Freelancer, caut stăpân căruia să-i pup picioarele că mă lasă să muncesc gratis pentru el

Bună ziua, vă invităm să vă implicați în campania X, dar dat fiind că proiectul este susținut din sponsorizări care sunt destul de restrânse va trebui să lucrați voluntar. Dați repede reply la acest email, că ne grăbim, și mai sunt o sută de alți fraieri care vor să muncească gratis.

Deschid emailul dimineață să mă izbește în moalele capului abia trezit după a treia noapte cu lună plină. O fătucă mă invită să „mă implic” într-un proiect de două săptămâni în care niște elevi vor fi învățați tainele jurnalismului. Fraza magică vine abia către finalul emailului:  „Dat fiind faptul ca acest proiect este sustinut din sponsorizari care sunt destul de restranse, aceasta persoana ar lucra voluntar.”. Nu trebuie doar să-i învăț câte ceva, ci și să scriu după aia că i-am învățat. Așa job, mai rar! Blow job. Probabil n-ar strica să scriu și cine au fost (nu prea) generoșii sponsori ai proiectului. Dacă tot fac pomana s-o fac până la capăt, să-i pun și o lumânare și să zic să fie de sufletul morților mă-sii.

Săptămâna trecută mă aborda la fel de franc cineva pe Facebook. Să scriu, gratis, pentru o revistă de mediu ce urma să fie scoasă cu ocazia zilei mediului. Vă spun, dacă aș avea bani câte propuneri de a scrie gratis am primit în anii ăștia de când sunt freelancer aș da sfaturi – gratis – până la sfârșitul vieții, despre cum să-i abordezi mai persuasiv pe fraieri.

În ultimele luni a cam început să-mi fie frică să deschid emailul sau Facebook-ul, din pricina propunerilor ăstora indecente. Frica asta o mai simt și la început de lună, când știu că se apropie data fatidică a mersului la bancă. Dacă v-am lezat cu tonul meu de până acum să știți că sunt exact în zilele în care am plătit rata la mașină și strâng bani ca să achit Casco și RCA. În rest, mai simt oarecari senzații de greață când plătesc facturile online, și când merg la piață. Că la hypermarket am cam renunțat. E prea scump pentru un freelancer.

În week-end am fost la Bookfest, ca o intelectuală închipuită ce mă aflu. Mi-am dat seama că articolele mele plătite la bucată și promisiunile pentru plata altora nu prea-mi ajung ca să-mi cumpăr unele cărți. Așa că am luat doar două, cu jale-n suflet, și de restul m-am întrebat de ce naiba sunt așa de scumpe? Dar și de ce naiba se taie atâția copaci doar ca să-și vadă unii moaca multiplicată pe sute de exemplare prăfuite pe rafturi? La plecare am stat cu o prietenă pe bancă în Herăstrău, cu o juma de pâine cu cartofi făcută  ungurește – cumpărată cu 6 lei, prețul unui articolaș, din târgul de produse tradiționale de la Romexpo – și o sticlă de apă adusă de acasă. Am mâncat coajă de pâine proaspătă, am stropit-o cu apă și am comentat cu prietena asta care zicea să scriem și noi o carte, că pare ceva palpabil, nu ca „onlainu”. M-am simțit ca în studenție, când nu aveam bani, dar visam la o carieră promițătoare și mă implicam în diverse chestii pentru că „voiam să demonstrez” de ce sunt în stare.

Curios lucru că lumea nu a evoluat în ăștia 17 ani de când am terminat eu facultatea. Încă mai vede în mine o tânără speranță care trebuie să demonstreze ce poate, scriind gratis sau implicându-se în cauze nobile, pentru experiență. Să nu credeți că n-am scris gratis. O fac aproape zilnic pe blog, de vreo trei ani. Îi las pe unii cu care am diverse parteneriate – bazate pe afinități,  nu pe bani – să preia conținutul blogului. Scriu gratis pe blog despre lucruri în care cred și ăsta e modul meu de a face voluntariat. Mai am și altele, dar nu mă laud cu ele. De aia mă seacă tupeul unora care-și imaginează că freelancer vine de la „muncește gratis”, și că nu mori dacă faci și tu un bine o dată în viață. Că așa mișcăm lumea asta, implicându-ne în campanii moka și în alte pomeni. Sunt de acord, cu condiția să am și din ce să-mi plătesc facturile, că dacă n-am devin irascibilă.

