Am făcut socotelile şi am tras linie. Săptămâna asta îmi voi plăti toate datoriile pe 2011. Sunt la zi cu tot, pot să şi mor că nu am consumat mai mult decât am plătit. Privind înapoi trebuie să recunosc că am avut un an neaşteptat de bun, cu succese şi eşecuri, cum îi şade bine oricui, dar mai ales am fost sănătoasă şi suficient de norocoasă cât să reuşesc să nu ies pe minus la final. Lasă că nici pe plus nu sunt, dar măcar n-am datorii, cum vă spuneam.
Prin urmare simt că trebuie să dau mai departe, pe sistem Ştefan cel Mare: cum am câştigat o bătălie cu turcii, cum am trântit o biserică. „Biserica” mea e una în care vă invit şi pe voi. Sunt în medie 500 de oameni care intră zilnic pe blogul ăsta. Lunar cifra e mult mai mare, dar să rămânem la numerele mai mici ca să gândim raţional 🙂 Îmi place să cred că dacă veniţi constant aici o faceţi pentru că vă identificaţi un pic, pe anumite direcţii, cu mine, cu felul meu de a fi, de a gândi, de a zice… De aia nu cred că o să vă cer imposibilul dacă vă rog să intraţi în hora asta. Să facă fiecare o faptă bună, pe cont propriu, până la sfârşitul anului. Apoi să intre aici şi să spună în câteva cuvinte cum s-a simţit după. Nu e musai să povestiţi fapta bună – deşi dacă doriţi o puteţi face, dar zic că o faptă cu adevărat bună se face într-un oarecare anonimat, fără publicitate – ci doar să îmi spuneţi dacă „a durut” sau nu ceea ce v-am cerut să faceţi.
Condiţiile ar trebui să fie următoarele:
– să fie ceva ce omul ajutat nu poate face singur
– să nu o faceţi ca să căpătaţi o recompensă
– poate fi un ajutor dat unei persoane apropiate sau unui străin
– poate fi un ajutor în bani sau bunuri, dacă persoana respectivă are nevoie de asta, dar eu aş opta mai degrabă pentru un alt fel de ajutor, o atitudine, un „te iubesc” spus cuiva faţă de care simţiţi asta, dar niciodată n-aţi avut tăria să o spuneţi (şi nu mă refer la iubiţii-iubitele voastre aici), o mână întinsă pe neaşteptate, atunci când persoana aia are nevoie de un sprijin ca să treacă un hop
– încercaţi să nu trişaţi oferind bani unui cerşetor. Personal nu cred că ăla e neapărat un bine pe care i-l faceţi, dar deşi nu vă controlează nimeni îmi place să cred că veţi pune un pic de efort în fapta asta şi nu veţi alege calea facilă.
– puteţi să-i spuneţi persoanei că o ajutaţi şi de ce, şi puteţi să-i cereţi, la rândul ei, să dea mai departe un ajutor cuiva, dacă vrea.
Ideal ar fi să vrea, după cum tot ideal ar fi să facem mai multe fapte bune. Dar nu vreau să fie neapărat o copie a celebrului film pe care sunt sigură că l-aţi văzut cu toţii. Vreau să fie deocamdată un început. Iar dacă funcţionează, de ce nu, să-l ducem mai departe.
Ştiu că unii cred că e o siropoşenie de film. Mie mi-a plăcut de fiecare dată când l-am văzut – şi l-am tot văzut de câteva ori de când s-a lansat. De fiecare dată mi-am păstrat convingerea că ideea de la baza acelui film nu e o utopie. Chiar dacă poate părea câteodată. Dă mai departe ar trebui să fie, după mine, o inspiraţie, mai mult decât un film emoţionant. De aia vă propun să facem o încercare. Mă feresc să-i spun experiment, că sună fals şi nu asta îmi doresc de la ceea ce vă propun.
