Am văzut un film mai demult în care Geraldine Chaplin juca rolul unei mame cam zurlii, care plătise o sumă considerabilă pentru ca fiica ei să fie inseminată artificial cu sperma unui „savant de premiul Nobel”. Doctorul a amestecat din greșeală mostrele de spermă provenite de la el și de la mai mulți donatori, așa că după 9 luni toate femeile inseminate în perioada aia au născut copii identici, toți blonzi ca doctorul. Când au descoperit, mamele au fost indignate, dar apucaseră să se atașeze de copii, așa că l-au iertat pe doctor, preferând să vadă partea plină a paharului, faptul că se aleseseră cu câte un copil. Doar bunica Geraldine a turbat, și repeta obsesiv: „eu am plătit pentru o spermă de savant de Nobel, și am primit în loc un spălăcit. Ăsta nu e nepotul pe care l-am comandat!”. Amuzant și trist. Cam ca spectacolul pe care-l dau părinții plozilor de clasa I azi prin România. Toți vor să dea bani ca să-și vadă copiii savanți.
Întreaga suflare a României, care a procreat în urmă cu șase ani, se dă acum de ceasul morții ca să-și înscrie progeniturile la cele mai bune școli ale patriei. Cum era de așteptat, școlile alea bune nu sunt suficiente pentru câți părinți dornici de performanță avem. Și nu vorbim aici de școli fără bude și apă curentă, ci de rezultatul atâtor ani de subfinanțare a sistemului, care i-a îndepărtat din clase pe cei mai buni dascăli. Toți părinții caută azi „o doamnă învățătoare bună și cumsecade” într-o societate care promovează obsesiv în ultimii 20 de ani arhetipul pițipoancei de mall, întreținută de cocalarul cu Audi.
Am văzut părinți congestionați de nervi și de stat la cozi de cu noapte, ca pe vremuri, doar ca să-i dea ocazia doamnei directoare de la o școală de fițe să le spună că nu mai are locuri. Concurența e azi mai acerbă pe un loc la clasa I (în anumite școli) decât era la ASE în anii 80, când au absolvit decrețeii Bacalaureatul. Unii mai întreprinzători s-au apucat să-și schimbe buletinele ca să figureze la o adresă din circumscripția școlii la care vor să-și dea copiii. Noua lege a educației are o prevedere de bun simț – aceea a înscrierii copiilor la școlile de cartier – dar generează o isterie națională de neimaginat, un manelism al părinților care țin cu tot dinadinsul să lipească bani pe fruntea anumitor profesori, ca să le cânte o dedicație și plodului lor. Zilele astea se vede „valoarea” părinților, și se împarte aia viitoare, iluzorie, a copiilor.
Mi-e greu să înțeleg pe ce criterii decid părinții că o anumită școală e mai bună decât alta, în condițiile în care nu avem niște date transparente cu – de exemplu – rezultatele obținute la liceu de elevii unei anumite școli. Coafeza mea îmi spunea satisfăcută că a reușit, cu pile, să-și înscrie fetița la „o școală bună, la o doamnă foarte drăguță, care e clienta unei colege”. Cât o ști colega coafeză despre talentele pedagogice ale învățătoarei și despre rezultatele claselor ei de elevi?
Dar hai să admitem că până la urmă reputația unor școli și a cadrelor didactice se construiește în timp și se răspândește din gură în gură. Și hai să presupunem și că reușești, cu pile, șpăgi și tot arsenalul românesc de parvenire, să înscrii copilul la o astfel de clasă. Ce îți garantează această zbatere?
Păi hai să vedem cum e la grădiniță.
Îmi povestea de curând directoarea unei grădinițe private despre niște cursuri practice care-i pregătesc pe copii pentru viața de adulți: de la cum te porți la cârciumă până la cumpărături în supermarket, recunoașterea banilor și valoarea lor. Mi s-a părut interesantă ideea, într-o lume a grădinițelor care se înghesuie să le predea prichindeilor dansuri, pictură, pian și alte arte care, desigur scot artiștii din ei, dar nu le dau nicio idee despre lumea pragmatică în care vor intra.