E drept că lucrurile astea n-au fost inventate de români. Dezvoltarea rețelelor sociale și a Internetului face ca aproape oricine simte că are ceva de zis să se creadă și ziarist. În plus, inflația de ziariști de pe piață a scăzut fantastic prețurile și a crescut disperarea. Mai faci și lucruri gratis, cu speranța că odată cu ele o să-ți vină și niscai contracte la un moment dat. Că oameni suntem. Numai că oameni suntem doar noi, ăia care trebuie să dea banii se gândesc după aia că așa cum ai scris tu gratis o dată, de două ori, vor găsi mereu pe câte cineva care va scrie la fel. La americani, de exemplu, există o coaliție a freelancerilor care i-a scos până acum ochii Ariannei Huffington că nu-i plătește pe „citizen journalist”. Mă întreb ce șanse ar avea la noi o chemare la boicot media a unor ziare sau site-uri care folosesc forță de muncă plătită prost, târziu sau deloc. Ar zice oamenii „care ziare, băi, mai există?!”

Presa de la noi oricum își cam dă obștescul sfârșit. Nu mai ai practic unde să te duci să te angajezi, pentru că aproape toate publicațiile au dificultăți financiare. Întârizeri la plata salariilor. Și puținele colaborări pe bani pe care le mai am eu suferă de lipsa asta de cash flow. Aproape că nu se simte că suntem într-un an electoral. De aia a fi freelancer în România echivalează cu a fi un bun echilibrist între plățile lunare și câștigurile nesigure. Dacă mai trece o lună în care reușești să ieși pe zero la final te consideri norocos. Singura parte bună în ecuația asta e că nu mă îngrijorează, ca pe alți europeni, economiile din bancă, ce să fac cu ele ca să le pun la adăpost. Că n-am economii. Sunt tot mai descumpănită când mă mai întâlnesc cu diverși cunoscuți care mă întreabă „ce faci, pe unde mai ești?”, apoi „aa, da? și, merge?”. Și mai îngrijorată sunt de faptul că oamenii care mă întreabă „pe unde mai sunt” ar fi putut să afle citindu-mi diversele apariții pe ici, pe colo, dar ei nu citesc, așa cum nu citesc românii în general. Zilele trecute o amică m-a întrebat „Dar mai există ziarul ăsta?” – era vorba despre unul dintre cele patru amărâte quality rămase pe piață. Există, dar nu se simte bine. Toate patru  abia dacă ajung însumat la 80.000 de exemplare, două treimi din tirajul celui de-al doilea clasat dintre tabloide – Libertatea.

Nu vreau să pară că mă plâng, pentru că eu mi-am ales acest drum și tot eu îi voi pune cap dacă văd că nu mă descurc. Vreau doar să subliniez o mentalitate păguboasă a plătitorilor de așa-zis conținut și a prestatorilor de servicii editoriale. Pentru că revista aia de mediu de care vă spuneam mai sus s-a editat, totuși, deci cineva s-a găsit să scrie moka. La fel se va găsi cineva și să-i învețe pe micii sponsorizați să fie ziariști. De parcă lumea de ziariști mai are nevoie. Sau poate, cine știe, va fi veșnic nevoie de oameni care să scrie gratis. În felul ăsta se mai spală și imaginea presei, că prea nu ne scoteau unii din tonomate sau curve.

P.S. Apropos, dacă tot vorbim de pomeni, am și eu nevoie de un om priceput care să-mi schimbe tema la blog. Gratis, normal 🙂 Că am găsit un om de bine care mi-a făcut, gratis, sigla, și acum caut un IT-st de bine care să îmi instaleze noua temă. Vă fac reclamă pe blog, deci e barter, nu e chiar pomană 😉 Iar când blogul ăsta o să devină așa de celebru încât să producă și bani, o să îl și plătesc pe ăla de mă ajută să-i fac mententanța. Asta desigur dacă nu cumva până atunci vom ajunge să trăim în acea lume ideală, în care banii se vor desființa, vom trăi toți, fericiți, împărțind bucuriile și necazurile, vom fi toți ai tuturor și ne vom primi rația de soma de la unicul stăpân al omenirii.

