Azi am fost pe șantierul metroului din Drumul Taberei și l-am cunoscut pe Dorel. The one! Am aflat, printre altele, că una dintre puținele probleme cu care se confruntă construcția primului metrou pe care-l mai fac românii după 20 de ani este faptul că în timpul săpăturilor cablurile de curent apar unde nu te aștepți și pare că nimeni nu știe unde duc ele. Nici măcar Electrica, cea vândută italienilor.
Bine, asta nu e o problemă nouă în București, în general niciun furnizor de utilități de stat sau privat nu știe ce rețele are îngropate și unde. Știe doar să ia bani pe ce circulă pe ele. Iar asta e una dintre explicațiile pentru care nici măcar un stăpân privat (cum e cazul Electrica) nu e interesat să-și facă un inventar al rețelelor, atâta vreme cât la capătul lor sunt destui fraieri care le plătesc facturile.
La viitoarea stație de metrou Valea Ialomiței, șeful de șantier tocmai i se plângea fostului director al Metrorex că iar au dat peste un mănunchi de cabluri și stau să le caute de stăpâni. Ca să mă bag și eu în vorbă, mă apuc și zic: „și așa apare personajul Dorel care le taie din greșeală și apoi toată lumea face mișto!”. Un bărbat negricios și mărunțel, cu o vestă portocalie reflectorizantă, apare de nicăieri și zice: „de asta se și rup cablurile, doamnă, ăsta e rostul lor. Păi dacă nu s-ar rupe niciodată vă imaginați ce ar fi? Toate fabricile de cabluri ar da faliment!”. Eu mă amuz, și o țin pe a mea: „da, dar și Dorel..!” La care el îmi întinde mâna: „este numele meu, doamnă, Dorel Vasile mă cheamă, sărumâna!”.
Ne-am, amuzat, domnul Dorel m-a rugat să-i fac o poză cu domnul director, ceea ce am și prestat, apoi am plecat mai departe să vedem cum va arăta pe dedesubt cea mai avansată dintre stațiile metroului din Drumul Taberei, și anume Academia Militară. Pe drum am întâlnit un bărbat care căra prin șantier un căruț cu un câine în el. O cățea mai exact. Mi-a zis că o duce în căruț ca să nu se murdărească pe lăbuțe, că e murdar prin șantier. În plus, asfaltul încins de soare o frige la aceleași lăbuțe sensibile… Cățeaua nu zicea nimic, îi făcea hatârul omului.
Mucenițele Filofteia, Varvara și Paraschiva, îi sapă tuneluri Sfântului Gheorghe
La stația Academia Militară se lucrează deja la turnarea planșeului intermediar, adică acolo unde vor fi aparatele de validat cartele. Afară, de-o parte și de alta a celor două viitoare peroane, așteaptă Sfintele mucenițe Filofteia și Varvara. Mai trebuie să ajungă Paraschiva ( care momentan e în Turcia, de unde au venit și celelalte două surori) și vor fi un trio formidabil care va săpa tunelurile pe toată lungimea tronsonului de metrou.
Botezarea scuturilor mecanizate cu care se sapă tunelurile de metrou nu e rezultatul unui exces românesc de religiozitate, așa cum ne-am fi așteptat, ci al unei tradiții catolice cu care au venit spaniolii și italienii – cele două firme care construiesc metroul Drumul Taberei. Iar când au spus străinii că e musai ca scuturile să primească nume de sfinte femei, Arhiepiscopia Bucureștilor a și sărit la interval cu cele trei nume.
Fostul director, Gheorghe Udriște, încercase o stratagemă, să-i dea și un nume de bărbat. Măcar unui scut. N-a fost chip. Tunelarii au fost fermi: mujeres o nada. Atunci preacinstitul Varsanufie a venit cu ideea salvatoare ca un bărbat să fie patronul Metroului din București, că tot nu avea un sfânt păzitor. Și a fost pus Sfântul Gheorghe. Nicio asemănare cu numele fostului director, evident 😉
Prin urmare, cele trei femei Filofteia, Varvara și Paraschieva vor trudi, ca și în viața de toate zilele, să-i sape tunelurile lui Gheorghe, pe care i le vor da apoi spre exploatare. O poveste veche de când lumea.
Povestea metroului din Drumul Taberei e în desfășurare. Dacă voi avea cui s-o vând veți avea ce să citiți mai la toamnă. Dacă nu, o să vă plictisesc cu ea pe blog 😉
P.S. Ah, în timpul documentării de azi am făcut o poză „de șantier”, care nu cadra deloc cu cucernicia scuturilor. Pe peretele unei bude ecologice dintr-un șantier trona un desen porno cât se poate de explicit. O femeie și prelungirile erecte a doi bărbați. Femeia n-avea nume 😉 M-am gândit un pic dacă să o postez sau nu. Am decis mai bine că nu. Sper că nu vă supărați că m-am autocenzurat 😛
Bine ca avea omu’ simtul umorului. Nu stiu ce sa-ti urez, ca parca am mai citi din astea 🙂
Lasă că mi-am salvat postarea ta cu paypal ca să învăț cum se face, dacă nu cumpără nimeni din presă poate cumpărați voi pe blog 😉
Daca te tine engleza, is destui bani de facut pe content writing. Nu par multi dintr-o data, dar 5 dolari aici 10 acolo se aduna. Intra eventual pe topadmin.net/jobs (e al meu) si vezi ce-i pe acolo. Baga-te pe elance, guru, odesk etc la content writing si vezi iar ce se poate face. Am oameni pe forum care sunt editori si fac sute bune de dolari din asta, scriind articolase (la 500 de cuvinte cat se cer in mod normal si la viteza ta de tastare sunt ‘articolase’). Avand paypal poti fi platita foarte usor.
