„Dupa terminarea celor 10 clase parintii nu au mai avut posibilitatea ca ea sa mearga mai departe la liceu. La varsta de 17 ani s-a hotarat sa plece la bucuresti cu gandul de a se angaja intr-o fabrica ajunsa acolo nu sa putut angaja pentru ca , nu avea varsta de 18 ani. Pana la urma a gasit pe santier un loc de munca fara experienta in acest domeniu dar la dobandit in timp. Dupa 10 ani de munca a fost promovata ca sef de echipa. Si asta doar in cativa anii”. Este un fragment dintr-un articol scris de un liceean de clasa a 11-a, din Bucureşti, olimpic la română.
Puştiul face parte din grupul despre care vă spuneam aici, de liceeni dornici să devină ziarişti, şi care participă benevol la nişte cursuri finanţate pe bani străini. Articolul era o temă pentru acasă, după orele în care copiii au învăţat cum să-şi facă CV, cum să-şi caute un loc de muncă şi cum decurge un interviu de angajare. Tema era să-şi intervieveze unul dintre părinţi şi să scrie apoi cum au fost începuturile în muncă ale părintelui respectiv.
Din 13 cursanţi prezenţi la orele de ieri numai şase au făcut tema. Majoritatea au expediat lucrurile în maximum o frază două (cum e şi cazul olimpicului de mai sus). Dar, gestul contează. Ai zice că la texte scurte, şi greşelile se întâmplă mai rar. Aş! Ceea ce n-a ratat aproape niciunul a fost oportunitatea de a abuza de „i”-uri, un sport naţional în ultimii ani.
De altfel unii au recunoscut că nu ştiu când se pune un singur i şi când se pun doi sau trei, la finalul căror cuvinte. Olimpicul a plusat, chiar, admiţând că nu ştie nici când se scriu legate sau despărţite diverse cuvinte, de aia o dată l-a scris pe „s-a” legat şi a doua oară despărţit, deşi de fiecare dată era urmat de verb. Pe lângă astea, greşelile de punctuaţie au fost adiere de primăvară.
Aş minţi dacă aş zice că am fost şocată de greşeli. Ce m-a şocat a fost faptul că unii dintre ei, aşa bulversaţi gramatical cum sunt, au participat la olimpiada de română, din partea liceului lor. „Doamna profesoară mi-a zis să fac o listă cu cine cred eu din clasă, şi el a zis că vrea să meargă şi el la olimpiadă”, explică o colegă de-a lui, şi ea iubitoare pe alocuri de „i”-uri inutile. La care puştiul punctează zdrobitor: „Asta a stat cinci ore la olimpiadă, eu am stat doar 20 de minute. Dar pun pariu că nu ia notă mai mare ca mine. Şi doamna ne-a zis că ne dă 10 dacă participăm la olimpiadă. Şi am participat. Acuma s-o prind că nu-mi dă 10, să vezi ce-i fac!”.
Ce poţi să-i reproşezi băiatului în condiţiile în care profesoara de română lasă selecţia participanţilor la olimpiadă la latitudinea unei eleve, care trebuie să-şi aleagă colegii pe bază de simpatii sau mişto-uri? Aş fi curioasă dacă profa aia chiar îi dă 10 puştiului sau nu. Şi în ambele cazuri, oare cum îşi motivează ea nota? În faţa altor elevi cu adevărat de 10 şi în faţa unui examen, eventual, în care băiatul ăsta n-ar trebui să obţină nici măcar notă de trecere.
Sigur că nu profesoara de română dintr-a 11-a e de vină pentru că elevii nu ştiu reguli elementare de gramatică predate într-a 5-a. Mai ales că zilele astea am constatat şi eu că dacă el, copilul, nu vrea, nu ai cum să-i crăpi capul ca să fie atent şi să reţină ce-i spui. Te bazezi, probabil, ca profesor, că viaţa îi va tria pe cei buni şi-i va pune cu botul pe labe pe cei răi. Realitatea ne arată că viaţa şi-a băgat picioarele şi nu mai triază pe nimeni. Îi lasă pe toţi agramaţii, la liber, să vorbească la televizor, să scrie prin ziare şi pe bloguri, să facă PR, politică şi să facă din greşelile gramaticale chiar un brand personal.