Ce ziceţi, vă băgaţi? Dacă aveţi şi alte idei de a îmbunătăţi sistemul, sunt deschisă la sugestii. Timp de o lună de aici încolo vă aştept cu veşti despre asta. Să-mi spuneţi dacă vă băgaţi şi apoi să-mi povestiţi cum a fost. Şi dacă vă place aveţi libertatea să le spuneţi şi altora despre asta, poate vom aveam mai mult de 500 de fapte bune 🙂
P.S. Habar n-am ce facere de bine voi alege, dar am o lună întreagă înainte să observ şi să aleg. Mă bazez pe voi că veţi face la fel 🙂
Felicitări, Dollo! I’m in 🙂
Am un singur amendament la ce ai scris: domnii bugetari (mai ales politicienii) care vor să facă un lucru bun sunt invitați să facă asta din banii proprii, nu din cei pe care i-am plătit noi prin taxe și impozite 😀
Monica, nu cred că avem bugetari printre cititori 🙂 Dar dacă avem, îndrăznescsă sper că sunt „de bine”
tata e bugetar (profesor) si cred ca mi-ar rupe capu’ daca ar sti ca va spun, dar nu odata a sprijit pe banii lui proprii si personali diversi elevi fara posibilitati materiale (cumparat carti, achitat taxe pentru concursuri sau transport/cazare, pus la bataie relatii personale pentru obtinerea unor sponsozirari, de ore suplimentare gratuite nici nu mai discutam etc). si tot bugetar e.
Hai ca ramane intre noi, nu mai spunem la nimeni 🙂
ideea de a face bine mai departe, altcuiva, nu la schimb, inapoi celui care ti-a facut si el un bine, e pentru mine foarte veche – atat de veche, incat acuma, din nefericire, pot sa fac bine in ciuda adevarului verificat despre facerea de bine.
asa ca iaca: de cativa ani faceam un bine unui fost coleg. n-o sa spun de unde si ce exact, dar era un bine efectiv. sa zicem ca el facea saptamanal una-doua prajiturele si io puneam motzu de frisca sau cireasa pe fiecare, atunci cand ma ruga, si rareori nu ma ruga. avea si cireshele (sau cireshici, ca sa se inteleaga ca e vorba de un diminutiv, nu de pluralul articulat) de la mine puse deoparte, ca uneori se declara nemultumit de cate una, dar n-o arunca. avea si visine sau bucatele de ciocolata, ca uneori se intampla printre cireshele. da, cred ca e o analogie destul de buna.
ei bine, intr-o zi am zis gata. nu-ti mai dau ma, ciresele. las la o parte ca eram mahnit de mult ca nu vindea doar o prajiturica cu motzu de la mine, mai dadea si una gratis, cu alt motz, tot de la mine. dar si-a permis o data dupa ce i-am dat cireshica si i-a placut si mi-a multumit, sa vad ca o aruncase la gunoi. atunci i-am zis ca a fost ultima si ca nu mai vede alta.
cum s-a pornit toata treaba cu cireshelele? pai el era maestru cofetar serios – ca sa pastram analogia – si eu ma pricepeam la creme/frishca/umpluturi/ornamente. si la inceput, mai discutam cate o retzeta impreuna, mai imi explica din ce-i facut blatul, ca eu eram habarnist la blaturi. pe urma a ajuns un obicei, chiar si dupa ce n-am mai fost colegi la locul de munca, ci doar la modul general, colegi de breasla. discutam retzetele saptamanal, ii umpleam blaturile lui consistente, dar anoste cu frishca, cu crema, cu spuma, ii puneam deasupra bombonici si ciresici. asta dura, beam cate 2-3-5 beri pe care le platea regulat el. pe urma m-am lasat de meserie si nu mai faceam creme decat pentru el. mai pe fuga, beam 1 maximum 2 beri. tot el platea. pe urma n-am mai avut nici eu nici el vreme de beri, a ramas doar obiceiul cu cireshelele, i le trimiteam fara sa ne mai vedem. mai povesteam pe messenger, da’ era tot timpul prea ocupat pentru mine, nu mai avea vreme sa-mi explice si mie retetele, desi m-ar fi interesat in continuare. voia doar sa-i dau cireshica, pe urma pa! pa! pa!
