Presupunând că ne-am putea întoarce cumva într-o anumită perioadă din viață, câți ar vrea să facă asta? Am tot auzit diverși în ultima vreme tânjind după copilărie, după anii studenției, după nu știu ce etapă trecută a vieții. „Ce n-aș da să fiu acolo din nou!”. Pe bune, ce ai da? Eu n-aș da nimic, nu simt nevoia să mă întorc la nimic din ce am trăit până acum. Nu știu de ce, nu pot să zic că n-am fost fericită sau nu mi-au plăcut mai mult anumite perioade din viață, dar n-am niciuna la care să mă raportez în felul ăsta, cu atâta nostalgie. Nu tânjesc după niciuna. În niciun caz nu-mi doresc să redevin copil, elevă nici atât, tânără nevastă… mulțumesc, nu. Iar alte epoci nu mă mai tentează. Când eram adolescentă, înflăcărată de romanele de capă și spadă, îmi doream să fi trăit în epoca victoriană, pentru rochiile cu crinolină și relațiile romantice dintre bărbați și femei. Acum îmi dau seama ce naivă eram. Dacă aș fi nimerit să fiu nevasta unui hangiu burtos și bețivan, care să mă alerge între grajd și han? 😀
La o sumară analiză constat că perioadele în care m-am simțit împlinită, și poate pentru o fracțiune de minut m-aș întoarce în ele, ar fi alea în care mi-a fost bine profesional. Oare sunt defectă?
Poate pentru că nu regret decât foarte puține lucruri din tot ce am făcut până acum în viață. Iar ca să mă întorc să fac altfel, în acele cazuri pe care le regret, iar nu cred că ar fi o soluție. Cine știe dacă aș face mai bine? Sau dacă acel „mai bine” din capul meu nu e cumva o utopie. Dacă ar exista opțiunea „undo” pentru viață, ar fi o chestie. Dar asta numai pe termen scurt, vezi că ai luat-o greșit după câteva luni, dai „undo” și o iei pe partea cealaltă. Cu condiția să poți să dai „undo again” că dacă varianta cealaltă e și mai rea? După ce trec ani de zile, cred că e inutil, înseamnă că asta a fost. Prefer să cred mai degrabă că tot ce ni se întâmplă are un scop, chiar dacă noi nu-l sesizăm din prima. A nu se confunda cu „voința divină”, ci pur și simplu cu o înlănțuire a lucrurilor care deși aparent e total aiurea, în timp se dovedește benefică. Nu vi s-a întâmplat să trăiți asta?
Mă uitam deunăzi în „Fringe”, apropos de lumile paralele. Ei merg pe ideea că într-o lume paralelă ești tot tu, dar pe baza unor decizii și conjuncturi diferite, ajungi să trăiești altfel. Dar ai același job, aceeași familie, aceiași prieteni. Hm, mi se pare inutil. O redundanță din care nu câștigă nimeni. Așa, prefer să mă gândesc că după ce bifez viața asta, la capătul ei trag alt loz, și poate nimeresc un rol mai bun, nu?
Așa că, prefer să mă gândesc mai degrabă la ce urmează. Mă tentează mai mult ideea de a experimenta ceva nou, decât de a repeta chiar și ceva bun. Câteodată mă încearcă un optimism nejustificat și mă aștept la lucruri din ce în ce mai bune 🙂 Alteori îmi dau seama că îmbătrânind nimic nu poate fi prea bun (cel puțin pe aceste meleaguri), decât probabil finalul.
Voi aveți nostalgii din astea, vă doriți să vă întoarceți într-o anumită perioadă din viața voastră și să stați mai mult acolo?
Am scris o chestie suuuperba inainte, si s-o stricat saitu cand s-o trimit:)
Pe scurt: nici eu nu m-as intoarce nicari in viata mea (nu-s sigura ca as face altceva decat ce am facut deja), dar pentru un weekend m-as alatura cercului de amante ale f-unui rege luminat frantuz, sa sorb siropuri in gradini si sa barfesc pe restul cercului de amante. Sa port si io o rochie din aia cu cercuri de sarma si corset si sa nu arat ridicol:) Plus sa ma imbrace cineva dimineata din cap pana-n picioare si sa se ocupe si de coafura…viva la vida loca 🙂
He, he, deci crinolina și curtea Franței ne întunecă mințile la multe :))
Niciodata pe termen lung, insa m-as intoarce pentru catva timp, in diverse locuri si etape din viata mea.
M-as intoarce de exemplu in anul in care mi-am petrecut 6 luni la mare.
Sau in dimineata in care pumpkina dormea sub camasa mea galbena de in, sub o umbrela pe plaja, cu copanelele bronzate si durdulii iesind de sub camasa, si cu puful de pe chelie rasfirat usor de briza.
Sau poate si mai in urma, in ziua in care l-am cunoscut pe amorul tineretilor mele, si-mi era frig iar el mi-a dat geaca lui de camuflaj care-mi ajungea peste genunchi.
Cred ca omenirea o să avanseze până la momentul în care îți pui un cip în cap și poți să retrăiești momentele astea. Oricum, plăcută priveliște cu pumpkina 🙂 Sa inteleg ca daca inca mai comentezi nu s-a născut și pufosul 🙂
M-as intoarce la sfarsitul anului doi de facultate. Sau pe 24 februarie 2009. Sau cam oricand in primavara/ vara lui 2009.
În plină criză 🙂
Eu simt ca acum e mult mai criza. Din punct de vedere financiar, august 2008- septembrie 2009 a fost cea mai buna perioada din ultimii sase ani la mine…
Lasa ca dupa al șaptelea an se schimbă norocul, vine perioada vacilor grase 🙂
nu-ncepe si tu sa-mi zici ca am gura mare :))
cat despre amintiri, alea oricum nu se sterg, insa nah, mi-ar placea sa fiu acolo..
Hmmm … nu știu dacă m-aș întoarce acum. Întotdeauna mi-am imaginat că după ce o să mor, o să-mi pot vedea viața așa, ca pe un film derulat … atunci aș fi curioasă ce reacție aș avea. :)))
Amintirile oricum le am și în trecutul meu, deși am greșit de multe ori, n-aș schimba nimic … bine, poate 1-2 lucruri, dar în orice caz, nu.
Îmi place noua temă, de când n-am mai trecut pe-aici, pff 😀 Încerc să-mi fac timp 🙁