Adineauri am primit un comunicat de presă de la o confederaţie a transportatorilor, care îi trimite o scrisoare deschisă lui Oprescu. Fragmente din scrisoare, care nu e redactată de vreun şofer, ci de omul care face PR la respectiva confederaţie, sună cam aşa: „toţi cei vinovaţi de contractele oneroase pe care le-au încheiat, conform DOVEZILOR din Presă, să de-a socoteală şi să returneze din bunurile lor banii furaţi din bugetul bucureştenilor (….) şi care, prin faptele lor, vă aruncă la coş visul de a devenii din nou Primarul General al Capitalei pentru un nou mandat„.
Azi am învăţat, deci, să nu-i mai desconsider pe oamenii care scriu comunicate sau articole agramate. Pentru că ştiu că au avut o copilărie nefericită. Au fost olimpici la română.
* pentru cine n-a înţeles subtilitatea titlului şi nici n-a citit postarea, dar se repede să comenteze că am greşit, iată şi traducerea: „Olimpici la română”
hai ca ma spariu cand vad ceat-i scriis duamna. ceaveti cu copii? nu mai ie ca pe vremea noastra cand se facea scoala. eu sant tare nemultumita de profesori care nusi d-au interesul dar vor salari mai mari. cum sa le d-au mai multii banii daca ei numi anvata copilul s-a scrie corect?
Lăsaţ, duamna, că pleacă toţii în Germania, la muncâ 😛
Bine macar c-am ras cu comentariile voastre, ca tocmai ma siderasem in calitatea mea de fosta olimpica la romana. Pai domne, pe vremea mea, care nu era decat in alt deceniu, sa ne-ntelegem, unul de-asta nici sa treaca clasa n-ar fi sperat! Pfffff ma-ngrozesc, nici nu stiu ce-as mai putea spune. Ca doar si intelighentii astia s-or duce la vreo particulara sa iasa si ei piaristi, ziaristi, si de fapt orice profesie la duzina. Si dupa asta ne mai intrebam de ce scoala romaneasca si profesiile des alese au o imagine atat de proasta?
De ce aceasta placere de a cataloga acel elev ca fiind „olimpic”? Nu este olimpic, este doar un elev care s-a inscris pe o lista si a participat, probabil, la o faza locala. Asta poate face absolut oricine. Ce-i drept, cred ca nu obtineati acelasi numar de vizite daca in loc de cuvantul olimpic aparea cuvantul elev. Ne place senzationalul si dezinformarea la absolut orice nivel, nu-i asa?
Olimpic, conform dex-ului, dragă Alex, înseamă taman „participant la olimpiadă”. Acel elev despre care povestesc este un participant la olimpiadă. Din păcate pentru ei nu au dreptul la aceasta titulatură doar câştigătorii olimpiadei, ci şi participanţii, fie ei loaze sau nu. Dacă ar fi fost să dai titlu unui articol … nesenzational, tu cum l-ai fi denumit pe scurt pe elevul respectiv?
Si fiindca suntem oameni ar trebui sa intelegem cand scriem un articol ca nimeni nu va sta cu dexul in mana si va intelege totul conform lui. Nu este corect fata de cei care sunt premianti la olimpiade. Un astfel de articol le diminueaza impactul reusitei in fata altor oameni (in Romania fiind deja diminuat intr-o mare masura din varii motive). Exista o diferenta majora intre Dex si modul in care percep oamenii lucrurile. Am ajuns sa ne ascundem in spatele unei definitii? In matematica este ok, nu cred, insa, ca se poate transpune si in viata de zi cu zi.
Chiar si asa, nu e ca si cum orice netot se poate trezi sa isi reprezinte clasa / scoala la olimpiada! Profesor exista tocmai ca sa aiba capul pe umeri si sa faca preselectie, nu sa se uite la ei si sa ii sarute pe crestetul neted. Gresesile trebuie sanctionate, or participarea la olimpiada este tocmai opusul. Daca tu vezi sensul, felicitari, eu una nu reusesc.
