Îndrumi copilul sau îl obligi să facă ce vrei tu?

Dacă mamele nu ne-ar fi impulsionat/obligat să facem anumite lucruri în copilărie n-am fi astăzi ceea ce suntem. Poate am fi ceva la fel de bun sau poate nu. Voi ce părere aveți, ce fel de mame ați avut, ce fel de părinți sunteți sau vă doriți să fiți?

M ama lui Michael Jackson, invitată la CNN serile trecute. Moderatorul o întreabă dacă consideră că soțul ei a fost prea sever cu copiii, așa cum s-a plâns chiar Michael când trăia. Doamna Jackson stă un pic, se gândește, și spune că pe vremea aia lucrurile stăteau altfel în educația copiilor. Dacă n-ar fi fost sever alternativa ar fi fost să se rateze. Vecinătatea în care trăiau ei i-ar fi predispus la infracționalitate și crimă. Deci sfânta bătaie de acasă, zice doamna Jackson, i-a ținut departe de căile bătătorite de alți negri din cartier și i-a propulsat în topurile muzicale mai târziu.

Doamna e convinsă că și azi metoda educativă folosită de soțul ei ar da rezultate mai bune, când multor părinți din SUA le e pur și simplu frică de copiii lor, zice ea. Dacă nu le convine ceva, copiii își amenință părinții că sună la 911. Iar Protecția copilului face restul.

Moderatorul folosește abil prilejul și o întreabă pe mama lui Michael ce crede despre acuzațiile pe care le-a înfruntat fiul ei, cu privire la presupusele molestări ale minorilor. Doamna stă iar o doime și se gândește – era foarte calmă și domoală – și spune că și ea i-a atras atenția în câteva rânduri lui Michael, că nu e bine să se expună atât cu copiii, pentru că oamenii pot înțelege greșit nevoia lui de a se juca. Și că această nevoie venea tocmai din faptul că atunci când fusese copil nu avusese timp să se joace, pentru că trebuia să muncească pentru cariera muzicală.

Și așa ajungem la subiectul pe care vreau să vi-l propun. Pentru că și eu am urât, probabil ca mulți copii, severitatea mamei, faptul că mă obliga să învăț anumite lucruri pe principiul „nu știi tu dar îți vor folosi mai târziu”. Ajunsă la vârsta la care ar fi trebuit – după unii – să am și eu copii, regret că nu am ascultat-o pe mama în anumite privințe. Cum ar fi acelea de a învăța dracului matematica aia care poate m-ar fi ajutat să am acum o meserie mai sigură decât freelancing-ul ăsta de scribălău la bucată.

 

Pe de altă parte, azi am admirat clip-ul ăsta, făcut foarte parșiv și emoțional de P&G pentru Olimpiadă, prin care exploatează sentimentele pe care toți le avem față de mame, fie că ne-au obligat să facem repetiții epuizante pentru performanță, fie că ne-or fi mai altoit vreo scatoalcă după ceafă când am întrecut măsura. Dacă mamele nu ne-ar fi impulsionat/obligat să facem anumite lucruri în copilărie n-am fi astăzi ceea ce suntem, nu? Poate am fi ceva la fel de bun sau poate nu, n-avem de unde să știm.

Tot astăzi o prietenă mi-a atras atenția că există și alternativa la acele mame din clip-ul P&G. Și anume mama asta. O poveste frumoasă despre un om foarte interesant. Vă invit să o citiți și să reveniți să-mi spuneți ce părere aveți? Dacă sunteți sau nu părinți, nu contează. Care credeți că ar trebui să fie atitudinea unui părinte: să îndrume copilul, să-l sprijine sau să-l oblige să urmeze o cale de care el știe că va fi bună pentru copilul lui, chiar dacă poate copilul ăla nu manifestă înclinații pentru ea? La voi în copilărie cum a fost?

P.S. Mă refer în special la mame pentru că eu cred că mama are de regulă acest rol în a modela, direcționa, obliga copilul să facă ceva anume și mai puțin tatăl. Despre tați, numai de bine. Uite cum îi zugrăvește Spiegel Online în ediția de azi, despre Ziua tatălui în Germania 🙂

Etichete: , , , ,

26 comentarii la “Îndrumi copilul sau îl obligi să facă ce vrei tu?” Subscribe

  1. blo 18/05/2012 at 21:51 #

    chiar mi-a stat rau de tot pe limba sa va intreb si pe tine si pe sam, ce naiba v-a venit sa dati share la povestea aia pe fb?
    eu am crescut cu o mama cam ca cea descrisa, si crede-ma ca n-a fost fun deloc.
    cat nu ai copii, este egal cum alegi sa traiesti, dar dupa ce-i faci, mi se pare impardonabil sa le ignori nevoile fizice, ocupandu-te doar de cele spirituale. copiii au nevoie de ciorapi curati la fel de mult ca de explicatiile cu privire la functionarea sistemului solar.
    sigur ca si eu am momente in care-s satula sa tot bag la spalat sau sa racai bucataria de cateva ori pe zi, si probabil ca fiica-mea ar fi extrem de fericita daca n-as mai bate-o la cap sa isi puna hainele murdare intr-un singur loc, si nu prin toata casa, insa cred ca o casa curata (chiar daca oarecum dezordonata) este esentiala atunci cand ai copii.

