În filmul „The hunting party”, cinematografia americană face mișto de modul în care coaliția statelor democratice din NATO îi pedepsește pe criminalii de război din fosta Iugoslavie, făcându-se că-i caută prin toată lumea, dar nu-i găsește. Filmul este povestea a trei jurnaliști americani care reușesc destul de ușor să găsească Vulpea – un celebru criminal de război din Bosnia, pe care ONU și NATO la un loc îl căutau „agresiv” dar fără succes – și după ce sunt admonestați de armata și serviciile secrete americane, care evident că făcuseră înțelegeri cu Vulpea, reușesc să-l pedepsească în stilul lor, jurnalistico-popular așa, întru răcorirea publicului spectator.
Filmul cică ar fi făcut după o poveste reală. Pentru că toate ororile din lumea asta s-au petrecut cu acceptul unora mai mari și mai șmecheri decât ăia oprimați, iar executanții au reușit mai mereu să scape într-un fel sau altul de răspundere. Așa că nu mă mir că în zilele noastre am ajuns să trăim și noi într-un astfel de film, cu torționarii din închisorile comuniste readuși subit în viața publică. Nu datorită brațului lung al legii, ci grație unei campanii de PR derulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICC) în media românească, altfel sufocată de plictisul verii și de lipsa de lichidități. Din păcate Vulpile noastre au fost găsite cam târziu pentru a mai inspira ură și sete de răzbunare. La aproape 90 de ani toți arată ca niște bunici fragili la gura sobei, hăituiți de hoarde de jurnaliști în căutare de senzațional.
În fapt nici ăia torturați (care mai sunt în viață) nu prea mai sunt capabili de ură, după 60 de ani de așteptare în care au văzut că poporul pentru care au suferit ca niște fraieri în temnițele comuniste a votat cu comuniștii chiar și după înlăturarea oficială de la putere în 1989. Viața nu e lipsită de ironii, se zice într-un alt film celebru, tot american. Iar ironia supremă e că subiectul ăsta face vâlvă, cum altfel, mai mult de Facebook și în new media, decât în societatea reală, pentru că acolo stau toată ziua revoluționarii zilelor noastre. Cine ar fi zis că un subiect vechi de 60 de ani despre care s-au scris cărți, memorii, s-au construit muzee, va reuși să facă rating și trafic azi cu titluri gen „vezi aici cum ne-a înjurat Vișinescu” sau „n-ai să crezi cum își tortura victimele torționarul pensionar”.
Mă tot codesc de câteva zile să scriu textul ăsta, pentru că imaginile prezentate pe toate canalele cu Vișinescu & co. mi-au produs reacții amestecate. Prima a fost o strângere de inimă: chiar nu putem mai mult de atât? Nu ne ridicăm peste nivelul la care au acționat ei la vremea lor? Au trecut 60 de ani peste noi degeaba? Oricât ai ști că bătrânelul ăla adus de spate, cu părul alb și aparență pașnică a fost un temut director de pușcărie comunistă, în care au murit niște oameni doar pentru convingerile lor politice, nu poți să nu te simți un pic deranjat de agresivitatea jurnaliștilor care îl înconjoară, chipurile ca să-i ia un interviu. Același tip de „jurnalism” ca la știrile de la ora 5, când violatorul sau criminalul e dus în clădirea poliției, iar pe drum reporterii îl întreabă ca niște țațe: „dar de ce ai omorât-o/violat-o? ce ai avut cu ea? îți pare rău?”. Presa română s-a obișnuit prea mult să se substituie justiției, și din cauza faptului că justiția a lipsit din peisaj.