Directoarea era mândră de rezultate și povestea cum au uimit-o și pe ea înțelepciunea și maturitatea cu care copiii au reacționat „pe teren”, după orele de teorie. Și am întrebat-o ce se întâmplă pe parcurs cu generațiile astea așa minunate, de ajung tot tinerii debusolați de mai târziu? Știți ce li se întâmplă?, mi-a replicat directoarea, li se întâmplă familia, televizorul și calculatorul. Părinții îi iau de la noi seara la ora 19.00, se opresc într-un fast food și le dau să mănânce repede, apoi îi abandonează în fața televizorului acasă. Când vin cu ei la grădiniță, după un week-end petrecut în familie, părinții ni se plâng de parcă n-ar fi copiii lor. Că i-au stresat două zile de nu mai pot, și abia așteaptau să-i lase iar aici.
Femeia povestea că la început, când a văzut astfel de reacții obosite la părinți, a organizat niște cursuri de „parenting”, ca să le predea și părinților secretul bunei coabitări cu propriii copii. Au venit câțiva la cursuri, apoi n-au mai venit, considerând că nu au ce să învețe, că e treaba grădiniței să le educe copiii. Și mai târziu a școlii.
După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor. Desigur, nu e frumos să generalizăm, dar ce-ar fi dacă toate hoardele astea de părinți înfometați de „școli bune” ar încerca să-și lase copiii la o școală oarecare, din cartier, unde s-ar constitui în comitete de părinți interesați și responsabili și ar pune presiune pe director și pe învățătorii de acolo. Să le ceară mai mult. Să se intereseze exact ce învață copiii lor, și să ceară performanță. Să pretindă și de la școala de cartier ce pretind acum de la minister: să le ofere copiilor lor învățământ de calitate. Pentru că banii de la buget se duc în egală măsură în salariul profesorului prost și în plata ăluia bun. De ce să nu avem pretenții egale de la ei?
Apoi, după orele de școală, părinții să facă bine să petreacă timp cu copiii lor, făcând teme, jucându-se sau discutând. Job-ul stresant și solicitant „ca să am bani să-i ofer copilului tot ce-i trebuie” nu este o scuză. Cu banii obținuți de la serviciul ăla care te ține de dimineață până seara în priză îi cumperi copilului hrană, haine, jucării, o vacanță frumoasă, o casă veselă, o trotinetă, chiar și accesul la o instituție privată de învățământ la o adică. Dar nu suplinesc rolul părinților în viața copilului.
Niciun profesor, oricât de bun ar fi el, nu va scoate un om de valoare dintr-un copil scăpat din vedere de familie. Și nici nu e normal să fie așa. Dacă voi ăștia care ați făcut copii în România, așa depopulată de valori, coruptă și cu cadre didactice prost plătite, vă lăsați tot ce aveți voi mai de preț în viață – copilul – exclusiv pe mâinile acestui sistem, puteați foarte bine să nu-i mai faceți deloc sau să-i abandonați la poarta maternității. Sau, și mai bine, cereți să facă statul o lege ca să puteți băga copiii la 2-3 ani în grădiniță și să-i scoateți din sistem după 18 ani, buni de muncă și apți să vă aducă o cănuță cu apă la căpătâi. Că doar de asta se fac copiii, ca să aibă cine să ne îngrijească la bătrânețe. Că noi ne-am sacrificat o viață pentru ei, le vine și lor rândul.
Aveti grija pe cine acuzati si invinovatiti … nici parintii si nici scolile in general nu se fac vinovate de calitatile si valoarea copiiilor nostri … astea sunt ” OFERTELE ” SISTEMULUI (LOR) care au facilitat aparitia unor astfel de decalaje, discriminari si diferente intre copii – bazate pe influenta puterii materiale a parintilor – si care au ajuns sa provoace starea actuala a nivelului de invatamant in care se gasesc elevii, cadrele didactice si implicit intreaga societate care s-a format si care va genera in continuare perpetuarea si chiar agravarea acestor decalaje si nedreptati si pentru generatiile viitoare de cetateni care s-au format deja si au primit „EDUCATIA” valoroasa si consistenta pe care o cunoastem cu totii …
Nici părinții și nici școlile… ok. Dar atunci cine?
