„Dupa terminarea celor 10 clase parintii nu au mai avut posibilitatea ca ea sa mearga mai departe la liceu. La varsta de 17 ani s-a hotarat sa plece la bucuresti cu gandul de a se angaja intr-o fabrica ajunsa acolo nu sa putut angaja pentru ca , nu avea varsta de 18 ani. Pana la urma a gasit pe santier un loc de munca fara experienta in acest domeniu dar la dobandit in timp. Dupa 10 ani de munca a fost promovata ca sef de echipa. Si asta doar in cativa anii”. Este un fragment dintr-un articol scris de un liceean de clasa a 11-a, din Bucureşti, olimpic la română.
Puştiul face parte din grupul despre care vă spuneam aici, de liceeni dornici să devină ziarişti, şi care participă benevol la nişte cursuri finanţate pe bani străini. Articolul era o temă pentru acasă, după orele în care copiii au învăţat cum să-şi facă CV, cum să-şi caute un loc de muncă şi cum decurge un interviu de angajare. Tema era să-şi intervieveze unul dintre părinţi şi să scrie apoi cum au fost începuturile în muncă ale părintelui respectiv.
Din 13 cursanţi prezenţi la orele de ieri numai şase au făcut tema. Majoritatea au expediat lucrurile în maximum o frază două (cum e şi cazul olimpicului de mai sus). Dar, gestul contează. Ai zice că la texte scurte, şi greşelile se întâmplă mai rar. Aş! Ceea ce n-a ratat aproape niciunul a fost oportunitatea de a abuza de „i”-uri, un sport naţional în ultimii ani.
De altfel unii au recunoscut că nu ştiu când se pune un singur i şi când se pun doi sau trei, la finalul căror cuvinte. Olimpicul a plusat, chiar, admiţând că nu ştie nici când se scriu legate sau despărţite diverse cuvinte, de aia o dată l-a scris pe „s-a” legat şi a doua oară despărţit, deşi de fiecare dată era urmat de verb. Pe lângă astea, greşelile de punctuaţie au fost adiere de primăvară.
Aş minţi dacă aş zice că am fost şocată de greşeli. Ce m-a şocat a fost faptul că unii dintre ei, aşa bulversaţi gramatical cum sunt, au participat la olimpiada de română, din partea liceului lor. „Doamna profesoară mi-a zis să fac o listă cu cine cred eu din clasă, şi el a zis că vrea să meargă şi el la olimpiadă”, explică o colegă de-a lui, şi ea iubitoare pe alocuri de „i”-uri inutile. La care puştiul punctează zdrobitor: „Asta a stat cinci ore la olimpiadă, eu am stat doar 20 de minute. Dar pun pariu că nu ia notă mai mare ca mine. Şi doamna ne-a zis că ne dă 10 dacă participăm la olimpiadă. Şi am participat. Acuma s-o prind că nu-mi dă 10, să vezi ce-i fac!”.
Ce poţi să-i reproşezi băiatului în condiţiile în care profesoara de română lasă selecţia participanţilor la olimpiadă la latitudinea unei eleve, care trebuie să-şi aleagă colegii pe bază de simpatii sau mişto-uri? Aş fi curioasă dacă profa aia chiar îi dă 10 puştiului sau nu. Şi în ambele cazuri, oare cum îşi motivează ea nota? În faţa altor elevi cu adevărat de 10 şi în faţa unui examen, eventual, în care băiatul ăsta n-ar trebui să obţină nici măcar notă de trecere.
Sigur că nu profesoara de română dintr-a 11-a e de vină pentru că elevii nu ştiu reguli elementare de gramatică predate într-a 5-a. Mai ales că zilele astea am constatat şi eu că dacă el, copilul, nu vrea, nu ai cum să-i crăpi capul ca să fie atent şi să reţină ce-i spui. Te bazezi, probabil, ca profesor, că viaţa îi va tria pe cei buni şi-i va pune cu botul pe labe pe cei răi. Realitatea ne arată că viaţa şi-a băgat picioarele şi nu mai triază pe nimeni. Îi lasă pe toţi agramaţii, la liber, să vorbească la televizor, să scrie prin ziare şi pe bloguri, să facă PR, politică şi să facă din greşelile gramaticale chiar un brand personal.
Adineauri am primit un comunicat de presă de la o confederaţie a transportatorilor, care îi trimite o scrisoare deschisă lui Oprescu. Fragmente din scrisoare, care nu e redactată de vreun şofer, ci de omul care face PR la respectiva confederaţie, sună cam aşa: „toţi cei vinovaţi de contractele oneroase pe care le-au încheiat, conform DOVEZILOR din Presă, să de-a socoteală şi să returneze din bunurile lor banii furaţi din bugetul bucureştenilor (….) şi care, prin faptele lor, vă aruncă la coş visul de a devenii din nou Primarul General al Capitalei pentru un nou mandat„.