Apoi m-am gândit, dacă asta e singura cale rămasă? E prețul pe care trebuie să-l plătim toți pentru ultimii 20 de ani în care n-am făcut nimic. OK, părinții noștri au fost părtași la comunism, nu au făcut nimic ca să-l împiedice să existe. A trebuit să mai moară unii în 1989 ca să poată fi răsturnat regimul. Aceiași părinți au mers degrabă la vot în anii 90 și i-au votat tot pe ăia, dar cu față umană. De atunci totul a fost pierdut. La fel cum nu se mai poate face acum restitutio in integrum, nu se mai poate face nici dreptate civilizat, în justiție. Nu ne mai putem ridica deasupra lor ca să-i judecăm, pentru că am trăit deja cu ei și cu urmașii lor în atâtea combinații perverse încât timpul pentru aflarea adevărului pe cale legală a expirat. Pe oricine ai vota acum e imposibil să nu aibă o legătură ideologică, de sânge sau de biznis cu foștii securiști sau torționari.
Vișinescu & co au trăit bine mersi de atunci, mâncând pensia plătită de același stat român care le-a plătit și salariu ca să omoare oameni. Vișinescu nu a trăit niciun moment cu senzația că a făcut ceva rău, pentru că nimeni nu l-a acuzat de asta până acum. Singura tentativă a unui șef de stat de a condamna crimele comunismului – Băsescu în primul mandat dacă nu mă înșel, și oricum a fost așa o acțiune de protocol – a fost salutată de Parlament cu bășcălie, râsete și scuipături. De aleșii poporului, cum s-ar zice. Deci (aproape) nimeni din poporul ăsta nu a dorit cu adevărat să știe ce s-a petrecut în închisori sau la canal și să-i pedepsească pe executanți. După 20 de ani nu se știe exact cine e vinovat pentru morții de la Revoluție sau pentru ăia de la mineriade. Morții din închisorile comuniste deja sunt din altă viață.
Citesc acum și mă minunez că biografia lui Vișinescu ăsta e compusă și din scrieri/memorii ale lui Coposu sau Diaconescu, foști lideri țărăniști care au avut pentru un mandat partidul la putere după 89. Oamenii ăștia, victimele, au avut pentru câțiva ani șansa să-și tragă la răspundere călăii, pe care-i știau după chip, nume și poate chiar adresă. Și totuși nu au reușit, încercând să joace după reguli democratice. Sistemul s-a dovedit mai puternic sub aparența de neputință birocratică.
În condițiile astea, mă tem că acțiunea de PR a celor de la IICC și hărțuirea mediatică în prime time a lui Vișinescu și a tovarășilor săi de muncă din anii 50 sunt singurele forme de catharsis prin care ne putem elibera de trecut. Între un „Noră pentru mama” și un „Te pui cu blondele”, reality-show-ul românesc face ce nu au fost în stare să rezolve decenii la rând justiția și intelectualii din țara asta: dreptate, chiar și tardiv, victimelor comunismului. Vișinescu și colegii lui nu vor ajunge la pușcărie, că sunt prea bătrâni, dar vor mai trăi câte zile mai au cu teama în suflet că un nebun care-i vede la TV va veni să-i viziteze. „Cu televizorul ați mințit poporul” se întoarce într-o nouă prezentare.
În filmul despre care spuneam la început, colegul lui Richard Gere îi spune în final că nu știe cum naiba de fiecare dată când merge cu el în documentare sfârșește prin a-și pune viața în pericol. Gere îi răspunde hollywoodian că „a-ți pune viața în pericol înseamnă să trăiești. Restul e televiziune”. Poți să-l contrazici?
Pentru nemti si americani varsta de 80 de ani nu e o scuza pentru a nu baga foștii calai nazisti in închisoare. In cazul lui Visinescu, poate singura pedeapsa va fi sa fie lăsat fara pensia grasa. Si poate obligația de a plăti despăgubiri urmasilor fostelor lui victime. Așa ar ajunge pe drumuri, muritor de foame. Tot e ceva. Mila pentru el? N-am deloc! E un monstru de cosmar. Un psihopat feroce după cum se vede si din întâlnirea cu ziaristii. O fiara turbata.
Cei carora le e mila de el, sa se gândească ca daca ar fi ajuns la „mila” lui(pe vremea aia puteai ajunge foarte ușor pe mana unuia ca el, era o lege care te baga la închisoare doar pentru SUSPICIUNEA ca ai fi împotriva oranduirii, fara nevoia de dovezi), ce i-ar fi așteptat!