Alex, exact asta spuneam şi eu în text, dacă citeşti lăsând indignarea la o parte. Că acea profesoară le diminuează copiilor cu adevărat de 10 pofta să înveţe şi să performeze, atâta vreme cât orice loază poate chiar şi să participe la olimpiadă. Iar dex-ul, da, de asta este făcut, să te duci la el când nu ştii sensul cuvintelor sau când cauţi unul. Nu titlul sau turnura dată de mine articolului este de blamat în chestiunea asta. Dacă ar gândi toţi aşa n-am mai avea nici măcar satiră.
eu am terminat scoala generala (aia in care se presupune ca inveti gramatica), in ’88.
am si eu momente de panica brusca pentru ca nu mai stiu cum se scrie un cuvant sau altul, cuvinte pe care de fapt le folosesc in scris in mod uzual, dar asta e doar fiindca sunt batrana si ramolita.
altfel, chiar daca n-am fost olimpica la romana si nici nu mi-a placut gramatica, cred ca educatia de-acasa mi-a format deprinderea de a vorbi si de a scrie corect.
in conditiile in care majoritatea elevilor de azi provin din parinti care dupa ’89 n-au mai dat nicio ceapa degerata pe scoala, la ce te astepti?
profesorii pot sa faca bube-n gat repetand regulile gramaticale, ca elevii tot cum aud acasa vor scrie si vor vorbi.
Nu cred ca ai dreptate in totalitate. Eu am inceput scoala in 90, si nici macar „pe vremea mea” nu se gaseau asemenea situatii ridicole. Ce stiu sigur este ca nu depinde numai de parinti. Parintii framanta aluatul, dar profesorul il coace. Daca profesorul este dezinteresat, accepta orice mizerii si nu stie sa se impuna, fix o varza o sa iasa din cursurile respective si din ce „invata” elevii. Din pacate, in ultimii ani am auzit tot mai multi elevi (foarte buni, de altfel, nu loaze) care se plang de calitatea profesorilor si de faptul ca pierd vremea la unele ore ca sa invete oricum in particular (nu neaparat meditatii, nu ma intelegeti gresit). Nu cred ca exagereaza prea tare.
Sunt de acord si cu tine, dar si cu Andreea.
In plus am impresia ca nu e „cool” sa te exprimi corect, elevii cu rezultate bune la scoala sunt blamati de colectivitate, fiind astfel demotivati.
Problema vine de la „norma” data profesorilor. Acum imi aduc si eu aminte ca profesorul de biologie din liceu(de telecomunicatii), m-a rugat sa particip la olimpiada la materia respectiva, pentru ca n-avea pe cine sa trimita. Am luat un onorabil 6(pai daca imi placea biologia ma duceam eu la liceu tehnic:) )?! Oricum, biologia a fost selectata de doi!!! colegi la treapta 2-a. Au regretat amarnic:). Nu i-am mai vazut in clasa 11-a. Cu romana(gramatica) ma descurc cat de cat, ca m-au dopat ai mei cu meditatii in clasa 8-a, doar era subiect obligatoriu la treapta 1-i. Pana la urma am invatat regulile gramaticale, dupa formule, ca la matematica:). La literatura am invatat sablonul dupa care se faceau comentariile la operele literare si l-am folosit la examen. Tin minte ca la examenul de treapta 1-i, am scris un comentariu de cam 3 sferturi de pagina, dar a avut toate punctele esentiale, asa ca am luat nota mare:). Subiectul la gramatica a fost confuz, s-au certat profesorii de romana trei zile pe versiunea corecta. Eu am scris prima data versiunea care a castigat, dar am taiat peste si am scris versiunea a doua, care a pierdut. Ghinion, dar totusi am intrat:).
Totusi pentru cineva care vrea sa ajunga ziarist, ma astept sa fie ceva mai bun la romana decat in exemplul dat.
