🙂

    • Dollo 21/09/2009 at 20:00 #

      N-am indraznit sa intru in vorba cu el, m-am temut ca se apuca sa-mi ghiceasca in palma. Oricum, a fost straniu, de parca as fi avut crestat ceva pe frunte, cum era svastica in filmul ala cu bastarzi al lui Tarantino. Mai lipsea propovaduitorul cu Biblia in mana care sa-mi strige: "Caitiva, sfarsitul e aproape!" si gata, strada ar fi fost a mea…

  3. Raluca B 21/09/2009 at 20:18 #

    Eu cred ca omul era suparat ca la 50 de ani trebuie sa stea in statie sa astepte tramvaiul… in loc sa mearga si el cu masina personala, ca aia "implinitii"… dar el nu stie ca daca ai masina personala nu esti implinit deloc… din contra… esti un vesnic "neimplinit"…. 😀

  4. Emanuel 22/09/2009 at 02:26 #

    Chiar, cand ai de gand sa faci un copil?

  5. ultimul cavaler 22/09/2009 at 03:14 #

    Am vazut acum cateva zile un serial si m-a nimerit o fraza: "Aveam un plan. Vroiam sa ajung vice-presedinte(la o firma). Sunt un nimic, piata a cazut dramatic. Prietenii mei sunt imprastiati si nefericiti, nu am familie, copii, parintii mei sunt morti." Intotdeauna am spus ca voi fi suficient de puternic cat sa evit asta. De cateva saptamani, sunt plin de indoieli. Exemplele apar in fata mea pe zi ce trece. Tatal meu era destinat a fi unul din cei mai buni ingineri din Romania, dar dupa revolutie industria a intrat in coma si a murit. Totusi, nu am nicio intentie de a accepta lucrurile. Radem uneori de parintii nostri si spunem ca vom fi cu mult peste nivelul lor, si vin anumite momente in care ajungem sa acceptam ca nivelul atins de ei a fost APOGEUL. Totusi, ma uit la rudele mele si vad prin sacrficiul lor-EVOLUTIA. Astazi, am mult mai multe sanse si oportunitati, dar am de ales….incerc sa continui evolutia sau prefer acceptarea. Eu sunt constient de deciziile pe care le fac.

    Mai sunt multe de facute, dar hey…..asta depinde de fiecare(ar fi bine totusi sa existe solidaritate). http://ultimulcavaler.wordpress.com/

  6. ultimul cavaler 22/09/2009 at 03:16 #

    Cer scuze pt greseli si daca pare putin intortocheat totul, dar cred ca ideea de baza se va intelege.

  7. motanes 22/09/2009 at 13:58 #

    Dollo, m-am apucat să fac un comentariu aici şi când am văzut că e prea mare l-am dus la mine pe blog, într-un post dedicat.

    Dacă vrei să citeşti: http://www.motanes.ro/?p=5357

  8. silviu 06/10/2009 at 13:16 #

    ook.. cam sad postul asta. Sti.. daca gandesti asa si la varsta de 19 ani poti sa zici ca sa terminat totul, ca urmeaza o perioada neagra. Toti spun ca cea mai frumoasa varsta: liceu/facultate, te gandesti ca se termina.. ce rost mai are sa traiesti.. pentru ceva mai putin frumos..? eh.. nu e chiar asa. Trebuie sa sti sa te bucuri de ce ai. Alti se pot bucura pentru un colt de paine sau pentru o seara la caldura mai mult de cat iti poti imagina. Sunt cei mai fericiti daca prin un loc de munca cu 800 lei pe luna. Si tu care probabil ai toate astea, nu esti multumita… oare de ce? pentru ca vrem mai mult, cu totii vrem mai mult. Partea trista e ca sunt oameni care poti spune ca au deja totul. Isi permit multe lucruri care "mediocritatea" nu si le permite dar pentru ca nu le apreciaza si pentru ca nu au ceva "mai bun" ca ieri pentru ca nu pot avansa in post sau mai stiu eu ce sunt lafel de depresivi ca tine.

    Nu te mai compara cu altii care "fac treaba ta mai bine ca tine" pentru ca din aia sunt destui. daca o iei asa, ar trebui sa fie fericit doar cel care e pe locul 1 si toti ceilalti 10 milioane de angajati sa se arunce de pe bloc ca nu sunt lafel de buni ca ala.. tocmai.. trebuie sa te bucuri ca ai sanse inca sa mai cresti… ai fi putut fi cu adevarat trista daca erai in locu la ala 1 pentru ca pe ala nu are cum sa il astepte ceva mai bun, si cand va cadea de pe locul 1 va si cu atat mai suparat…

    Nu pot eu sa stau sa iti insir toate argumentele pentru care ar trebui sa fi extrem de fericita, dar te asigur ca sunt cu miile… trebuie doar sa le vezi:) incearca sa mai gasesti si tu vreo 3-4 si poate o sa fi mai fericita.

    Smile!

  9. Dana 28/04/2020 at 17:49 #

    Poate nu crezi dar mai citeste cineva postul tau la… 11 ani si o pandemie distanta 🙂 Eu vreau o continuare, vreau sa stiu daca esti mai Madona sau mai ‘mama la Obor’.

    • Dollo 29/04/2020 at 08:51 #

      Ha, mersi că mi-ai amintit de perioada aia. Poate n-ar strica o revenire după 10 ani. O să mă gândesc la asta. Nu am ajuns nici ca mama, ca Madona nici atât, mai degrabă ca mamaie, așteptând nerăbdătoare la București să se facă primăvară să o ducă mama înapoi la țară ca să grădinărească :)) Oricum, angoasele s-au disipat mult.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Fericirea nu stă în comparaţii | Motanes - Regele maidanelor - 22/09/2009

    […] Preambul: Ca sa fie tabloul complet, azi cand mergeam pe Nerva Traian am trecut pe langa un tip care statea pe trotuar si fuma. uitandu-se dupa masini. Vorbea singur. Cand am ajuns in dreptul lui ce credeti ca a zis? “Problema e ca ajungi la 50 de ani si n-ai implinirile pe care le au altii!” Dollo […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?