Eu nu pun în discuție vinovăția lui, ci neputința/nevoința sistemului public de a-i pedepsi la timp. Dacă justiția nu a făcut nimic până acum, tăvălirea lor la TV e tot ce ne-a rămas, iar răzbunarea în cazul ăsta mi se pare jenantă. Personal nu am nicio satisfacție din chestia asta. Nici milă, nici ură, nici satisfacție. Și ceva mă face să cred că nici victimele lui nu sunt satisfăcute de situație.
Ce chestie, oare de ce nemtii nu ramin nici astazi, la atitia ani de la oroarea ce a mutilat Europa, nesimtitori? De ce mai condamna si azi justitia germana nazisti carora le schimba infirmierele pampersii? De ce, mai condamna tribunalele germane fosti tortionari ai Stasi? Chiar in zilele noastre?
Crezi ca din a da cuiva satifactie? Sau dintr-o datorie fata de istorie, fata de cei ce au suferit, ca sa ramina in memoria colectiva si sa nu se mai petreaca?
Lacrimile acelui torturat, Cristea Valentin, calcat in picioare de mizeria aia bipeda, au fost zadarnice. Tutea a avut dreptate.
Păi asta zic și eu, să se facă dreptate în justiție, nu la teveu. Până acum de ce nu s-a făcut, că doar nu era Vișinescu fugit prin America latină. Dar noi nu suntem în stare de mai mult, cam asta e nemulțumirea mea. Și mă enervează că lumea se întărâtă ca la luptele de câini, în timp ce caravana justiției trece.
Demersuri s-au facut. Dar, cine a decis sa mearga inapoi? Un nume cunoscut? Tibi Nupu?
Vladimir Tismaneanu spune:
01/08/2013 la 15:30
„Ati citit articolul? Ati notat faptul ca IICCMER a depus sesizari penale inca din perioada Marius Oprea-Stejarel Olaru-Lucia Hossu-Longin, deci din 2007, ca a fost actualizata sesizarea in cazul Enoiu in perioada Ioan Stanomir-Vladimir Tismaneanu, deci in 2010? Am fost impreuna cu profesorul Stanomir la dl Tiberiu Nitu, tot in 2010, pe atunci adjunctul doamni Kovesi, am discutat in detaliu chestiunile legate de aceste sesizari. Ni s-a promis sprijin. Nu comentez ce-a urmat (adica nimic). Nu am “petrecut” niciun fel de perioada la IICCMER, am condus Consisliul Stiintific, sesizarile penale faceau si fac parte din actiunile judicare definite de mandatul IICCMER. In acea perioada exista un jurist profesionist in organigrama. Cercetatorii nu sunt juristi, deci au nevoie de sustinere specializata pentru ca sesizarile sa fie cat se poate de persuasive. Profesorul Stanomir a lucrat impreuna cu doamna Monica Macovei la proiectul legii privind imprescriptibilitatea crimelor impotriva umanitatii. Intrati in arhive site-ului si veti gasi destul informatii. Dar le doriti?”
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/bateau-cu-biciul-tortionarii-nu-regreta-nimic-ei-injura-de-mama%E2%80%A6/
oricât ar ar critica unii SUA si Israelul, eu am o mare admiratie pentru tarile astea exact pentru determinarea cu care scotocesc tot pamântul dupa unii care i-au deranjat cu 10 ani, respectiv 60-70 de ani in urma
cu toata admiratia ta trebuie spus ca nu au fost procese si cu membrii conducerilor sau politiilor evreiesti din ghetourile organizate de nazisti.
Dollo articolul tau te dezvaluie ca o victima a „banalitatii raului” (studiat de Arendt la cazul Eichmann). De aceea astfel de indivizi trebuie pedepsiti, nu ca razbunare, ci pentru noi ca societate, ca sa putem continua sa existam ca organism unde binele poate fi despartit de rau.