Etichete: , , , , ,

37 comentarii la “Freelancer, caut stăpân căruia să-i pup picioarele că mă lasă să muncesc gratis pentru el” Subscribe

  1. vali 06/06/2012 at 15:59 #

    coaliţia aia a fraierilor care făceau citizen journalism (a se citi „luau articole din altă parte şi le băgau pe huffpo şi administratorii siteului se făceau că nu văd”) a luat-o in bot după ce judecătorul le-a spus că ştiau din prima că nu vor fi plătiţi şi a trimis procesul lor la gunoi.

    la instalat teme şi administrat bloguri mă bag eu 😀

    • Dollo 06/06/2012 at 16:09 #

      păi cam așa e și la noi, unii se fac că muncesc și alții că plătesc 🙂 vorbești serios cu tema de blog? că nu speram la un asemenea ajutor 🙂

  2. vali 06/06/2012 at 16:11 #

    dacă vorbim de instalat şi administrat, nu de făcut, da 🙂

    • Dollo 06/06/2012 at 16:22 #

      o să-ți scriu zilele astea pe email amănunte, mulțumesc 🙂

  3. noname 06/06/2012 at 16:19 #

    esti tare furioasa azi! 🙂

  4. lupu 06/06/2012 at 16:52 #

    Lasă, că scrisul gratis ajută la refulare 🙂 (am citit eu printr-o carte cu valențe psihologice… sau o revistă, nu mai rețin)
    Asta cu căutatul unui IT-is priceput mi-a adus aminte de un mic ghid, cum să obții ajutor în probleme de IT: îți creezi un cont pe forumul de profil cu nume de gagică, pui la avatar o poză… bine aleasă și plasezi întrebarea: băieți, cine mă poate ajuta cu problema asta? Primele 3 posturi ar trebui să fie de genul: uite, am scris eu tot codul pentru tine, îmi poți lăsa un mesaj cu numărul tău de telefon 🙂
    Prin urmare, mă pot considera IT-st, așa că dacă mai ai nevoie de ajutor, accept la schimb cursuri de jurnalism pentru începători 😀

    • Dollo 06/06/2012 at 17:40 #

      ajută dacă scrii ce vrei tu, nu dacă scrii ce vrea ăla care nu te plătește.
      deci tu ești ăla cu poză de blondă apetisantă de pe forumurile de IT? 🙂

  5. Diana 06/06/2012 at 19:03 #

    Apropo de jurnalism – felicitari pentru investigatia cu bac-ul. Keep up the good work.:)
    Lupu, pe forumuri nu merge mereu sa ceri mura-n gura. Risti sa fii trimis sa te pui cu burta pe carte.
    In general „oamenii de afaceri” cred ca un freelancer e mai usor de fraierit pentru ca isi apara singur interesele. In IT situatia e cam tot aia. O simpla „citire” pe elance.com te poate lamuri. In plus, dai cu nasul de discriminare. Daca esti rezident in SUA, plata e OK – $40 – $50 / ora. Daca nu (asta inseamna de obicei India si Evropa de Est), trebuie sa te multumesti cu maxim $10 – $15 / ora sau cu bugete anemice. Cel putin la ofertele de IT asa e. Nu mai spun de idiotii care nu sunt in stare sa-si formuleze cerintele in scris si-ti freaca ridichea pe Skype. Ei zic ca nu-s „tehnici”, dar de fapt nu-s in stare sa se exprime coerent.

    • Dollo 06/06/2012 at 19:28 #

      Mulțumesc, Diana!

  6. Motanul filozof 06/06/2012 at 20:18 #

    Dollo, am sa-ti dau niste sfaturi gratis cum sa reusesti in viata:).
    Stiti ce e aia sinergie, nu? Trage singura concluziile ca ești fata desteapta;)! Si nu refuza ofertele de genul celor din articol, daca ai timp de ele. Cu cat cunoști mai multă lume cu atat apar mai multe oportunitati de a te ridica. Acuma nu-ți garantez ca o sa ajungi baron local, dar o sa ai mai multe șanse sa te ridici puțin peste genunchiul broastei:).
    P.S. Daca presa scrisă e pe moarte, poate ar trebui sa te re-orientezi. Poate găsești un post la o televiziune sau un radio(ca unele au nevoie urgenta de cunoscatori de limba romana;) ). Nu e nevoie sa fii prezentatoare, poți fi editor sau ceva in genul asta.

    • Dollo 06/06/2012 at 20:44 #

      Știam eu că mă pot baza pe tine pentru niscai înțelepciune

      • Motanul generos 06/06/2012 at 20:59 #

        Daca mai vrei, mai am:).

  7. Diana 06/06/2012 at 20:57 #

    Motane, cum era – parca „sinergia faptelor”, nu?

    • Motanul 06/06/2012 at 21:01 #

      Mesajul tau e prea subtil pentru mine:). Iar al meu e prea subtil pentru tine. 🙂

      • Niki 06/06/2012 at 21:07 #

        Dupa atata subtilitate si sinergii parca nu-mi ramane decat sa ma scufund in meandrele concretului.