    • Dollo 19/05/2012 at 10:06 #

      poate așa vei simți și tu după ce moare mama ta sau poate că ea n-a murit la timp ? 😉

      • blo 21/05/2012 at 00:25 #

        :)))) iti dai seama ca orice as raspunde, terapie scrie pe mine :))))

  2. ady 18/05/2012 at 22:22 #

    copilaria mea a fost … nu ca a lui michael jackson, nici severa, nici n-am fost fortata sa fac lucruri pentru care n-aveam nicio atractie (nu foarte mult si nu foarte „bataios”), dar nici ca-n articolul citat.
    cred oarecum ca liberatatea, cata a fost ea, de care m-am bucurat, s-a datorat tatalui meu. nu stiu de ce, poate am aceasta impresie pentru ca eu si el am impartasit intotdeauna pasiunea pentru citit, pe care mama l-a urat cu pasiune, nu stiu.
    tin minte si acum prima cearta cu strigaturi cu mama. final de clasa a viii-a. (penultima generatie care a dat exament de admitere). tata profu’ de mate, deci teme cat cuprinde. meditatii acasa (in cadru organizat, aveam propriul loc intr-o anumita grupa), ore suplimentare la scoala pe langa cele normale, organizate gratis pentru tot poporu’. deci de lucru cat cuprinde si mai da si p-afara. totusi mai gaseam timp si pentru o carte. ma prinde mama si incepe sa tipe ca de ce nu lucrez suplimentar, ca de ce aia, de ce nu ailalta. am inceput si eu sa-i tip cele anterior mentionate si faptul ca am nevoie si de relaxare. cearta s-a terminat in coada de peste, dar cred ca a intervenit tata, pentru ca ulterior am putut sa ma „relaxez” fara circoteca. examenul l-am luat a doua pe lista, iar tata a facut socoteala mediei ca in anul acela as fi intrat chiar si in prima clasa de mate-fizica la Sincai. (mi-a spus-o acum cateva luni). cred ca aia a fost situatia in care mama mi-a rupt in bucati („fascicole”) povestile lui wilhelm hauf. dar nu garandez.
    ii multumesc cerului ca nu m-am nascut in bucuresti sau intr-un alt centru universitar. daca mama ar fi vazut cum invatam eu pentru examene (cate carti am citit eu in sesiuni…..), ar fi iesit ceva de „stirile de la ora 5” dar mediile anilor mei de studii au fost peste 9.50, iar media celor 4 ani a fost peste 9,70.
    iar in privinta ordinii si curateniei, mama e maniaca. si acum tin minte zilele de dupa curateniile mari. valeuuuuuuuu. iar pe mine, prea multa ordine si curatenie ma deprima si imi da o senzatie de laborator, de aseptic, de „neacasa”. la mine acasa, dupa curatenie sigur e ceva lasat aiurea: un cub de post-ituri sau o chitanta lasat/lasataa aiurea pe birou, o carte la indemna pe masa/pe canapea/pe covor (nu in dormitor, ca am lumina proasta), in mod intentionat.
    mama crede ca succesul meu in bucatarie de datoreaza cicaleliror ei. desi sunt prima care recunoaste ca fundatia si multe randuri de caramizi s-au pus in bucataria ei, nimeni nu poate contesta faptul ca m-a cicalit la fel cu privire la ordine, curatenie, cusut, si alte activitati gospodaresti pe care le detest cu pasiune si le ocolesc cu gratie. (si pentru care continua sa ma cicaleasca 🙂 )
    cand spal vasele intotdeauna uit cate ceva, de data asta neintentionat, indiferent de cate ori sau cat de atenta m-am uitat prin bucatarie. ca sa nu mai spunem ca nu le spal niciodata dupa ce mananc. 🙂 ci abia a doua zi, sau chiar a treia daca am fost prea obosita sau mi-a fost prea lene si n-am avut nevoie de vasul ala. (totusi nu ajung sa utilizez toate farfuriile si cratitele din dulap 🙂 ).
    a nu se intelege ca am teancu’ de vase pana la tavan, colcaie gandacii sau casa e cu popoul in sus. pur si simplu evit sa fac deranj prea mare spaland vasele pe masura ce le folosesc (in timpul gatitului) si punand lucrurile la locul lor (locul in care eu consider ca trebuie sa stea pentru o utilizare eficienta, lejera) imediat dupa folosire (cu exceptia cartilor pe care le citesc la momentul acela care stau unde m-am intrerupt din citit, a fustelor sau pantalonilor care stau la capul patului deoarece sunt imbracate si a doua zi si a lucrurilor de utilizare zilnica ce stau cat mai la indemana posibil si nu ascunse in dulapuri).
    veti gasi totusi ceva praf pe cele mai diverse suprafete plane. stersul prafului e activitatea pe care o detest cel mai mult dupa cusut.
    in acelasi timp, nu stiu, nu cred (nu pot sa pronunt 100% pentru ca n-am trait) nu cred ca mi-ar fi placut/prins bine un stil ca cel din articolul citat.
    recunosc ca-s destul de delasatoare si mi-a prins bine o anumita strictete si ordine.
    scuze dollo pentru lungimea comentariului.