nu ca sa mai dea vreo bere, nici la fatza nu l-am mai vazut de vreo 2 ani, nici cand mai reuseam sa ne strangem de 2-3 ori pe an cu baietii din gashca veche el n-avea niciodata timp.
eu zic ca furnizandu-i in continuare motzu pe feliile lui de tort, i-am facut un bine. gratuit. in amintirea vremurilor vechi.
ei bine, cand i-am zis „gata cu cireshelele”, s-a suparat, da’ rau.
stie toata lumea bancu cu ala plecat in america si imbogatit, si venea anual inapoi in sat de sarbatori si dadea fiecarui fost consatean cate 100 dolari. an dupa an, pana intr-un an cand le-a dat doar 50 si le-a zis ca e ultima oara, ca de la anu nimic, ca are si el greutati, e criza si chiar acu i-au intrat copiii la facultate. si tot satu, nemultumit: bine ma, fac copiii aia facultate, da’… PE BANII NOSTRI?!?! no, fix asa si la mine, ca-n bancu asta.
ei, asa si cu amicul. asa ca povestea asta e oarecum pe invers decat se cerea la tema. e despre cum nu mai fac io un bine, de meschin care sint.
Păi schimbă şi tu destinatarul, că ştii cum e, tot omul se învaţă cu binele şi după aia i se pare că i se cuvine. Sunt sigură că mai ai ceva cireşele 😉
Din principiu nu fac o fapta buna ca apoi sa ma laud cu ea. Si nici nu pun conditii recepientului de genul „pay it forward”:). Dar idea de a face o fapta buna, e binevenita oricand :).
Daca cineva vrea sa faca o fapta buna si n-are idei, ii sugerez eu doua posibilitati:
http://www.sos-satelecopiilor.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=117&Itemid=126&lang=ro
http://hhc.ro/
Nu uitati si de cei in varsta si/sau singuri, pentru ei si un telefon/o vizita de la copii/nepoti/prieteni e o bucurie.
P.S. Daca nu puteti face o fapta buna, macar abtineti-va sa faceti una rea:).
Tocmai de aia am zis ca nu e musai sa povestesti ce ai facut, ci cum te simti dupa. Iar „obligarea” celui ajutat sa faca si el un bine mai departe eu zic ca nu e rea. Oamenii amana de prea multe ori sa faca asta, din comoditate, nu neaparat din rea vointa. Un impuls nu strica, deci.
Obligarea celui ajutat sa faca bine nu e rea? Poate pe termen scurt pentru beneficiar, dar eu am o problema de principiu cu chestia asta(„obligarea” cuiva sa faca bine). Vad o gramada de asa-zisi crestini care intradevar fac un bine, dar motivatia lor e strict „to please God”, si se mai si lauda cu asta. Asta ma face sa cred ca oamenii astia, in anumite situatii s-ar comporta exact ca si chinezii cand vad un copil calcat de masina. De fapt lor nu le pasa absolut deloc de cei pe care ii ajuta, doar ii folosesc pe „ajutati” ca sa castige ei ceva(in cazul „crestinilor”, un loc „in fata”, iar ceilalti la care probabil faci tu referire, vad binele facut ca pe plata unei datorii platite „de ochii/gura lumii”). Parca si in filmul mentionat, lucrurile nu ies tocmai bine, sau? Tot in legatura cu obligatia „facerii de bine”: Statul te obliga ca tu „sa faci bine” BOR(contruit biserici, platit popi). Ce simti fata de stat si fata de BOR in cazul asta?
Ai vazut cumva asta?
http://www.arachnoid.com/careware/index.html
Suna apropiat, numai ca e tot anul ;).