      • Dollo 06/06/2012 at 21:19 #

        Mai concret ar fi așa: știu regula „cunoști oameni, îți faci relații, nu știi de unde sare iepurele” și o aplic demult. Dar am și eu niște limite. Și ele se manifestă în cont, cel mai acut. Nu mă dau în lături de la voluntariate, dar nici nu exagerez.

  8. Escu 06/06/2012 at 21:25 #

    Daca pui o taxa de 5 euro / luna pentru a-ti citi blogul, eu platesc. Btw, poti pune un buton de donatii prin PayPal. Cat despre blog.. ma enervezi ca nu ceri ajutorul, doar nu ne stim de ieri de azi…

    • Motanul cititor 07/06/2012 at 15:27 #

      Daca pune taxa asta ma tem ca nu mai am cu cine discuta in contradictoriu decat cu Dollo. Ca nu cred ca unii IT-isti cu salariul mediu isi permit si cheltuiala asta. Pai cate beri iti cumperi cu 5 Euro?!! Iar femeile o sa-si spuna „cat la suta dintr-o rochie e asta?”, asta asa ca poti sa uiti si de ele. Si ce te faci cu ala care citeste blogul cu voie de la nevasta? Ii iei si ultima farama de iluzie a libertatii!
      Mai degraba ar merge chestia cu „donate”, sau sponsorizare /ad-uri.

  9. ady 06/06/2012 at 22:08 #

    5 euro/luna. am stat, m-am gandit, am analizat, nu prea mult ca asa-s eu, dar si eu as plati 5 euro pe luna dc pui taxa pe citit pe blog.
    o intrebare, dc nu-s indiscreta: cumva s-ar putea sa ne spui cam pe unde publici, cand publici. (1-2 ziare pe saptamana cred ca mi-ar permite 🙂 ) pentru ca la viitoareapropunere pentru club as vrea sa propun o carte astfel incat sa o prezint pe jurnalista mea preferata din literatura foarte probabil jurnalistei mele preferate din viata reala. si as vrea sa fiu sigura de identitatea fiecareia. 🙂
    am citit la un moment dat un articol pe un blog despre intership-uri, despre gratuitatea muncii in schimbul cunostintelor, experientei, etc; se facea o paralela cu ucenicia. cica oamenii erau castigati pentru ca dobandeau experienta. cand l-am citit eu, articolul era mai vechi asa ca n-avea rost sa-i amintesc autorului ca, desi munca ucenicului nu era platita, mesterul ii asigura casa, masa, haine, minimul necesar subzistentei. asa ca paralela nu era chiar paralela. asta apropos de vorbe de genul „lasa, acumulezi experienta, inveti, cunosti oameni”.

    • Dollo 06/06/2012 at 22:16 #

      Sunteți generoși, și tu și Escu, dar postarea nu era pentru asta, ci ca să mă răcoresc eu după toate propunerile astea de prestat „free” adunate în ultima vreme. Când o să pun taxă pe blog va trebui să-l iau mai în serios decât o fac acum, și pentru asta îmi trebuie mai mult timp, deci m-aș baza strict pe cei 5 euro de la voi, deci e un pic cam vicios cercul 🙂
      Da, și eu sunt de acord că ucenicia își voluntariatul își au un rost, dar nu pe termen lung și nu după o anumită vârstă. A nu se confunda, oricum, una cu alta. Ce mi s-a cerut mie nu era pentru experiența mea, ci pentru câștigul altora.

      • ady 06/06/2012 at 23:06 #

        eu am asa o alegie teribila la conceptul de munca neplatita, incat nici macar la inceputurile inceputurilor n-am acceptat un intership. ce mama naibii, muncesc de-mi sar capacele si chiria tot mama/tata o platesc. am gasit in cele din urma ceva.
        dupa lungimea articolului si ton, am priceput. dar asa-s eu, ori actionez la primul impuls (niciodata nu m-a inselat), ori nu actionez deloc din cauza de prea multa gandire si apoi imi pare rau.
        si apoi mie blogul mi se pare suficient de serios. este unul dintre foarte putinele care a castigat lupta pentru timpul meu liber. 🙂

        • Elena 06/06/2012 at 23:59 #

          aprob pozitiv

  10. ady 06/06/2012 at 22:09 #

    ps. merge si paypal dc ma invata careva cum se procedeaza. 🙂

    • Escu 07/06/2012 at 19:26 #

      e simplu, te invat eu.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.