Azi am învăţat, deci, să nu-i mai desconsider pe oamenii care scriu comunicate sau articole agramate. Pentru că ştiu că au avut o copilărie nefericită. Au fost olimpici la română.
* pentru cine n-a înţeles subtilitatea titlului şi nici n-a citit postarea, dar se repede să comenteze că am greşit, iată şi traducerea: „Olimpici la română”
Nu stiu, e doar o parere, cred ca suntem (inca…) tributari „sistemului” comunist. Nu ma uimeste un elev, student, profesor, politician, jurnalist etc. analfabet. Asta a fost invatat, atat s-a straduit. Nu l-a interesat ce face cu viata lui, in definitiv. Ceea ce ma uimeste e faptul ca si astazi se deruleaza aceeasi poveste ca inainte de „revolutia” din `89. Nu conteaza ce fac, de ce, cum. Sunt in fata (la locul de munca, la tv, la olimpiade) daca stiu sa fentez, sa sar peste bariera. Simt ca traiesc aiurea cand vad ca toti pensionarii vor pensii mai mari pentru ca ei au muncit. Unde, ce? Ca nu vad decat niste cutii de beton si niste strazi jalnice (asta pentru exemplu, mai sunt altele…). Unde e tot ce-au facut „milioane de muncitori”? Ce sa mai speri de la majoritatea elevilor pentru care nu conteaza ca sunt la scoala sau acasa? Important e ca trece…
Am asteptat o vreme raspunsuri, acum nu mai nadajduiesc la ele. Nu stiu cine e de vina. Poate ca nici eu n-am fost educat asa cum se cuvine… Vad si multe exemple pozitive, imi pare rau ca sunt cautate asa putin, asta ca sa nu vorbim de modul in care sunt promovate…
Deci, care e tinta? Ce ‘constanta’ e tara asta!
Va multumesc pentru articol, pentru blog, pentru ca, probabil, v-ati dori sa vedeti oameni schimbati, aici, in Romania.
Va doresc o seara placuta si imi cer scuze daca am scris prea mult!
Mie mi se pare, totusi, ca sistemul comunist nu a scos atatia agramati in lume, ca invatamantul din ultimii 20 de ani.Dar e doar o parere, nu ma bazez pe cifre. Poate ca acum sunt mai evidenti ca inainte…
ma crezi ca la prima citire n-am sesizat nicio greseala? mi se intampla sa nu vad litere lipsa, cratime lipsa sau in plus, cuvinte scrise gresit. in capul meu corectura se face automat.
totusi, dezacordurile le vad intotdeauna. 🙂
Aceeași situație și la mine – când am recitit textul am observat erorile.
E foarte adevărat ce spui despre „olimpicii” la română. Cunosc și eu câteva cazuri de elevi care numai olipici nu sunt.
E adevarat ca s-au facut si studii care arata ca in 60% din cazuri parca intelegem cuvantul chiar daca sunt inversate literele in el, dar parca tot n-ar fi suficient ca sa abdicam de la regulile gramaticale 🙂
Nu e vina numai a scolii, ci si a parintilor neglijenti cu educatia copiilor lor. Azi am fost la un concert de Craciun la biserica protestanta americana din Haga. In cor erau niste fete cam de clasa a 11-a, care aveau niste voci de te treceau fiorii. Asa ceva nu se invata exclusiv la scoala. Sunt sigur ca fetele respective repeta acasa cu orele, zi de zi. Si nu cred ca ar fi facut asta, daca parintii le lasau „de capul lor”. Poate unii o sa zica ca asemenea parinti le ruineaza copilaria copiilor lor. Eu zic ca daca nu le „ruinezi copilaria” copiilor punandu-i sa invete mai mult decat invata si li se cere la scoala, le ruinezi viitorul.
Daca si la romana o fi la fel nu bag mana in foc dar, la matematica se organizeaza mai multe concursuri prin scoli, concursuri la care participarea presupune achitarea unei taxe nicidecum simbolica, deoarece aceasta se imparte intre „baietii destepti” care obtin avize de la minister, inspectorat si profesorii palmasi care popularizeaza concursul, inscriu copiii, se ocupa de transmiterea subiectelor in scoala s.a.m.d. Aceasta afacere a luat amploare pentru ca toti cei implicati au de castigat din ea: organizatorul castiga bani, scoala are beneficii financiare modeste dar nenumaratele hartii pe care le poate adauga prin dosarele care strivesc invatamantul compenseaza castigul acela mai mic iar elevii si parintii se pot lauda la vecini, rude sau in autobuz ca au participat la olimpiada de matematica. Cine isi mai incarca memoria cu denumirea concursurilor, s-a dus copilul, a luat si un zece in catalog pentru participare, carevasazica la olimpiada a fost.