Pai daca merge o luna, de ce n-ar merge tot anul? 🙂 Vad ca pagina asta are un motto dintr-o poezie de Laurence, folosita in alt film celebru G.I. Jane.
Eu de citiva ani particip la o actiune in Ungaria „Cutia de pantofi”. Se ia o cutie de pantofi si se umple cu cadouri pentru un copil. Trebuie sa alegi virsta copilului – 0-3, 3-5, 6-9, 9-12, si daca e fetita sau baiat.
In functie de ce ai ales (eu alternez de la an la an), cumperi cadouri potrivite virstei, pui eventual si o felicitare (in numele tau sau al lui Mos Craciun, depinde de virsta iar), Cutiile astea, frumos impachetate, samd, se aduna in diverse puncte din Ungaria, si se trimit la orfelinate si la familii sarace din Ungaria si din Ardeal.
Fiind vorba de orfani, eu pun haine calduroase, cosmetice de baza, caiete, carti, creioane, bomboane, etc, chestii la care stiu ca acesti copii nu au acces.
Partea faina e EXACT ca nu stii pentru cine e, si nici copilul nu stie de la cine a primit. Noi in general chiar semnan drept „Mos Craciun”, chiar daca pachetul e pentru copii mai mari.
Sper sa existe un gen de actiune similara in Romania – e un sentiment foarte placut in momentul in care predam cutia la punctele de colectare, la fel cum e placut sa vedem acolo sute de astfel de cutii …
Nu e rea ideea cu cutia, dar ar trebui sa fie de cizme, ca sa incapa mai multe in ea 🙂
O sa ma interesez sa vedem daca putem face si noi ceva similar cu vreun centru de copii sau cu vreun adapost de catei, de ce nu?
Am vazut ceva frumos in seara asta. La oficiul postal o „domnisorica” de vreo zece ani, a trimis cu taticul ei 6 cutii(un pic mai mici decat cele de pantofi) la sase adrese diferite(am tras cu ochiul ca erau in fata mea la rand). Daca aveti copii, implicati-i si pe ei in actiune, o sa le faca placere.
http://www.felicitaridininima.ro/
poate ca postul meu vi se va parea extrem de aiurea, mie insami mi se pare cam aiurea.
dar se pune la fapte bune si faptul ca am ales (de buna voie si nesilita de nimeni) sa-mi petrec week-endul ultra-prelungit (cu o zi de concediu vineri) la/cu bunica-mea?
poate daca va spun ca ea reuseste sa scoata ce-i mai rau din mine (asta-i partea cea mai naspa) si ca la baie scoteam aburi pe gura mai rau ca afara si tremuram pe toaleta, poate ma intelegeti macar un pic, un pic de tot.. 🙂
dollo, si pe mine ma impresioneaza filmul ala de fiecare data cand il vad. asa cum, de fiecare data cand citesc poezia, imi dau lacrimile la „el zorab”.
Aia se pune la masochism, nu la altruism 🙂
Buna initiativa. Zis si facut! (Ma rog, poate cu exceptia primei conditii puse. Dar inca mai este vreme pentru o noua incercare. Poate-mi reuseste.) Cele povestite de Xanaxdu si Liviu Filip mi se par niste initiative grozave! M-au emotionat. Oameni buni sa fie mai multi si fapte bune si va fi mai bine pentru toti. Cu stima, LS
Noi dam la Restos du Coeur in fiecare an, iau si alimente pentru banca alimentara, am gasit cum se fac fotocopii la imprimanta care „nu mergea” si am zis la tot satu’ cum sa faca (desi mie nu mi-a aratat nimeni de exemplu cum se foloseste tabla numerica, am invatat singura), am dat un plan de lectie enorm unei colege (eu nu am primit nici unul acatarii). Consortul doneaza sange, ca-i O negativ, A-ul meu negativ nu-l vrea nimeni:)
Is o perfecta ce mai, noroc cu postul tau, ca altfel era sa uit…:)
In Romania orice grupa de sange e rara, la donatii 🙂