  3. Ileana Camelia 18/05/2012 at 22:24 #

    Da.
    Eu aleg calea de mijloc. Ii indrum, ii sprijin, ii rasfat, ii recompensez, ii oblig, ii premiez, ii cical pana imi iese pe nas, dar nu ma las. Cu moderatie. Cam asa a fost si copilaria mea. Echilibru in toate.
    Iar in privinta articolului recomandat, foarte frumos , boem. Dar la mine acasa nu, nu, nu. Prefer militaria, cu toate sosetele murdare imperecheate frumos , in pas alergator spre cosul de rufe. 🙂

    • Dollo 19/05/2012 at 10:02 #

      echilibru și militărie 🙂

      • Ileana Camelia 19/05/2012 at 10:28 #

        militarie la curatenie

      • ady 19/05/2012 at 19:57 #

        stii ce complicat e sa impechezi sosete de barbati. intr-o vreme, cand locuiam numa’ cu fratelo ii imperecheam sosetele dupa spalat. era o aventura sa imperechezi 10 perechi de sosete, toate negre sau bleumarin foarte inchis, dar totusi diferite. pana mi s-a acrit de afacere si nu m-a mai interesat.
        ieri in poveste o prietena de un fost care-si arunca sosetele sub pat. trebuia sa bage o coada de matura dupa ele. cred ca as prefera un tip educat de ileana. 🙂

  4. Escu 18/05/2012 at 23:08 #

    Sunt curios ce-ar fi raspuns Sigmund Freud la postarea asta…

    • blo 18/05/2012 at 23:24 #

      :)) ar fi zis ceva despre frustrari si despre invidia penisului :))

      • Dollo 19/05/2012 at 10:02 #

        normal 😉

  5. Nana 19/05/2012 at 00:27 #

    Duios articol, dar nu sunt de acord cu el. Mai mult, articolul cred ca e boemizat si exagerat din cauza dorului de mama pierduta.

    Fac ordine si imi place sa fie ordine pentru ca sunt lenesa. Imi e lene sa caut ceva exact cand am mai mare nevoie de el doar pentru ca nu l-am pus la loc din comoditate. Imi e lene sa il caut pur si simplu si imi e lene sa ma gandesc la unde as fi putut sa il pun.

    Accept delasarea si casa cu fundul in sus, dar lucrurile trebuie sa aiba o ordine si un loc al lor si locul lor trebuie sa isi implineasca menirea mai des decat sa nu si-o implineasca.

    Si, cum nu prea putem avea personalitate dubla adica sa fie dezordine in casa si ordine la munca/viata/minte, imi plac lucrurile ordonate. E mai usor de relationat cu ele.

    Poate nu am prea multa imaginatie, nu stiu, dar dezordinea ma frustreaza.

    • Dollo 19/05/2012 at 10:03 #

      totuși se mai crează opere geniale și din haosul minții

  6. andra 19/05/2012 at 02:52 #

    Dolo,
    aici (Toronto) nu suna nimeni la 911 pentru o scatoalca .Daca esti responsabil iti dai seama ca de fapt bataia nu rezolva nimic – o sa ai ori un copil rebel ori o oaie speriata si amorfa. Ori o maimutica dresata cum a fost Michael Jackson.
    Bataia nu se adreseaza niciodata copilului ci este o defulare a maniei parintelui
    La fel de nociva ca scatoalca este atitudinea duplicitara si dubla masura si in cazul anumitor familii goana nebuna dupa bani.
    Las-o naibii de matematica, tu scrii foarte bine.
    Daca as fi mama ta te-as bate la cap sa scoti o publicatie, blog / gen The Atlantic (ex monthly) pe teme Est Europene , ca m-am saturat sa citesc bloguri scrise de englezi habarnishti .