Doar parintii sunt cei care pot schimba. Dar e mai usor ca mama sa dau vina pe altii, sau sa astept de la stat sau de la partid, ca acum 50 de ani.
Ma deranjeaza foarte tare desconsiderarea coafezei, faptul ca esti coafeza nu inseamna ca nu vrei ce e maj bun pentru copilul tau. Cu capacitatile pe care le are ea ca mama trebuie sa ia cea mai buna decizie pentru copilul ei, ceea ce ea crede ca este cel mai bine. Nu stiu ce anume ai pus la indoiala?
Eu am inceput scoala acum 23 de ani, si atunci alergau parintii dupa o scoala „buna”, dar cel mai important dupa o scoala intr-un cartier sigur.
Cat despre generatiile debusolate…noi si parintii nostri facem parte din aceste generatii debusolate, produse ale unui sistem comunist. Nu stiu ce inseamna pt tine copiii din ziua de azi, 15 ani? 18 ani? Nu stiu daca interactionezi cu ei, poate pentru articol ar fi trebuit, pentru ca eu am sansa asta si sunt absolut fascinanti, au o deschidere catre lume si isi cladesc propiul viitor asa cum considera ei. Nu au nevoie de filtrele noastre incechite, pentru ca lumea lor nu va fi la fel cum a fost a noastra, pe ei ii asteapta alte provocari. Decat sa o fi ascultat pe directoare mai bine ii ascultati pe copii.
Cat despre televizor si fast-food…e inutil sa spun ca este o generalizare care nu-si are rostul.
Evident ca parintii sunt intodeauna vinovati de tot, dar ce sansa extraordinara avem ca oameni sa ne bazam pe propiul creier; pe propia gandire, pe experientele personale pentru a ajunge adultii care vrem sa ajungem. Suntem influentati de parinti si societate, dar cand tragem linie decizile ne apartin si este si cazul copiilor despre care vorbesti.
Referirea la coafeză nu era o desconsiderare a ei ci o exemplificare a modului în care părinții aleg școala, în lipsa unui sistem de referință bazat pe rezultate. Coafeza a ales școala după clienta ei care era „drăguță”. De unde știa coafeza că drăguța de învățătoare era și un bun profesionist? Nu cred că-ți alegi medicul după cum se comportă el când e în mâinile frizerului, nu? Sau poate …?
Desigur că fiecare trebuie să aleagă cu propriul cap, dar în cazurile astea de școli asaltate de părinți care fac orice pentru a-și înscrie copiii acolo mi se pare că e vorba de alegeri cu turma, nu cu capul.
Un articol care pare nascut dintr o frustrare debordantă a autorului.
Am surprins in tot cuprinsul articolului generalizări, ceea ce nu e cazul. Dacă am merge pe logica autorului am avea doar o categorie de părinți care fac toti aceleași greseli, ori in aparare situație de ce mai exista o comparatie? ( care presupune minim 2 categorii diferite)
În fine, exemplul cu coafeza vine tot in contradictie cu tonul articolului. Probabil ca autorul are o gandire utopică si crede ca noi, părinții, putem si avem timpul necesar sa schimbam ” profesorii slabi” nepregatiti ( eventual sa ii medităm noi acasa) . Exclus.
Nu mai analizez…per total ideea de substanță am prins o si sunt de acord cu ea : nu banii asigura o buna creștere educare și îngrijire ci contribuția abolită necondiționată si nelimitată a părinților. Articolul in schimb…e prost.
Doamnă, vă felicit pentru imaginația debordantă, vedeți în articol mai mult decât este, și știți și o mulțime de cuvinte 😉 Probabil ați avut norocul să urmați școli bune.
Doamnă, dincolo de tonul prețios pe care l-ați folosit și atacul la persoană care nu vă face cinste chiar deloc, poate ne aduceți și niște argumente. Aici ne place să examinăm subiectele de discuție, nu să ne înjurăm pe intelectualicește.
