Băsescul meu :)

Cum am făcut-o pe mama să râdă şi să plângă de ziua ei, organizându-i o primire ca în filme

Vă  spusesem acum ceva timp că plănuim o petrecere surpriză pentru momentul în care mama schimbă prefixul şi face 70 de ani. La propunerea voastră am bântuit prin mai multe cârciumi, şi după o atentă selecţie am ales-o pe doamna Zoe, sufletul restaurantului „La machedoni”.  Ce ne-a convins a fost căldura şi flexibilitatea cu care ţi se pune doamna Zoe la dispoziţie, indiferent că faci o petrecere cu zece persoane sau cu o sută.

Iar calităţile astea au fost de mare preţ aseară, când a trebuit să joace teatru în faţa mamei, în sceneta pe care o pusesem noi la cale. Ne-am gândit să stingem luminile în cârciumă, să facem linişte, iar când vrea mama să intre în restaurant, doamna Zoe să o întâmpine la uşă, mirată, că uitase de petrecerea ei. Dar ce te faci că restaurantul era plin: un botez, nişte clienţi la mese, şi noi, o masă de 12 în aşteptarea sărbătoritei. Dar doamna Zoe n-a avut vreo reţinere. Când i-am spus că mama e aproape de uşă s-a dus în faţa mesenilor de la botez şi le-a spus autoritar: „Stingem puţin lumina, şi facem linişte, da? Trebuie să-i facem o primire deosebită unei doamne care împlineşte o venerabilă vârstă!”. Mesenii s-au supus şi lumina s-a stins.

Şi a început aşteptarea. Eu, la pândă cu aparatul pregătit, în faţa uşii, mesenii de la botez făcânt toţi în cor „şşşşşt” şi liniştind copiii care erau curioşi „dar de ce s-a stins, mami, lumina?”. Doamna Zoe trăsese şi grilajul de la intrare şi aştepta în spatele lui. Un client, care venise şi el să bea o bere şi să vadă meciul, stătea singur la masă şi era siderat de asemenea pregătiri. La un moment dat n-a mai suportat suspansul şi a exclamat: „Parcă ar veni Băsescu, domnule!”.

Când a ajuns la uşă, mama a avut un şoc. Era închis. Doamna Zoe, la fel de „şocată” a început să se scuze, că a uitat, şi că nu a mai anunţat-o nimeni azi că totuşi petrecerea se ţine. Mama, mută de indignare. Până la urmă doamna Zoe o invită înăuntru, măcar să-i dea arvuna înapoi.

Când s-a aprins lumina, am strigat toţi „Surprizăăăă!”, am sunat din goarne, aplauze, flash-uri,şi apoi mulţi ani trăiască. Mama plângea şi râdea în acelaşi timp. Au cam trecut-o năduşelile şi când a văzut câtă lume îi cântă la mulţi ani. Ea ştia că aveam bani pentru un număr limitat de porţii. După ce s-a mai liniştit, a băut un gin tonic şi s-a aşezat în capul mesei, a savurat mai bine surpriza. Eram doar 12 la masa ei, restul erau pe banii lor 🙂

A fost o petrecere în familie aşa cum şi-a dorit ea. Mama a trăit pe viu acel moment pe care îl văzuse doar în filme, şi pentru o seară a fost chiar mai importantă decât un preşedinte de ţară. Ea, pe care rudele o porecliseră în tinereţe „generalul”, pentru că era autoritară, a fost ieri Băsescul nostru, al fiicei ei, nepoţilor şi prietenilor. A dansat, a suflat în lumânări, a băut şampanie şi ne-a întrebat, cabotină, dacă o mai vrem în preajma noastră şi dincolo de cei 70 de ani. Atât ne-a trebuit, să-i spunem că da, că ne-a invitat şi azi la ea acasă, la o ciorbă de peşte, o saramură şi o plăcintă de praz. Aşa că, deşi a zis că de ziua ei nu vrea să se obosească în bucătărie, tot n-a rezistat tentaţiei să ne hrănească iar pe toţi, cu ceva făcut de mâna ei. O fi fost bună mâncarea doamnei Zoe, dar tot bucătăria generălesei a săturat neamul 🙂

Iar la sfârşit ne-a spus că totul a ieşit aşa cum şi-a dorit şi că e mulţumită. Ceea ce e mare lucru pentru o persoană aşa pretenţioasă cum e ea.

Tags: , , , ,

13 Responses to “Băsescul meu :)” Subscribe

  1. feliciune 10/12/2011 at 17:19 #

    Na, am crezut ca numai pe mine m-a apucat plansul cand am citit aici, da’ m-am linistit cand am vazut ca mai sunt vreo doi.
    Sa-ti traiasca multi multi ani de aici incolo, sa te bucuri de ea si sa fie sanatoasa! Si asteptam retete noi de la ea! Ca o iubim numai din povestiri, asa sa-i spui!

    • Dollo 11/12/2011 at 19:45 #

      Mulţumim, vine ceva acum în preajma Crăciunului 🙂

Leave a Reply

Oldies but goldies

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Perla Harghitei din Călărași (V)

noi

Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o