    • eugenie 19/05/2012 at 07:21 #

      de acord cu andra, nu te mai gândi la matematică. am o prietenă care a făcut matematică pentru un viitor strălucit, iar acum nu îşi găseşte calea, deoarece adevăratul ei drum era de partea cealaltă a cifrelor 🙂

    • Dollo 19/05/2012 at 10:04 #

      momentan cu scrisul cam mori de foame, prin partea asta de Europă sau oricum abia îți plătești rata la bancă 😉

  7. Niki 19/05/2012 at 08:24 #

    Il indrumi sa faca mai bine si si mai bine ce vrea (si poate) el.

  8. Profu' de Religie 19/05/2012 at 09:40 #

    În realitate este vorba de mersul pe sârmă, orice greşeală se plăteşte, excesele sunt penalizate, oportunismul este utilizat în fiecare moment. Părintele foloseşte copilul (copiii) pentru a se împlini, cele 50% din gene îi dau această oportunitate şi obligaţie biologică de a se implica în educaţie. Copilul e animalul parvenit şi totodată incapabil de a discerne soluţiile pe termen lung. Calea cea mai uşoară e preferată, orice obligaţie devine stres şi corvoadă. Rezulatatele, şi pentru unii şi pentru ceilalţi, sunt greu de distins şi dificil de evaluat. Nu există reţetă. Michael a fost o mare vedetă şi un nefericit om. Indiferent ce ar face părintele la un moment dat copilul îi va reproşa decizia. Dacă nu l-a bătut că de ce nu l-a bătut, dacă l-a obligat să facă ceva că de ce l-a obligat. Şi eu mi-am judecat părinţii şi mă aştept, senin, ca şi fiica mea să ne judece. Indiferent de deciziile noastre. Cred că într-un final sensul este unul singur, ca urmaşii să ne simtă că ne implicăm cu dragoste în viaţa lor. Asta, poate, le va da un echilibru.

    • Dollo 19/05/2012 at 10:05 #

      foarte înțelept spus

  9. Nana 19/05/2012 at 12:15 #

    Doar o vorba sa mai spun:

    “If you have never been hated by your child, you have never been a parent.”
    ― Bette Davis

    Si

    „All parents screw up their child’s life.”
    ― House MD http://www.imdb.com/title/tt2084392/

  10. brontozaurel 19/05/2012 at 16:42 #

    Eu as fi vrut ca ai mei sa traga de mine, sa ma impinga sa fac unele chestii care clar ma pasionau, dar eram prea mica si prea proasta ca sa sa stiu ce ar mai trebui ca sa pot merge mai departe.

    A nu se intelege ca n-a stiut nici dracu’ ce fac eu la scoala si in rest, ca totusi aveam scandaluri monstru acasa pentru un 9.5 si in clasa a noua m-am trezit cautata de politie cand am fost la colindat cu profa de religie si cu restul clasei, chestie despre care ai mei stiau, dar dupa ei orice copil normal trebuie sa fie acasa pana la ora 8 seara.

    Doar ca nu s-au obosit sa acorde importanta chestiilor cu care as fi putut face performanta. Si mai mult de atat, i-a deranjat ca eu sa le acord atentie pe cont propriu. Din clasa a X-a veneau mereu si ma verificau noaptea daca dorm, sa nu cumva sa stau sa lucrez la fizica sau la mate. Si daca ma prindeau, imi luau becul.

    • ady 19/05/2012 at 19:54 #

      valeuuuuu, ai mei ar fi pocnit de fericire daca as fi lucrat suplimentar la fizica si mate. si oricum niciodata nu ne-au oprit/impiedicat (pe mine si pe fratelo) sa ne preocupam mai mult de o chestie academica (mate, fizica, literatura nu conta), ba chiar incurajau.
      cat despre ora de venit acasa: in liceu cel putin trebuia sa venim acasa la ora la care noi insine declarasem ca vom veni acasa. daca spuneam ca vom veni acasa la 5 dimineata, la 5 dimineata trebuia sa fim acasa. oricum ora de venit acasa a fost destul de relaxata intotdeauna. 8-seara, brrrrrr, pai in generala (clasa a v-a, de exemplu) aveam zile cant la 8 abia terminam orele.
      sau in vacante, la bunici, uneori de adunam de pe drumuri si pe la 10. saraca bunica-mea, afla abia dupa 2-3 ani pe unde haladuisem noi,
      acum constat ca am avut mult mai mult liberatate fata de multi alti copii.

    • Dollo 20/05/2012 at 09:23 #

      și de lanternă sub pătură nu auzisei? 🙂

      • brontozaurel 20/05/2012 at 16:52 #

        Ar fi trebuit sa avem o lanterna in casa. Plus ca desenatul figurilor si graficelor era complicat si la birou… nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost sub patura in pat…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Perla Harghitei din Călărași (V)

noi

Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.