Partea cu numele sfintelor, sau sfintilor- dupa caz, nu o inteleg…Nici partea cu pornografia de pe santier… Nici nu are rost sa intru in detalii de ce! Mi se pare un articol pur si simplu la misto, asta da reportaj de santier… Din cateva sute sau mii de muncitori , cateva zeci sau sute isi fac datoria
Dorele, se vede că nu scriu suficient de clar pentru tine. Ăsta e un teaser, adică mai pe limba noastră doar vă întărât, în așteptarea reportajului despre oamenii care construiesc metroul. Când ți-o trece indignarea că n-a scris nimeni 20 de ani despre oamenii ceilalți care au construit metroul, bagă un ochi aici. La articolele din Evenimentul zilei o să găsești șase episoade. Toate numai despre tovarășii care au construit metroul. Sper să te satisfacă, deși nu au nici nume de sfinți, nici porno pe pereți.
Si despre acei oameni nu a scris nimeni, niciodata in 20 de ani…Toti luam la misto tot ce ne inconjoara… Si asteptam ca Romania sa se schimbe in bine , la misto… In consecinta, sper ca acest documentar sa aiba aceeasi sorta, adica sa fie luat la misto…Ce titlu de ‘libertatea’ : la un wc al muncitorilor de la metroul bucurestean exista o poza porno… De retinut ca acest santier are cateva utilaje botezate cu nume de sfinte!!!! Bumm- tare articolul, ce misto!
@Dorel: you must be really fun at parties.
@dorel: chill out dude, e un reportaj. trebuie „sa fie viu”, sa aiba culoare, ritm si nerv! asta nu inseamna ca e „la mishto”!
ce idee?! sa compari o postare de blog cu un articol de ziar?! pai daca ai fi pus aici articolul „serios” ce ziar l-ar mai fi cumparat dc el era la liber?!
eu stiu ca n-am simtul umorului. o stiu si o cred cand mi se spune c-am dat-o cu bata in balta, dar vad ca altii stau mai rau ca mine.
si zau daca vad ceva aiurea ca scuturile alea sunt botezate cu nume de sfinte. este o traditie. la un moment dat, acu’ zeci-sute de ani oamenii au facut-o pentru a fi protejati de sfintii respectivi. ulterior obiceiul s-a perpetuat ca un tabiet, ca un ….. (nu-mi vine acum cuvantul). e vorba de meserii periculoase, in care se pot intampla accidente oricand. oamenii incearca sa-si formeze mici obiceiuri de protectie psihica. sa nu-mi ziceti ca voi n-aveti propriile obiceiuri cand faceti niste chestii, ca nu va cred. ca e vorba de inchinat dimineata, sau de pasit cu dreptul cand iesi din casa, sau o dusca de tarie cand te apuci de o treaba complicata, sau ca ti creionul dupa ureche sau cana de cafea intr-un anumit loc. fiecare avem micile noastre obiceiuri. care-i problema cu botezatu’ unor masinarii cu nume de sfinte?!
Nu stiu in ce se incadreaza postarea de pe blog, nici o idee despre faptul ca face parte dintr-un proiect Mai mare care urmeaza sa fie publicat. Asocierile tip dorel-santier, poze porno- nume de sfinti pune intreaga situatie in lumina cancanului…cu parere de rau nu stiu ce e teaser dar daca reportajul din care face parte postarea asta contine si alta viziune asupra acelui santier atunci trebuiau publicate macar cateva randuri….Pai luam din Camil Petrescu cateva paragrafe cu tenta erotica si le publicam in revista scolii inainte ca elevii sa fi studiat opera scriitorului! Ce o sa creada ei? In rest tot respectul pt munca depusa in realizarea , nu stiu cum sa-l numesc, articol, reportaj, deci asta nu e ironic, tot respectul si astept cate randuri despre acei ‘tovarasi’ .
Dorel, scrie la final că povestea e în derulare și că dacă voi găsi cui s-o vând, o să fie publicată în respectiva publicație care o s-o cumpere. Momentan tu citești aici gratis doar un mic aspect din toată povestea. Dacă aș scrie „câte ceva” din partea serioasă a poveștii s-ar găsi și alții să o facă, și interesul oricărui ziarist este ca el să fie cel care dezvăluie ceva, atunci când descoperă. Prin urmare, stai pe aproape, când o să public undeva întreaga poveste o să vă anunț. Și mai lucrează la simțul umorului între timp, că nu strică 😉
Iarta-i Dollo ca nu stiu de ce vorbesc )))))))
Asteptam serialul, then.
Si cand a lasat lumea fara curent, Dorel a exclamat: D’oh! Cam asa ceva si aici:
http://blogs.laweekly.com/informer/2011/09/blackout_outage_diego_california.php
Fiecare nație are Doreii ei 🙂