N-as numi-o neaparat pedeapsa ci excluderea din societate, pentru autoprotectia societatii. Eu as face un lagar(da asta e cuvantul) in care i-as baga pe toti criminalii de felul asta si i-as lasa sa traiasca nesupravegheati dupa propriile reguli. Iar mancarea, la ratie ca pe vremea comunismului. Daca doresc ceva in plus, la schimb cu ceva produs de mainile lor prin munca.
Mie mi se pare o initiativa excelenta, chit ca ea vine cam tarziu…”Agresarea tortionarului” de catre ziaristi….Mi-ar fi jena sa scriu o asemenea propozitie…Niciodata nu e prea tarziu sa fie trasi la raspundere sau macar aratate lumii astfel de bestii..Fie si intre doua emisiuni de cacat precum cele mentionate de dumneavoastra…Sau ati scris aticolul asta ca sa va bagati in seama?!…
Pentru asemenea atrocitati, nici 120 de ani nu este o varsta prea ‘nepotrivita’. Atat timp cat animalele astea inca traiesc, ar trebui sa plateasca.
Mi se pare amuzant cum ii plangem de mila, ca are, sarmanul, 88 de ani, in timp ce pe el il doare la baston, ca pensia vine, viata merge inainte.
Mai apoi, daca trecem de la Visinescu la generatia urmatoare, a securistilor cu care au avut de-a face parintii nostri (si unii dintre noi), se observa o si mai buna insurubare in societate: nu doar ca au pensii nesimtit de grase, nu mai pot de bine, dar sint bine-mersi oameni de afaceri, politicieni, samd.
Stiu ca spun banalitati dar, asa cum s-a scris mai sus (a propos de Hannah Arendt si „Banalizarea raului”): daca incepem sa ii punem la zid pe oamenii astia (vorba vine, oameni), lumea se va imuniza incetisor la sentimentul de mila („vai, saracutul batrin, bla bla ba”), si va incepe sa simta mai intii placerea si apoi normalitatea sentimentului reparatiei, al justitiei. Ma repet cu ce scriam a propos de condamnarea lui Becali (chit ca el nu e securist/tortionar, doar un ticalos needucat): cind i-am auzit pe ai mei cum il cainau pe „saracul, parca mi-e acum mila de el”, am facut o criza de nervi, acuzindu-i de „sindrom Stockholm”, empatie cu agresorul tau.
Exact asta e, cine il caineaza pe Visinescu (si nu e din neam de securisti la rindul lui), practic isi caineaza agresorii, vinovatii morali pentru haznaua din tara asta, si mai ales, pentru degradarea ei morala (daca ajungem sa ne fie mila de ei, in loc sa ii vinam). Sper sa apuc ziua sa ii vad si pe Iliescu, Voiculescu si alde Paunestii la puscarie. Dar ma tem de masele populare care vor manifesta pentru eliberarea lor ca de ‘sint batrini si totusi, au facut bine tarisoarei’. De fapt, ce vorbesc aiurea? Doar sint atitia care ii pun flori pe mormint lui Ceausescu…
Bine zici, curat Sindrom Stockholm. Sau poate amnezie colectiva in cazul romanilor …
Bine ca Maniu a putut sa moara la 80 de ani in temnita… Nu avem dreptul sa iertam noi, in numele suferintei altora!
Imi pare rau ca nu-i stiu adresa, sa ma postez seara de seara in fata blocului, cu chipul lui Ion Mihalache in brate…
Incepi de pe Ion Brezoianu 53….te descurci.
Salut Dollores,
Esti jurnalista. Nu stiu daca te intereseaza subiectul in asemenea masura sau daca ai timpul si resursele necesare ca sa faci urmatoarea investigatie, in care sa gasesti raspunsul la urmatoarele intrebari.
Crimele impotriva detinutilor politici din Romania sunt reale?
A existat in Romania, dupa Decembrie 1989, cadrul legal pentru a actiona in justitie pe cei ce au comis crime impotriva detinutilor politici?