Da astia micii in primara nu mai fac dictari? Noi faceam cu tona, aveam ore de caligrafie alea alea.
Dupa aia in generala aveam o profa care nu lasa sa scape nici o greseala, taia la puncte la teze pentru greseli de ortografie de nu-ti ramanea nimic. Pentru vacanta aveam caiet de lecturi, unde faceam cel putin 5 rezumate de carti pe care le-am citit, ni le corecta cu lupa.
Greselile astea nu le remediezi in liceu, pentru mine sunt chestii care tin de primara. Sper ca elevul ala sa fie exceptia, nu regula.
Plus ca la olimpiade incepea cu faza pe scoala, dupa aia municipiu, dupa ai judet. Nu „facea” nimeni liste, daca aveai nota buna, mergeai mai departe. Eu mereu am ajuns la aia pe judet la romana, o data am fost si la chimie, am avut 8,25 pe judet, tin minte cat oi trai:). Parca trebuia peste 9 ca sa mergi la faza pe tara, nu mai stiu.
O tempora, o mores:)
Dap, peste 9 era. Eu am luat o data 9,90 la chimie si mi-a zis profa ca nu se poate sa nu facem contestatie ca stie ea sigur ca cei 10 la suta erau o fita, de genu ca nu am prescurtat cu aceeasi litera ca in carte. Si a avut dreptate, mi-au dat 10 si aproape ca mi-au facut statuie, nu mai luase nimeni in tara asa nota (ca si la judet erau unice subiectele).
Si dupa asta am terminat liceu de informatica si m-am facut avocat. Go figure. 🙂
Noi am fost tocilarii/larele, probabil ca nu se pun in statistici:)
Ne puneau sa ne cumparam coronite cand luam premiul intai si sa contribuim cu banii pentru premiile doi si trei, cateodata si pentru mentiuni.
E destul de greu sa abstractizezi ce faci la scoala, si sa iti spui ca inveti pentru tine alea alea, cand si atunci cand ai rezultate bune, tot nimic nu se intampla, in afara de un caca maca de diploma de carton si pupaturi de la diriga.
Ii vad pe astia ai mei, cei care nu invata au aerul ca se distreaza mai mult si mai bine decat restul, care stau si fac teme: sa nu ii invidiezi atunci pe primii? Li se rupe de note, sunt prea mici ca sa isi dea seama ca o sa ajunga la framantat aluat sau taiat unghii mai incolo, sau poate chiar le place. Subiectul e sensibil, sistemul cu notele – idiot, scoala cu orice pret – absurda.
Si eu mi-am dus de fiecare data la scoala coronita si cartile pe care urma sa le primesc. N-am inteles niciodata de ce trebuia totusi sa primesc altceva decat diploma, eu una nu cred in recompense pentru studiu. Nu sunt nici adepta ideii ca trebuie sa indopi cu „invat pentru mine”, pentru ca asta nu e adevarat in sensul imediat, ci doar daca te uiti in perspectiva, ceea ce nu e tocmai de asteptat la un scolar. In schimb mie maica-mea mi-a spus un lucru foarte clar in prima zi de scoala: asa cum ea se duce la serviciu, eu ma duc la scoala; ala e „serviciul” meu, de care trebuie sa ma ocup singura si pentru care sunt responsabila. A fost foarte usor avand asta in cap si nefiind presata ca parintii vor „sa ma faca” nu-stiu-ce.
Imi place ideea cu „serviciul”, tz-o fur in vederea aplicarii ei de catre moa asupra descendentilor directi 🙂
Chiar te rog 🙂
Nope, elevul ăla nu era excepţia, iar elevii de la cursul de jurnalism au venit din diverse licee, nu din unul singur.
Dollo, regulile asupra cărora atragi atenţia în articol se învaţă în şcoala primară, nicidecum în clasa a cincea unde elevii
ştiuar trebui să ştie deja când se foloseşte s-au şi când se foloseşte sau.Cauze pentru astfel de situaţii descrise de tine sunt multe, efectele sunt devastatoare.
Soluţiile?