Articolul este realist, felicitări autorului!
Uite două articole complementare aceleiași chestiuni. Nu răspund direct problemelor ridicate mai sus (autoarea pare a-și fi ales școala pe criteriul geografic), dar ilustrează diferențele dintre cadrele didactice, diferențe despre care nu prea ai cum să afli înainte de a te arunca cu capul înainte):
http://www.totuldespremame.ro/tu-mama/jurnal/episodul-290-comunicarea-cu-doamna-invatatoare-anno-domini-2017
http://www.totuldespremame.ro/tu-mama/jurnal/episodul-310-inceput-de-alta-scoala
Avem ” scoli bune ” ??? Serios ? Bune la ce ?? Sa le bage in cap copiilor mii de pagini de teorie FARA ROST si fara aplicatie practica ??? Invatamantul Util pune bază pe abilități practice NU pe teorii fanteziste . Termina copii o scoala …un liceu si nu au abilități de vanzare , ( a muncii ..lor ) … tehnice si economice !! Mulți au spirit de antreprenor …. vor sa se rupă de clasicul ” loc de munca ” si sa isi dezvolte o afacere personala care sa le ofere , timp , libertate si stabilitate financiară . ” Scolile bune ” … bazate pe sistemul romanesc NU ofera asa ceva pentru ca NU SE VREA !!!!! SE vrea un ” yes men ” servil , bun de munca 14 ore pe zi poate la o multinaționala care sa CRAPE lîngă calculator rezolvând problemele unora de la mii de km distanța … in schimbul unei mizerii de 300 – 500 € pe luna si câteva bonuri de masa !!!! $TRALUCIT VIITOR ….. NU ????? NU va mai cheltuiti banii pe prostii !! Căutați centre educaționale care sa ofere copilului o educație bazată pe un profil psihologic facut de un profesionist … care sa vadă clar abilitățile lui …. lingvistice , artistice , tehnice si sa il îndrepte catre cursuri corespunzătoare făcute după programe serioase ( CU aplicatii practice !!! ) . O educație făcută haotic va genera un individ frustrat fara capacitate de integrare in piața muncii si fara capabilități antreprenoriale care sa ii permită desfasurarea unei activitati INDEPENDENTE !!! Gândiți de 10 ori la viitorul care il planificati copilului vostru .
Teoria are un rost și are și aplicații practice, altfel n-ar fi fost inventată. Dacă nu-i înțelegi rostul, probabil că n-ar fi trebuit s-o studiezi de la bun început, dar asta nu înseamnă că strugurii sunt oricum acri, dacă înțelegi ce vreau să spun…
Te înțeleg însă apropo de frustrare și lipsa capacității de integrare…
Imi pare rau ca acest articol se axeaza doar pe copii cu varste mici.Dar cand ai copii inteligenti care au terminat si studii superioare si nu acum ci in vremea comunista si totusi nu le place munca?Nu cumva mai devreeme sau mai tarziu fiecare alege?Sau sa formulez altfel:daca tie nu-ti place ce parintele tau face ,cand esti major/matur nu crezi ca ar fibine sa dovedeti ca esti altfel ,un altfel de la bine in sus incat sa-ti depasesti parintii aceea idioti?
Copiii care au terminat studiile superioare în vremea comunistă sunt trecuți acum de 50 de ani, contemplă deja spectrul pensionării. Despre ce vorbim?
Si care e problema ?Lenea nu cunoaste varsta!
Nu-i place munca = lene, si asta nicio scoala nu poate corecta.
Marea majoritate a comentarilor pe care le-am citit sunt scrise exact de parintii descrisi in articol.Parinti limitati in gandire dar cu visuri marete pentru odraslel lor care sunt la fel de terne ca inteligenta si la fel de dornici sa parvina cu diplome care nu le merita.Nici cel mai eminent profesor nu va face dintr-un cretin un geniu.Obisnuiti-va ca ati zamislit cretini razgaiati nu genii.