Au existat in Romania post-decembrista actiuni legale impotriva tortionarilor?
Pentru inceput poti sa te informezi la :
http://www.iiccr.ro/ro/sesizari_penale
Intrebarea retorica cea mai interesanta ar fi de ce guvernarea CDR nici macar n-a facut efortul de a institui un cadru legal favorabil condamnarii juridice a crimelor impotriva detinutilor politici. Poate findca se temeau sa nu fie acuzati ca sunt razbunatori? Prima entitate care se ocupa de studierea crimelor comunismului se concretizeaza abia in 2005. Foarte tarziu.
Mai mult, fara cadrul legal care vine in primul rand prin vointa politica, actiunile in justitie sunt ineficiente.
SI atunci, ce ramane de facut?
Mult, putin, ceea ce face IICC acum e important pentru memoria colectiva a unei tari care sufera mai mereu de amnezie poate si pentru ca avem probleme de identitate serioase. Fie ca ne place sau nu, chiar daca vina este intotdeauna individuala, nu cred ca ne poate fi indiferent ca Romania a participat activ in Holocaust, ca Romania a participat activ in crime impotriva umanitatii pe timpul comunismului, ca in Romania s-au comis crime abominabile pe timpul guvernarii carliste si legionare.
Daca privim in istoria recenta, in mineriadele din 1990 au murit oameni. Guvernul de atunci a gasit ca e cu putinta sa faciliteze interventia unui grup de persoane, fara nicio capacitate oficiala, pentru a instaura institutiile legale. Nu cred ca s-a facut vreodata dreptate in ceea ce priveste acest eveniment.
Deci, intrebarile de la teveu sunt mai mult decat nimic, dar inseamna ceva.
ASTEPTAREA CA JUSTITIA SA ACTIONEZE INTR-O TARA ATAT DE IMPERFECTA CA ROMANIA E NEREALISTA!!! Pana si ultimele victorii modeste, impotriva lui Nastase sau Becali, nu sunt decat exceptiile care confirma regula!
Cam asta ziceam și eu, că timp de 20 de ani nu s-a făcut nimic legal pentru a-i pedepsi pe acești oameni care acum sunt purtați ca ursul cu lanțul prin piața publică. Mă așteptam ca societatea modernă să se ridice deasupra celei care a fost capabilă în anii 50 de acele atrocități. Acțiunile de acum din presă nu sunt „ceva în loc de nimic” ci doar încă o instigare la ură, cu nimic mai prejos decât aia făcută de „clasa muncitoare” împotriva „intelectualilor și burghejilor”. Cu ce ne ajută asta ca să știm, să iertăm și să mergem mai departe?
Chiar crezi ca actiunea jurnalistilor e instigare la ura? Cu nimic mai prejos decat ce facea clasa muncitoare imediat dupa instaurarea comunismului???
A sti, a ierta, a merge mai departe???
Ma intreb retoric, de ce e oare Becali la puscarie, cum s-ar aplica in cazul lui „a sti, a ierta, a merge mai departe”? Asta pentru ca in cazul lui, televiziunile au „instgat la ura” cu prisosinta.
Ce iti descriam eu in postarea initiala e ca in 20 de ani nu s-a putut face nimic, toate incercarile au fost tratate prin NUP. Si atunci ce mai ramane? Sincer, oprobiul public mi se pare cea mai eficienta pedeapsa. Probabil singura care n-o va sterge nimeni.
Să păstrăm proporțiile, totuși, Becali nu are de ce să fie iertat. A furat, plătește. Televiziunile nu au instigat deloc la ură în cazul lui, dimpotrivă, l-au popularizat nepermis de mult. Ele l-au făcut ceea ce este, practic. Nu are nicio legătură cazul lui cu problema în discuție.
