Mama* lucrează de câteva săptămâni la pregătirea unei pomeni pentru o vecină. Soțul moartei și fiica au rugat-o în fiecare an să-i ajute la asta, iar drept răsplată ei îi oferă la câțiva ani niște haine, pentru că așa zice cutuma, să-i dea de pomană moartei un set de țoale, de la lenjerie de corp până la pantofi și pălărie. Acum vreo două săptămâni am fost cu mama în magazin ca să-și aleagă „trusoul” ăsta, am găsit aproape tot, mai puțin pălărie, că așa purta moarta.
Pentru că și mama e pretențioasă, a lăsat la urmă alegerea obiectului de pus pe cap, pe care în sfârșit l-a cumpărat zilele trecute, după o îndelungată cercetare de piață. Azi mi l-a arătat (e asta din poză), foarte încântată:
– Ce zici, îți place? Seamănă cu ce purta doamna Jeni (moarta)?
– Da, seamănă și e frumoasă, zic.
– Da, dar știi cât a costat? mă întreabă făcând ochii mari a „scump tare”.
– Cât?
– 50 de lei. Dar am negociat și am scos-o la 40. Mi-a dat și bon. Dar uite ce groasă e și pe dinăuntru, e căciulă serioasă. Păcat că vine căldura.
– Păi da, o s-o mai porți câteva zile și gata. Mai bine luai ceva mai subțire, zic, apoi mă cenzurez să nu sune ca scena din Titanic Vals, cu pălăria de la Măgeanu.
– Așa e, dar las că asta mi-a plăcut. Și dacă o fi să mor până la anul să mă îngropați cu ea, că se potrivește cu costumul ăla grena pe care l-am purtat la nuntă la Buzău.
– Bine, zic, la ăla te-ai stabilit? Că e cam nașpa ăla grena…
– E, nașpa, nu tot cu tine l-am luat? Dacă e nașpa să-mi luați voi altul când oi muri.
După o pauză se răzgândește:
– Da nu-mi convine, că poate nu-mi place ce-mi luați și n-o să știu io cu ce mă îmbrăcați. Lasă-l pe ăla grena și cu pălăria asta. Numa că să știi că dacă-mi mai crește părul n-o să mă mai încapă, că e cam fixă, trebuie să mă și tundeți.
– Las că ne-om descurca.
Discuțiile astea sunt periodice și se cam îndesesc în ultimii ani. Mama mă tot amenință că o să-mi facă la un moment dat instructajul complet al ținutei cu care trebuie îmbrăcată în sicriu. Hainele s-au mai schimbat de-a lungul timpului, pe măsură ce s-a atașat de altele, așa și cu pălăria asta nouă. Sunt sigură că dacă apucă s-o poarte câteva ierni o să decadă și asta din cufărul în care-și ține trusoul de moarte. Oricum, discuțiile nu înseamnă și că e pregătită sufletește sau că vrea să moară. Dimpotrivă.
* pentru cine nu știe, când am fost în Grecia acum doi ani, niște englezi cam chercheliți la o petrecere de Paște i-au zis mamei că seamănă perfect cu regina Angliei, așa că tot timpul i s-au adresat cu „your highness”. De când am scris asta, mai mulți prieteni așa îi zic mamei când mă întreabă de ea 😉
** Poza e a doua din ședința foto, prima nu i-a plăcut cum a ieșit, pe asta a aprobat-o spre publicare.
Mama mi-a dat o coala a4 cu toate pomenirile pana la 7 ani, cand ce si cum..daca n-ar fi de ras ar fi de plans..sau invers? 🙂
Bunica isi tot pregateste trusoul de vreo 35 de ani, de cand a murit bunicul: haine, prosoape, batiste, tot-tot. Cand o vizitam, ne arata ce si-a mai luat nou. La 5-6 ani le schimba, „se demodeaza”. Si tine sa ne reaminteasca rusinea pe care a patit-o tanti Lina cand a murit: au uitat neamurile sa-i puna si desuuri, le-au gasit dupa cateva zile cazute intre pat si soba. Si radem cu sughituri cand ne imaginam cum umbla, saraca, fara chiloti prin rai.
Una din cele mai cehoviene proze ale tale.Mi-ai adus aminte de mama.Saru mina!
titlul este inspirat din presa de cancan,
e bine sa ai o regina in familie.
Te face sa te simti printesa?
N-am vorbit cu mama mea inca despre aceste rinduieli. Mai arunca din cind in cind cite-o vorba, „sintem batrini, mama, ce mai asteptam, imediat ne mutam la „garsoniera”, sau „de-acum incolo, borcanul de ness, cred ca ajunge unul, nu?”, da’ atit. La vara face 79 de ani. Sa va traiasca regina, sa fie sanatoasasi voioasa. Ma gindesc citeodata ca atunci cind vor disparea si ai mei, n-o sa mai stie nimeni cine sint eu cu adevarat. Si voi fi singur pe lume.
🙁
Pentru aceste angoase singurul remediu posibil e soata + copii.
N-avem. 🙁
Aia m-am prins. Fa rost. Cauta pe net. Are balta peste, crede-ma.
Si pe mine ma batea la cap maica-mea cu pastrarea randuielilor si a trusoului pentru trecerea in rai …dar niciodata nu am luat-o in serios….pana s-a intamplat …trist, sinistru si gol ramane mai totul ….noroc ca sotul si copila mi-au dat putere…