Despre limba romana imi aduc aminte ca, acum vreo cinci ani cred, a aparut o promotie de liceeni care ignora cu desavarsire al doilea „i”. Am constatat fenomenul si am inceput sa-l semnalez atunci cand tabla se indoia de atatea „ecuati”, „inecuati”, „functi”, „exerciti” si altele. Prima reactie din banca: „dar suntem la matematica, nu la romana!”. Am continuat sa abordez problema, le-am explicat si de ce ar fi important sa scriem corect si cum e cu „i”-urile astea enervante dar este adevarat ca atunci greseala dominanta era absenta celui de-al doilea la forma de plural. Consecintele stradaniei mele s-au vazut la urmatorul test:
„operatii cu vectorii”, „valoriile maxime”, astea mi le amintesc dar erau mai multe. In primul moment am crezut ca au scris asa la bascalie, pe urma insa m-am dumirit ca nu, or fi ajuns la capatul rabdarii si au depus armele, daca vrea nebuna doi „i”, asa sa fie!
Mult mai tarziu am vazut formele acelea ciudate „as dorii”, „va murii” dar am zambit cu compasiune, cine stie ce profesor de matematica or fi avut, saracii!
:)) Deci de la mate li se trage :))
ham, esti simpatica foc!! … offf, ma corectez : estii simpatiica foooc:))
Scriu cu î din i si sînt. Dar intentionat, fiindca mi se rupe mie p**a ca un academician plictisit a decis sa anuleze regulile de scriere invatate de generatia mea cu lovituri de liniar la palma si urechi smucite de o profesoara excelent de exigenta… de la liceul industrial numarul 7, de constructii
Pentru mine ca mama de elev de clasa a V a , este o distractie sa revizui gramatica . Scriu cu ‘sunt/suntem’ dar de exprimat in casa tot cu ‘nu-s ‘ o fac . Si intr-adevar , la fiica-mea mai apare cate un exerciti in caiet , dar cu perseverenta e adusa pe drumul bun .
Concluzie : doar cu explicatie si rabdare copilul intelege ce e corect in gramatica asta stufoasa a noastra .
In rest , numai de bine .
Cu respect
Sonia
„Pe vremea mea”, olimpicii chiar zbarnaiau. Erau elevii care erau de 10 by default si o nota de 10 in plus nu le influenta media atat de mult. Mi se pare incredibil ca un elev care nu stie cand sa scrie sa si cand s-a, poate ajunge la olimpiada.
N-au trecut nici 10 ani de cand am terminat liceul si deja mi se pare ca vorbesc ca o baba. Diferentele intre generatii parca sunt tot mai mari
două păreri
1. faptul că participă la olimipiada la limba (și literatura) română, faza pe sector/oraș/județ, nu-i face automat olimpici, ci doar participanți 🙂
2. eu cred că lucrurile merg înlănțuite. un olimpic la mate/fizică/chimie nu va comite erori grosolane de scriere, la fel cu un olimpic la română, istorie sau filosofie va avea cunoștințe matematice „de bază”, dacă nu chiar mai mult.
3. în continuarea lui 2, nici profesorii (mare parte dintre ei) nu sunt cu mult mai breji decât elevii. a se vedea notele obținute la titularizări. este efectul unui sistem care face ca în învățământ să ajungă doar două categorii de studenți: cei foarte slabi și acei câțiva inconștienți mânați de vocație/pasiunie (prea puțini pentru a schimba ceva).
Hai mă dragă că m-aţi făcut să mă uit în dex. Parol dacă nu zice că olimpicul e participant la olimpiadă. Participant, nu câştigător.
Cu punctul 3 sunt de acord.
cunosc sensul din dex, însă mi se pare mult prea…larg/generos, comparativ cu ce se înțelege îndeobște prin „olimpic” (sau mă rog, ce se înțelege în clasele din care chiar provin olimpici)
Da, ştiu, e ca şi când i-ai spune laureat unui nominalizat, dar pentru olimpiadă nu-i alt termen.
Eu n-am participat la olimpiade, pentru ca, desi invatam bine, nu eram chiar atat de ‘doxa’ penttru asta. Acum se pare ca s-a ajuns ca la balamuc, orice bou e olimpic.
Eu am participat, la română, dar n-am trecut de faza pe municipiu
Si eu sunt tot in clasa a V-a. Si eu gasesc prin caiete cate un „orce”. Se corecteaza, se invata, trebuie doar atentie si rabdare.
Diferente intre generatii au existat intotdeauna si nu neaparat in sens negativ.
Deprecierea calitatii elevilor in lumea noastra de astazi este mai curand expresia deprecierii intregii societati
(na, c-am scos-o din putul gandirii !)
Cu alte cuvinte, asta este nivelul mediu
Din pacate
Păi una din probleme e tocmai aia că pe copiii ăştia nu-i corectează nimeni, din clasele primare până acum nu pare că le-a mai explicat cineva de ce aşa şi nu invers