Tu zici că a instiga oamenii să meargă să-i rupă capul unuia care a făcut crime e ok, pentru că justiția nu a fost capabilă să-l pedepsească. Eu zic că e instigare la ură sau chiar crimă (după cum îl duce capul pe instigat) și că asta nu ne face nici mai buni, nici să mergem mai departe. Dar cine știe, timpul ne va arăta urmarea 😉
Eu nu cred ca e OK sa rupi capul nimanui chiar daca justitia nu vrea sa se implice!!! Nu-mi atribui cuvinte pe care nu le-am scris!
Tu, in schimb, consideri incercarea unor jurnalisti de a pune intrebari unui individ suspectat de crime impotriva umanitatii drept instigare la ura. Din tot ce am vazut, interpelarile au fost foarte pertinente, profesionale. Individul luat la intrebari a devenit violent, licentios in exprimare fara sa fie provocat cu nimic.
Ti-am oferit exemplul Becali pentru a te face sa intelegi ca „a sti, a ierta si a merge mai departe” putea sa functioneze foarte bine si in cazul lui, cu acuze minore prin comparative cu un fost tortionar. Si cum majoritatea ne-am bucurat ca justitia a functionat in cazul Becali, folosind aceleasi rationament simplu, ar trebui sa ne intristam ca justitia se balbaie penibil in situatii mult mai serioase.
Televiziunile l-au popularizat pe Becali si-l popularizeaza pe tortionar. Asta e menirea presei, sa mediatizeze situatiile iesite din comun. Nici vorba de instigare la ura. Sunt absolut convins ca si tu, daca scrii despre floricele pe campii nu te publica nimeni. Normalitatea nu intereseaza pe nimeni.
Sa-l presupunem pe tortionar nevinovat. Dar daca ne uitam in toata cazuistica judiciara, NUP s-a dat pentru ca faptele s-au prescris, nu pentru ca faptele n-au fost comise. MARE DIFERENTA!
Ceva imi spune ca tu stii de fapt toate astea, insa te deranjeaza scormonirea …E adevarat ca pute, dar ce dracu’ nu pute in Romania?
Cine sa o faca Dollores?
Motzatele din justitie care ofera sentinte de eliberare pe doua sute de dolari?
Si care nu difera prea mult de fetele de la coltzul strazii.
Procurorii proveniti din militieni cu liceul facut la seral?
Legionarii revansarzi – de ale caror marturii lugubre erau pline publicatiile anilor 90? Si care m-au facut sa detest subiectul pina peste poate.
Considerind ca am avut parte de un memento kristallnacht varianta stalinista si desigur mai soft in expresie, gratie presedintelui Iliescu, mi se pare un miracol la ce asistam acuma – eu imi pierdusem speranta.
Ceea ce fac jurnalistii se numeste man hunt si este exact ceea ce au propus britanicii pentru Germania dupa razboi – cei care s-au opus au fost americanii.
Aici iti dau dreptate genul acesta de vanatoare nu reda demnitatea victimelor -dimpotriva – ii amesteca pe toti in aceeasi oala.
Afisul insa m-a uns pe inima – si implicatiile sunt multe rude, copii, etc. O sa-i fie ceva mai greu sa-si faca cumparaturile de-acum incolo.
De ce asa tirziiu?
Primii judecati in Germania nu au fost ofiterii sau membrii partidului National Socialist – ci judecatorii.
Ai fost vre-un judecator roman adus in instanta pentru mizerirea ideii de justitie in perioada comunista?
Chiar in lipsa – a fost condamnat vre-un ministru de justitie din trecut?
Mai stie cineva de asesorii populari – oameni scolarizati in 6 luni – alfabetizati adica – ce deveneau judecatori in anii 50. Am facut liceul de filologie – istorie anii 80.
La seral, era plin de militieni agramati care incercau sa-si termine liceul rapid pentru ca erau propusi pentru Faculattea de Drept – aveau locurile asigurate .Profesorii ne povesteau evenimente hilare de la clasele cu acesti agramati ingramaditi. Multi dintre ei lucreaza acum ca procurori si judecatori.
Probabil ca o radiografie a sistemului judiciar ar explica multe De aici pornesc majoritatea relelor.